Mocirla politică românească scoate, pe lângă dinozauri și marionete, șobolani, șoricei, gândăci de bucătărie sau limacși. Din această supă primordială ies, gata pregătiți să încânte și să descânte electoratul, politicieni închipuiți, atotștiutori, plini de sine și deținători de răspunsuri complexe și personalizate asupra existenței.
Cine îi cloceste în mlaștină, cine îi pregătește, al cui ADN îl poartă, rămâne, deocamdată, mister. Cercetătorii încă mai speculează asupra problemei; zămislirea acestor animale politice este afectată de principiul incertitudinii: cum încerci să îndrepți un instrument de cercetare asupra lor, te trezești că ai și afectat materialul didactic.
Din această menajerie aparent diversă, în fapt, extrem de omogenă ca interese, apar, uneori, mutații genetice de tipul șobolanului cu diagonală. Acest soi de politician, afectat de o gena regresivă, care readuce în actualitate discursul fascistoid – legionar, se impune rapid în conștiința publicului fascinat de soluțiile simple și aparent ușor de implementat ale problemelor generale.
Bunăoară, gașca șobolanului nu poate câștigă alegerile? Nici o problema, șobolanul promite că le va da foc celor care au luat caimacul. Iar după ce se vor vedea la Putere vor da o ordonanță care să permită arestarea și băgarea la bulau a tuturor celor care gândesc altfel sau care nu votează “corect”.
Publicul e in delir, iată noua speranța politică, iată cum vom pune lucrurile la punct, tot ce ne trebuie e să construim mai multe închisori și să comandăm cătușe pentru cei care nu gândesc că noi. O rezolvare care a mai fost “descoperită” prin anii ’40 – ’50 și care nu a adus nimic bun.
Dar, hei! Ai nevoie de minte multă că să îți dai seama că repetând același experiment nu vei obține rezultate diferite.
