Povestea unui cercetător și crema sa salvatoare pentru animale și oameni. Florin Ștefănescu îl are ca invitat pe Iosif Cernic.
Povestea unui cercetător și crema sa salvatoare pentru animale și oameni. Florin Ștefănescu îl are ca invitat pe Iosif Cernic.
Majorarea și recalcularea pensiilor par să fi intrat în linie dreaptă. Cel puțin așa rezultă dintr-un interviu acordat recent unui post central de televiziune de către Marcel Ciolacu, primul-ministru al României.
Astfel, acum 2 zile, premierul a declarat că mai mult ca sigur proiectul noii legi a pensiilor va fi finalizat până la 1 noiembrie și că își dorește ca actul normativ să fie promulgat înainte de 1 ianuarie 2024, încât să intre în vigoare la începutul anului viitor. În ceea ce privește majorarea pensiilor la 1 ianuarie 2024, demnitarul a spus că, în medie, se vrea să fie mărite cu 15 la sută, dar mai mult ca sigur vor crește cu minimum inflația luată în calcul. Totuși, pensiile mari vor fi indexate numai cu 5 la sută, iar cele mici, cu 20 la sută.
Așadar, pensionarii cu venituri mici vor avea parte de cea mai mare majorare. Cât despre recalculare, în acest moment guvernanții vorbesc despre 3 scenarii. Prima variantă, care este cea preferată de către Coaliția de guvernare, are în vedere ca determinarea cuantumului pensiei să se facă exclusiv pe baza contribuției la sistemul public și a vechimii în muncă.
Pentru a stimula rămânerea în activitate a salariaților în vârstă, acestora le vor fi acordate puncte în plus, dacă vor munci după vârsta de 65 ani. Dar bărbații vor fi cei mai avantajați de noua lege pentru că se pensionează la 65 ani, în timp ce femeile ies la pensie, în prezent, la 61 ani și 9 luni, vârsta de pensionare a lor urmând să crească la 63 ani, până în 2030.
Deocamdată, guvernanții caută mecanisme de corecție pentru a nu fi o diferență atât de mare între bărbați și femei. Oricum, Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prevede egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați (deci toți ar urma să iasă la pensie la 65 ani) până în anul 2035.
Federația Sindicatelor Silva, condusă de inginerul băcăuan Silviu Geană, a organizat, în cadrul Manifestărilor Internaționale ale Silvicultorilor, la Direcția Silvică din Constanța, „Conferința profesională privind gestionarea durabilă a pădurilor”, eveniment care s-a bucurat de o largă participare a specialiștilor silvicultori din România și din străinătate. Ediția s-a bucurat de participarea a peste 400 de silvicultori din România, Republica Moldova, Bulgaria, Spania, Ungaria și Ucraina.
Au fost abordate tematici de mare interes:
• Provocări asupra administrării pădurilor în contextul actual, necesitatea asigurării echilibrului între rolul social, rolul ecologic și cel economic al pădurilor;
• Proiectul Noului Cod Silvic și legislația subsecventă;
• Strategia de Dezvoltare a Regiei Naționale a Pădurilor – SDR 30;
• Modele de administrare a pădurilor în diverse țări europene.
Au susținut prezentări Silviu Geană („Nu faceți experimente cu pădurile statului”), conf. univ. dr. Liviu Nichiforel, de la Facultatea de Silvicultură Suceava și de prof. univ. dr. Bogdan Popa, de la Facultatea de Silvicultură Brașov (etapele de elaborare a „Proiectului Noului Cod Silvic”), prof. univ. Volodymyr Zahorskyi, rectorul Universității Forestiere Naționale din Ucraina, prof. univ. Ion Dubovici și prof. Oleg Danchuk („Gestionarea pădurilor din Ucraina pe timp de război”) și ing. Cvetelin Milanov și ing. Canko Nicolov – directori în Întreprinderea Silvică de Stat Shumen, împreună cu ing. Rositsa Koleva, ing. Petya Radeva, din Întreprinderea Silvică de Stat Gabrovo, din Bulgaria („Managementul fondului forestier în Bulgaria”).
O prezentare interesantă a fost a agentului silvic Arturo Garcia Bernat – de la Sindicatul STICS Valenciana, din Spania (studiu de caz privind incendiile în pădurile din zona Mediteranei). Conferința a continuat cu tema „Managementul forestier în Ungaria”, prezentată de ing. László Górász și ing. Béla Benei, vicepreședinți ai Uniunii Lucrătorilor din Silvicultură și Industria Lemnului din Ungaria.
Marian Stoicescu, președintele Federației pentru Apărarea Pădurilor și al Confederației Consilva, a susținut necesitatea aplicării în administrarea pădurilor proprietate publică a managementului forestier durabil.
Costel Petcu, consilierul directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor, a prezentat, la final, Strategia de Dezvoltare a Romsilva SDR-30 și Planul de implementare.
În conferință, specialiștii au tras concluzia unanimă că legislația și politicile publice sunt determinante pentru asigurarea unei gestionări durabile a pădurilor și pentru asigurarea echilibrului între cele trei principale roluri ale pădurilor: rolul social, rolul ecologic și cel economic.
La conferință a participat și Mircea Fechet – ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Ne-am născut în anul 1959, un an foarte bun, după opinia specialiștilor în vinificație, unul foarte prost, dacă ar fi să dăm crezare analizelor realizate de istorici. Ne-am cunoscut în urmă cu exact 50 de ani la o adunare a participanților la expedițiile „Cutezătorii”, celebrele competiții organizate pentru pionierii de la diferitele școli generale – Dan reprezenta Școala Nr. 18 (azi, Spiru Haret) iar Mihai Școala Nr. 5. De atunci, din 1973, și până astăzi pasiunea pentru munte și drumeții a rămas un liant puternic al prieteniei care ne leagă. Ne-am reîntâlnit în curtea Liceului „George Bacovia” în anul 1974 și am fost încadrați într-o clasă mixtă (a IX-a C), profil mate-fizică, alcatuită din elevi de la școlile generale nr. 2, 10, 18 și 5, vorbitori de limba engleză (begginers) și limba franceză (avansați), criterii care au contat mult în alcătuirea claselor.
Eu, Dan, am intrat la Liceul „George Bacovia” la „recomandarea” mătușii mele, „argumentele” ei (a se citi, palmele ei) fiind, practic, imbatabile; de altfel, încă din școala generală eram „îndoctrinați” cu ideea de a urma licee de specialitate (URA, Chimie, Poștă și Telecomunicații), cu perspectiva angajării sigure, pe baza unei calificări certificate de o diplomă. Am intrat la liceu având o perspectivă clară a drumului pe care trebuie să-l parcurg, ajutat fiind de opera fundamentală a „mentorul” nostru spiritual – Grigore Băjenaru, „Cișmigiu & Comp.” și „Bună dimineața, băieți!”.
Eu, Mihai, am optat pentru „George Bacovia” având în spate presiunea unei veritabile tradiții de familie – atât fratele meu cât și verii mei erau elevi sau absolvenți ai liceului. Mai târziu am realizat că am intrat într-o castă a celor mai bune și apreciate licee din țară, cu colegi deosebiți și profesori de elită, între aceștia din urmă fiind și doamna Codrescu Maria, profesor de Limba și literatura română, fosta noastră „tovarășă” diriginte. Am fost îndrumați în anii de liceu pe căile științelor exacte de către profesori străluciți, prin vocația lor pedagogică, prin spiritul de dăruire și prin exigență. Mulți dintre ei ne-au părăsit; cu cei care au rămas, ne întâlnim și astăzi pentru a le transmite gratitudinea noastră: matematică – prof. Ciurea Cristina; fizică – prof. Poraicu Gheorghe; română – prof. Codrescu Maria; franceză – prof. Raicu Vasile; geografie – prof. Alexandrescu Suzana ș.a.
Am încercat să ne facem viața de liceeni cât mai frumoasă, cu credința că suntem liberi în suflet și simțiri, în ciuda faptului că directivele erau clare: „Învățați, învățați și iar…. învățați!” sau „Fiți serioși pentru a contribui la dezvoltarea țării și pentru a ajuta la edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate!”. Au urmat patru ani de muncă, teze, verificări, multe amintiri de neuitat și un puternic sentiment de prietenie, care nu ne-a părăsit niciodată. Noi suntem promoția ʼ78 – 228 de bacoviști-prieteni, distribuiți în șase clase și, ulterior, răspândiți de destin în întreaga lume.
Fiecare început de an școlar era pentru noi motiv de mare „bucurie”, motivat de faptul că trebuia să participăm la „muncile agricole” – demonstrații obligatorii de patriotism pe ogoarele țării, la cules de porumb, de cartofi, de sfeclă, de struguri etc., transformate în veritabile competiții între clase – erau declarați câștigători cei care reușeau să adune cele mai multe banițe, de regulă, cei care trișau punând în coșuri mult pământ acoperit cu un strat de cartofi/știuleți etc. Știam că suntem nominalizați la Marele trofeu atunci când responsabilul de șantier ne spunea imperativ: „Mâine să vii cu tata tuns la școală!” (nici astăzi nu ne este clar cine trebuia să meargă la frizer, dar n-am îndrăznit niciodată să le facem părinților noștri astfel de propuneri).
După finalizarea acestor activități de întrajutorare a țărănimii cooperatiste – care învăța în tot acest timp limba engleză la Căminul Cultural și care, întrebată fiind de reporteri „Cine adună cartofii?”, răspundea în engleza „Maybe the students, maybe the soldiers” – începeam cursurile propriu-zise, cu sute de teme pentru acasă, cu mii de exerciții la mate-fizică, cu extemporale, cu emoționantele „ieșiri la tablă” … toate acestea trezind în noi dorința de a excela.
Orele de curs erau un deliciu pentru toți, inclusiv pentru profesori. Cum ai putea uita orele de franceza cu profesorul Raicu Vasile, atunci când la întrebarea „de quelle nationalité est Mozart?”, Dan, cu mâna sus, a răspuns tare și răspicat … „il est autruche” (struț), în loc de autrichien și când, instantaneu, în hohotele de râs ale colegilor, manualul profesorului venea tangent peste capul elevului neatent. Cum să uităm răspunsul lui Mihai, „Poșta! A venit Poșta!”, la întrebarea „Qui a sonné à la porte de M. Dupont?”… Amintiri care înveseleau orele și care ne bucură și în prezent.
De multe ori, o adevărată aventură era chiar drumul până la liceu, acolo unde ajungeam al ultimo minuto cu bicicleta lui Dan, un MOVE nemțesc vechi cu cauciucurile groase. Treceam prin fața blocului în care locuia familia lui Mihai, cântam fragmente din „Fluturaș nu mai ai aripioare”, Mihai urca din fugă pe portbagaj și… dăi la pedale; la jumătatea drumului, atunci când nu mai aveam suflu, Mihai reușea mereu să mă resusciteze, chemând în ajutor maidanezii ascunși în tufișuri… Un plin de combustibil care ne ducea direct în curtea școlii. În cazul în care ajungeam după ce profesorul intra la clasă, ne refugiam în biblioteca doamnei Mocanu, a cărei dulceață de piersici avea un gust ce a rămas imprimat și acum pe papilele noastre gustative.
Am avut libertatea de a organiza numeroase activități culturale, recitaluri de poezie – Minulescu, Bacovia, St. Austin Doinaș – de la care nu lipsea niciun coleg, dimpotrivă, eram din ce în ce mai mulți, motivat atât de prezența prietenelor care-i însoțeau pe unii colegi, cât mai ales pentru Discoteca de după încheierea activității, unde ascultam „Sweet child in time”, timp de 14 minute, Pink Floyd, cu dans apropiat, uneori mult prea apropiat, cu fluturași în stomac, cu rock&roll nebun – Deep Purple, cu twist, Chuck Berry, cu disco, Bonnie M și Donna Summer. Asta era libertatea pentru noi! Fiind în trend, am înființat un pseudo cenaclu „Flacăra”, cu muzică folk și roluri puse în scenă de actori amatori, îmbrăcați în cearceafuri și cununi din flori, noi doi alături de prietenul nostru Doru (Grigorescu) reușeam să umplem sala Casei Armatei cu hohotele de râs ale colegilor noștri.
Dar forma supremă a „libertății” noastre avea să fie experimentată atunci când Dan a reușit să-l convingă pe tovarașul director Filimon să-i permită să difuzeze muzică în pauza mare, din cabinetul dumnealui, acolo unde se afla stația de amplificare. La 10.50, odata cu soneria pentru recreația mare, se pornea stația și se auzea în fiecare clasa: „Bună ziua, dragi colegi! Azi începem cu Joe Dassin, Joan Baez și Toto Cutugno. Admirat de colegi, dar apostrofat de către profesorii care stabileau temele pentru acasă, difuzarea a rezistat până în data de 21 mai 1978, atunci când, în zi de mare sărbătoare creștină, în difuzoare s-a auzit următorul anunț: „De ziua sfinților Constantin și Elena îl vom asculta pe Gică Petrescu, cu nemuritoarea… Costică , Costică, fă lampa mai mică!”. Ce a urmat, vă puteți imagina… autocritica, apostrofarea în Consiliul Profesoral și, desigur, închiderea emisiunii.
Am avut norocul să avem o dirigă foarte înțelegătoare, doamna Codrescu fiind alături de noi de fiecare dată când a fost nevoie; în plus, orele de română au fost mereu un motiv de bucurie, ele fiind dedicate aprofundării operelor marilor poeți, dramaturgi, scriitori, lecturii, analizelor pe text, dar și aplicării metodei… „Ce-ar fi fost dacă”, metodă folosită de doamna profesoară pentru a ne atrage în discuții, pentru a ne dezvolta vocabularul și, mai ales, pentru a susține cu argumente punctele noastre de vedere.
În mare, nu lipseam de la liceu pentru că acolo am găsit Calea, Adevărul și… Distracția.
Sub privirile marelui poet George Bacovia, cel care ne-a speriat inițial cu viziunea lui sumbră din poezia „Liceu”, anii au trecut, drumurile noastre s-au despărțit și fiecare a luat-o într-o direcție dictată de propriul său destin… inginerie masiv, câțiva economiști, câțiva artiști și medici, am contribuit la îmbogățirea palmaresului Liceului „George Bacovia” cu un procent de intrare la facultate de aproximativ 92%, moștenire lăsată copiilor noștri, bacoviști, la rândul lor.
Am încercat prin intermediul acestor amintiri să pregătim și să animăm întâlnirea preconizată pentru începutul lunii octombrie – 6 octombrie 2023. În ciuda tuturor hățișurilor legislative sau a interpretării acestora de către unii factori decizionali, cu care ne-am confruntat, ne dorim să ne bucurăm împreună, alături și de alte generații, care au răspuns afirmativ acestei inițiative, ce vizează repunerea pe soclul „trist și gol” a bustului poetului George Bacovia, mândri că am absolvit același liceu cu el, mândri că purtăm în suflet spiritul viu al oricărui bacovist, mândri de faptul că pe antetul Diplomei de absolvire stă scris – Liceul „George Bacovia”.
À tout à lʼheure, Dan și Mihai!

Banii pot fi donați în contul RO14 RNCB 0318 0282 3421 0001 deschis pe numele Pavel Pădure, cu următoarele mențiuni: NUME, DONAȚIE PENTRU BUST GEORGE BACOVIA.
Pe o laterală a soclului va fi montat un înscris cu un cod QR care va permite accesul la lista completă a donatorilor și la o arhivă foto; în eventualitatea strângerii unor fonduri mai mari decât cele necesare, sumele rămase vor fi donate Colegiului Național „Ferdinand I” pentru dotări în folosul elevilor. În funcție de succesul acestei campanii, inițiatorii se gândesc să organizeze în vara anului 2024 un mare Bal al Bacovienilor la care sunt invitați să participe reprezentanți din toate promoțiile care au absolvit Liceul Teoretic „George Bacovia”.
Informații suplimentare la tel: 0745.575.744 (Mihai); 0722.648.212 (Dan).
Pentru completarea arhivei foto vă rugăm să trimiteți materialele dumneavoastră la adresa: cm.negoita@gmail.com
„Bacovieni” din toate țările, uniți-vă!
Patriotismul, „sentiment de dragoste și devotament față de patrie și popor, statornicit în decursul istoriei” – cum este definit în celebrul DEX, a devenit parcă desuet de ceva timp încoace. Specialiștii, comentatorii de toate felurile dau puține explicații fenomenului de regres și vorbesc mai ales de efectele „globalismului”, „neomarxismului” și ale altor influențe mai ales occidentale, dar și despre cele aduse, negativist, de pârdalnicul internet.
Noțiunea în sine există, însă, iar unii chiar dacă nu se mai dau adepții ei decât mai ales în campaniile electorale (dar parcă tot mai puțin și pe acolo), își aduc aminte ea și parcă încearcă ceva nostalgii ori chiar păreri de rău că forța i s-a cam pierdut.
Din noțiunea de bază de patriotism s-a născut și ceea ce numim, uneori, „patriotism local”, atunci când vrem să justificăm de ce lăudăm sau scoatem în evidență realizările unor zone, localități sau chiar instituții din care ne tragem ori pe unde am învățat, am lucrat etc.
Sub acest mic imperiu, al patriotismului local, recunosc, am trăit și parcă și acum mai trăiesc și eu. Am crescut și am fost format pentru maturitatea de mai târziu în Onești. Nu pot uita acea perioadă și mă bucur ori de câte ori pe acolo se mai întâmplă și câte ceva bun. Am fost și încă mai sunt mândru că Oneștiul devenise o mică citadelă industrială, din care ieșea, anual, o bună parte din „PIB-ul” zonei Moldova, dacă pot forța astfel înțelesul acestui indicator macroeconomic. Crearea unei platforme petrochimie uriașe acolo a schimbat cu totul și comunitatea inițială, iar celebrul George Călinescu, atunci când a ajuns în Onești, pe la începutul anilor ’60, a dat cu nasul de un soi de miracol – cum l-a numit el. Adică de altfel de oameni, de comportamente, de mentalități și tot el a ajuns la o concluzie: totul se datora diversității de oameni care au ajuns, de prin toată țara, la Onești, la lucru.
De peste 30 de ani, treptat, miracolul s-a diluat. Din ce a fost în Onești a mai rămas ceva, dar parcă prea puțin. Dar, a mai rămas! Și, astfel, iar sunt mândru că industria petrochimică a României are un germen de renaștere tot în Onești, prin Grupul industrial Chimcomplex. Iar zilele acestea am fost din nou mândru că la Bursa de Valori București, la ediția a VI-a a Programului „Made in Romania”, printre cele 15 finaliste sunt și două din Onești: fabricantul de sticksuri și crocante Croco și Grupul Șerban cu afaceri ascendente în agrobusiness.
Evident, patriotism local!
Coeziunea Imperiului e dată de bunăstarea indivizilor. Daca Imperiul nu oferă decât sărăcie, mizerie și abuz, nu va avea o viață prea lungă oricâtă forță de represiune ar avea.
Uniunea Europeană este un proiect politic și economic ambițios, care a avut la bază ideea de a aduce statele europene sub un singur acoperiș pentru a promova pacea, stabilitatea și prosperitatea. Cu toate acestea, în ultimii ani, au început să apară semne de întrebare cu privire la direcția în care se îndreaptă UE, în special în ceea ce privește coeziunea și bunăstarea cetățenilor săi.
Coeziunea în cadrul UE a fost întotdeauna unul dintre principiile fundamentale ale proiectului european. Adică, statele membre ar trebui să lucreze împreună pentru a promova bunăstarea generală și pentru a reduce disparitățile economice, sociale și regionale. Cu toate acestea, în practică, coeziunea nu a fost întotdeauna atinsă în mod eficient.
O problemă majoră care a afectat coeziunea în UE este asimetria economică dintre statele membre. Unele țări, în special cele din Europa de Vest, au beneficiat în mod considerabil de pe urma aderării la UE prin creșterea economică și dezvoltarea infrastructurii. În schimb, statele din Europa de Est și Sud-Est au rămas în urmă și s-au confruntat cu sărăcia și instabilitatea economică.
Un alt aspect important care afectează coeziunea în UE este modul în care s-au gestionat resursele și au fost impuși liderii în anumite țări. UE a pus un accent puternic pe deschiderea piețelor și pe exploatarea resurselor din țările mai puțin dezvoltate. Aceasta a dus la o exploatare economică și la subminarea suveranității naționale în unele state membre. Practic, există țări în care democrația a devenit o simplă vorbă întrucât atunci când liderii politici nu sunt impuși de la Bruxelles, pur și simplu sunt făcuți să se răzgândească și să-și modifice programul electoral cu care au câștigat alegerile.
Un alt aspect critic care trebuie abordat este reacția UE față de țările care pun în discuție sau refuză să implementeze măsurile cerute de la centru. În ultimii ani, am asistat la aplicarea de sancțiuni și măsuri punitive împotriva unor state precum Ungaria și Polonia, care au contestat anumite politici ale UE.
Pentru ca UE să reușească și să-și păstreze viabilitatea pe termen lung, este esențial să se asigure că regulile sunt aceleași pentru toate statele membre și că cetățenii beneficiază în mod egal de pe urma acestui proiect, să se promoveze un echilibru între promovarea intereselor economice și protejarea valorilor democratice și a drepturilor omului.
Este cazul să ne întrebăm dacă proiectul Uniunii mai are un viitor în condițiile în care se vede cu ochiul liber că Bruxelles-ul dictează țărilor membre într-un stil care amintește de modul în care dicta Moscova țărilor satelit. Mai mult, dictatul nu se oprește doar la regulile politice și economice, ci se întinde și la reguli sociale sau la tradiții, prin impunerea unor planuri de emigranți sau schimbarea gastronomiei prin impunerea insectelor ca aliment. Asemenea practici pot stârni rezistența și nemulțumirea în rândul cetățenilor din statele membre, subminând astfel coeziunea și unitatea proiectului european.
Războiul din Ucraina, sancțiunile impuse Rusiei și subordonarea politicii externe a UE celei a SUA au creat o serie de provocări geopolitice și economice pentru Uniunea Europeană. Aceste evenimente au adus cu sine o criză economică majoră, ale cărei efecte se vor resimți, probabil, în următoarele luni și chiar ani, iar aceste repercusiuni pot deveni o temă importantă în contextul alegerilor programate pentru anul viitor.
În fața acestor provocări, se pune întrebarea cum vor reacționa țările bogate ale UE, care au fost obișnuite cu un nivel înalt de trai și stabilitate economică. Este posibil ca aceste state să încerce să-și mențină standardele de viață prin creșterea exploatării economice a țărilor din Est, într-o încercare de a compensa pierderile economice. Cu toate acestea, această abordare ar putea duce la o creștere a inegalității între statele membre ale UE și la o „revoltă a sclavilor”, în care țările din Est se simt exploate și neglijate în beneficiul celor din Vest.
În final, viitorul Uniunii Europene depinde în mare măsură de modul în care aceasta gestionează crizele economice și geopolitice actuale și de abordarea sa în ceea ce privește solidaritatea și coeziunea între statele membre.
Învinsă în mod neașteptat etapa trecută, la Sighișoara, CSM Bacău are obligația unei revanșe față de propriul public la meciul programat duminică, de la ora 17.30, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”, contra Potaissei Turda. Primii 500 de suporteri ajunși la sală vor primi din partea clubului câte un set de bețe gonflabile
Ce urmează după un eșec? Și încă după unul amar, precum cel de pe terenul fostei „lanterne roșii”, CSM Sighișoara? În mod normal, ar trebui să vină o victorie. Asta ținând cont de modul în care prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău funcționează la curent alternativ. Numai că duminică seara, în runda a șasea a Ligii Zimbrilor, „CSMeii” nu vor avea deloc o misiune ușoară: la Bacău vine Potaissa Turda. E drept că turdenii lui Horațiu Gal nu au reușit să câștige decât un joc în campionat, cel cu codașa CSM Vaslui, dar la fel de adevărat este că ei se dau greu bătuți, așa cum o arată partidele cu CSM București, acasă (scor 26-28) și cu , la Baia Mare (33-34). Cât despre celelalte două rezultate înregistrate în primele cinci etape de campionat, acestea ilustrează, la rândul lor, în mod elocvent, tăria de caracter a Potaissei. Este vorba de remiza de la Constanța, 27-27, din runda secundă și de cea internă, din ultima etapă, 35-35 cu CSM Focșani 2007, atunci când Potaissa, cu foștii băcăuani Hanțaru (9 goluri) și Ghiță (5) în postură de principali marcatori, a reușit să evite înfrângerea prin golul înscris de Dumitriu la ultima fază. Prin urmare, la două săptămâni după confruntarea- câștigată- cu HC Buzău 2012, CSM Bacău va avea parte de un alt test dificil în fața propriilor suporteri. Dar tocmai pentru că vor evolua în fața publicului amic, „CSMeii” lui Leonard Bibirig au o șansă în plus, așa cum remarca și portarul Fane Grigoraș: „Când ai în spate o asemenea tribună, poți învinge pe oricine”. Iar la meciul de duminică seara, CSM Bacău va avea în spate, cu siguranță, o tribună plină-ochi. Asta pentru că, înainte de toate, publicul băcăuan este nu numai unul cunoscător și fierbinte, dar și extrem de fidel. În plus, fanii „CSMeilor” au un motiv suplimentar pentru ca duminică să ia drumul Sălii Sporturilor „Narcisa Lecușanu”: primii 500 dintre ei vor primi la intrare un set de bețe gonflabile din partea clubului. Prin urmare, să se audă bețele, tobele și scandările! Și să vină victoria!
Programul etapei a șasea/ vineri, 29 septembrie, ora 19.00: CSM Focșani 2007- CSM vaslui. Sâmbătă, 30 septembrie: Politehnica Timișoara- Dinamo București (ora 13.00), CSU din Suceava- HC Buzău 2012 (ora 17.00), Steaua- CSM București (ora 17.30, Pro Arena) , Minaur Baia Mare- CSM Constanța (ora 18.00). Duminică, 1 octombrie: CSM Bacău- Poitaissa Turda (ora 17.30, Pro Arena), Universitatea Cluj- CSM Sighișoara (ora 18.00).
Clasament
1 Dinamo București 5 5 0 0 215-143 15p.
2 CSM Constanța 5 4 1 0 135-115 13p.
3 CSM București 5 4 0 1 141-133 12p.
4 Minaur Baia Mare 5 3 1 1 149-141 10p.
5 HC Buzău 2012 5 2 1 2 146-139 7p.
6 CSM Bacău 5 2 1 2 147-159 7p.
7 CSM Focșani 2007 5 2 1 2 147-159 7p.
8 CSU din Suceava 5 2 0 3 161-185 6p.
9 Potaissa Turda 5 1 2 2 159-155 5p.
10 Politehnica Timișoara 5 1 2 2 145-146 5p.
11 Steaua București 5 1 1 3 138-143 4p.
12 U Cluj Napoca 5 1 1 3 156-178 4p.
13 CSM Sighișoara 5 1 0 4 127-145 3p.
14 CSM Vaslui 5 0 1 4 140-165 1p.
Etapa a șasea a Ligii a III-a o găsește pe CSM Bacău acasă, pe „Letea”, într-o confruntare relativ ușoară, contra penultimei clasate, Șomuz Fălticeni. „CSMeii” vin după trei victorii consecutive fără gol primit, ceea ce-i plasează în postura de favoriți cerți contra Șomuzului. Celelalte două divizionare C băcăuane din Seria 1 au parte de deplasări cu grad dificultate diametral opus. Astfel, FC Bacău va evolua pe terenul vice-liderei Bucovina Rădăuți, în timp ce Aerostar are meci în fieful „lanternei”, Viitorul Darabani. De văzut, însă, dacă Viitorul Darabani va continua sau nu campionatul. Confruntată cu serioase probleme financiare, gruparea botoșăneană nu s-a prezentat vinerea trecută, la meciul de la Ruși Ciutea, cu FC Bacău, iar un nou forfait i-ar aduce excluderea. În Seria 5, după tonifianta victorie de acum o săptămână, contra Olimpicului Zărnești, cea de-a patra divizionară C a județului Bacău, Viitorul Curița va juca din nou pe terenul propriu din Bogdănești, întâlnind sâmbătă, de la ora 17.00, a doua clasată, Olimpic Cetate Râșnov.
Seria 1
Programul etapei a șasea/ sâmbătă, 30 septembrie, ora 17.00: Foresta Suceava- Știința Miroslava, CSM Bacău- Șomuz Fălticeni, Rapid Brodoc- CSM Vaslui, Viitorul Darabani- Aerostar Bacău, Bucovina Rădăuți- FC Bacău.
Clasament
1 Foresta Suceava 5 4 1 0 13-5 13p.
2 Bucovina Rădăuți 5 3 1 1 18-8 10p.
3 CSM Bacău 5 3 1 1 11-6 10p.
4 Știința Miroslava 5 3 0 2 11-6 9p.
5 CSM Vaslui 5 2 1 2 9-9 7p.
6 Aerostar Bacău 5 2 1 2 7-8 7p.
7 Rapid Brodoc 5 2 0 3 9-8 6p.
8 FC Bacău 4 1 0 3 5-10 3p.
9 Șomuz Fălticeni 5 0 2 3 7-14 2p.
10 Viitorul Darabani 4 0 1 3 3-19 1p.
Confirmare
Ne scrie profesoara Iulia Jicu, absolventă în 1997 a Liceului Pedagogic „Ştefan cel Mare”, care îşi aminteşte de acel curs antologic (fără pauza de 10 minute, asimilată natural de cei 40 de liceeni în actul de învăţare) dedicat poeziei „Plumb”, de George Bacovia. „Plecam de la clasificarea sunetelor şi ajungeam în nebănuite locuri”, ne declară olimpica de atunci la limba şi literatura română. Tema pentru acasă a fost la fel de concludentă: inventariind (semi)vocalele din primele două versuri (Dormeau adânc sicriele de plumb/ Şi flori de plumb şi funerar vestmânt), elevii s-au convins de relaţia formă – conţinut/ mesaj în poezia comentată. Statistica arată astfel:
Privilegiu?
Pentru viitorii învăţători/ educatori a fost o adevărată sărbătoare intelectuală, întrucât puneau în valoare ceea ce deprinseseră la începutul ciclului liceal: în clasa a IX-a (ca acum, clasa a V-a, când se studiază fonetica, evaluată tocmai în clasa a VIII-a) s-au iniţiat în tainele fremătătoare ale sunetelor limbii române, iar acum le regăseau într-o formulă sublimată de creaţia bacoviană. De remarcat că tema în sine nu este un privilegiu al liceelor pedagogice sau de filologie; orice licean, dirijat de un dascăl pasionat, poate fi atras către logica discursului liric. (Din nefericire, de mai mult de 20 de ani, în liceele pedagogice nici măcar 10 minute – echivalentul unei pauze mici – nu i se acordă studierii limbii române.)
Simplu şi antrenant
Profesorul va desena pe tablă triunghiul vocalic şi apoi cere să rostească – toată clasa, desigur – cele trei serii de vocale, însoţind pronunţarea cu mişcarea degetelor, astfel:
Se va relua baza, comună (a), şi se vor adăuga succesiv celelalte grupe, rezultând seriile complete din triunghi: (a, ă, î), ([a], e, i), ([a], o, u).

Conform datelor statistice furnizate de autoritățile băcăuane, în primele șapte luni ale acestui an, cantitatea medie de lapte dat de o vacă din județ a crescut cu 782 litri față de perioada similară a anului trecut. În schimb, producția unei oi a scăzut cu 4,7 litri iar în ceea ce privește caprele, productivitatea a scăzut cu 30%.
Producția medie animală în județul Bacău pentru laptele de vacă, laptele de oaie, laptele de capră și ouă a cunoscut variații semnificative în primele 7 luni ale anului 2023. Aceste date reflectă performanțele medii ale fermelor și crescătoriilor din zonă, oferind o imagine asupra eficienței producției.
Laptele de vacă
În luna iulie 2023, producția medie de lapte de vacă a fost de 476 de litri pe cap de animal. Acest lucru reprezintă o creștere semnificativă de 247 de litri față de iulie 2022 și o creștere de 47 de litri față de iunie 2023. Pe parcursul perioadei 1 ianuarie – 31 iulie 2023, producția medie a atins 2.587 de litri pe cap de animal, în creștere cu impresionantul număr de 782 de litri față de aceeași perioadă din 2022.
Laptele de oaie și de capră
În luna iulie 2023, producția medie de lapte de oaie a fost de 5,5 litri pe cap de animal, în creștere cu 0,5 litri față de iulie 2022. Cu toate acestea, pe parcursul primei jumătăți a anului 2023 (1 ianuarie – 31 iulie), producția medie a înregistrat o scădere de 1,9 litri față de aceeași perioadă din 2022, ajungând la 35,3 litri pe cap de animal, cu 4,7 litri mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.
În ceea ce privește producția de lapte de capră, în luna iulie 2023, aceasta a fost de 4,8 litri pe cap de animal, în creștere semnificativă cu 2,8 litri față de iulie 2022. Cu toate acestea, pe parcursul primei jumătăți a anului 2023, producția medie a scăzut cu 2,2 litri față de aceeași perioadă din 2022, ajungând la 35,3 litri pe cap de animal, cu 15,7 litri mai puțin față de primele șapte luni din 2022, când media era de 51 de litri.
Ouăle
Producția medie de ouă a înregistrat variații semnificative. În luna iulie 2023, producția medie a fost de 22 de ouă pe cap de animal, în scădere cu 2 ouă față de iulie 2022 și cu 7 ouă față de iunie 2023. Pe parcursul primei jumătăți a anului 2023, producția medie a atins 136 de ouă pe cap de animal, în creștere cu 14 ouă față de aceeași perioadă din 2022.
Comisariatul Regional Protecția Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia a anunțat că peste 400 de autoturisme rulate au fost oprite temporar de la comercializare în urma unor controale efectuate la operatorii din Ploiești și din zonele limitrofe. Această acțiune a avut loc în urma unei verificări a respectării prevederilor legale în domeniul protecției consumatorilor la comercianții de autovehicule rulate.
Inspectorii au examinat un total de 17 operatori economici și au constatat că autovehiculele rulate oferite spre vânzare nu aveau afișate sau aveau informații incomplete esențiale pentru consumatori, cum ar fi marca, anul de fabricație, capacitatea cilindrică, tipul de combustibil, anul primei înmatriculări, verificarea kilometrajului, existența eventualelor daune, numărul de proprietari anterior, termenul de garanție, etc. Ca urmare a acestor deficiențe, s-a luat decizia de a opri temporar de la comercializare un număr de 413 autoturisme până la remedierea problemelor.
De asemenea, s-au cerut documentele de proveniență ale autovehiculelor pentru a verifica concordanța între informațiile furnizate consumatorilor și cele din documentația vehiculelor, precum și alte aspecte care intră sub incidența legislației privind protecția consumatorilor.
În funcție de abaterile constatate, vor fi aplicate sancțiuni și vor fi luate măsuri pentru a remedia problemele în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Prahova intenționează să extindă acțiunea de control în perioada următoare la toți comercianții de autovehicule rulate din județ, pentru a asigura respectarea drepturilor consumatorilor și a standardelor legale în vânzarea de autoturisme rulate.
Suprafețe semnificative cultivate cu porumb siloz au fost distruse de urși în această toamnă, cauzând mari probleme agricultorilor din județul Harghita. Directorul Direcției pentru Agricultură Harghita, Romfeld Zsolt, a informat că pagubele se manifestă fie prin distrugerea parțială, fie prin distrugerea completă a culturilor de porumb siloz. Urșii au dezvoltat o preferință pentru această cultură, deoarece le furnizează hrană ușor accesibilă și o zonă de protecție.
„Porumbul siloz este preferat de aceste sălbăticiuni pentru că, în primul rând, asigură hrană, care este accesibilă foarte ușor, și, în plus, oferă o zonă de protecție, fiind destul de apărați în parcelele de porumb. Acolo nimeni nu îi deranjează, nici nu au curajul oamenii să intre în parcelă și este favorabil acestei specii”, a explicat Romfeld Zsolt.
Producătorii de porumb siloz descoperă adesea pagubele prin intermediul imaginilor obținute de la dronele furnizate de administrațiile locale. După ce o comisie de specialiști evaluează pagubele, agricultorii încep recoltarea pentru a nu rămâne fără producție.
Potrivit informațiilor oferite, numărul cazurilor raportate în acest an este mai mare decât în anii precedenți, deoarece fermierii au devenit mai conștienți că pot primi despăgubiri pentru pagubele cauzate de animalele sălbatice.
„Avem aproximativ 300 de cazuri în județul Harghita, pagube semnalate de către primării. Primăria primește aceste cereri, convoacă o comisie compusă din specialiști și comisia respectivă evaluează paguba. (…) În general, parcelele nu sunt foarte mari, dar numărul cazurilor este foarte mare, ceea ce complică situația, având în vedere că aceeași muncă trebuie depusă indiferent dacă este vorba de o suprafață mică sau de una de 50 de hectare. (…) Numărul cazurilor s-a înmulțit. Acum, nu pagubele s-au înmulțit efectiv, ci încrederea producătorilor în sistem (a crescut-n.red.) și oamenii realizează că primesc totuși o despăgubire pentru aceste pagube”, a declarat șeful Direcției pentru Agricultură Harghita.
Această situație creează dificultăți semnificative pentru producătorii locali, care depind de porumbul siloz pentru hrana animalelor.
„Oamenii sunt destul de îngrijorați, având în vedere că aceste culturi au fost plantate cu un scop bine definit, acela de a asigura baza furajeră pentru efectivele de animale. (…) Fermierul a calculat o anumită producție, și dacă aceasta lipsește, va avea probleme cu baza furajeră, astfel că acum trebuie să o asigure din altă sursă. Acest lucru generează probleme reale și neplanificate”, a subliniat Romfeld Zsolt.
El a menționat, de asemenea, că lanurile de porumb afectate de urși sunt situate în apropierea localităților și a șoselelor principale din întreg județul Harghita.
Un mecanic de locomotivă a fost depistat pozitiv la canabis, în timp ce alţi doi mecanici care desfăşurau activităţi de manevră au refuzat testarea pentru depistarea substanţelor psihoactive. Această situaţie a avut loc în cadrul acţiunilor desfăşurate la Revizia de Vagoane Călători din staţia CF Buzău, iniţiate de CFR Călători în colaborare cu Revizoratul General de Siguranţa Circulaţiei şi Poliţia Transporturi Buzău, în cadrul planului de acţiune „Rail Action Week”.
Reprezentanţii companiei au luat măsuri ferme pentru a asigura siguranţa în transportul feroviar şi au intensificat activităţile de control cu privire la substanţele psihoactive şi alcoolul în rândul personalului feroviar. În urma testărilor efectuate, un mecanic de locomotivă a fost depistat pozitiv la substanţa THC (canabis) printr-un test rapid. În plus, alţi doi mecanici de locomotivă care desfăşurau activităţi de manevră au refuzat testarea pentru depistarea substanţelor psihoactive şi au ulterior refuzat şi prelevarea de mostre biologice pentru stabilirea prezenţei acestor substanţe în sânge.
Conform CFR Călători, în urma acestor constatări, celor în cauză li s-au întocmit dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunilor de prezenţă la serviciu sub influenţa substanţelor psihoactive, conform articolului 331 alineatul 2 din Codul Penal, precum şi pentru neîndeplinirea datoriilor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă, conform articolului 329 alineatul 1 din Codul Penal.
Aceste acţiuni de control nu se limitează doar la staţia din Buzău, ci au avut loc şi în alte sucursale CFR Călători din Bucureşti, Craiova şi Cluj în zilele recente, iar planurile sunt să continue şi în perioada următoare. Astfel, se doreşte asigurarea siguranţei circulaţiei feroviare prin prevenirea prezenţei personalului feroviar sub influenţa substanţelor psihoactive sau alcoolului în timpul serviciului.
Un locuitor din Pașcani oferă spre vânzare o bijuterie pe patru roți pe platforma Facebook: Chevrolet Corvette C3 Stingray ’76.
Mașina a fost atent recondiționată și transformată într-o adevărată operă de artă automobilistică.
Acest automobil clasic este inmatriculat și atestat ca vehicul istoric, oferind pasionaților de mașini șansa de a deține o bucată din istoria automobilismului.
Cu un motor impresionant de 5,7 litri și transmisie automată, această mașină promite o experiență de condus nemaiîntâlnită.
Primăvara acestui an a adus o serie de îmbunătățiri semnificative pentru Corvette-ul anului 1976.
Mașina a fost supusă unei recondiționări complete, inclusiv o revopsire integrală în culoarea Rubinschwarz. Jantele au fost vopsite în piano black, și s-au montat anvelope Cooper Cobra GT 225/70R15 noi.
De asemenenea, s-a făcut înlocuirea întregului sistem de eșapament, schimbarea fluidelor și garniturilor, precum și un proces de detailing profesional aplicat interiorului.
Proprietarul solicită pentru acest exemplar excepțional suma de 25.000€.
De asemenea, el este deschis la un schimb. Cu condiția ca mașina oferită în schimb să fie un Ford Mustang din perioada 1967-1969. Și, evident, într-o stare similară de conservare și recondiționare.
Pentru cei pasionați de mașini clasice și care împărtășesc dragostea pentru modelele legendare Chevrolet Corvette, aceasta poate fi o oportunitate unică de a achiziționa sau de a face un schimb avantajos.
Pentru mai multe detalii și pentru a lua legătura cu proprietarul, puteți accesa anunțul pe Facebook Marketplace.
Primăria Bacău anunță că, în contextul lucrărilor în desfășurare în zona Gării, va avea loc o închidere temporară a Străzii Gării și mutarea provizorie a două stații de autobuz.
Lucrările de construcție în avans în zona Gării, care includ și construirea unui sens giratoriu, determină modificări semnificative în circulația rutieră și transportul public local. În consecință, începând de vineri, 29 septembrie 2023, ora 08:30, până pe data de 10 octombrie 2023, ora 06:00, circulația rutieră pe Strada Gării va fi închisă temporar, de la intersecția cu Strada Maramureș (vamă) până la podul peste pasajul subteran Oituz – Gen. Ștefan Gușe, conform avizului Inspectoratului General al Poliției Române – Poliția Municipiului Bacău – Biroul Rutier.
În plus, se va închide breteaua de acces de la sensul giratoriu al Pasajului subteran, intersecția cu Strada Oituz spre Strada Gării, precum și sensul de mers spre gară a Străzii Bogdan Voievod.
Stațiile de autobuz de la gară și Massaro vor fi mutate provizoriu într-o singură stație, situată în apropierea supermarketului Lidl, unde este prevăzută o alveolă specială pentru autobuze. Autobuzele vor efectua întoarcerea în noul sens giratoriu situat lângă vamă.
De asemenea, Strada Gării va fi refăcută în întregime, începând cu benzile dinspre Piațeta Gării, urmând ca apoi să fie abordate benzile dinspre gară și sensul giratoriu din fața stației de autobuz.
Primăria Bacău își cere scuze pentru disconfortul creat în perioada lucrărilor și îndeamnă locuitorii să urmărească semnalizările și să fie atenți la modificările temporare din circulație.
Președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea, a anunțat semnarea contractului pentru lucrările de modernizare pe Calea Caraclăului din Onești.
Aceste lucrări cuprind o serie de etape importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere din zonă, vizând amenajarea structurii rutiere, terasamentele, precum și diverse straturi de materiale necesare pentru asigurarea durabilității și siguranței căii de comunicație.
Printre elementele cheie ale proiectului se numără stratul din balast, stratul din piatră spartă, stratul din BADPC și BAPC, amenajarea zonei de racord cu DN 11, precum și lucrările de amenajare a acostamentelor, rigolelor și șanțurilor. De asemenea, proiectul va include asigurarea accesului la proprietăți și instalarea marcajelor rutiere, indicatoarelor rutiere și a parapetului metalic.
Valoarea totală a investiției este estimată la aproximativ 10 milioane de lei, iar 95% din această sumă vor fi asigurați de către Consiliul Județean Bacău, în conformitate cu asocierea cu municipiul Onești.
Această inițiativă de modernizare a infrastructurii rutiere din Onești vine în completarea eforturilor deja depuse pentru reabilitarea și dezvoltarea acestui oraș, consolidând astfel angajamentul autorităților locale pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și a condițiilor de transport în zonă.

Moncler își consolidează prezența în România și anunță finalizarea extinderii fabricii pe care o operează în Bacău. Astăzi, compania a inaugurat o nouă unitate de producție și o grădiniță pentru copiii angajaților, în urma unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro, în construcția clădirilor. La evenimentul de inaugurare, au participat: Lucian Bogdănel, Prefectul Județului Bacău, Lucian Viziteu, Primarul Minicipiului Bacău, Janina Vașcu, Secretar General al ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar), Elena Roșca, Inspector Școlar în cadrul Inspectoratului Județean Bacău, iar din partea Moncler – Francesca Bacci, Operations & Supply Chain Director Moncler, și Antonio Fontana, General Manager Moncler Industries Yield.
Moncler continuă să investească în capacitatea sa de producție directă, asigurând, totodată, noi oportunități de angajare la nivel local – atât pentru absolvenți, cât și pentru profiluri profesionale cu experiență – și oferind un spațiu educațional avansat destinat copiilor angajaților.

Noul spațiu de producție se întinde pe o suprafață de 8.000 de metri pătrați, repartizați pe două nivele, și marchează extinderea fabricii care măsoară aproximativ 16.000 de metri pătrați și care a fost deschisă în urmă cu aproximativ opt ani. Parterul, care se întinde pe aproximativ 4.000 de metri pătrați, este destinat producției de articole de îmbrăcăminte și este dotat cu tehnologii de ultimă generație, printre care un rol important îl ocupă o nouă tehnică de fabricație inspirată din filozofia Lean Manufacturing, axată pe eficiență, reducerea deșeurilor și optimizarea continuă a proceselor de producție.
Primul etaj, cu o suprafață similară, găzduiește departamentele de proiectare tipare și confecționare prototipuri, precum și un centru de cercetare și dezvoltare de top a cărui misiune este de a dezvolta tehnici inovatoare și caracteristici avansate pentru articole de îmbrăcăminte de înaltă performanță, cum ar fi colecția Moncler Grenoble. De asemenea, departamentul asigură training-uri dedicate furnizorilor cu scopul de a împărtăși know-how și de a crește calitatea producției. Această nouă investiție va spori expertiza profesională specifică necesară în producția și dezvoltarea îmbrăcămintei tehnice, care plasează Moncler în fruntea industriei.
Noul spațiu de producție este proiectat și construit în concordanță cu cele mai înalte standarde internaționale în ceea ce privește eficiența energetică și diminuarea impactului asupra mediului, aflându-se în prezent în proces de obținere a certificării LEED, unul dintre cele mai prestigioase sisteme de certificare a clădirilor sustenabile. Fabrica folosește 100% electricitate regenerabilă și este dotată cu un sistem de management al clădirii centralizat pentru o gestionare integrată și mai eficientă a consumului de energie (iluminat, aer condiționat etc.). Sistemul de iluminat cu LED joacă un rol esențial nu numai în ceea ce privește eficiența energetică, ci și pentru confortul angajaților în timpul lucrului. Toate resturile rezultate din producție (nailon, bumbac, fibre mixte) sunt colectate și reciclate pentru a fi refolosite ca materie primă. Resturile de nailon, de exemplu, pot deveni ornamente, țesături, elemente de merchandising vizual sau mobilier, ca în cazul scaunelor folosite în grădinița companiei.
Unitatea de producție din România, singura deținută de Moncler în afara Italiei, produce în principal jachete de puf care necesită un înalt nivel de know-how și precizie, cum ar fi colecția Moncler Grenoble. La capacitate maximă, aceasta va produce aproximativ 30% din producția anuală globală de îmbrăcăminte de exterior a Moncler.
În noua unitate, lucrează în prezent aproximativ 230 de persoane, capacitatea Moncler Industries Yield ajungând în prezent la aproape 1.800 de angajați.
Moncler Industries Yield își propune să angajeze alte peste 200 de persoane în următoarele luni.

Prima grădiniță din România în colaborare cu Reggio Children
În linie cu angajamentul Moncler de a îmbunătăți bunăstarea și echilibrul dintre viața angajaților săi, o grădiniță pentru copiii cu vârsta cuprinsă între doi și șase ani face parte din zona de facilități a Moncler Industries Yield, reprezentând un beneficiu special asigurat în întregime de către companie. Grădinița oferă educație inovatoare, conform uneia dintre cele mai reputate abordări didactice pe plan internațional, dezvoltată de organizația Reggio Children, axată pe învățarea experiențială și pe promovarea unui mediu care încurajează potențialul copiilor prin interacțiuni, autonomie, explorare și comunicare. Această abordare se bazează pe „teoria celor 100 de limbaje”, care recunoaște diversitatea și unicitatea fiecărui copil, precum și capacitatea de a se exprima prin limbaje variate, încurajând, totodată, educatorii să valorifice și să promoveze aceste limbaje în practica pedagogică.
Arhitectura școlii, amenajarea spațiului și mobilierul ales recreează ideea unui atelier deschis care promovează cunoașterea și creativitatea, un „laborator” permanent în care copiii experimentează activități grafice, de pictură, îndemânare și motricitate. Clădirea grădiniței prezintă un spațiu mare deschis, în formă pătrată, în inima construcției, cu toate încăperile tematice accesibile din zona de primire și conectate între ele pentru a da continuitate și funcționalitate spațiului.
Abordarea educațională Reggio Children a luat naștere în grădinițele din Reggio Emilia, Italia și este considerată una dintre cele mai avansate metode de învățare la nivel internațional. Aceasta încurajează arta și activitățile cu materiale reciclate sau refolosite – în acest caz, resturi de la fabrica Moncler, sporind creativitatea copiilor și devenind o resursă educațională care amintește de meseria părinților acestora. Toate activitățile educaționale se desfășoară cu o abordare multilingvă, în română, engleză și italiană, permițând copiilor să învețe într-un mod natural și promovând o mentalitate flexibilă și multiculturală.
Călătoria educațională este modelată într-un mod personalizat, prin implicarea familiilor încă din prima etapă a proiectului. Acestea vor continua să joace un rol important prin întâlniri periodice, ateliere de lucru, ateliere de well-being și nutriție, pentru a da continuitate experienței pe care copiii o au la grădiniță. Nutriția ocupă un rol central, grădinița fiind dotată cu o bucătărie proprie care acordă atenție originii și sezonalității tuturor produselor care se prepară și se consumă. De asemenea, copiii sunt implicați direct în pregătirea prânzului pentru a-și dezvolta autonomia.
Clădirea, care are aproximativ 800 de metri pătrați, este luminoasă și aerisită, cu ferestre pe tot peretele, care sporesc comunicarea dintre spațiul interior și cel exterior, o grădină de aproximativ 2.000 de metri pătrați, unde copiii își continuă activitățile de învățare și joacă. Mobilierul este realizat din materiale naturale, în principal lemn, cu unele elemente din materiale reciclate din resturile textile ale fabricii care sunt transformate, de exemplu, în scaune.
Grădinița se află în proces de obținere a certificării WELL, program de certificare dedicat spațiilor cu cele mai înalte standarde de sănătate și bunăstare. Standardul WELL vine în completarea certificărilor verzi și îndreaptă atenția de la impactul clădirilor asupra mediului la impactul pe care acestea îl au asupra sănătății și stării de bine a celor care le ocupă, luând în calcul diferiți factori, inclusiv calitatea luminii, a apei și a aerului, eficiența energetică, confortul mediului interior sau calitatea mâncării oferite.
Cu o capacitate de aproximativ 60 de copii, grădinița găzduiește în prezent 40 de copii ai angajaților. Șase profesori profesioniști sunt responsabili de educația lor, aceștia fiind selectați și instruiți de Reggio Children într-una dintre școlile organizației din Italia. Grădinița este autorizată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, instituția publică din subordinea Ministerului Educației și Cercetării care evaluează calitatea programelor de învățământ.
***
Moncler Industries Yield: misiune și istorie
România are o tradiție îndelungată în industria de textile şi confecții, ceea ce o face destinația ideală pentru Moncler. Compania și-a început operațiunile directe pe plan local în 2015, unitatea de producție din Bacău evoluând în mod constant și devenind un reper în materie de calitate și inovație, precum și una dintre ele mai avansate fabrici din punct de vedere tehnologic din Europa. Misiunea Moncler a fost întotdeauna de a inova: învățând permanent, îmbunătățind și realizând produse de cea mai bună calitate. Fiind una dintre cele mai mari fabrici din zonă, prezența Moncler în România nu se rezumă doar la fabricarea celebrelor sale geci de puf; Moncler Industries Yield a devenit un angajator cheie în regiune, oferind locuri de muncă la standarde înalte pentru în jur de 1.800 de angajați. După opt ani în Bacău, Moncler își reînnoiește angajamentul față de comunitatea locală, prin extinderea capacității de producție și a oportunităților de angajare. Astfel, Moncler își întărește statutul de cel mai performant centru de excelență din regiune.
Oamenii în centrul atenției
Atragerea, recrutarea și dezvoltarea telentelor este o prioritate-cheie pentru companie, care susține creșterea profesională și dezvoltarea competențelor angajaților, prin programe dedicate de training și un mediu dinamic. O astfel de inițiativă este Academia Moncler, un ecosistem care îi ajută pe angajați să-și dezvolte capacitatea de a învăța din munca de zi cu zi. În prezent, Academia Moncler găzduiește 20 de angajați pe an, urmând ca, odată cu atingerea capacității maxime, 40 de angajați să beneficieze de un parcurs de formare. În noua unitate de la Bacău va fi implementat proiectul Academia de Excelență Tehnică Moncler, un program de formare specializată dedicat în mod special proaspeților absolvenți ai școlilor tehnice și profesionale care își propun să lucreze în producția de mostre, prototipuri și control al calității, oferind o viziune de ansamblu a procesului de creare a unei jachete de puf.
Moncler Industries Yield oferă copiilor angajaților șansa de a face programe de stagiatură pe timp de vară, cultivând astfel o pasiune pentru industria textilă în rândul generației viitoare. Totodată, compania oferă un spectru larg de beneficii angajaților, cum ar fi tichete de masă, controale și investigaţii medicale periodice, transport la și de la fabrică, consultații anuale oftalmologice și vouchere Back to School, pentru a sprijini nevoile educaționale ale copiilor.
Oportunități de angajare:
Moncler Industries Yield își propune să angajeze:
Toți candidații trebuie să fie din Bacău sau dintr-o zonă apropiată. CV-urile pot fi trimise pe adresa de mail info.hr@moncler.com.
La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești au depistat în flagrant delict, un tânăr, de 25 de ani, din comuna Zemeș, în timp ce conducea un autoturism în localitate, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior acesta fiind transportat la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificările efectuate a reieșit că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma administrării probelor, polițiștii l-au reținut pe cel în cauză pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și fără permis.
La data de 27 septembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău au desfășurat o acțiune în municipiu pentru combaterea neacordării de prioritate pietonilor şi vehiculelor.
În cadrul activităților au fost legitimate peste 100 de persoane, au fost verificate 90 de autovehicule și au fost efectuate 91 de testări cu aparatele etilotest și drugtest.
Polițiștii au aplicat 46 de sancțiuni contravenționale pentru nereguli constatate la regimul circulației rutiere, în valoare totală de 13.000 de lei și au reținut 7 permise de conducere.
Astfel de acțiuni vor continua!