19 aprilie 2024
EconomieProiectul ANAF de combatere a muncii la negru se aplica si in...

Proiectul ANAF de combatere a muncii la negru se aplica si in judetul Bacau

Proiectul pilot care vizeaza salariile subdeclarate, lansat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) se aplica si in judetul Bacau si, evident, in raza de actiune a Directiei Regionale de Administrare Fiscala Iasi, la care este arondat judetul, din luna februarie 2015.

În acest sens, au fost selectati pentru inspectie fiscala contribuabili cu risc fiscal privind nedeclararea / subdeclararea veniturilor din salarii si/sau de natura salariala, având ca obiectiv verificarea impozitului pe veniturile din salarii si a contributiilor sociale obligatorii. In toata tara se estimeaza ca pentru anul 2015 sa fie efectuate verificari în cadrul acestui proiect la un numar de peste 1.000 de contribuabili.

Programul de inspectii fiscale a fost lansat, de la 1 iulie 2014, pentru 500 de contribuabili, vizând reducerea salariilor subdeclarate la contribuabilii mijlocii din regiunile fiscale Brasov si Ploiesti. Astfel, organele fiscale teritoriale au finalizat, pâna la 31 iauarie 2015, un numar de 489 de inspectii fiscale pe contributii sociale si impozitul pe venituri de natura salariala la contribuabilii selectati în proiectul pilot, în urma carora s-au stabilit obligatii fiscale suplimentare (impozit pe venit, contributii sociale si accesorii aferente) în suma totala de peste 143 de milioane de lei, s-au aplicat amenzi în suma de circa 340.000 de lei, au fost înaintate organelor de urmarire si cercetare penala sesizari penale pentru un prejudiciu în valoare de aproape 20 de milioane de lei si s-au instituit masuri asiguratorii în suma totala de peste 45 de milioane de lei.



„Inspectiile – ne-a informat Adrian Anghel, purtatorul de cuvânt al Administratiei Finantelor Publice a Judetului Bacau – vor fi facute de reprezentantii directiilor regionale si judetene ale ANAF, dar de regula cu oameni din alte judete si din alte regiuni fiscale.”

La selectarea contribuabililor se va avea în vedere un set complex de criterii de risc, dintre care exemplificam:
– înregistrarea de salarii subdeclarate fata de media pe ramura;
– numarul mediu de salariati conform bilantului firmei;
– cheltuiala medie cu salariile;
– ponderea cheltuielilor de personal în cifra de afaceri;
– ponderea cheltuielilor de personal în cheltuieli de exploatare;
– sume datorate actionarilor/asociatilor;
– numarul mediu de asigurati;
– ponderea numarului de angajati cu timp partial de munca în total numar de angajati;
– numar de angajati cu salariu minim pe economie;
– codul CAEN.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri