11 mai 2024
ActualitateTânără de 21 de ani, obligată să se prostitueze. Cei care au...

Tânără de 21 de ani, obligată să se prostitueze. Cei care au forțat-o au fost reținuți

Polițiștii de investigații criminale din Onești, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești au efectuat 4 percheziții în municipiu și în județul Brașov, la domiciliile a 4 persoane bănuite de comiterea infracțiunii de proxenetism, 3 dintre acestea fiind reținute și introduse în Arestul I.P.J. Bacău.

La data de 15 februarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Onești, fiind în continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism au efectuat o percheziție în municipiu, la domiciliul unei tinere de 21 de ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, tânăra ar fi practicat prostituția și ar fi consumat la domiciliu  substanțe interzise, împreună cu mai multe persoane.



În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe dispozitive electronice și o substanță cristalină susceptibilă a fi interzisă ce a fost înaintată Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău.

La data de 19 februarie a.c., polițiștii au pus în aplicare 3 mandate de percheziție în Onești și în județul Brașov, la domiciliile a 3 bărbați cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de proxenetism.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2023 – februarie 2024, cei în cauză ar fi determinat-o pe tânăra de 21 de ani să practice prostituția.

După administrarea probatoriului, polițiștii i-au reținut pe cei 3 bărbați pentru 24 de ore și i-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău, ulterior, cei în cauză fiind prezentați instanței de judecată care a dispus măsura controlul judiciar pentru 60 de zile față de aceștia.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Brigada Operaţiuni Speciale Bacău.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri