18 mai 2024
HomeActualitateRezidență de artă fotografică – camera obscură 28 - 31 august 2023

Rezidență de artă fotografică – camera obscură 28 – 31 august 2023

 

Obișnuim, adesea, să asociem imaginilor fotografice o serie de clișee lingvistice care potențează și explică importanța acestei dimensiuni a artelor vizuale, ce utilizează tehnici speciale de „manipulare” a luminii pentru a crea imagini. Expresii cunoscute precum „O imagine face cât o mie de cuvinte” sau „O imagine reprezintă istoria unei clipe” ne indică faptul că, încă din epoca formelor rudimentare de exprimare artistică parietală și până în era lui „homo selfius”, ființa umană a resimțit acut nevoia de a depune mărturie cu privire la prezența lui pe acest pământ, de a opri puțin timpul în loc, într-un exercițiu de „eternizare a clipei”, ca fundament al memoriei noastre istorice și afective.



Având această perspectivă duală asupra artei fotografice – imaginea văzută ca „document” și ca formă de exprimare a sensibilității artistice – Centrul de Cultură „George Apostu”, în parteneriat cu Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, derulează în perioada 28-31 august 2023, proiectul intitulat „CAMERA OBSCURĂ. Rezidență deschisă de artă fotografică”.

Rezidența pune la dispoziția studenților de la Secția foto-video (Iași) cadrul ideal de derulare a practicii de specialitate, fiind, totodată, o bună oportunitate de aprofundare teoretică și practică pentru toți tinerii pasionați de arta fotografică, în vederea dezvoltării abilităților și competențelor în acest domeniu. Rezidența include cursuri de inițiere în tehnica fotografică, organizarea unor ateliere practice, activități de documentare fotografică (pe film de 35 mm, alb-negru), tehnică și procedee de developare a filmelor – Camera obscură, scanarea filmelor developate, selecția și printarea fotografiilor, dar și prelegeri despre fotografia-document, plecând de la opera fotografică semnată de Mihai Oroveanu, unul dintre puținii „cronicari vizuali” ai vieții și activității sculptorului George Apostu.

Coordonatorii proiectului sunt conf. univ. dr. Bogdan Teodorescu și artistul vizual Ovidiu Ungureanu.Parteneri: Chromatique Photo Studio & Art Gallery și Cotidianul Deșteptarea.Pentru anul 2023, programul cultural al Centrului de Cultură „George Apostu” se desfășoară sub egida „Tradiție și Credință – Trepte ale Desăvârșirii”.

Alte titluri
Alte titluri

Ultimele știri