Este interesant cum o ţară din fostul bloc comunist, care a contestat în permanenţă directivele primite de la Moscova, de când este integrată în Uniunea Europeană aplică fără să pună măcar o întrebare toate deciziile pe care le primeşte de la Bruxelles.
Este vorba, desigur, despre România, care după retragerea trupelor sovietice, în 1956, a dus un permanent război cu Moscova, neacceptând ca Uniunea Sovietică să decidă în problemele interne ale ţării.
După ce am intrat în UE, însă, absolut niciodată nu i-am contestat directivele – multe dintre ele aberante. România a acceptat fără să crâcnească atât controlul politic cât şi cel economic al UE. Nu trebuie să ne ascundem după deget: Bruxelles-ul nu e Dumnezeu să fie infailibil; funcţionarii şi politicienii europeni sunt oameni, deci supuşi greşelii. Atunci când greşesc şi nu o fac înadins.
Alte state est-europene nu s-au lăsat călcate în picioare de regulile impuse ad-hoc de Uniune. Revolta Grupului de la Vişegrad, oricât ar încerca să fie explicată prin apropierea de Rusia (aţi observat cum Rusia a devenit dintr-o dată suma tuturor relelelor şi explicaţia pentru toate eşecurile lumii?), îşi are originea în tratamentul diferit al UE faţă de Europa de Est.
Scandalul alimentelor cu dublu standard care agită de luni bune Estul, la care într-un târziu s-a raliat şi România, trebuie văzut ca un mijloc de negociere folosit de ţările “de categoria a doua” a UE.
Nu trebuie să fii expert ca să vezi un lucru simplu: Occidentul produce, Orientul consumă. Cu mici excepţii care confirmă regula. Estul fost comunist a fost dezindustrializat şi transformat în piaţă de desfacere pentru Vestul capitalist; regulile utilizate odinioară de Occident pentru a se dezvolta sunt rescrise şi interzise ţărilor din Est.
Utilizarea deficitului bugetar pentru dezvoltare – în fapt dezvoltarea prin credit – care a contribuit la creşterea economică a Occidentului nu mai este permisă Orientului, după ce Germania a decis că deficitul trebuie să fie de maximum 3% din PIB. Fără credite pentru dezvoltare, o ţară rămâne la mila investitorilor transnaţionali care vin, pompează bani dar vor şi schimbarea regulilor.
Să ne uităm numai la noi: Codul Muncii a fost schimbat la solicitarea investitorilor multinaţionali, salariile au fost ţinute la niveluri reduse pentru ca investitorii să facă profit pe care, ulterior, să-l exporte prin diferite metode în paradisuri fiscale.
Dar UE ne dă fonduri, ni se spune mereu. Până acum România nu a cheltuit, din varii motive, mai mult decât a contribuit. Adică, banii din fondurile europene atrase vin tot din ţară doar că, potrivit regulilor Bruxelles-ului, nu pot fi folosiţi cum ne taie capul. Cu banii aia, în general, se cumpără produse occidentale (pentru că în România nu se mai poduc) şi, în majoritatea cazurilor, banii nu se pot investi în capacităţi industriale care să concureze companiile vest-europene.
Este întemeiată revolta Estului? Eu zic că da. Ar trebui România să se alinieze cu poziţia ţărilor din Grupul de la Vişegrad în această privinţa? Bineînţeles. De ce nu o face? Pentru că atât clasa politică dar şi cetăţenii şi-au pierdut capacitatea de a gândi critic, obişnuiţi cu reflexul pupatului în fund a funcţionărimii UE.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
