2 martie 2024

Văz şi auz

O RAZĂ FIERBINTE. Prima ştire adusă de Adrian Soare în radioprogramul său („Dimineţi cu Soare”) din weekendul recent a fost că trei sferturi dintre conaţionali preferă muzica în limba română. Vom asculta pe Radio-România Actualităţi mai puţine piese în limba engleză? Dă Doamne! Propuneam în paginile Revistei „Ateneu”, în urmă cu câţiva ani, să se aplice – în cazul de faţă – regula din supermarketuri, unde produsele româneşti reprezintă un procent semnificativ din totalul articolelor supuse vânzării. Din nefericire, muzica naţională e aproape absentă între ştirile şi comentariile postului public de radio.

VITEZĂ CONSTANTĂ SAU DESPRE UN NOU DIFTONG AL LIMBII ROMÂNE. „Festivalul George Enescu se află la final”, ne anunţă crainicul de la RRA pe 24 sept. Da, dar mai bifăm o ediţie cu pronunţare englezească ([ğorğenesku]) sau, alteori, cu o invenţie fonetică: [ğor-ğeĕ-nes-ku], unde cei doi e (unul de la sfârşitul cuvântului George şi altul de la începutul următorului: Enescu) se combină într-un diftong nemaiîntâlnit până acum: eĕ. Tendinţa de evitare a hiatului (aici, e-e) înregistrează încă o biruinţă.

CASER SAU CASIER? Un cunoscut, ştiindu-mi interesul pentru limba română, îmi relatează o istorioară. Trebuia să achite o taxă pentru fiica lui, elevă, şi s-a aşezat cuminte la o codiţă de 6-7 persoane. Neavând ce să facă, citeşte ce era scris pe plăcuţa de pe uşă, minunându-se că vede doar şapte litere: CASERIE. Când îi vine rândul, nu rezistă impulsului de a corecta; scoate pixul şi agaţă un I mare, uriaş, vizibil, după litera S. „Vinovat”, îi spune casierei ce poznă a făcut şi chiar îi explică originea cuvântului CASIERIE. În loc de mulţumire, aceasta îl atenţionează că după 1990 ortografia nu mai este atât de strictă. Surpriza acum vine: după o zi-două, fiica „scriitorului” îl anunţă că a apărut o nouă plăcuţă, cu aceleaşi şapte litere, curată, fără adăugiri. Totul s-a petrecut la un liceu cu ştaif…



DE LA ÎNCEPUTURI. „în viața mea/ am făcut/ mereu altceva”, mărturiseşte liric Vasile George Puiu (într-un CV), pentru a continua cu o statistică: „prea mulți a”. Nu e un dezavantaj: vocală deschisă, a este sugestia stării de bine.

CÂNDVA, NU AZI. Era înainte de 1990 o lozincă prin întreprinderi: „Eu produc, eu controlez, eu răspund”, când pare-mi-se dispăruse CTC-ul (controlul tehnic de calitate). Azi, la RRA, se primesc mesaje pe telefonul anunţat de redacţie. Redactorul citeşte: „Cred că meseria de cizmar nu este respectată de cei din clasele mai superioare” şi comentează laconic: „Ne scrie X din localitatea Y”. Oare nu se putea omite tacit acel „mai” pentru a nu fi pedepsiţi ascultătorii cu un pleonasm clasic? Doar nu era o înregistrare audio, care respinge orice… fonotecare.

E GREU, DAR MERITĂ. Tot la RRA, de data aceasta la un realizator de programe, aud că „la baza creerii…” etc. Nu-i uşor să-l combini pe e cu ă (din creării), dar e logic: la forma de bază, infinitiv, verbul se termină în –a (a crea), vocală care fie se păstrează (voi creaţi), fie alternează cu ă, din aceeaşi familie de vocale centrale: noi creăm, creare (N.-Ac.) creării (G.-D.).

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri