20 mai 2024
Top StorySe deschide, în sfârșit, Spitalul „Sfânta Maria” din Bacău

Mai multe locuri pentru pacienții confirmați pozitiv COVID-19

Se deschide, în sfârșit, Spitalul „Sfânta Maria” din Bacău

Spitalul „Sfânta Maria” Bacău (cunoscut ca Spitalul Municipal, așa cum a fost el denumit încă de la proiectare) va deveni în sfârșit funcțional zilele acestea. Asta după ce Primăria Bacău a amenajat, în primăvară, în timp record, parterul și etajele 4-5 ale construcției, urmare a unui parteneriat între Consiliul Local și Consiliul Județean. A durat însă rezolvarea situației juridice a întregii clădiri, care a devenit parte integrantă a Spitalului Județean de Urgență Bacău (aflat în administrarea autorității județene).

Acum, cele 3 zone amenajate vor intra în circuitul COVID-19 și vor fi folosite pentru supravegherea și tratarea pacienților diagnosticați pozitiv coronavirus. Aici sunt spații complet echipate cu aparatură medicală, respectiv cu 22 de unități ATI, aparate de ventilatie, monitoare funcții vitale, defibrilatoare, injectomate etc., dar sunt asigurate și circuite de gaze medicale, de oxigen și vacuum.

Pe lângă acestea, spitalul a fost dotat și cu o sursă independentă de aer comprimat, absolut vitală pentru funcționarea lui, cu o varietate de utilizări, printre care și ventilarea pacienților critici. Etajele 4 și 5 sunt pregătite cu 153 de paturi, dispuse în saloane cu două și un singur pat, iar fiecare salon are baie proprie. Pentru cazuistica COVID-19 vor fi folosite în jur de 100 de paturi.



„Am preluat spitalul, dar încă nu este făcută predarea-primirea efectivă și în acte, între Spitalul Județean Bacău și Primăria Bacău. Eu am semnat contractul, aștept să vină înapoi semnat și de cealaltă parte. Sperăm ca zilele acestea să putem vorbi în sfârșit de funcționarea acestui spital, de care avem mare nevoie. Direcția tehnică preia acum tot ce înseamnă instalații, personalul medical a primit cheile de la saloane și cabinete, este deja instruit, și-a făcut și restul de necesar de care are nevoie, de la materiale sanitare, până la obiecte de inventar. Aici vor fi mutați toți pacienții cu patologie COVID-19. Suntem la capacitate maximă în acest moment, la paturile existente pe care le avem în Secția de infecțioase copii și Secția de Dermatologie, pe care le-am transformat în secții covid.”
Adrian Popa, managerul Spitalului Județean Bacău

Cazuistica pe coronavirus în județul nostru este în creștere. În weekend-ul care a trecut ne-am situat chiar pe locul III la nivel național, cu un număr de 79 de cazuri noi (vineri), apoi acesta a mai scăzut la 46 (sâmbătă) și s-a ridicat la 58 (duminică), pentru ca luni, 24 august, să înregistrăm, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică, alte 42 de cazuri noi (locul IV, după București cu 140 de cazuri noi, Iași cu 71 și Prahova 63).

În tot județul, doar Spitalul Județean de Urgență Bacău, Spitalul Municipal Onești – spital suport covid, Spitalul Orășenesc Buhuși și Spitalul Orășenesc Comănești internează pacienți pozitiv coronavirus (Spitalul Municipal de Urgență Moinești fiind cel care preia toate urgențele non-covid din întreg județul), iar la Baza Letea Bacău, unde s-a organizat o secție externă a Spitalului de Pneumoftiziologie (fost TBC), sunt supravegheate doar cazurile asimptomatice sau cu forme ușoare. În total, din datele transmise de Direcția de Sănătate Publică Bacău, sunt acum spitalizați cu acest diagnostic peste 300 de pacienți în toate cele 5 spitale de stat.

Construcția Spitalul „Sfânta Maria”, fost Spital Municipal, a început în septembrie 2007, pe vremea administrației Stavarache, fiind atunci primul proiect de acest gen la nivel național. Deși inițial acesta urma să fie ridicat doar din bani de la bugetul local și să fie un spital al municipalității băcăuane, ulterior lucrările au continuat fiind susținute și cu bani de la Guvern, inclusiv din Fondul de rezervă al statului. Șantierul însă a fost oprit în august 2014, când lucrările erau finalizate în proporție de 75%, din cauza intrării în insolvență a uneia dintre firmei ce făcea parte din consorțiul care a câștigat licitația de execuție a lucrării.

În primăvara acestui an, urmare a declanșării epidemiei de coronavirus, Primăria Bacău a reluat lucrările (după un proces îndelung prin care a reușit să preia șantierul de la firma care trebuia să asigure finalizarea lucrării, proces care a început în 2016, de noua administrație Necula, și s-a finalizat în toamna lui 2017, iar apoi printr-un alt proces s-au recuperat și banii imputați firmei care nu a terminat proiectul de execuție) și cu banii rămași în cont, alocați pentru această investiție, a reușit ca în mai puțin de 40 de zile să termine lucrările la parter și etajele 4-5. În rest, zonele sunt izolate, la etajul 1 fiind proiectat să funcționeze blocul operator, iar la celelalte nivele aparatura tehnică.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri