Recentul scandal al interceptarilor din Polonia, incheiat cum nu se poate mai bizar, ne da masura unei tari deloc paralizate de admiratie catre SUA, care are curajul sa spuna lucrurilor pe nume si care isi permite sa le transmita liderilor europeni ca un anumit lucru nu-i convine.
Daca in România un ministru si-ar fi permis sa-i injure pe americani si sa mai si spuna ca garantiile de securitate oferite de SUA nu valoreaza nimic, era demis a doua zi, ba, probabil si anchetat pentru crima de lez-majestate.
Ne aducem aminte de un ministru de externe demis doar pentru ca a facut gestul de “OK” regelui Spaniei, gest trecut cu vederea de Casa Regala dar considerat insultator de o parte a presei românesti, care a pornit si o campanie de discreditare a ministrului.
In Polonia, insa, premierul a refuzat sa-l demita pe ministrul de externe care s-a exprimat prea putin politicos fata de americani. In plus, daca avem in vedere ca Guvernul a obtinut un vot de incredere dupa acest scandal, rezulta ca Seimul polonez si-a exprimat acordul cu pozitia adoptata de seful diplomatiei.
In România, insa, asa ceva ar fi imposibil. Politicienii nostri sunt prizonierii unei mentalitati care le cere sa fie cât mai supusi americanilor si sa nu iasa din directivele primite prin intermediul functionarilor Ambasadei SUA.
Orice decizie mai importanta trebuie imediat raportata iar, periodic, sefii de partide sunt chemati la instructaje sau ca sa fie trasi de urechi.
Din când in când, câte un functionar al Ambasadei americane iese in presa cu declaratii si cere autoritatilor sa faca sau sa nu faca anumite lucruri.
In Polonia, zic eu, asa ceva nu se poate intâmpla. Pentru ca politicienii polonezi au o anumita verticalitate.
Pe care ai nostri au cam pierdut-o tot aplecându-se sa pupe papucul stapânilor vremelnici.
