Termen nou în procesul pentru declararea falimentului Rafo

    * instanța a fixat noul termen la sfârșitul lunii martie * un investitor din Tatarstan, interesat să preia rafinăria, și-a declinat identitatea

    Tribunalul Bacău a acordat un nou termen în procesul prin care Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a cerut intrarea în faliment a societății Rafo Onești. Noul termen este 28 martie și a fost acordat „față de lipsa de procedură cu administratorul special al debitoarei, pentru a se introduce în cauză Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în calitate de creditor și pentru a se comunica întâmpinările depuse la dosar”.

    Până la termenul precedent, reprezentantul salariaților Rafo și lider de sindicat, Ion Marian, a solicitat instanței amânarea cu măcar trei luni a hotărârii de intrare în faliment și a venit cu argumente că mai mulți investitori s-au arătat interesați de preluarea rafinăriei care acum se află în insolvență și este scoasă la licitație integral de administratorul judiciar, Casa de Insolvență Transilvania (CITR). De altfel, în ultima perioadă administratorul judiciar, conducerea executivă a Rafo, salariații, sindicatul și alte organizații au făcut front comun în a veni cu inițiative care să ducă, în maxim trei luni, la găsirea unui investitor.



    Noul termen fixat de instanță se pare că permite un astfel de răgaz.

    Am stat de vorbă cu reprezentantul primului investitor

    Imediat după pronunțarea sentinței dată de Tribunal, am stat de vorbă cu Ion Marian și cu inginerul Virgilă Pâslaru, reprezentantul în România al companiei Oil and Chemical Corporation, din Kazan, Republica Tatarstan, care se declară foarte interesată de preluarea Rafo. „În ultima lună, cu o discuție în 24 decembrie – ne-a spus Ion Marian -, compania din Tatarstan a confirmat că dorește efectiv achiziționarea activelor Rafo și a depus în acest sens o scrisoare de intenție. Această intenție ar putea fi materializată în perioada ianuarie-februarie 2019”.

    Virgilă Pâslaru, fost dispecer tehnic coordonator de producție la Chimcomplex Borzești circa 40 de ani, acum om de afaceri în Bacău, ne-a explicat cine sunt compania din Tatarstan și managerul ei, Nail Kushainov. „Firma – a precizat Virgilă Pâslaru – comercializează petrol, furnituri de extracția petrolului și de foraj, dar și alte mărfuri. Este înființată în 1991 și este un SRL, dar dispune de resurse financiare, pentru care ne-au și trimis extrase de cont. Are circa 1.600 de oameni în subordine și mijloace de transport maritim și terestru. Recent, a și deschis, la Iași (mai aproape de Republica Moldova, unde e deja prezentă), o reprezentanță”. Tatarstan este o republică din componența Federației Ruse.

    Membri ai conducerii companiei au fost, anul trecut, în România la Onești și la Slănic Moldova și s-au interesat de Rafo, despre care au și primit toate informațiile disponibile.
    Noi vom reveni cu detalii prind acest investitor și intențiile sale.

    „Firma din Tatarstan spune că în următoarele zile va prelua de la CITR Caietul de sarcini al licitației pentru Rafo și va depune garanția cerută. Aceasta pentru ca o echipă de specialiști să aibă timpul necesar de a face un audit în această rafinărie.”
    Virgilă Pâslaru, reprezentantul Oil and Chemical Corporation

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"