26 aprilie 2024
ActualitateȘapte răniți într-un accident

Șapte răniți într-un accident

La data de 23 mai a.c., poliţiştii Biroului Rutier au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui eveniment rutier în urma căruia şapte persoane au necesitat îngrijiri medicale.

Din primele cercetări a rezultat că un tânăr de 30 de ani, din comuna Letea-Veche, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119, pe fondul neasigurării temeinice la efectuarea manevrei de depăşire a intrat în coliziune cu un autoturism care se afla în depăşirea sa, condus de un bărbat de 30 de ani, din Bacău.

Din impact, primul autoturism a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus regulamentar în faţa sa, de o elevă a unei şcoli de şoferi, în vârstă de 30 de ani, din Bacău.



FOTO: Mihai Pnk

În urma producerii evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a şapte persoane, din care una a necesitat internare în unitate medicală.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri