17 mai 2024
ActualitatePNȚCD a renăscut și în Bacău

PNȚCD a renăscut și în Bacău

În municipiul Bacău a fost lansată noua Organizație județeană a Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD). La eveniment, alături de președintele organizației județene, pr. Iulian-Gabriel Ichim, de membrii și de simpatizanții acesteia, au venit și Aurelian Pavelescu – președintele pe țară al PNȚCD și reprezentanți ai filialelor Neamț, Argeș și Suceava ale acestui partid politic.

Având în vedere actuala deviză a acestui partid, „Renaștem pentru România ta!”, dar și relansarea partidului în sine, care nu a mai avut apariții și activitate notabilă în ultimul timp, și despre organizația băcăuană s-ar putea spune că a renăscut.

Partidul a lansat încă de la 1 martie campania de promovare și de comunicare intitulată „PNȚCD – Renaște România Ta”.



Părintele Iulian-Gabriel Ichim este deja cunoscut pentru că a cochetat și până acum cu unele formațiuni politice, iar în PNȚCD se așteaptă de la el coalizarea unui colectiv care să fie activ în vederea apropiatei campanii electorale.

Aurelian Pavelescu, originar județul Vâlcea, este avocat, literat, jurnalist și om politic, din anul 2010 președinte al Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat, continuatorul Partidului Național Țărănesc înființat pe 10 octombrie 1926, desființat de regimul comunist pe 29 iulie 1947 și reînființat în ianuarie 1990.

Aurelian Pavelescu a fost membru fondator al Partidului Național Liberal, în 1990, și colaborator al președintelui PNL Radu Câmpeanu și al prim-vicepreședintelui Nicolae Enescu până în anul 1992. În această perioadă a fost și editorul revistei „Europa liberală”. Între anii 1994 și 1996 a fost președintele Partidului Dreapta Națională, iar în perioada 2004-2005, a fost membru al Biroului Politic Național al Partidului Democrat, la propunerea Președintelui Traian Băsescu, partid din care demisionat în 2005.

În anul 2006, Aurelian Pavelescu s-a înscris în Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și a devenit vicepreședinte al partidului (2006-2007)  în timpul președinției lui Gheorghe Ciuhandu și prim-vicepreședinte (2007-2010) sub președinția lui Marian Petre Miluț.

Din anul 2021, Aurelian Pavelescu reprezintă PNȚCD în Alianța Partidelor Conservatoare și Suveraniste din Europa.

În legislatura 2004-2008, Aurelian Pavelescu a fost deputat de Olt în Parlamentul României din partea Alianței DA – Partidul Democrat, din 2005 fiind deputat independent.

Foto: Dorin Dodiță

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri