vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 724

Rakeții din Chișinău, condamnați în lipsă după 13 ani pentru asasinat în cazul Damian

    Autoritățile române au pus capăt unei investigații ce a durat 13 ani, condamnând în lipsă un grup de infractori din Republica Moldova, cunoscuți sub numele de „rakeți”, pentru comiterea unui asasinat la comandă în Bacău, România, în vara anului 2011, scrie Ziarul Național. 

    Asasinatul a avut loc într-un mod violent specific mafiei din spațiul ex-sovietic, când un om de afaceri român, Valeriu Damian, a fost ucis în propria sa casă, la comanda unei rude care-i datora o sumă semnificativă de bani, aproape un milion de euro.

    Potrivit informațiilor, cel puțin șase infractori au participat la comiterea crimei, iar unii dintre aceștia au primit deja pedepse cu închisoarea între 10 și 17 ani. Doi dintre condamnați au primit pedepse de zece ani de închisoare pe 12 octombrie 2023, o sentință care încă nu este definitivă.

    Unul dintre aceștia, cunoscut în mediul interlop din România, în special în zona contrabandei, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru instigare la tâlhărie urmată de moartea victimei (faptă comisă în august 2011). Sentința a fost dată de Tribunalul Bacău. Celălalt a primit o pedeapsă similară. Acesta se afla în detenție în Penitenciarul nr. 13 din Republica Moldova în decembrie 2022, iar rezolvarea cauzei a fost amânată pentru a se putea respecta procedura de citare.

    Asasinatul lui Valeriu Damian a părut să fie o afacere de familie care a degenerat într-un scandal de proporții. Damian și ruda sa erau implicați într-un litigiu legat de o datorie de 3 milioane de lei pe care tânărul nepot nu a putut-o restitui. Afaceristul l-a dat în judecată și a câștigat, ceea ce a dus la executarea silită a nepotului. Acesta a contactat cetățeni moldoveni pentru a comite crimă, cunoscându-le abilitățile în „rezolvarea” unor situații delicate, oferindu-le o sumă de 300.000 de dolari, bani pe care asasinii ar fi trebuit să-i găsească în casa lui Damian.

    În noaptea de 10 spre 11 august 2011, Valeriu Damian a fost atacat în casa sa de un grup de bărbați cu fețele acoperite. Victima a fost legată și sufocată cu bandă adezivă. A fost găsită moartă a doua zi dimineața. Ancheta a indicat că ranga și banda adezivă folosite proveneau din Rusia și erau disponibile în Republica Moldova, dar nu și în România, sugerând implicarea străină a infractorilor.

    Amendă de 1,7 milioane, primită de lanțul de magazine Kaufland  

    Zeci de magazine Kaufland din toată țara au fost controlate, recent, de inspectorii Protecției Consumatorilor, inclusiv din județul Bacău. Lanțul de magazine a fost sancționat cu o amendă totală de peste 1,7 milioane de lei. În Bacău, un grill din exteriorul supermagazinului a fost închis până la remedierea neregulilor. Patru magazine Kaufland din județ au fost amendate cu un total de 19.000 de lei.

    Controalele au fost derulate weekend-ul trecut, în cadrul unei acțiuni tematice, la nivel național, în care s-a urmărit modul în care se prestează serviciile de alimentație publică. Practic, urmare a informațiilor din mediul online, au fost verificate zonele de grill, din exterioarele magazinelor Kaufland, unde sunt preparate, pe grătar electric, diverse alimente de fast food: mici, cârnați, carne etc. În total, 65 de magazine Kaufland din toată țara au fost călcate de comisarii Protecției Consumatorilor, dintre care trei din Bacău și unul de la Onești.

    Jeg și produse nesigure

    Cum era de așteptat, au fost găsite numeroase nereguli, aspru sancționate de Protecția Consumatorilor. Astfel, pe lângă agregate frigorifice neigienizate (chedere rupte, prezenţă de resturi alimentare etc.), inclusiv zone de lucru (rotisor, masa caldă) murdare (prezenţă masivă de grăsime şi arsuri, rugină etc.), inspectorii băcăuani au depistat că unele produse din carne erau depozitate necorespunzător, iar în cazul altor produse erau neconcordanțe între mențiunile nutriționale afișate și cele de pe produse. Am depistat și multe produse nesigure, care erau puse în locuri unde n-aveau ce căuta, dar și fără etichetă, deși legal, trebuie păstrat amabalajul, pentru a putea fi verificată originea, la un control, dar și alte detalii. Pe de altă parte, la «masa caldă», locul unde trebuie păstrate preparatele până să fie vândute – în cazul nostru vitrinele – nu se respecta temperatura minimă necesară, de 60 de grade Celsius. Temperatura de păstrare era de circa 29 de grade Celsius.  În fine, la un grill verificat de noi, cel de la Kaufland Autogară, nu exista nici raportul de producție, astfel că nu aveam cum să ne dăm seama când a fost pregătit preparatul și cât a stat expus până să fie vândut. În mod normal, micii sau cârnații etc, nu pot fi ținuți în vitrine mai mult de două ore, până să fie cumpărați. Or, este posibil ca unele produse să fi stat și o zi întreagă”, a declarat Adrian Roșca, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Bacău.

    Grill-ul de la Kaufland Autogară, închis o zi

    În mod evident, verificările au continuat și la interiorul magazinelor Kaufland, unde, de asemenea, au fost găsite nereguli (legume şi fructe depreciate, produse alimentare neconforme – peşte cu modificări organoleptice, produse devidate, cu ambalaj deteriorate etc. În aceste condiții, Protecția Consumatorilor a fost nevoită să sancționeze  unitățile controlate, cu amendă totală de 19.000 lei plus două avertismente. Complementar, s-a decis oprirea definitivă de la utilizare a unor produse (mici, cârnați, carne etc.) în valoare de 1.768 lei. Pentru neconformitățile găsite la o unitate, respectiv grill-ul Kaufland Autogară, a fost luată măsura de închidere temporară a activității. Am revenit cu un control, în ziua următoare, sâmbătă, pe la ora 10.00, și am constatat că au fost remediate problemele depistate inițial. Curios este că totul arăta ca și nou, așa de mult au lustruit și au amenajat pe acolo. Din câte am înțeles, au cerere să fie schimbat grill-ul, dar nu le-a fost aprobată de cei de la Centru”, a precizat Adrian Roșca.

    Un urs a fost văzut la Valea Budului

      FOTO: arhiva

      Autoritățile din Margineni au emis un avertisment cu privire la prezența unui urs în zona Valea Budului, care a fost semnalată în cursul nopții trecute. Această situație a fost raportată și prin intermediul serviciului Ro Alert, care a emis notificări pentru a avertiza populația locală.

      Rezidenții și vizitatorii din zonă sunt sfătuiți să fie extrem de vigilenți și să respecte cu strictețe indicațiile și avertismentele primite de la autorități. În astfel de situații, este crucial să se evite apropierea de urs și să se acționeze cu calm și rațiune.

      De obicei, prezența ursului în apropierea zonelor populate poate fi cauzată de căutarea hranei sau de deplasarea acestuia în căutarea unui teritoriu mai sigur. Autoritățile locale lucrează în prezent la identificarea și gestionarea situației pentru a evita orice incidente nedorite.

      De asemenea, populația locală trebuie să rămână informată și să fie pregătită pentru a face față astfel de situații, inclusiv cunoașterea procedurilor de urgență și modul de comportament corespunzător în prezența animalelor sălbatice.

      Turism la 30% din capacitate

      Turismul băcăuan se chinuie să supraviețuiască dar gradul de ocupare al unităților de cazare rămâne destul de mic în comparație cu standardele internaționale.

      În industria turismului internațional, procentul de ocupare al unităților de cazare poate varia în funcție de destinație, sezon, evenimente speciale și alți factori. În mod general, în industria turismului, se consideră că o unitate de cazare operează cu o ocupare „normală” sau „satisfăcătoare” atunci când se ocupă între 60% și 80% din capacitatea totală a unității pe o perioadă extinsă, cum ar fi un an întreg sau un sezon turistic. Cu toate acestea, cifrele pot varia semnificativ în funcție de circumstanțe. În sezoanele de vârf sau în destinațiile foarte populare, unitățile de cazare pot atinge o ocupare aproape de 100%, în timp ce în perioadele de extrasezon sau în destinații mai puțin cunoscute, această cifră poate fi semnificativ mai mică.

      Statistici care spun o poveste tristă

      Deși are o infrastructură turistică destul de bună, județul Bacău nu se poate lăuda că atinge, nici măcar în sezonul turistic, un grad de ocupare de 60%, cât ar fi minimul pentru a se considera un grad satisfăcător. În ultimii 10 ani, gradul maxim de ocupare rareori a depășit 30% în luna iulie, considerată a fi vârful de sezon, iar în decembrie și ianuarie rar s-a depășit 15%.

      Datele furnizate de Direcția Județeană de Statistică indică faptul că luna iulie rămâne luna de vârf pentru turism în județul Bacău, iar august este, de asemenea, o lună foarte populară. Cu toate acestea, perioadele de iarnă (ianuarie și decembrie) au o rată de ocupare semnificativ mai mică.

      Se poate observa o creștere semnificativă în perioada 2014-2016, dar o stabilizare sau chiar o scădere a ratei de ocupare în anii următori, în special în lunile de vară. Un procent de ocupare de 30% în sezon poate fi considerat relativ scăzut în industria turismului. De obicei, unitățile de cazare vizează o ocupare semnificativ mai mare în timpul sezonului pentru a-și maximiza veniturile și profiturile.

      Dar statisticile nu spun întreaga poveste

      Ca de obicei, statisticile nu spun întreaga poveste. Ca în celebrul exemplu cu un om care avea două găini, iar altul, niciuna, dar, statistic, fiecare avea câte una, datele despre turism nu spun că, de exemplu, la Slanic Moldova gradul de ocupare se apropie de 100% în sezon, în timp ce în restul județului gradul de ocupare este sub 20%.

      Astfel, este important să se țină cont de variațiile semnificative în ceea ce privește ocuparea în diferitele regiuni sau destinații turistice dintr-un județ sau o țară pentru a obține o imagine mai precisă a situației turistice. Acest lucru poate fi influențat de numeroși factori, inclusiv atracțiile turistice, evenimentele speciale și strategiile de promovare. Ne putem întreba, însă, care este modelul de afaceri care menține în viață restul unităților de cazare turistică.

      Unitățile de cazare cu rate de ocupare mai scăzute ar putea avea strategii alternative, cum ar fi reducerea costurilor operaționale, diversificarea serviciilor sau atragerea unui segment specific de clienți. Uneori, unitățile de cazare pot alege să mențină prețurile ridicate și să accepte o rată de ocupare mai mică în schimbul unui venit mai mare pe cameră.

      Unitățile de cazare care se concentrează pe oferirea unor servicii de înaltă calitate pot prefera să mențină o rată de ocupare mai mică pentru a se asigura că pot oferi servicii excelente fiecărui oaspete. Se încadrează în aceste modele uniotățile din județul Bacău?

      Unde se cazează turiștii?

      În primele șapte luni ale acestui an, marea majoritate a turiștilor care au vizitat județul Bacău au preferat hotelurile: 55.835. Locul doi, cu 17.209 de turiști este ocupat de pensiunile turistice urbane iar pe trei – vilele turistice, cu 9.471 de persoane. Merită menționate apartamentele închiriate în scop turistic, care au primit 5.495 de persoane, mai mult decât pensiunile agroturistice – 3.493 de persoane sau motelurile – 1.450 de persoane. Taberele școlare au înregistrat numai 46 de persoane.

      Turiștii străini se cazeazăla moteluri dar stau mai mult la vile

      În ceea ce privește preferințele turiștilor străini, datele indică faptul că aceștia s-au cazat în proporții diferite în funcție de tipul de unitate de cazare. De exemplu, motelurile au atras 12,1% dintre străini, hotelurile 9,8%, bungalourile 7,7%, iar vilele turistice au fost preferate de 2,7% dintre ei. Durata medie a șederii turiștilor străini a variat în funcție de tipul de unitate de cazare. Cei care s-au cazat la hoteluri au avut cea mai lungă ședere, cu o medie de 2,8 zile, în timp ce cei care au ales moteluri au avut o durată medie de cazare de doar 1,8 zile. De departe, turiștii străini au preferat să petreacă mai mult timp la vilele turistice, cu o medie de 3,4 zile.

      Luna iulie 2023

      În luna iulie 2023, în județul Bacău  au fost în funcțiune 190 de structuri de cazare cu o capacitate de minim 10 locuri-pat, oferind un total de 5.128 locuri de cazare. Numărul sosirilor turiștilor în iulie 2023 a fost de 20.114 persoane, din care 91,9% au fost români și 8,1% străini. Durata medie a șederii în iulie 2023 a fost de 2,3 înnoptări/persoană, ceea ce reprezintă o creștere față de iulie 2022 (2,1 înnoptări/persoană) și față de iunie 2023 (2,1 înnoptări/persoană).

      Primele șapte luni din 2023

      În perioada 01.01.-31.07.2023, județul Bacău a înregistrat un număr total de 99.303 sosiri ale turiștilor în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare turistică. Dintre aceste sosiri, 93,2% au fost turiști rezidenți în România, iar 6,8% au fost turiști nerezidenți. Comparativ cu aceeași perioadă din anul 2022, numărul total de sosiri a crescut cu 1.246 de sosiri, reprezentând o creștere de 1,3%.

      Această creștere a fost determinată în principal de o creștere de 1.114 sosiri a turiștilor rezidenți, în timp ce numărul sosirilor turiștilor nerezidenți a crescut cu 132 sosiri, înregistrând o creștere de 2,0%. Durata medie a șederii turiștilor care au vizitat județul Bacău în perioada 01.01.-31.07.2023 a fost de 2,0 înnoptări per persoană.

      Această durată medie a rămas constantă în comparație cu aceeași perioadă din 2022. Pentru turiștii rezidenți, durata medie a șederii a fost de 2,0 înnoptări per persoană, în creștere față de 1,9 înnoptări per persoană în 2022. În cazul turiștilor nerezidenți, durata medie a șederii a fost de 2,7 înnoptări per persoană, în scădere față de 3,3 înnoptări per persoană în aceeași perioadă din 2022.

      Ia zi una mai de-a noastră!

      Am spus-o în mai multe rânduri. De altfel, cred că am și scris-o pe undeva. Așadar: dacă vrei să creionezi profilul unei nații, nu-i rău să-ți arunci un ochi și peste proverbele sale. Să-i asculți zicătorile. Și să-i dezlegi cimiliturile.

      Chiar îi spuneam zilele trecute unui cunoscut că nu-mi aduc aminte să fi întâlnit expresia „neam prost” și la alții. La noi, la români, e de bază. Și sugestivă. Spunem despre X că „e neam prost”. Nesimțit, carevasăzică. Dar nu numai. Întâlnim și varianta „Y e neam de traistă”.

      Ca să-i subliniem, în mod peiorativ, sorgintea țărănească a lipsei sale de maniere. Numai că, de multe ori, țăranul e mai „domn” ca orășeanul. Și mai cu frica lui Dumnezeu. Asta așa, ca o paranteză. Apropo de traistă și de Dumnezeu. Obișnuim să spunem că „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”.

      Zicala amintește despre o serie de calități native sau dobândite, iar noi, românii, nu suntem lipisiți de calități – isteți, descurcăreți, îndemânatici etc -, dar accentuează faptul că, de regulă, ele nu sunt și puse în practică. Sau, la obiect, în traistă, chit că unii, nu mulți, ce-i drept – ăi aleși, mai exact – au traistele pline de dau pe dinafară.

      Din aceeași spiță e și „brânză bună în burduf de câine”. Asta cu brânza ar putea veni chiar de la daci. Mai zicem noi că nu știu cine „s-a făcut frate cu dracu’ pentru a trece puntea”. (Cu dracu’, măi, nu cu dacu’!). Adicătelea, omul nostru a știut să se învârtă. Să se descurce. Să-și atingă obiectivul. În mod duplicitar, ce-i drept. Românesc. S-a dat bine cu cine trebuia și atât cât trebuia.

      Alta: „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Sincer, ați mai auzit d-astea, d-ale noastre și pe alții? E plin în jurul nostru de „neamuri proaste”, de „brânză bună-n burduf de câine”, de frați ai dracilor și de proști-fuduli nevoie mare, încât, de multe ori uităm că există și oameni de puși la rană sau buni ca pâinea caldă. Acuma, pe bune: când ați gustat ultima dată dintr-o pâine caldă?

      În căutarea păcii prin teroare

      Un comentariu publicat de The Atlantic subliniază îngrijorările cu privire la escaladarea conflictului și la consecințele grave care ar putea decurge din aceasta. Analizând declarațiile experților americani și dinamica actuală a conflictului, putem să ne formăm o imagine a situației actuale și a posibilelor rezultate.

