Ședința Consiliului local: vot cu strigături. Liberalii cer pedepsirea lui Ilie Bârzu

    Decizia prin care Consiliul local a aprobat externalizarea serviciului de salubrizare a Bacăului s-a lăsat cu scandal după ce liberalul Ilie Bârzu a îndrăznit să nu voteze cum a decis liderul de grup, Daniel Miclăuș, ba, mai mult, a propus un amendament diferit ca formă față de cel al acestuia.

    Independentul Cristian Ghinghes l-a numit pe Ilie Barzu drept “dezertor” pe Facebook iar senatorul băcăuan liberal Daniel Fenechiu a pus gaz pe foc:”Nu am nicio îndoială că Ludovic Orban și Ionel Palăr vor lua decizia care se impune și care îi va dezamăgi pe cei care mai vorbesc de blaturi între PNL și PSD!”.

    Tot scandalul pare să fie, însă, doar un foc de paie deoarece disensiunile au pornit doar de la formularea unui amendament.



    Concret, Daniel Miclăuș a cerut să se specifice că externalizarea serviciului de salubrizare se va face “conform procedurilor legale, prin licitație publică”.

    Amendamentul a fost respins, nefiind votat de Ilie Bârzu, care a formulat propriul amendament.

    “Nu există noțiunea de «licitație publică» în legislație, a declarat el pentru Deșteptarea, ci consacrată este expresia «achiziție publică prin procedură competitivă». Eu practic asta am făcut, am cerut să se utilizeze termenul legal”.

    Amendamentul sau a fost aprobat, însă ceilalți consilieri liberali cât și independentul Ghingheș au votat contra proiectului care, însă, a primit suficiente voturi pentru a fi aprobat.

    De ce este nevoie de externalizarea serviciului de salubritate? Primarul Cosmin Necula spune că, din cauza limitării posturilor în organigramă, nu pot fi angajați suficienți măturători și că preferă ca în locul unor persoane necalificate, să fie angajate, în aparatul propriu al primarului, persoane cu studii superioare: “Nu mai avem nici cei 1.000 de măturători de care dispunea Dumitru Sechelariu, și nici cei 700 pe care îi avea Romeo Stavarache. Noi avem numai 88 de măturători care nu sunt suficienți”.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"