6 mai 2024
EvenimentTrei vanatori au braconat doi cerbi si doua ciute

Trei vanatori au braconat doi cerbi si doua ciute

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase au stabilit că la data de 9 noiembrie a.c. un bărbat de 45 de ani, paznic de vânătoare, a organizat o vânătoare colectiva la speciile mistreț și vulpe, pe fondul nr. 3 Cotumba, la care au participat 11 vânători și 5 gonași.

Din cercetările efectuate a rezultat că în cadrul acestei activități, trei dintre participanți, de 41, 43 și 49 de ani, din comunele Ghimeș Făget și Agăș, ar fi împușcat ilegal doi cerbi, două ciute și un vițel de ciută.

De asemenea, din cercetări a rezultat că ulterior acestei activități, paznicul de vânătoare a consemnat ilegal în trei autorizații de vânătoare individuale, împușcarea în zilele de 9 și 10 noiembrie a. c. a unui cerb si doua ciute.



S-a luat măsura ridicării armelor de vânătoare deținute legal de cei trei bărbați, în vederea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic si fals intelectual.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri