4 mai 2024
SportTurneul Internațional de Judo „Cupa Ovidenia” – Ediția I

Turneul Internațional de Judo „Cupa Ovidenia” – Ediția I

La Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău, a avut loc sâmbătă, 18 noiembrie, Turneul Internațional de Judo „Cupa Ovidenia” aflat la ediția I. Organizatorul acestui eveniment a fost Asociația Club Sportiv de Judo „Ovidenia Bacău 2005” prin persoana domnului Daniel Vasile Coclenci, președintele clubului, în contextul împlinirii a 18 ani de activitate pe piața serviciilor sociale a Asociației Creștine de Caritate și Ajutor „Ovidenia Bacău 2005”, înființată de către părintele Ovidiu Radu.

Competiția sportivă a adunat un număr impresionant de 388 de participanți din 27 de cluburi sportive din țară și din Republica Moldova, în cadrul acesteia fiind prezente nume importante din lumea sportului, dar și din administrația Municipiului Bacău.

Evenimentul a avut în deschidere un moment artistic susținut de către Ansamblul Folcloric „Plaiuri băcăuane” alături de domnul coregraf Robert Costrovanu care a încântat audiența prin muzică și dans autentic românesc. În clipele următoare, președintele clubului a înmânat autorităților locale, antrenorilor și promotorilor acestui sport o plachetă aniversară, pentru ca mai apoi să înceapă întrecerile sportive. Micii judoka s-au luptat pe trei spații de luptă, în reprize de câte două minute, pe categorii de vârstă și greutate.



Rezultatele tinerilor nu au ezitat să apară, aceștia fiind premiați la final pe podium, primind câte o diplomă de participare, o medalie și un pachet din partea Clubului și a sponsorilor implicați. De asemenea, fiecare club a primit o plachetă, iar patru dintre cluburile prezente au obținut și o cupă pe care să o adauge în panoplie.

„Pe această cale, Asociația Ovidenia și Clubul Sportiv de Judo Ovidenia aduce alese mulțumiri și adâncă recunoștință tuturor partenerilor, sponsorilor și oamenilor care s-au implicat activ în planificarea și desfășurarea acestui eveniment care a însemnat un moment aniversar, dar și un mijloc de a întări în conștiința copiilor dorința de a avea preocupări sănătoase care să le insufle valori morale corecte și duhovnicești în devenirea lor”, au transmis organizatorii.

„Mă bucur pentru bucuria acestor copii. Printre cei 388 de judoka se află și sportivii noștri, lucru care mă face și mai fericit. Ne aflăm la început de drum în ceea ce înseamnă organizarea unui turneu și ne dorim ca acesta să devină o tradiție anuală a clubului. Sperăm ca pe viitor să avem și mai multe cluburi chiar din afara țării. S-a muncit mult, în echipă, însă nimeni nu simte oboseala, lucru care dovedește încă o dată faptul că tot ceea ce facem în acest club este din suflet și cu suflet. Felicit pe toți copii, pe antrenorii lor și părinții acestora care îi susțin și își dau seama cât de important este sportul în viața unui tânăr”, a declarat Daniel Vasile Coclenci, președinte A.C.S. Ovidenia.

„La acest moment aniversar nu pot decât să dau slavă lui Dumnezeu pentru cât de multe binefaceri a revărsat asupra Asociației Ovidenia în acești 18 ani. Clubul acesta este o altă dovadă a faptului că de această dată prin persoana domnului antrenor Coclenci, în sânul familiei noastre se muncește spre binele aproapelui și spre slava lui Dumnezeu. Acești copii sunt dovada vie a faptului că viitorul nostru este plin de speranță și luminos.

M-a bucurat să văd atâția tineri care au uitat pentru o zi de gadgeturi și alte ecrane, iar acest lucru nu arată decât faptul că sunt muncitori, dedicați și profesioniști în demersul lor”, a explicat Pr. Ovidiu Radu, președinte Asociația Ovidenia.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri