Mihai Sturza, numit domnitor al Moldovei la 1834, s-a dovedit un administrator abil, construind drumuri si poduri, a redus abuzurile administratiei, a promovat invatamântul si a eliberat tiganii domniei si pe cei manastiresti. Placându-i, insa, si banii, a vândut ranguri boieresti si dregatorii astfel incât, daca la urcarea pe tron, in Moldova existau 850 de boieri, la finele domniei sale, numarul boierilor ajunsese la 3.700. Radu Rosetti ne povesteste cum era viata de boier sub Mihai Sturza.
„Boierimea cea mare din vremea lui Mihai Sturdza ramasese credincioasa obiceiului stramosesc de a petrece cea mai mare parte din an la tara; prea putini erau acei boieri cari ramîneau si peste vara în Iesi. Nu putini petreceau chiar tot anul pe mosii. Vechile asazari de pe la mosii fusese mult marite si instalate în chip neasemanat mai confortabil decît în trecut. Se adusese multe mobile din strainatate, se mai facuse altele în tara, dupa modelurile europene, de mesteri, aproape toti nemti sau jidovi. Slugile erau toate îmbracate în haine nemtesti, adesa în livrele si în fracuri, masa era servita exact dupa obiceiurile de Apus. Cafeaua cu lapte sau ceaiul se lua între sapte si noua ceasuri dimineata, zacusca (dejunul) între zece si unsprezece, prînzul între trei si patru si jumatate. Cu cît erau stapînii casei mai tineri, cu atîta erau ceasurile meselor mai tîrzie.
Obiceiul de a culca mai multi musafiri în aceeasi odaie se mai pastra, dar se uza de el mult mai rar, numai cînd nu se putea face altfeli, la caz de gloata mare în casa. Si aceste cazuri se mai prezentau din cauza ospitalitatii fara margini care alcatuia una din podoabele si din farmecile Moldovei noastre. Oricine cerea gazduire la o curte boiereasca era sigur de primire, de adapost si de hrana, el, însotitorii, slugile si caii lui. Musafirii de sama erau primiti „sus”, în apartamentele stapînesti, si luau masa cu stapînii casei, cei mai de rînd se gazduiau la vechil sau la vatavul de ograda, slugile, cu slugile casei.
Si nimene nu întreba pe musafir câta vreme are de gînd sa ramîie pe loc si, daca se facea placut, era interesant si bine informat, se puneau pe lînga el cele mai mari insistente pentru a-l ademeni sa-si prelungeasca saderea. Cunosc nu putine cazuri în cari un oaspe, necunoscut pana atunci, care se oprise la o curte pentru a petrece o singura noapte, în urma insistentelor repetate si staruitoare ale gazdelor, simtindu-se si el în societate simpatica, a ramas pe loc si o saptamîna.
Cetitorul îsi va zice cu buna sama ca, pentru a proceda astfeli, trebuia ca oaspele în chestiune sa fi avut multa vreme de pierdut. Da, oamenii nu erau grabiti decît exceptional, în cazuri cu totul deosebite, în acea vreme în care caile ferate de-abie începeau sa umble în tarile din celalalt capat al Europei, cînd telegraful electric fusese inventat numai de curînd, cînd posta scrisorilor se facea numai între Iesi si Cernauti, de un serviciu austriac, între Bucuresti-Galati-Iesi-Chisinau de altul rusesc, iar în restul tarii prin feciori boieresti calari, trimesi de boieri la Iesi sau în alt oras unde era consulat austriac, sau la resedinta persoanelor carora voiau sa li comunice sau sa li ceara vro veste, caci ocîrmuirea Moldovei nu dispunea de mijloace spre a putea întretine un serviciu de posta pentru scrisori.
Ziarele straine la cari cîtiva boieri erau abonati: L’Indépendence Beige, Le Journal des Débats, Le Constitutional, Frankfurter Zeitung, Augsburger Allgemeine Zeitung, Vossische Zeitung si alte cîteva, cînd ocîrmuirea, în urma ordinului consulatului rusesc, nu le interzicea, soseau, tot aduse de feciori boieresti trimesi. Înadins, în pachete de zece sau cincisprezece numere, cîteodata si de mai multe. Îsi poate face prin urmare oricine o idee de placerea cu care era primit musafirul, pamîntean sau strain, mai ales cînd aducea vesti din strainatate sau din capitala.
Mai toate asazarile boieresti erau acuma încunjurate de gradini frumoase, trasate de gradinari straini mesteri în arta lor, bine întretinute si avînd si florarii pline de tot soiul de flori, de alamîi si de copacei de lux.
Slugile erau foarte numaroase, „cele de sus” aproape toate moldoveni, celelalte robi tigani. Erau atît de multe încît un francez, om de spirit, spunea ca chiar daca fiecare ar fi avut vro treaba de facut, multimea tovarasilor l-ar fi împiedecat sa faca ceva.
În fiecare casa în care erau copii nu lipsea nici profesorul strain, francez de obicei, mai arareori neamt, madmoazela, frailain sau chiar missa.
Foarte multi din acei profesori si din acele guvernante au ramas în tara pana la moartea lor, sedusi de dulceata si de usurinta vietii de la noi”.
Radu Rosetti
