Festivalul Antic TAMASIDAVA, marcă înregistrată a Bacăului

O nouă atracţie turistică tinde să devină, începând de anul acesta, Festivalul Antic „Tamasidava”, organizat şi finanţat de Consiliului Judeţean Bacău. Aflat deja la a III-a ediţie, această manifestare cultural-istorică, care are drept pornire celebra cetate dacică de pe malul stâng al Siretului – Tamasidava, care a jucat, alături de Sargidava (de lângă Negri), un rol extrem de important în perioada de maximă extindere a Imperiului Roman, ţinând piept intenţiei de cucerire a acestor teritorii de către romani.

Festivalul „Tamasidava” a început sâmbătă, în ziua când se sărbătoreşe Limba română, de la ora 10.00, în Parcul Gherăieşti, unde, băcăuanii au avut ocazia să vadă şi să participe la diferite activităţi ale trupelor de daci şi de romani încartiruiţi aici: atelierele meşteşugăreşti, activităţile zilnice dintr-o tabără militară, iar după amiază au avut ocazia să participe la luptele de gladiatori, la târgul de sclavi.

De la ora 20.00, sutele de băcăuani au fost martorii unui asediu al romanilor asupra Cetăţii Tamasidava, construită special, pe malul Siretului, apărată de vitejii daci, o luptă a cărui deznodământ, după mai multe încercări, nu a fost tranşat, bătălia finală urmând să aibă loc duminică, de la ora 17.00.



Până atunci, trupele de daci şi de romani, aproximativ 200 de combatanţi, cu tot echipamentul şi însemnele de identificare, din Bulgaria, Cluj, Argeş, Alba Iulia şi Baia Mare, denumite sugestiv Terra Dacica Aeterna, Garda Apulum, Historia Renascita, Omnis Barbaria, Legia Italica, au ţinut să salute gazdele şi pe băcăuani, printr-o paradă cu torţe, pe traseul Catedrala „Înălţarea Domnului” – Piaţa Tricolorului.

Salutul de bun venit a fost rostit de Sorin Braşoveanu, preşedintele Consiliului Judeţean: „Vă salut pe toţi de aici, din Piaţa Tricolorului, în această zi frumoasă, când sărbătorim şi Ziua Limbii Române. (Romanii au strigat AVE! AVE! AVE!) Bine aţi venit în Bacău, suntem pentru a treia oară la acest important festival, un festival istoric, care doreşte să rememoreze momente importante, cruciale din istoria acestor locuri. Vrem, în acelaşi timp, să arătăm, cu sprijinul dumneavoatră, tinerilor, copiilor, momente din viaţa civilă şi militară a dacilor liberi care au trăit pe aceste meleaguri, dar şi ale romanilor. Mulţumim tuturor trupelor din ţară şi din străinătate care au venit în Bacău, vă mulţumim pentru dragostea dumneavoastră pentru istorie, în special pentru istoria veche, antică şi, începând de la anul, cu siguranţă şi Bacăul va avea o asemenea trupă, de daci şi de romani. Iar băcăuanilor le mulţumnesc pentru că sunt alături de noi şi le recomand să meargă la Gherăieşti pentru a-i vedea pe aceşti vrednici luptători şi patrioţi în mediul lor, pe «câmpul de luptă», să vadă meşteşugurile, armele şi uniformele dacilor şi romanilor. Vă doresc o seară plăcută.”

De buna organizare a festivalului s-a ocupat Serviciul Public Judeţean pentru Promovarea Turismului şi Coordonarea Activităţii de Salvamont, coordonator fiind Horia Olinic.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"