Şcoală de Vară la Muzeul de Ştiinţele Naturii

    Proiectul educaţional se va desfăşura în perioadele 2-4 iulie şi 9-11 iulie 2019 la sediul Muzeului de Ştiinţele Naturii Bacău. În cadrul activităților sunt propuse trei grupe de lucru astfel:

    ECOKIDS – ZIUA 1:

    „Despre reciclarea deşeurilor” – atelier de creaţie artistică în care se utilizează materiale reciclabile pentru confecţionarea unor obiecte decorative utile; „Poluarea şi purificarea apei” – activitate practică de confecţionare a unui sistem de filtrare a apei poluate.



    TRECUT ŞI PREZENT ÎN LUMEA ANIMALĂ – ZIUA 2:

    „Din lumea animalelor preistorice”- observaţii asupra unor fosile autentice din colecția de paleontologie a Muzeului de Ştiinţele Naturii Bacău; jocuri interactive: etapele prin care o fosilă poate ajunge exponat într-un muzeu; atelier de creaţie, pictarea de către participanţi a unor replici ale unor fosile precum trilobiţi, figurine cu dinozauri sau dinţi fosili; concurs „Descoperă exponatul!”, identificarea unor animale preistorice din cadrul expoziției „O lume dispărută”; „Diversitatea lumii animale”- prezentare şi observaţii asupra unor exponate autentice din colecţii de zoologie şi din expoziţiile muzeului.

    DIN LUMEA PLANTELOR –ZIUA 3:

    „Cum se face un ierbar? ”; „Ce sunt plantele medicinale?”;
    „Micro – vegetal” – realizare de secţiuni histo-anatomice prin organele vegetative ale plantelor.
    Activităţile se vor desfăşura zilnic, între orele 10.00 – 13.00. Înscrierile se vor face pentru fiecare perioadă 2-4 iulie sau, respectiv, 9-11 iulie, în funcție de opţiune. Tariful de participare este de 10 lei/copil/zi.

    Înscrierile se fac până la data de 28 iunie 2019, la telefon 0234/51.20.06.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"