Munca omului înseamnă prestarea obligațiilor la care te supune serviciul pentru care te-ai angajat. Dar, munca nu se termină acolo, ea continuă și acasă. Evident, cu un alt fel de travaliu, iar primul este plătit, pe când al doilea este, de când e lumea și pământul, făcut gratis, adică neremunerat. Ei, și de aici tot felul de probleme în familie, dar și în societate.
În ultimii ani, Uniunea Europeană, prin Institutul European pentru Egalitatea de Gen, a pus ochii pe acest raport între munca la serviciu, plătită, și munca prestată casnic, neremunerată, și, evident, pe cum afectează el viața bărbaților și a femeilor.
O concluzie la care nu prea ne-am gândit este că munca făcută „pentru nimic”, adică pentru a gospodări pe acasă (a crește copii, a îngriji persoane bolnave sau vârstnice etc.) influențează semnificativ… viața femeilor, care suportă, practic, o povară de acest fel dublă față de bărbați. Inegalitate de gen, nu alta! Inegalitatea de gen – mai este o concluzie -, nu este un lucru nou, dar pandemia de COVID a evidențiat cât de mult femeile tind să fie împovărate cu sarcini neremunerate în afara locului de muncă. Studiile făcute în acest sens vizează mai ales țările dezvoltate ale Europei, dar pe acolo apar și țări din centrul și estul continentului, precum Ungaria, Slovacia, Polonia și Lituania. De exemplu, femeile din Marea Britanie petrec patru ore pe zi în muncă neremunerată, în timp ce bărbații puțin peste două ore. Iar în țările estice raportul e chiar mai mare. Aceasta înseamnă că femeile lucrează efectiv cu normă întreagă cât pentru două locuri de muncă: unul plătit și unul neremunerat. Și toată munca neremunerată prestată de femei le afectează chiar progresul în carieră.
Desigur, se caută și soluții la așa problemă, iar una ar fi să se împartă mai echitabil concediul de odihnă între bărbați și femei, care, de exemplu, în Suedia ajunge la 480 de zile pe an.
Mai multă paternitate, mai puțină maternitate. Adică bărbații să devină… tătici mai casnici, iar concediul paternal a apărut și pe la noi.
