19 aprilie 2024
SportSorin Trofin incearca sa explice criza FCM-ului din acest retur: "Cel mai...

Sorin Trofin incearca sa explice criza FCM-ului din acest retur: “Cel mai mult ne-a lipsit o victorie”

&#8222Imi gasesc cu greu cuvintele”, spune Sorin Trofin. Dialogul il contrazice. Cuvintele mijlocasului bacauan sunt ca un torent ce se revarsa peste cele 12 infrangeri consecutive suferite de FCM Bacau in acest retur. Se amesteca emotii si calcule, goluri primite in prelungiri si ratari copilaresti. Inevitabil, totul este destinat sa sfarsesca in marea fara fund a Diviziei B. &#8222Important este sa vedem ce e de facut din vara incolo”, declara Trofin.

– Ce faci, Sorine? Cum iti petreci aceasta mini-vacanta?

– Stau acasa, impreuna cu familia. Ma odihnesc, incercand sa-mi adun gandurile pentru a intelege cu adevarat ce ni s-a intamplat in acest retur.



– Si la ce concluzie ai ajuns? Cum de s-a ajuns aici?

– Nu stiu. De-asta suntem cu totii atat de bulversati. Nu am avut cea mai grea programare, dupa cum nu avem nici cea mai slaba echipa din Divizia A. Si totusi, in 13 etape nu am adunat decat un punct. Daca cineva imi spunea inainte de inceperea returului ca vom pierde 12 meciuri la rand, i-as fi zis ca-i nebun de legat.

– Afirmi ca FCM Bacau nu cea mai slaba echipa. Argumente?

– Jocurile bune pe care le-am facut contra formatiilor cu pretentii precum Dinamo, Rapid, Sportul si Steaua. Cu Dinamo si Rapid am pierdut cand trebuia sa fim deja sub dus, la vestiare. Cu Sportul, la 1-0 pentru noi, arbitrul a facut ce a facut si a inventat un penalty pentru adversar. Sunt multe lucruri care au influentat aceasta serie neagra.

– Ca de exemplu?

– In afara greselilor de arbitraj si a golurilor luate aiurea, cele mai multe pe final de joc, a contat enorm faptul ca noi am inscris extrem de putine goluri. In plus, am primit mereu. Cu exceptia jocului cu Dinamo, am incasat mereu cel putin doua goluri pe meci. Asta spune foarte mult. Si ar mai fi ceva: ne-a lipsit foarte mult o victorie. Daca am fi castigat, fie si un singur meci, cu totul altfel ar fi stat treburile. Ne-am fi revenit, sunt sigur de asta. Daca am fi castigat o partida, eu zic ca acum eram salvati. Fiecare din noi are partea sa de vina, nu putem ascunde sau ignora acest aspect.

– Cum vezi viitorul Bacaului?

– Nu-l vad. Si nu ca nu ar fi nici un viitor, insa, deocamdata, nu se stie exact ce va fi. Depinde ce se doreste din vara incolo. Oricum, noi trebuie sa incercam in ultimele doua etape sa mai diminuam din pasivul acestui -9 cu care riscam sa pornim in B.Scris de Dan Sion

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri