29 aprilie 2024
SportVestitorii primăverii la SCM- Palatul Copiilor Bacău

Judo/ Cupa „Mărțișorul”

Vestitorii primăverii la SCM- Palatul Copiilor Bacău

Gruparea condusă de profesorul Constantin Manole a cucerit 23 de medalii la tradiționala competiție băcăuană care a bifat ediția cu numărul 45

Cu o floare poate că nu se face primăvară. Dar cu un braț de medalii, sigur da! E primăvară la gruparea de judo condusă de profesorul Constantin Manole la SCM- Palatul Copiilor. Iar vestitorii ei sunt medaliații de la cea de-a 45-a ediție a Cupei „Mărțișorul”.

La tradiționala competiție care a reunit, weekendul trecut, în Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău, 646 judoka reprezentând 43 de echipe din România și Republica Moldova, SCM- PC Bacău a avut o evoluție de zece. Zece precum câștigătorii ei: Iasmina Farauanu, Rada Ciobanu, Isidora Cojocaru, Ștefan Aprofirei, Tudor Palade, David Drobotă, Tudor Herciu, Elena Martiș, Petronela Pitica și Ioana Moldovan.



Alături de cei zece medaliați cu aur, echipa antrenată de Constantin Manole și-a mai trecut în cont nouă medalii de argint, prin Bianca Ostahie, Denis Paladie, Dumitru Bandi, Maria Bandi, Cezar Corolea, Robert Albert, Natalia Herciu, Narcis Ciobanu și Patrick Iancu și alte patru de bronz grație lui Rareș Mihalcea, Ioana Ciobanu, Kevin Manolea și Ionuț Manciu.

Iar „tezaurul” putea fi și mai consistent, în condițiile în care Ștefan Ciobanu, Paula Farauanu, Elena Bandi și Andrei Florea au fost, la rândul lor, aproape de a urca pe podium. Pentru elevii profesorului Manole urmează o altă provocare de top: Campionatele Naționale Under 14 și Under 16 ce vor avea loc weekendul viitor, între 15 și 17 martie, la Bacău. Așadar, să fie în continuare primăvară!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri