23 aprilie 2024
Top StoryProiectil de 75 mm, găsit la Târgu Ocna

Proiectil de 75 mm, găsit la Târgu Ocna

În seara zilei de 14 august, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău a fost anuțată cu privire la descoperirea unui element de muniție în cartierul Poieni, din orașul Tg. Ocna.

Deplasarea către locul intervenției s-a realizat, până într-un punct, cu autospeciala din dotare, însă din cauza terenului greu accesibil echipa a fost nevoită să meargă pe jos, pe întuneric, prin pădure, aproximativ doi kilometri.

La sosirea la fața locului a pompierilor pirotehniști s-a constatat faptul că muniția se află îngropată în procent de 90% în pământ, fără posibilitate de vizualizare asupra stării și tipului mijlocului de inițiere.



Având în vedere gradul de risc și complexitatea ridicată a misiunii, precum și vizibilitatea foarte redusă, s-a luat decizia de a se sista orice operațiune ce ar putea pune în pericol personalul participant, acestea urmând a fi reluate în dimineața zilei următoare. În tot acest timp, protecția zonei în care a fost descoperită muniția a fost asigurată de către personal din cadrul Inspectorstului de Poliție Județean Bacău.

În cursul zilei de 15 august, după executarea în siguranță a operațiunilor specifice, echipa pirotehnică a identificat un proiectil exploziv calibru 75 mm, ce a fost ridicat și transportat în vederea distrugerii.

Reamintim că, în cazul în care descoperiți elemente de muniții neexplodate sau luați la cunoștință despre existența lor, trebuie să anunțați imediat structurile abilitate în gestionarea acestui risc.

A T E N Ț I E !

PENTRU EVITAREA CATASTROFELOR SAU A SURPRIZELOR NEPLĂCUTE CARE POT APĂREA PE TIMPUL UNEI EXCURSII, LA SĂPAREA FUNDAȚIEI PENTRU RIDICAREA LOCUINȚELOR, CÂND EFECTUAȚI LUCRĂRI AGRICOLE ȘI ÎN ALTE ÎMPREJURĂRI, DACĂ DESCOPERIȚI ELEMENTE DE MUNIȚII SAU ALTE OBIECTE CARE VI SE PAR SUSPECTE, ACȚIONAȚI ASTFEL:
– nu atingeți, nu loviți și nu miscați muniția descoperită;
– nu demontați din curiozitate elementele componente ale muniției descoperite;
– nu introduceți în foc munițiile și nu faceți foc în apropierea lor;
– nu ridicați, nu transportați sau introduceți munițiile neexplodate în încăperi, locuințe sau grămezi de fier vechi;
– nu aruncați la fier vechi și nu predați la societățile colectoare munițiile;
– nu lăsați copiii să se joace cu asemenea muniții;

Supravegheați zona în care ați descoperit muniția până la sosirea echipei pirotehnice.

Când se executa lucrări și se depistează, cu ocazia săpăturilor, muniții neexplodate, se sistează imediat lucrările, se îndeparteaza întregul personal din zona periculoasă și se anunță structurile abilitate de intervenție.

NEUTRALIZAREA ȘI DISTRUGEREA MUNIȚIILOR SE EXECUTĂ NUMAI DE CĂTRE SUBUNITĂȚILE PIROTEHNICE CARE AU PREGĂTIREA ȘI DOTAREA CU APARATURĂ SPECIALĂ PENTRU ACEASTĂ MISIUNE PERICULOASĂ.

NU UITAȚI! Nerespectarea acestor reguli poate produce rănirea gravă sau chiar decesul celor implicați.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri