Silvicultura băcăuană a rămas, recent, fără unul dintre profesioniștii ei remarcabili, ing. Costică Arhip, ridicat la Domnul când a ajuns la vârsta de 92 de ani. A fost director al Inspectoratului Silvic Județean Bacău, în perioada 1982-1997, respectiv al Direcției Silvice Bacău până la pensionare. A fost membru al Societății „Progresul Silvic” – organizație științifică înființată în 1886 și reînființată după 1989. De asemenea, a fost și președinte al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (în perioada 1978-1990), dar și președinte al Asociației Pensionarilor Silvici.
L-am cunoscut și în activitatea profesională și după ieșirea la pensie, în interviuri, la acțiuni și evenimente ale silvicultorilor. L-am remarcat – așa cum l-au descris și foștii săi colegi și prieteni – ca pe unul dintre directorii de top ai Direcției Silvice Bacău, pentru că avea un suflet plin de noblețe, de generozitate și de iubire, dar care era și un om de înaltă ținută morală și profesională. A condus cu pricepere mulți ani Silvicultura județului Bacău și a fost respectat pentru omenia și stilul său distins de conducere. Același respect îl arăta el însuși inclusiv muncitori din subordine, tuturor celor peste 1.000 de salariați pe care i-a condus.
Despre inginerul și directorul silvic Costică Arhip am stat de vorbă, acum, cu cel care i-a fost alături vreo 18 ani, venerabilul economist Ioan Mocanu, fost director economic al Direcției Silvice. „Am împărțit ani întregi același birou la această instituție – spune Ioan Mocanu. A fost toată viața un om cu «O» mare, un bun profesionist, care a lăsat generațiilor viitoare exemple ale stilului său de conducere pentru creșterea și exploatarea pădurilor din județul Bacău. Într-un moment de taină, mi-a povestit cum, elev fiind la Liceul Ferdinand I din Bacău, venea la școală pe jos, din Ardeoani, peste deal și pe cărările din pădurile de la Pietricica și Mărgineni.”
A crescut într-o familie de gospodari din comuna Ardeoani. Erau șase frați, patru băieți și două fete. Cel mai mare dintre ei, Ion Arhip, a ajuns filolog, publicist, critic și istoric literar și muzeograf – ani întregi directorul Complexului Național Muzeal Moldova din Iași.
La finalul anilor de liceu, Costică Arhip a început cursuri la Facultatea de Silvicultură din Câmpulung Moldovenesc, facultate transferată ulterior la Brașov, unde a absolvit aceste cursuri în 1953. A fost repartizat la Ocolul silvic Mănăstirea Cașin, dar în 1958 a fost promovat la Direcția Regională de Economie Forestieră Bacău (Bacăul era regiune atunci și includea și teritoriul județului Neamț de acum, dar și zona Adjud). A lucrat la Fondul Forestier până în 1968, când a avut loc reorganizarea teritorială a României. Astfel, a fost numit inginer șef la Inspectoratul Silvic Județean Bacău, până în 1982. Atunci a fost numit director la această instituție, care a devenit Direcția Silvică Bacău. A ocupat acest fotoliu până în anul 1996, când a ajuns la vârsta de pensionare.
„A fost – a mai precizat Ioan Mocanu – metodologul și practicianul lucrărilor din pădurile județului, în toate fazele lor, inclusiv vânătoarea, piscicultura din păstrăvării și ape de munte și valorificarea fructelor de pădure care ajungeau și la export. Din aceste exporturi, România obținea anual peste 6,5 milioane de dolari, din care numai Direcția Silvică Bacău 1,3 milioane de dolari. Sub conducerea sa, instituția a ajuns între primele trei din țară și a fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa a III-a”.
În toată activitatea i-a fost alături, și la bine și la rău, soția sa, Magda. O bucurie imensă a avut când s-a născut fiica lor, Cristina, dar apoi și nepoata Ilinca – acum regizoare de film la Londra, fete care au preluat caratele comportamentului părinților și bunicilor.
„Ne vom aminti exemplul, sfaturile, verticalitatea și echilibrul unui om destoinic, un profesionist de excepție și un iubitor al perpetuării biomului românesc (complex de ecosisteme, având un teritoriu mare, factori abiotici specifici și o floră și o faună specifică – n. n.)” – scria frumos într-un ferpar făcut public de un prieten.
Iar împreună cu Ioan Mocanu spunem și noi, aici: „La revedere, suflet bun, pe tărâmul paradisiac numit Câmpiile Elizee! Dumnezeu să-ți fie alături!”.
