20 septembrie 2024
Cultură„Sunt într-o fugă continuă, dar acest lucru nu-mi displace.”

Interviu cu Beatrice Teișanu

„Sunt într-o fugă continuă, dar acest lucru nu-mi displace.”

Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este …
Beatrice Teișanu: … o rampă de lansare.

Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest teatru.
Am „aterizat” la „Bacovia” în octombrie 2017. Primii pași pe scândura scenei i-am facut cu timiditate și frică din cauza necunoscutului, dar cu o dorință arzătoare de a lucra și de a mă dezvolta, atât în plan personal, cât și în plan profesional.



Primul spectacol în care ai jucat pe scena TMB, în calitate de actor – colaborator a fost „Punguța cu doi bani”, în regia lui Petru Valter. Spune-ne, te rog, cum te-au primit colegii de scenă?
Colegii m-au primit cu drag, dându-mi încredere în mine și oferindu-mi ajutor, ori de câte ori simțeau că nu sunt sigură pe ceea ce fac.

Știu că ești colaborator și la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. În ce spectacole joci acolo și în regia cui?
Goldberg Show, în regia lui Mihai Manuțiu și Teatru 200, în regia lui Cristian Hadji-Culea.

Anul acesta te afli în pragul licenței. Cum îmbini facultatea cu spectacolele pe care le ai de jucat în alte părți?
Sunt într-o fugă continuă, dar acest lucru nu-mi displace, deoarece așa m-am văzut dintotdeauna. Un atom care se zbate într-un pahar Berzelius. La început a fost puțin haotic, pentru că simțeam că nu făceam față, dar pe parcurs, am început să mă organizez mai bine astfel încât să pot da randament.

Ce îți dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
Înțelegere și armonie.

Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?
La mulți ani (de teatru)!

Ivona Lucan,
Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”



spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri

spot_img