19 aprilie 2024
EvenimentUn deceniu de la primul zbor cu MIG 21 Lancer

Un deceniu de la primul zbor cu MIG 21 Lancer

Ieri s-au implinit zece ani de la primul zbor oficial al avionului MIG – 21 Lancer. Echipa care a proiectat acest prototip s-a intalnit cu ziaristii exact la ora cand, acum zece ani, MIG – 21 Lancer decola de pe pista aerodromului din Bacau. Din 110 avioane MIG 21 Lancer, au cazut opt.
Pe data de 23 august 1995, la ora 12, 58, de pe pista aerodromului din Bacau decola prototipul primului avion modernizat MIG – 21 Lancer. Era primul zbor oficial, executat de avionul prototip cu numarul 9809, o varianta simpla, comanda aer sol si care a realizat cu succes obiectivele cuprinse in planul de zbor. Zborul a fost efectuat de pilotul israelian Iehuda Samir, dupa care, primul pilot roman care a zburat cu MIG 21 Lancer a fost Gheorghe Simion, pilotul sef al AEROSTAR. In 1992, Ministerul Apararii Nationale a luat decizia de a se moderniza avioanele MIG – 21, aflate in serviciul aviatiei militare romane. In iunie 1993 a fost incheiat contractul de modernizare prin care SC AEROSTAR Bacau devenea contractantul principal pentru modernizarea acestor avioane, impreuna cu firma Elbit Ltd., din Israel, iar in decembrie acelasi an a inceput derularea activitatii contractuale. Echipa de proiect a fost una mixta, romano – israeliana, si a avut in componenta ei in fazele de proiectare aproximariv 40 de ingineri romani si 60 de ingineri din Israel sau de la alte firme straine colaboratoare la aceasta faza a programului. Lucrarile la primul prototip au inceput in octombrie 1994 si s-au incheiat cu doua luni mai devreme fata de termenul contractual. Modernizarea avioanelor Lancer s-a realizat in trei variante: simpla comanda aer – sol, 71 de avioane dubla comanda, 14 avioane si simpla comanda aer – aer, 25 de avioane. Primul zbor cu prototipul varianta aer – sol dubla comanda, avionul 327, a avut loc pe 6 mai 1996, iar cu varianta aer- aer, simpla comanda, avionul 6607, pe 6 noiembrie 1996. Primele livrari catre aviatia militara au inceput la sfarsitul lui 1996, iar din 1997 a fost echipata complet prima escadrila care a primit in inzestrare MIG 21 modernizat, din cadrul Grupului 95 Aviatie Vanatoare pe aerodromul Bacau. In anii urmatori au fost dotate cu avioane MIG – 21 Lancer si celelalte baze aeriene ale Statului Major al Fortelor Aeriene. In prezent, din cele 110 avioane MIG 21 modernizate si livrate beneficiarului sunt in exploatare 102. Opt avioane au fost distruse in urma unor evenimente de zbor. Investigatiile asupra accidentelor au concluzionat ca in nici una din situatii nu au fost cauze de natura tehnica generate de lucrarile de reparatii sau modernizare efectuate de SC AEROSTAR sau de proiectul de modernizare in sine. Obiectivele modernizarii au vizat cresterea capacitatii de lupta prin echiparea cu un pachet de avionica avansata, compatibila cu cea utilizata pe avioanele de vanatoare din generatia a cincea, utilizarea cu o precizie de lovire sporita atat a armamentului “vest” cat si a celui “est”, posibilitatea de a supravietui in mediu ostil. Pregatirea datelor de misiune, analiza rezultatelor misiunilor, gradul de disponibilitate a aeronavelor si posibilitatile de antrenament ale pilotilor au fost mult imbunatatite. Saltul tehnologic reprezentat de modernizarea MIG 21 Lancer s-a reflectat direct in saltul realizat in tehnologia de lupta si asigurarea nivelului de instruire a pilotilor, la nivelul tarilor membre NATO cu vechime. Avioanele Lancer din dotarea Statului Major al Fortelor Aeriene au participat la mai multe activitati si misiuni cu caracter international, inclusiv la misiuni NATO. La festivitatea prilejuita de aniversarea celor zece ani de la primul zbor pe MIG 21 Lancer au fost prezenti directorul general al SC AEROISTAR, Grigore filip, membri ai echipajului de proiectare, Serghei Iason, din partea MapN, dir. ec. Doru Damaschion, pilotul Gheorghe Simion.
Scris de Dan MINDIRIGIU

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri