19 aprilie 2024
CulturăVictor Enăşoae, evocat la Cenaclul LIRA 21

Victor Enăşoae, evocat la Cenaclul LIRA 21

O întâlnire emoţionantă, provocată de Cristina Ştefan, fondator şi preşedinte al Cenaclului Literar „Lira 21”, a avut loc joi, 21 septembrie, pe terasa unei cochete cofetării, sugestiv denumită Atelier, în cadrul Serilor literare: Să ne cunoaştem scriitorii.

A fost, nu o comemorare, ci mai degrabă o evocare-omagiere a scriitorului Victor Enăşoae, autorul singurului roman publicat: „Obsesia apei”, Editura Plumb, 1999. Pentru cei mai tineri, Victor Enăşoae s-a născut pe 10 iunie 1930, în Bacău, într-o familie cu opt copii, a urmat Şcoala Medie Tehnică de Comerţ, apoi Studii superioare de statistică la Universitatea „Lomonosov”, ziarist (a îndeplinit aproape toate funcţiile dintr-o redacţie, de la redactor la redactor şef), a ocupat importante funcţii în aparatul judeţean de partid (șef secţie şi secretar cu propaganda), fiind apoi marginalizat şi coborât la „munca de jos”, lector universitar şi director al Centrului de Calcul, de unde a ieşit la pensie.

„Am dorit să aducem în prim plan, la această şedinţă a cenaclului nostru, personalitatea unui om, de numele căruia se leagă importante realizări, chiar în acele timpuri grele, cum este contribuţia sa decisivă la ridicarea, în centrul Bacăului, a statuii poetului George Bacovia, deschiderea Caselor Memoriale „George Bacovia” şi „Nicu Enea”, precum şi a Centrului Cultural „George Enescu” de la Tescani, sau apariţia seriei noi a revistei Ateneu, iar după Revoluţie a sprijinit şi a contribuit la ridicarea statuii lui Ştefan cel Mare. A fost, pentru acea vreme, omul potrivit, la timpul potrivit”, a spus Cristina Ştefan.



Au fost invitaţi Ion şi Petru Enăşoae, fraţi ai celui omagiat, scriitorii Viorel Savin, Victor Mitocaru, Grigore Codrescu, Dan Perşa. Victor Mitocaru a rememorat câteva episoade din fascinanta biografie a lui Victor Enăşoae, iar despre „Obsesia apei” a precizat că este mai degrabă o carte de memorialistică, cum poate fi şi un roman, mai ales că are şi suficientă ficţiune. Viorel Savin a apreciat iniţiativa Cenaclului LIRA 21, considerându-l un gest împotriva uitării: „Nemurirea înseamnă rămânerea în memoria celorlalţi. Victor Enăşoae a fost în primul rând un om, un mare om, un intelectual cu un destin supus vremurilor în care a trăit. M-a obligat să ţin la el, să-l respect, a fost un om inteligent şi nebun de curajos pentru acei ani ai maturităţii sale”.

Petru Enăşoae a mulţumit organizatorilor pentru întâmplarea literară dedicată celui care a fost Victor Enăşoae, mărturisind că a fost surprins de invitaţie. Fratele lui şi al lui Victor, Ion, a dăruit celor prezenţi câte un exemplar din romanul „Obsesia apei” („un roman autobiografic”) şi a anunţat, în premieră, că, peste doi ani, familia se va strădui să publice şi romanul, rămas în manuscris, cu titlul „O lumânare pe malul Prutului”, o istorie a „obsedantului deceniu”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri