26 aprilie 2024
Top StoryPrimarul Necula a semnat contractele pentru implementarea a cinci proiecte europene în...

Primarul Necula a semnat contractele pentru implementarea a cinci proiecte europene în Bacău

Primarul Bacăului a semnat, astăzi, contractele de finanțare pentru o parte din proiectele depuse de Municipiul Bacău pe Axa prioritară 4 a POR 2014-2020:

1. Modernizarea staţiilor de transport public. Valoare 2,8 milioane euro
2. Traseu pentru deplasări nemotorizate Sud: Centru – Aeroport. Valoare 4,1 milioane euro
3. Coridor pentru deplasări nemotorizate Parcul Cancicov – Stadion – Bazin de Înot – Universitatea „V. Alecsandri“ (Traseul tineretului şi sportului). Valoare 6,8 milioane euro
4. Modernizare și reabilitare Creşa nr. 3. Valoare 550.000 euro
5. Modernizare și reabilitare Creşa nr. 9. Valoare 400.000 euro

“Aceste proiecte trebuiau demarate de săptămâna trecută însă un circ politic ne-a devansat cu câteva zile termenul inițial. În timp ce la Primăria Bacău eram preocupați de proiecte pentru băcăuani, alții erau preocupați doar să ne pună bețe în roate și să câștige puncte electorale”,a scris Cosmin necula pe contul său de Facebook.



“Astăzi au fost alături de mine colegii mei, oamenii care au muncit în realizarea acestor proiecte și care aveau tot dreptul să fie apreciați pentru munca depusă. Sunt proiecte lucrate și câștigate de Primăria Bacău alături de partenerii de la ADR Nord-Est, și nu de vreun europarlamentar care vrea să își asume munca altora”, a mai spus primarul Necula.

Primarul Bacăului spune că proiectele nu vor include doar pistele pentru biciclete ci presupun și reamenajarea trotuarelor și zonelor pietonale, reconfigurarea intersecțiilor și trecerilor de pietoni/bicicliști, construirea de parcaje pentru biciclete alături de camere de supraveghere, amplasarea de mobilier urban pentru odihnă și deșeuri, amplasarea de elemente pentru îmbunătățirea siguranței rutiere.

Mai mult, proiectul “Traseul tineretului și Sportului” prevede construirea unui pasaj suprateran destinat exclusiv deplasărilor nemotorizate, peste Calea Mărășești, între Parcul Cancicov și str. Th.Aman. Coborârea de pe pasaj în zona scărilor Cascada (care vor fi ele modernizate) se va realiza printr-un picior de susținere prevăzut cu lifturi interioare și o rampă exterioară în spirală.

“Le mulțumesc pentru implicare tuturor colegilor care lucrează la implementarea acestor proiecte și echipei noastre de la Agenția de Dezvoltare Locală Bacău, cei care au sprijinit si monitorizat procesul de elaborare și depunere premergător semnării contractelor”, a mai spus Cosmin Necula.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri