Știți postările acelea de pe rețelele sociale de genul „Faith in Humanity Restored” – „Încrederea în umanitate, restabilită”? E vorba de câte un episod în care un om face câte o faptă bună, ajută o altă persoană, un animal, salvează o pasăre și așa mai departe. Ei, bine, puteți să le uitați! Nu au nici o legătură cu realitatea.
Adică, au, evident, pentru că relatează fapte care s-au întâmplat; statistic, însă, sunt prea puține fapte bune și prea multe fapte rele. Omul e lup pentru om, de la Hobbes, Seneca și Plaut citire. Concetățeanul tău va căuta să-ți tragă preșul de sub picioare, să te fure, să-ți dea în cap. Pentru că nu-i place de ochii tăi, pentru că-ți invidiază viața, averea sau creierul.
Nu grecii aveau obiceiul, pentru a păstra pacea socială, să dea poporului posibilitatea să exileze un anumit număr de concetățeni prin procedeul de ostracizare – scrierea numelui pe un hârb de oală?! Mai târziu, în vremea Revoluției Franceze, nu era un revoluționar care condamna oamenii la ghilotină pentru că erau prea inteligenți, deci, refuzau să fie egali cu ceilalți?!
Pentru fiecare om care decide să se sacrifice pentru binele celorlalți, sunt cel puțin 1000 care își fac planuri cum să profite de pe urma naivului. Și asta nu e numai la români, la noi este doar mai evident pentru că nu știm să ne ascundem. Și văd acest gen de lucruri în fiecare zi, în oraș, pe stradă, în fața blocului.
Fiecare umblă cu fofârlica, să mai prindă ceva gratis, o milogeală, ceva, o greșeală a casierei care-i dă rest mai mult decât trebuie, să pună pe altul să facă munca pe care ar fi trebuit să o facă el, să primească un bacșiș, să ceară de două ori bani pentru același lucru. Dar toți vor după aia să aibă politicieni corecți, care să nu ia șpagă, care să voteze ce trebuie și nu ce li se spune! Că doar trăim în țara corectitudinii, nu?!
Țara în care doar ăilalți trebuie să se sacrifice, să muncească, să facă eroisme, să ne scoată din bălți, din necazuri, noi, nu! Noi nu trebuie, noi așteptăm să vină alții să ne facă! Iar după ce ne fac le dăm un șut în fund. Dacă au fost fraieri și au muncit… Dacă au vrut să fie eroi… Dacă n-au avut ce face…
Prost nu te naști, prost devii într-o astfel de lume care te stoarce ca pe un burete și pe urmă te aruncă la gunoi. Unii ar spune că mai rău nu se poate. Eu, ca un optimist incurabil ce sunt, spun că, ba da, se poate și mai rău. Și vor veni vremuri interesante.
