Campionatele Naționale de judo Ne-Waza derulate zilele trecute la Năvodari au adus o nouă prezență pe podium pentru băcăuanca Paula Farauanu.
Judoka antrenată de Constantin Manole și Lavinia Bălan la SCM Bacău și care este componentă a Centrului Național Olimpic de Pregătire al Juniorilor de la București a obținut medalia de bronz la Under 15, în limitele categoriei de greutate 57 kg.
Bronzul de la Naționalele de Ne-waza U15 completează frumosul bilanț competițional al Paulei Farauanu, campioană a României U12, medaliată cu bronz la U13 și vicecampioană națională U14.

















