29 martie 2024
EvenimentUn câine amstaff și-a atacat stăpâna. Femeia a ajuns la spital

Un câine amstaff și-a atacat stăpâna. Femeia a ajuns la spital

În această seară, echipajul de capturare a Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stapin din cadrul Primăriei Municipiului Bacău a fost solicitat să intervină la un caz mai special: un câine din rasa amstaff și-a atacat stăpina, din senin, mușcând-o de față și de mâini. Proprietara a fost luată cu ambulanța și dusă la SJU Bacău.

Din declarațiile martorilor, stăpâna s-ar fi împiedicat în timp ce îl plimba, moment în care s-a declanșat atacul ciinelui.

Animalul nu are antecedente de agresivitate, fiind cunoscut ca un câine prietenos cu oamenii, un partener de joacă al copiilor.



Echipa din cadrul Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stapân a imobilizat ciinele și l-a dus în apartamentul proprietarei, i-a asigurat apă și hrană, urmând ca, ulterior, proprietara, după ce se va externa, să decidă ce va face cu acesta.

Din informațiile primite de la rude, câinele nu a fost dresat, fiind considerat prietenos. Din păcate, lipsa unor elemente de baza a dresajului canin, mai ales în cazul unui câine de o asemenea talie și forță, au dus la evenimentul tragic din această seară. Este foarte greu, aproape imposibil, să te impui în fața unui câine neinstruit, ajuns adult. Aveți grijă ce rasă de câine vă alegeți. Nu oricine poate stăpini un astfel de animal.

Dinu Păncescu,
șeful Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stapân

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri