luni, 7 iulie 2025

Reținut și ulterior arestat preventiv pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare

La data de 15 iunie a.c., polițiștii Postului de Poliție Cleja au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 50 de ani, din comuna Cleja, cu privire la faptul că fostul său concubin, un bărbat de 57 de ani din aceeași localitate, ar fi încălcat prevederile unui ordin de protecție emis de instanța de judecată, apropiindu-se la o distanță mai mică de 50 de metri față de aceasta și de locuința sa.

Totodată, femeia a relatat că ar fi fost amenințată de către bărbat.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, în zilele de 14 și 15 iunie a.c., bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul fostei concubine și ar fi proferat amenințări la adresa acesteia, încălcând astfel în mod repetat dispozițiile ordinului de protecție aflat în vigoare.



După administrarea probatoriului, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.

Ulterior, persoana în cauză a fost prezentată instanței de judecată, care a dispus față de aceasta măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și amenințare.



spot_img