1 martie 2024
OpiniiHublouPutem fi mai buni într-o lume îngrozitoare?

Putem fi mai buni într-o lume îngrozitoare?

De ce să citim, să scriem, să ne mai batem capul? Când trăim parcă într-o nesfârșită catastrofă? Și totuși, există oameni care nu au renunțat să caute răspunsuri, iar unul dintre aceștia, astfel prezentat de presa de dincolo de Ocean, este John Freeman (n. în 197 4), autorul unei cărți care s-a bucurat de mare succes, „Dicționarul refacerii”. Critic literar, poet, eseist, editor, Freeman dăruiește cititorilor săi un adevărat „alfabet al speranței și al acțiunii” cu noul său volum, apărut în 2020. Tocmai îl citesc și voi reveni asupra lui, după ce acum, am să reproduc, pe larg, pasaje din fișa de dicționar intitulată [Teachers] Profesori. „Dacă ar fi să coboare pe Pământ o ființă din Marte și să afle cum sunt remunerați oamenii pentru activitățile lor, ar fi șocată de salariile profesorilor din întreaga lume. De la patru, cinci ani, până la 18 ani, mulți copii petrec la fel de mult timp cu profesorii lor pe cât petrec cu părinții. Nu doar că așa învață, dar așa socializează, așa sunt îngrijiți; la școală întâlnesc multe dintre modelele de adulți de la care vor învăța, și chiar modele de grijă și iubire. Gândiți-vă pentru o secundă și veți constata că probabil aveți o amintire clară a vreunui profesor. Persoana cu care copilul tău își petrece astăzi orele, va lăsa, la rândul ei, o impresie de durată”. John Freeman folosește cuvinte foarte simple și directe pentru a atrage atenția cititorilor spre ceea ce produce inegalități în societate, unele atât de mari, încât îți taie pur și simplu respirația. Și spune că ar trebui să ne concentrăm eforturile pentru a combate aceste inegalități care provoacă multă suferință.

„E nevoie de energie, muncă și o formă aparte de calm ca să petreci perioade lungi de timp cu un singur copil, să nu mai vorbim de 30 la un loc?! Am crede că am vrea să angajăm oameni excepționali pentru această sarcină epuizantă și extrem de importantă. Să ne gândim: în multe zone ale lumii, dăm cele mai prețioase ființe din viețile noastre ‒proprii copii‒pe mâna unui grup de funcționari publici subfinanțați, terorizați și suprasolicitați, care primesc atât de puțină susținere încât de multe ori trebuie să-și mai ia un al doilea sau al treilea loc de muncă pentru a o scoate până la capăt. Ceea ce înseamnă că a doua zi, și apoi a treia, se prezintă la muncă obosiți, având corpurile afectate de stres. Uneori, chiar într-un mediu pus în pericol de arme.

În paralel, directorul unei fabrici de pesticide îmbogățite cu substanțe cancerigene ar avea nevoie de două sau trei vieți ca să cheltuie banii pe care-i câștigă. În ce lume e asta corect?”  Desigur, nu e corect, dar e real, normalitatea fiind o utopie în zilele noastre. Sunt mulți oameni abandonați de sisteme sociale nedrepte, și care au devenit apatici politic, însingurați, neîncrezători în posibilitatea schimbării în bine. Or, pentru ca societățile civile să funcționeze în interesul celor mulți, pe principii democratice, e nevoie ca oamenii să fie informați și educați. Și Freeman ne amintește un adevăr cunoscut: „Cei puternici au de profitat de pe urma unei societăți needucate. O societate needucată este întotdeauna mai dispusă să respingă fapte, argumente științifice și chiar menirea jurnalismului decât una cu o profundă înțelegere a contextului. O societate needucată poate fi manipulată și va nutri resentimente și paranoia, reacții de respingere”. E o descriere exactă a ceea ce trăim acum. Am văzut în aceste zile reacții incredibile vizavi de acțiunile profesorilor exasperați de nedreptate, de minciună, de crasa desconsiderare a rolului lor în societate și am auzit vorbe imposibil de reprodus pentru orice om de bun-simț. Răutate în stare pură, ignoranță, vulgaritate, într-un cuvânt, idioțenie, asta am văzut. Spre ce ne îndreptăm? Mai este posibilă o refacere a lumii în care trăim? Voi reveni, deschizând noi pagini din dicționarul despre care am vorbit.



 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri