Probabil ca procurorii care isi fac treburile in lumina reflectoarelor sub atenta monitorizare a televiziunilor de stiri sunt de buna-credinta. Probabil nu vor decât sa-si faca datoria, n-am nici un motiv sa cred ca nu ar fi asa.
Doar ca, pe parcursul actului de justitie apar foarte multe victime colaterale. Asa cum s-a intâmplat duminica, zi in care o femeie de 82 de ani, din Radauti, a fost luata in duba jandarmilor si transportata cu sirene pâna la Bucuresti, la sediul DNA, pentru a fi audiata de un procuror.
Asadar, un drum de cinci-sase ore pe drum pentru o discutie de doua ore. Iar dupa cele doua ore de audieri, batrâna este poftita afara din sediul DNA sa se descurce cum o sti sa ajunga acasa.
Numai ca femeia nu avea la ea nici un leu. Nu stim daca din cauza ca n-a avut timp sa-si ia bani sau pentru ca in casa n-avea nici un leu.
Cert este ca batrâna s-a trezit in mijlocul Bucurestiului, la 500 de kilometri de casa, fara nici un ban, fara sa cunoasca orasul, fara sa stie cum sa se intoarca la familie. Unui avocat i s-a facut mila de ea si i-a dat niste bani.
Inteleg ca intâmplarile de acest fel nu sunt putine. Ca, in loc sa mearga Mahomed la munte, este adus muntele la mahomed.
Ca sute de cetateni sunt pusi pe drumuri in interesul Justitiei, desi, mai ieftin ar fi ca procurorii sa se deplaseze la fata locului in loc sa trimita masini si oameni pâna in celalalt capat al tarii pentru a transporta martori pe care, ulterior, sa-i abandoneze si sa-i lase sa se descurce cum vor putea.
Sa facem un experiment: sa presupunem ca v-ati duce mama sau bunica Dvs., in vârsta de 80 de ani, in mijlocul capitalei, fara bani, fara mâncare, si ati lasa-o sa se intoarca singura acasa. Sa se descurce cum o putea. Ati avea acest curaj? V-ati asuma consecintele? V-ar lasa inima sa o faceti?
