18 aprilie 2024
ActualitateRetrospectiva 2005 / Cele mai tinere mamici

Retrospectiva 2005 / Cele mai tinere mamici

Maternitatea. O vizitezi, ca reprezentanta a sexului frumos, de cel putin doua ori. O data cand te nasti si apoi pentru ca sa dai viata la randul tau. Dar cat de curand de la prima &#8222vizita” ai de gand sa te intorci acolo?

Poveste

Fiecare fata isi face planuri de viitor. Sa treaca prin cel putin primele doua trepte ale scolarizarii (adica sa insumeze cele macar 12 clase), sa-si aleaga o meserie (de obicei banii nu sunt exclusi de pe listele preferintelor, oricat de variate ar fi acestea), sa-l gaseasca pe Fat-Frumos cu care sa se casatoreasca si sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti. Aaa, si sa-si fericeasca alesul si cu niste urmasi. Cat de devreme apar copiii in schema, asta ramane de vazut, dar are mare legatura cu aparitia feti-frumosilor. Pentru ca se pare ca am omis un fapt important: cararea vietii (prezentata mai sus) e musai sa fie presarata cu multe, multe flori frumoase. Adica distractie sau/si iubire. De cele mai multe ori, e vorba numai de iubirea&#8230 trupeasca: se consuma repede si uneori mai lasa si urme. Si asa, florile devin foarte darnice cu respectivele domnisoare.



In cautare de cifre

Am mers si eu in vizita la maternitate, nu pentru &#8222altceva”, ci ca sa-mi pot face o idee despre cat de darnice pot fi florile&#8230 Cum acolo nu sunt datele centralizate pe vreun computer (cum imi imaginam), am fost nevoita sa iau un registru pagina cu pagina si sa ma pun pe numarat. Situatia se prezinta cam asa: din 1000-si-ceva de nasteri inregistrate pe 2005, 100-si-ceva au avut ca protagoniste tinere de 18 si sub 18 ani, varsta minima ajungand pana la&#8230SURPRIZA: 13 ani! Nici in 2006 tinerele nu au stat degeaba, detinand raportul de 5 la 60. Si luna ianuarie inca nu s-a terminat. Problema este ca la maternitate sunt tei sectii de obstetrica-ginecologie. Trei sectii, deci trei registre, iar eu nu am rasfoit decat unul, asa ca numerele&#8230se cam tripleaza, nu? Dar cu toate astea raportul ramane constant: una din 10 mamici este minora sau are 18 ani. Cum si avorturile sunt in floare, faceti un efort de imaginatie si incercati sa calculati cam cate tinere raman de fapt insarcinate la o varsta atat de frageda. Numarul real este deci mult mai mare.

Semne de intrebare

Cum de se poate intampla asa ceva? Asta e o intrebare retorica. Ce se intampla de fapt, toata lumea stie, si chiar si cei mai tineri dintre noi pe bebelusi doar nu-i aduce barza. Facand haz de necaz, procentul ar fi chiar imbucurator: se nasc noi romani fratilor, se inregistreaza o usoara crestere demografica, intinereste populatia, uite niste fete responsabile care isi fac datoria fata de patrie! Dar gata cu gluma: sa legeni copilul cand n-ai nici buletin inca?! De la jocul cu papusile se trece direct la jocul de-a mama si de-a tata. As zice mai degraba ca mama bebelusilor, la varsta asta, este ignoranta. Majoritatea mamicilor-copile sunt din mediul rural si hai sa zicem, cu indulgenta, ca pe la sate se afla mai greu despre mijloacele de contraceptie, desi conform Dr. Vladimir Corneleac (sef de sectie de obstetrica-ginecologie la Maternitatea Bacau) si pe acolo medicii de familie dau indicatii despre aceste metode, si chiar si gratuitate. Atata doar ca trebuie sa-si dea interesul si persoanele &#8222direct implicate”. Pe acolo cica lumea e mai &#8222pudica”, mai &#8222retinuta” in privinta informarii mdaa, e jenant sa mergi la doctor si sa pui intrebari vizand un domeniu atat de delicat. Daca afla cutare, sau cutare si se raspandeste vestea in tot satul? Din pacate, lumea nu mai e atat de pudica si retinuta in ceea ce priveste &#8222trecutul la fapte”. Dar oare nu se raspandeste mai repede vestea in sat cand esti vazuta &#8222cu burta la gura”? Daca in privinta celor din mediul rural am putea fi – cica – mai indulgenti, ce ne facem cu orasencele, ca si ele sunt destule?!

Dr. Corneleac: &#8222Fetele trebuie sa realizeze ca viata sexuala nu inseamna numai placere, si sa trateze acest aspect cu maturitate si responsabilitate.” Vorba aia: &#8222Faci ce vrei, dar stii ce faci?” Informeaza-te, protejeaza-te sau… exista si solutia abstinentei (eficacitate 100%)!Scris de Oana TANASA

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri