25 mai 2024
OpiniiRomâna pentru toți Reabilitarea diftongului? (X)

 Reabilitarea diftongului? (X)

Revenire la SCL

Revista Institutului de Lingvistică al Academiei R.P.R. „Studii şi cercetări lingvistice” (tomul V, nr. 3-4/1954; cota Y 190, la Biblioteca Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău), la rubrica „Discuţii”, publică un articol polemic semnat de academicianul Al. Rosetti şi intitulat „Despre diftongi”. Este o opinie care s-a confirmat în timp, privitoare la inexistenţa unor diftongi în limba română, după cum susţinuse academicianul Emil Petrovici în aceeaşi revistă, în 1950 (p. 172 ş.u.). Acesta afirmase că „în cuvinte ca teamă, deal, seamăn, leagăn, neagră, zeamă etc. se vorbeşte greşit despre diftongul ea. Din punctul de vedere al sistemului limbii române, în toate aceste cuvinte avem consoane moi urmate de a”, adică amă, dʼal etc. Pe bună dreptate, Al. Rosetti consideră însă că „nu e cazul să ne revizuim părerea privitoare la existenţa diftongilor în limba română” (p. 433).

 



Demonstraţie imbatabilă

Al. Rosetti, autorul unor lucrări fundamentale privitoare la istoria limbii române şi la fonetica/ fonologia românească, începe în chip logic cu definiţia, însoţită de paranteze explicative: „Un diftong este o înşirare de două sunete vorbite, de apertură (grad de deschidere) diferită (semivocală + vocală sau vocală + semivocală), pronunţate în aceeaşi silabă, cu o singură tensiune musculară”. Este ceea ce numim azi cuvânt monosilabic, adică „dintr-o respiraţie”, precum cai. (În „Preabecedarul” băcăuan din 1994 este continuat de „cuvântul care «respiră» de două ori”, precum „masă [ma-să].)

 

Fonetică funcţională

              Gradul de deschidere se recunoaşte în componenţa diftongului, care „e alcătuit dintr-un sunet închis urmat de un sunet deschis sau viceversa” (Al. Rosetti, ibidem). „Sunetul închis este o vocală (e, i sau u) în funcţie consonantică (de aceea poartă numele de «semivocală» sau «semiconsoană»); astfel i din diftongii ia (iapă) sau ai (cai, pl.) se notează cu un semicerc dedesubtul semivocalei, care indică funcţia sa.” Vom nota ca în DOOM3: ǐa sau aǐ. Urmează adevărata demonstraţie a lui Al. Rosetti: „Dacă cele două elemente ale diftongului nu ar fi reunite în aceeaşi silabă, atunci ar fi separate prin limita silabei, fiecare element aparţinând unei alte silabe: i a sau a i. Pentru grupurile alcătuite din două vocale, care urmează una după alta, există, aşadar, numai două posibilităţi: sau de a alcătui un diftong, sau de a face parte din două silabe diferite” (ibidem), adică dintr-un hiat.

 

Cuvântul pomi are 3 sau 4 sunete?

              Al. Rosetti precizează, cu argumente, în acelaşi articol, că sunt 4 sunete, ultimul fiind un i ultrascurt (terminologia ne aparţine), adică un i final postconsonatic asilabic. La „Teleşcoala” (TVR 2) din 2022 s-a suţinut de câteva ori că sunt 3 sunete, ultimul notat cu semnul palatalizării: pomʼ.

 

Fără politică în ştiinţă!

              Interesant e că Al. Rosetti nu citează o lucrare în vogă în obsedantul deceniu: „Marxismul şi problemele lingvisticii”, de I.V. Stalin (Bucureşti, Editura pentru Literatura Politică, 1953), prezentă în notele de subsol ale altor autori de articole din acelaşi număr al revistei „Studii şi cercetări lingvistice”.

 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri