14 aprilie 2024
OpiniiSihăstriile labirintuluiProstia:  elixir al fericirii sau coșmar al rațiunii? (V) 

Prostia:  elixir al fericirii sau coșmar al rațiunii? (V) 

,,Da-du, du-da/ Ga-gu, gu-da”

 

Părăsim puțin discursul sobru și încercăm să privim către prostie  cu ochii unor poeți care vin din zări diferite ale cugetării.  Îi oferim lui Ion Pribeagul (Isac Lazarovici) – textierul lui Constantin Tănase, autorul versurilor celebrei melodii ,,Zaraza”–, onoarea de a deschide perspectiva privirii critice, premiindu-l cumva pentru gestul din 1962, când a emigrat în Israel. N-a formulat atunci doar  o cerere clasică (neluată în seamă) în acest sens, ci și una humoristică rău, pe care i-a trimis-o, cu succes, lui Dej: „Am depus actele toate/ Și bilet de sănătate,/ Și fotografii recente, cazierul cu amprente,/ Plus biletul de vaccin/ Că n-am fost supus străin,/ Note bune la purtare,/ Ordinul de concentrare,/ Act de naștere-al lui tata,/ De la fisc pe cinci ani plata./ Anexez aici chitanța/ Că-s la zi cu Manutanța,/ Am dovada de la «Sacra»/ C-am trăit bine cu soacra,/ Că n-am bloc, că  n-am moșie,/ Că n-am stat la pușcărie,/ Că n-am fost nici beat, nici mort./ Am și act de cununie/ Și-mi mai trebuie-o hârtie,/ Doar atâta: Pașaport”. Gheorghiu-Dej, zice-se, a citit originala epistolă în ședința Biroului Politic al Partidului. Toți membrii BPP-ului, spun surse folclorice, care probabil au dorit să-i spele lui Dej portofoliul prostiei,  s-au prăpădit de râs, cu excepția lui Iosif  Chișinevschi, pe care Dej l-ar fi întrebat: „Mă, tu de ce nu râzi? […] Ce fel de ovrei ești când n-ai pic de umor?”.  Chișinevschi ar fi răspuns: „E un dușman al țării, acest Pribeagu`”…



Dușman? Așa o fi? S-o fi gândit Chișinevschi la faptul că, între altele, ,,Odă proștilor”, satiră semnată de Pribeagul, îi viza mai ales pe cei din BPP?… ,,Cu prostul care n-are şcoală/ Te lupți puţin şi-ai câştigat. Dar duci o luptă colosală/ Cu prostul care are şcoală!”, scria Pribeagul în motto. Ultimul vers însă n-avea cum să-i vizeze pe mulți din acel BPP.  Ierarhiile stabilite de umorist sunt surprinzătoare: ,,De-ar fi să-i luăm pe toţi la rând,/ Şi actualii, dar şi foștii,/ Cei mai deștepți de pe Pământ/ Au fost întotdeauna… PROŞTII” . Ursitoarele sunt trecute în șomaj: ,,Nu te ruga la ursitoare/ Să-ţi facă-n viaţa ta vreun rost,/
Mai bine urlă-n gura mare:/ «Iubite Doamne, fă-mă… PROST!»”. Vizionar mare, Pribeagul! Privește și prin cancelariile înalte ale plaiului mioritico-politic actual: ,,De ce să tragi ca la galeră,/ Să-nveți atâtea fără rost,/ De vrei să faci o carieră,/ Ajunge numai să fii… PROST”. Simțim și prezența elevată a unor săgeți trimise către ,,România educată”: ,,În lumea asta cu de toate,/ Unde se-nvaţă contra cost,/ Păcat că nicio facultate/ Nu dă şi diploma de… PROST”. O fi sesizat Guvernul Ciolacu că Pribeagul i-a oferit soluția rezolvării nenorocitei probleme a deficitului bugetar cronic? Iat-o: ,,Avem impozite cu carul,/ Dar înotăm în sărăcie/ şi ce buget ar avea statul/ Dintr-un impozit pe… PROSTIE”. Cred că aplicat chiar și numai în amintitele cancelarii, acest impozit ar genera un buget național excedentar. Și orizontul este optimist, nu doar prezentul: ,,Ei sunt ca iarba, cu duiumul,/ Să nu-i jignești, să nu-i împroști!/
O, Doamne, de ne-ar creşte grâul/ Cum cresc recoltele de… PROŞTI”. Devenit sănătos prin perceperea acestui impozit,  ar fi de așteptat ca bugetul să rezolve  anomalii de esență ale societății: ,,Şi-n lumea asta răsturnată,/  Unde cei strâmbi sunt cei mai drepți,/ Savanții noştri mor de foame/ Şi numai PROŞTII sunt deștepți”. Aici, îl aud șoptind pe Ion Pribeagul, avem o problemă: ,,Vor fi managerii unui asemenea buget atât de non-proști încât să rezolve fericit destrămările supraviețuirii”?

Trecem repede într-un registru poematic, metafizic, dar cu inserții elevate de ironie, sarcasm, satiră de oblojit suflete. Invitatul special este chiar Tudor Arghezi, cel care imaginează o horă cu strigături glumețe, sugerându-ne și faptul ar trebui să renunțăm la păcătoasa noastră obișnuință de a ne judeca semenii după statutul lor social și după  aparențe.  ,,Horă de băieți” este bijuteria poematică propusă, gândul etico-estetic în care lumea își pierde ,,centrul”, care este substituit printr-un simulacru caricatural: ,,Cine-oleacă-avea de cap/ Și-l punea după dulap./ Hu-hu, bu-hu / Bu-hu, hu-hu./ Pentru că omul cel mare/ Se-alegea după picioare. I-ha, ba-ha/ Ba-ha, i-ha”. Unde se întâmpla asta? ,,Într-o țară care-a fost/ Era mare cel mai prost./ Bi-ba, ba-ba/ Li-ba, la-ba./ Țara     unde-i bun tutunul/ Avea proști unul și unul./ Bi-bo, bo-bi/ Ri-bo, ro-bi”. Atmosfera ar iz de campanie electorală mioritică: ,,Umblau solii prin norod/ C-un carâmb și-un calapod./ Lu-la, la-lu/ Vi-va, va-lu./ Și cinstirea ți se da/ După talpă și pingea./ Da-du, du-da/ Ga-gu, gu-da”. Deștepții ajung de ocară: ,,Dar deștepții fiind prea mulți./ Au rămas pe drept desculți./ I-ha, pa-pa/ Pa-pa, i-ha./ Am o minte, vai de mine,/ Și mă face de rușine./ Cio-ca, bo-ca/ Bo-ca, cio-ca”. Am putea înțelege și că selecția proștilor produce mari dureri campaniilor electorale: ,,Spune tu, pe ce-i cunoști/ Dintre proști pe cei mai proști?/ Zu-ri, zu-ra/ Zu-ra, zu-ri./ După chică sau chelie?/  După unghii sau simbrie?/ Pa-vu, ga-vu/ La-vu, la-vu./ Fincă, vezi, mai-marele/ Și-ascunde picioarele./ Tra-la, la-la/ La-la, la-la”. Grozavă horă de băieți! Minunate strigături! Firește, această bijuterie poematică ar fi trebuit abordată într-o manieră sobră, doctă, de manual: ,,Structura poemului «Hora de băieți» este alcătuita din strigături, structurate în 11 distihuri, fiecare dintre ele fiind urmate de un distih refren…” Etc. Lăsăm  bucuria apropierii de esențele poemului, în această manieră, la un examen de bacalaureat. Fiind însă trimisă în dezbatere și problematica prostiei, mă tem că sus-pușii selectați după criteriile ,,Horei de băieți” nu vor aproba un asemenea subiect de examen. I-ha, pa-pa/ Pa-pa, i-ha…

Unul dintre invitații permanenți ai rubricii noastre, Anton Pann, revendicând dreptul de titular al dezbaterii, solicită să vă spună ceva (și) ,,Despre prostie”. Scurt, îl rog… În rezumat, ,,Partea superioară a formularului

Partea inferioară a formularului

Trei neghiobi mergând p-o vale/ Şi zărind un urs din cale/ Când suia cu groază-vie/ Şi intră în vizunie,/ Zise unul: – Ai să-l prindem/ Şi la vrun țigan să-l vindem./ Altul a zis: – Cum să poate/ Din vizunia-i a-l scoate?”… Cu siguranță, știți despre ce este vorba, dar n-am avut încotro cu Anton Pann. Trebuia lăsat să-și spună oful… Cei trei găsesc soluția extragerii ursului din vizuină. Își înnoadă brâiele, îl leagă pe unul de picioare și-l introduc în vizuina ursului, cu promisiunea că după ce-l va prinde în voinicoasele brațe pe animal, va fi tras afară, împreună cu prada, grație brâului multiplicat. Hăituitul urs a admirat în felul său istețimea vânătorilor: ,,Ursul de cap îl apucă/ Şi cu totul i-l îmbucă”.  Isteții au rămas uimiți atunci când și-au extras tovarășul de proiect din vizuină: ,,Văzându-l că cap nu are,/ Să-ntreb, zicând: – Frățioare,/ Avuta-au Valdu cap oare?” Întrucât cei doi, care încă mai erau purtători de capete, nu-și aduceau aminte de asta, au mers acasă la decapitat ca să-i întrebe soața dacă acesta avusese la viața lui ,,cap ca fiecine”. După cum știți, soața a clarificat nedumerirea: ,,Ea, gândind puţin în sine,/ Le răspunse: – Nu ştiu bine/ Dar la Paști îmi par’ şi mie/ Că ș-a cumpărat tichie”.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri