21 mai 2024
ActualitateProtoiereul Ioan Bârgăoanu sărbătorit la împlinirea a 49 de ani de viață

Protoiereul Ioan Bârgăoanu sărbătorit la împlinirea a 49 de ani de viață

Părintele protopop de Onești, Ioan Bârgăoanu, a fost sărbătorit de credincioșii din comuna Mănăstirea Cașin și din localitățile învecinate, dar și din județ, cu ocazia aniversării zilei sale de naștere, 8 octombrie. Evenimentul a avut loc la superba Biserică „Sfântul Simeon Noul Teolog”, pe care o părintele protoiereu o păstorește în Parohia „Buna Vestire”.

La eveniment au participat primarul comunei, Adriana Enache, președintele de onoare al Filialei Bacău a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, generalul cu patru stele (rtr) dr. Vasile Jenică Apostol, și reprezentanții Biroului Executiv al Filialei Județene Cultul Eroilor: Dănuț Voicu – președinte, Cristinel Aioanei – prim-vicepreședinte și Petru Done – secretar executiv.

Evenimentul a început cu o slujbă susținută, sub protia părintelui protoiereu și paroh Ioan Bârgăoanu, de un sobor de preoți din Protopopiatul Onești, la finalul căreia cei prezenți, preoți și mireni, familia părintelui sărbătorit și invitații, au adresat felicitări. Părintelui protoiereu i-au fost aduse superbe buchete de flori, iar reprezentanții Filialei Cultul Eroilor i-au înmânat o plachetă aniversară.



Despre personalitatea sărbătoritului a vorbit, în predica de după slujba religioasă, părintele Andrei Neicu, de la Biserica Precista, din Târgu Ocna. Au rostit vibrante cuvinte omagiale și primarul Adriana Enache, generalul Vasile Jenică Apostol, Dănuț Voicu și parohul Bisericii Mănăstirii Cașin, părintele Dan Miloiu. „Inima părintelui Bârgăoanu – a spus părintele Andrei Neicu – este dedicată și administrației pe care a fost ales să o înfăptuiască în calitate de protoiereu, cu binecuvântarea părintelui Arhiepiscop Ioachim, dar și Slujirii Lui Dumnezeu, precum și oamenilor din jurul său și cuvântului «milă», sentiment care îl încearcă mereu și nu îl doar la nivel senzorial, ci îl pune în aplicare, pentru că preotul, ca interfață între om și Dumnezeu, trebuie să fie un om al milei, al milei interioare, care să vibreze în inima fiecăruia”.

Un moment încărcat de mare sensibilitate, de farmec și de mare emoție a fost atunci când alături de părintele sărbătorit au venit soția sa, Otilia Bârgăoanu, și fiul său, Simion, și când părintele protoiereu și-a luat în brațe și părinții, cărora le-a declarat din nou recunoștință. Părintele însuși a oferit un frumos buchet de flori soției sale, iar la final i-a oferit mamei sale un aranjament floral sub forma cifrei 8, care simboliza numărul zilei din luna în care a văzut lumina vieții.

Pr. Ioan Bârgăoanu: „Sunt ceea ce sunt datorită mamei mele, care m-a crescut. Îi spun «Sărut mâna, mamă!, pentru că ți-am și greșit», dar îi spun și tatălui meu la fel «Sărut mâna!». Le mulțumesc amândurora pentru că m-au învățat ca dacă am o pâine să o împart cu toții și eu chiar așa fac și voi face mereu. Le mulțumesc pentru dragostea și puterea pe care mi le-au dat, dar și pentru emoțiile pe care mi le-au dat astăzi, 8 octombrie 2023, la liturghia săvârșită. Dacă am fost atât de emoționat, am fost datorită mamei mele, care este ca o sfântă pentru mine”.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri