19 mai 2024
ActualitateRegal de datini și obiceiuri tradiționale de iarnă la Comănești

Regal de datini și obiceiuri tradiționale de iarnă la Comănești

Orașul Comănești a fost, vineri, 30 decembrie, gazda celei de a XXV-a ediții a „Festivalului de datini și obiceiuri strămoșești”, organizat de Primărie și de Consiliul Local. Festivalul a început cu parada cetelor cu sute de urși, de capre, de irozi și de căiuți din satele de pe Valea Trotușului și Valea Tazlăului, la care au participat și formații din alte zone ale Moldovei. La final, cetele și formațiile de colindători au dansat pe scena din centrul orașului, iar un juriu le-a apreciat prestațiile și a oferit 18 premii și trofee. Festivalul este cel mai important eveniment de acest fel din România și unul dintre cele mai grandioase din lume, iar vineri acesta a avut loc în primul an în care Comăneștiul are și statut de stațiune turistică de interes local.

 

La acest eveniment au fost prezente delegații din Japonia, America, Elveția, Belgia, Olanda, Polonia, Spania, Portugalia, Ungaria și Italia. Între invitații primarului Viorel Miron i-am remarcat pe Tudorița Lungu – secretar de stat la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pe deputații Mircea Fechet și Cătălina Ciofu, pe subprefecții de Bacău Narcis Jitaru și Gabriel-Stănică Lupu, dar și pe președinții filialelor băcăuane ale Asociației Cultul Eroilor, Asociația Veteranilor de Război și Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere. Nu putea lipsi de la o astfel de manifestare nici cunoscutul și îndrăgitul luptător de K1 comăneștean, Ionuț Iftimoaie.



În suita cetelor și formațiilor de colindători s-au remarcat și în acest an cetele de urși, al căror dans este unic în lume prin autenticitate și înscris în Patrimoniul Mondial Cultural UNESCO. Au trecut prin fața miilor de spectatori cetele din Leurda, din Palanca, din Poduri, din Lăloaia, celebra ceată „Ursul lui Gavrilă” Din Asău, Ansamblul folcloric „Răzeșii Cracăului”- „Năvala urșilor” din Boțești-Neamț, ceata Șipoteni-Comănești și cetele din Dofteana și din Zăvoi-Comănești.

Impresionante au fost și costumele populare purtate de colindători, dar și unele măști ale irozilor.

„Urșii de la Comănești” au apărut pe coperta prestigioasei reviste „National Geographic” și în paginile ziarului „New York Times”. De asemenea, „Euronews”, publicația britanică „The Telegraph” și agenția de presă AFP au publicat de-a lungul timpului videoclipuri în care cete de colindători de la Comănești joacă Ursul, iar compania aviatică Air Berlin îi promovează ca fiind una din principalele atracții din România. 

Premiile festivalului 

Juriul a acordat două premii I cetelor de urși din Dofteana și Lăloaia, două premii speciale celor din Șipoteni și Leurda, un premiu de originalitate cetei din Vermești și cetei lui Uglea și două premii de excelență cetei din Zăvoi și cetei Ursul lui Gavrilă.

Un premiu de excelență a fost dat și plugușorului adus de formația „Mugurașii” din Agăș, premiul I plugușorului din Palanca și un premiu special plugușorului formației din Apa Asău. De asemenea, formațiile de capre din Enăchești și din Palanca (inclusiv Dansului măștilor) au primit premii I. Tot premii I au fost acordate și Bandei lui Bujor din Apa Asău și Ansamblului folclorice „Păunașii” din Poduri și Ansamblului din Comănești. Ansamblul „Răzeșii Cracăului” a primit un premiu special, iar Ansamblul „Tezaur” un premiu de excelență.

Trofeul Festivalului a fost acordat cetei de urși din Vermești-ceata lui Spătaru.

Viorel Miron: „Prin Dansul Urșilor ne-am făcut cunoscuți în întreaga lume, iar Comăneștiul își merită pe deplin renumele de comunitate care păstrează și promovează tradițiile și obiceiurile, o comunitate care nu-și uită trecutul. Este important să privim spre viitor, dar fără să ne uităm rădăcinile, iar copiii noștri, sunt convins, vor transmite și ei acest mesaj, pentru că asta văd la noi, cresc în această atmosferă. Am mare încredere că tradițiile noastre vor rezista multă vreme de acum înainte. Iar acest festival este cel mai grandios din întreaga noastră galaxie”.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri