20 mai 2024
ActualitateUn adolescent din Bacău a primit rinichii unui bebeluș de 10 luni

Un adolescent din Bacău a primit rinichii unui bebeluș de 10 luni

Un copil de doar 10 luni a dăruit șansa la viață unui băiat de 14 ani din Bacău. Acesta din urmă a primit rinichii bebelușului, aflat în moarte cerebrală.

Copilul a devenit astfel cel mai tânăr donator de organe din România.

Rinichii au fost trimiși la Spitalul “C.I. Parhon” din Iași, unde echipa medicală i-a transplantat băiatului de 14 ani din Bacău. Acesta suferea de o boală genetică și făcea hemodializă.



Pentru salvarea băiatului de 14 ani, medicii şi pediatrii de la Spitalul “Dr.C.I.Parhon” din Iaşi au stat, duminică, mai bine de şapte ore în blocul operator.

Conf. univ. dr. Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului “Dr.C.I.Parhon” din Iaşi, a declarat că transplantul renal a fost posibil după ce la Cluj o tragedie a făcut ca un bebeluş de 10 luni să devină salvatorul mai multor persoane. După ce bebeluşul a intrat în moarte cerebrală, părinţii au găsit puterea necesară de a trece peste această dramă şi au fost de acord să aducă o rază de speranţă în viaţa altor persoane aflate în suferinţă şi să îi ajute să aibă o şansă la o viaţă mai bună.

“Este o intervenţie deosebită care a avut loc la Spitalul ‘Dr.C.I Parhon’, o intervenţie de transplant care a avut loc de la copil la copil, donatorul fiind foarte tânăr, de 10 luni. Rinichii acestui copil au fost transplantaţi unui alt copil aflat pe lista de aşteptare de la Spitalul Parhon, în vârstă de 14 ani, care fusese diagnosticat de la 7 ani cu o afecţiune genetică. Din păcate, această afecţiune a progresat către insuficienţă renală terminală, făcea dializă de trei ori pe săptămână la Spitalul de Pediatrie. În contextul acestei boli renale şi cu alte afecţiuni asociate, din fericire pentru acest copil, dintre cei chemaţi pentru evaluare imunologică a fost cel mai potrivit pentru a face această intervenţie. Ambii rinichi au fost transplantaţi acestui copil. Sperăm ca evoluţia lui să fie favorabilă şi să revină la o viaţă normală alături de familia lui”, a declarat conf.univ.dr Ionuţ Nistor, purtătorul de cuvânt al Spitalului Parhon din Iaşi.

La nici 24 de ore de la efectuarea transplantului renal, Sorina Giosanu, mama copilului care a beneficiat de transplantul renal, se declară a fi fericită.

“Ieri, până am primit vestea că este bine am ‘clocotit’. Nu e uşor. L-au luat la 5,30 dimineaţa şi până dincolo de prânz a fost în sala de operaţii. A fost foarte greu. Foarte greu”, a spus mama lui Gabriel, copilul care a beneficiat de transplantul renal.

“La 7 ani l-am depistat, după care la 5 luni a intrat direct în dializă, dializă peritoneală. După un an şi jumătate a intrat în hemodializă. De atunci facem naveta de trei ori pe săptămână Bacău – Iaşi. M-am dus să fac analizele pentru a intra în clasa I la şcoală. Erau analize de rutină. Aşa am descoperit o anemie severă, i s-a făcut o ecografie, s-au găsit chisturi. Acum a terminat clasa a VIII-a, l-am înscris chiar vineri la liceu. În zilele de marţi şi joi nu mergea la şcoală. Recupera cât putea. Nu a fost chiar atât de bine, dar a dat şi examenul de capacitate, a ţinut pasul cu ceilalţi cât s-a putut”, a spus mama adolescentului.

Vestea că fiul ei este compatibil şi poate intra în sala de operaţie i-a adus femeii bucurie, dar şi tristeţe.

“Nu pot să vă spun dacă m-am bucurat sau m-am întristat, mai ales că donatorul era un bebeluş. Eram tot timpul conştientă că pentru sănătatea copilului meu cineva trebuie să moară, dar nu mă aşteptam să fie un bebeluş cel care îi va da o nouă viaţă copilului meu. Eram bucuroasă pentru copilul meu, dar în acelaşi timp eram necăjită că o mamă plânge după un copil. Le mulţumesc din suflet părinţilor. N-am cuvinte. Din suflet le mulţumesc pentru decizia luată. Sper ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu un alt copil. La fel ca băiatul meu sunt mulţi copii care suferă. Poate vor avea şi ei vreo şansă cum a avut al meu, să fie bine, să aibă o viaţă normală, să scape de toate înţepăturile şi multe alte lucruri care mai sunt. Nu e uşor să fii înţepat, să nu ai voie să bei câtă apă vrei, să nu ai voie să mănânci o felie de pepene, să fii tot timpul stresat cu gândul că merg la dializă şi îmi va fi rău”, a povestit mama lui Gabriel.

Medicii de la Spitalul “Dr.C.I.Parhon” spun că transplantul a fost făcut cu ajutorul celui mai mic copil aflat în moarte cerebrală din România de până acum.

“Copilul de 10 luni este cel mai mic donator aflat în moarte cerebrală de la care s-au recoltat organe până acum în România. Suntem recunoscători familiei care trecând printr-o tragedie, o nenorocire atât de mare, au avut puterea să accepte să doneze organele copilului decedat. Fiind un donator foarte mic, presupune nişte dificultăţi din punct de vedere tehnic, atât din punct de vedere al tehnicilor vasculare, cât şi a tehnicilor urologice. Bineînţeles că şi recoltarea organelor este foarte dificilă la un asemenea donator. Le mulţumesc în mod deosebit colegilor de la Cluj care ne-au ajutat cu recoltarea rinichilor de la acest copil şi în felul ăsta nu a trebuit să mai mergem noi până acolo. Din punct de vedere tehnic, lucrurile au decurs normal, nu a fost nicio problemă tehnică, doar e o complexitate mai mare şi o anumită delicateţe care e necesară a gesturilor chirurgicale, pentru că structurile sunt foarte mici şi presupun o dificultate mai mare decât la un adult sau la un copil mai mare”, a declarat dr. Corneliu Moroşanu, unul din membrii echipei care a efectuat transplantul renal de la un copil de 10 luni aflat în moarte cerebrală la un altul de 14 ani.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri