Compania Națională ,,Poșta Română” a început, în această dimineață, distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară.
10.000 de poștași au plecat pe teren încă de la primele ore ale dimineții pentru a înmâna documentele mult așteptate beneficiarilor. În următoarele două săptămâni, factorii poștali vor distribui toate cele aproximativ 4,6 milioane de documente, cu o medie de 500.000 de plicuri înmânate zilnic. Poștașii sunt liantul principal în acest proces, dovedind întotdeauna profesionalism în astfel de proiecte majore și punând mai presus de toate grija față de clienții noștri.
Compania Națională „Poșta Română”, singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, a luat toate măsurile necesare pentru ca deciziile de recalculare a pensiilor să ajungă la pensionari, conform angajamentului asumat față de beneficiarii săi.
Vă reamintim că, în cazul în care titularul deciziei nu este la domiciliu în momentul vizitei factorului poștal, documentul poate fi înmânat unui membru al familiei sau unei rude. Dacă nici aceștia nu sunt acasă, beneficiarul poate ridica ulterior documentul personal de la oficiul poștal la care este arondat.
Procesul de distribuire a deciziilor de recalculare a pensiilor se va încheia cel târziu la data de 30 august 2024.