20 aprilie 2024
ActualitateReţinuţi şi cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat

Reţinuţi şi cercetaţi de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat

Doi tineri de 17 şi 24 de ani, din Moineşti, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către poliţişti.

La data de 06 august a.c., poliţiştii din Moineşti au depistat şi identificat doi tineri, de 17 şi 24 de ani, ambii din localitate, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Astfel, în urma cercetărilor specifice efectuate de poliţişti, s-a stabilit că cei doi tineri, în noaptea de 02/03 august a.c., ar fi pătruns fără drept într-un atelier de reparaţii aparţinând unei societăţi comerciale, din localitate, de unde ar fi sustras produse din cupru, aproximativ 80 de kg, în valoare totală de aproximativ 1000 de lei.



Bănuiţii au fost reţinuţi de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore şi au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti care a dispus măsura controlului judiciar.
Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Pentru prevenirea furturilor din societăţi comerciale, poliţiştii vă recomandă:

dotaţi-vă magazinele cu un sistem viabil de alarmare;
procuraţi-vă şi montaţi-vă în punctele vulnerabile ale magazinului un grilaj solid care să împiedice pătrunderea hoţilor în interior;
este recomandat ca uşa de acces în magazin să fie prevăzută cu un sistem de protecţie tip clopot care să protejeze lacătul, astfel se îngreunează activitatea infracţională a hoţului;
apelati la serviciile unei societăţi serioase de pază şi intervenţie rapidă;
angajaţi-vă pe timpul nopţii un paznic;
mare atentie la persoanele care trec pragul magazinului dvs., acestea nu doresc întotdeauna să cumpere sau să ceară relaţii despre un produs;
creaţi un dulap cu cheie în care angajaţii să-şi depoziteze genţile sau poşetele şi unde cumpărătorii să nu poată avea acces.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri