13 mai 2024
ActualitateSubvențiile din agricultură vin mai repede

Subvențiile din agricultură vin mai repede

De săptămâna viitoare, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va începe să vireze banii reprezentând avansul pentru schemele de suprafaţă aferente anului 2020. Mai exact, începând cu 16 octombrie, se vor plăti până la 70% din plăţile directe şi până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale. Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Reamintim că, la începutul lunii, au fost stabilite cuantumurile la hectar ale plăților directe (plata unică pe suprafaţă, plata redistributivă şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, plata  pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, plata  pentru tinerii fermieri şi a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine şi caprine).

În acest an, fermierii vor primi 98,7381 euro/hectar, prin schema unică de plată pe suprafaţă. În schimb, plata redistributivă va fi de 5 euro/hectar pentru cei care deţin între 1 şi 5 hectare, inclusiv, şi de 48,1053 euro/hectar pentru fermierii cu 5 şi până la 30 de hectare, inclusiv. Plata pentru înverzire a fost stabilită la 57,8245 euro/ha, iar pentru schema dedicată tinerilor fermieri, 36,6119 euro/ha. Totodată, a fost aprobat plafonul aferent plăţii directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine. Sumele se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri