Razboiul despre care nu se vorbeste

In vreme ce atentia lumii intregi este dirijata cu grija spre Siria, americanii se implica in conflictul din Yemen, incercând sa-si salveze aliatii sauditi dintr-un razboi in care s-au bagat ca musca in lapte si din care iau constant bataie, in ciuda superioritatii militare.

Ceea ce este mai interesant e ca, in vreme ce media occidentala trage cu toate armele in Rusia pentru implicarea din Siria, conflictul din Yemen beneficiaza de o atentie foarte scazuta. Acum câteva zile, o bomba dirijata cu laser, de productie americana, lansata de un avion saudit, a ucis 150 de civili care participau la o inmormântare. Human Rights Watch a descris incidentul drept o “crima de razboi”, insa presa internationala a trecut, in general, cu vederea evenimentul.

Aviatia saudita are, insa, o lista lunga de astfel de “accidente”, inclusiv bombardarea unui spital al Medicilor Fara Frontiere. Totusi, Occidentul nu a luat niciodata pozitie fata de aceste bombardamente indreptate impotriva populatiei civile sau a facilitatilor medicale. In general, dupa cum am spus, razboiul din Yemen este tinut sub tacere, se mai pomeneste din când in când, insa nu este scos in prime-time.

Revenind la conflict, chiar nici nu mai conteaza faptul ca “rebelii” se razboiesc cu sustinatorii presedintelui sprijinit de o coalitie condusa de Arabia Saudita. Conteaza, insa, ca Arabia Saudita este aliatul principal al SUA in zona Golfului si unul din principalii clienti in materie de armament. Dupa ce spitalul Medicilor Fara Frontiere a fost bombardat, americanii si-au retras personalul de legatura cu aviatia saudita.

Acum, insa, flota americana si-a facut aparitia in zona si deja a bombardat câteva radare ale rebelilor dupa ce dinspre tarm s-ar fi tras niste rachete catre nave. Cum avem deja amintirea celebrului “incident Tonkin”, folosit ca pretext pentru razboiul din Vietnam, nu ne grabim sa bagam mâna in foc ca acele rachete chiar au fost trase.

In zona au ajuns, insa, si nave de razboi iraniene, astfel ca situatia devine complicata. Complicata este si starea finantelor Arabiei Saudite, care se confrunta cu o criza bugetara de proportii, ca urmare a prabusirii pretului petrolului.

Sa notam, in paranteza, ca in disperare de cauza, sauditii au decis sa treaca la calendarul gregorian, ceea ce inseamna ca bugetarii vor primi un salariu diminuat având in vedere ca dispar 13 zile din calendar.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"