      Atacul recent al Hamasului asupra sudului Israelului nu pare să fie o simplă acțiune izolată; mai degrabă, este perceput ca parte a unei strategii mai ample, se arată în comentariu. Experții subliniază că Hamas și susținătorii săi încearcă să provoace o reacție puternică din partea Israelului, cu scopul de a intensifica conflictul și de a obține un avantaj strategic. Acest lucru ar putea conduce la o invazie terestră israeliană în Fâșia Gaza, care, teoretic, ar putea determina înfrângerea Hamas. Cu toate acestea, această victorie ar putea avea consecințe grave.

      Există temeri că o ofensivă terestră a Israelului ar duce la pierderi masive de vieți civile și la distrugeri considerabile în Gaza, ceea ce ar putea avea consecințe devastatoare. Această situație ar putea conduce la o oprire a normalizării relațiilor arabo-israeliene pentru anii următori, aducând o nouă sursă de tensiune internă în Israel și diminuând autoritatea și prestigiul țării în ochii comunității mondiale. Cu impactul internetului și media globală, orice incident ar fi transmis la nivel mondial, sporind presiunea asupra Israelului și putând duce la o înfrângere strategică.

      Pe de altă parte, liderii Hamas nu sunt în Gaza și, în ciuda pierderilor de luptători experimentați, s-ar putea să fie relativ ușor pentru organizație să recruteze noi membri pentru a se răzbuna. De asemenea, nu toți activiștii ar intra în clandestinitate sau ar fi capturați. Acest lucru ar putea menține un ciclu nesfârșit de violență și conflict în regiune.

      Mai preocupant este faptul că unii lideri israelieni par să aibă un plan care amintește de Nakba, exodul palestinian din 1948, atunci când sute de mii de arabi au fost alungați din casele lor. Această abordare ar putea provoca reacții puternice din partea comunității internaționale și chiar din partea statelor arabe moderate, subminând orice posibilă legitimitate a unei astfel de acțiuni.

      Spre deosebire de alte episoade, am adăugat noi, acum Hamas a arătat că este bine înarmat și poate ține piept inclusiv blindatelor și aviației. O victorie a IDF în Gaza este, desigur, posibilă, dar prețul plătit în morți și tehnică distrusă ar compromite legenda invulnerabilității trupelor israeliene. Această schimbare în capacitatea militară a Hamas poate schimba echilibrul de putere și strategiile de luptă ale Israelului. Se impune o evaluare atentă a costurilor și beneficiilor unei acțiuni militare, deoarece, pe lângă pierderile umane, distrugerile masive ar putea avea consecințe economice și sociale profunde, afectând atât Gaza, cât și Israelul.

      Amanarea invaziei terestre și consultarile diplomatice care au loc în aceste zile par să arate faptul că Israelul a înțeles care pot fi consecințele unui atac în Gaza. În același timp, să nu uităm că există o presiune imensă din partea extremiștilor israelieni de a distruge Gaza din temelii și de a alunga palestinienii din Israel. Această tensiune internă și presiunea din partea extremiștilor din Israel pun în evidență complexitatea și dificultatea gestionării situației actuale.

      Statele arabe au dat de înțeles că nu vor sta pe tușă în timp ce palestinienii sunt măcelăriți, iar această atitudine nu poate decât să complice lucrurile într-un moment în care SUA fac eforturi să demonstreze că încă mai sunt jandarmul mondial, în ciuda eșecurilor din Afganistan și Ucraina.

      Dar un eventual atac al SUA împotriva Siriei și Iranului va atrage Rusia în conflict, iar Turcia nu va fi, cu siguranță, de partea americanilor.

      Vom vedea zilele următoare dacă balanța se va înclina spre o rezolvare pașnică sau dacă „șoimii războiului” de la Washington au primit undă verde.

      Cât costă răpirea familiei unui procuror. Detalii șocante în cazul fostului luptător din Legiunea Străină

        Fostul luptător din Legiunea Franceză, care a fost condamnat în iunie la închisoare pe viață pentru uciderea unui tânăr, a fost acuzat că a încercat să organizeze răpirea familiei unui procuror din Bacău. Scopul său era de a forța procurorul să ceară o pedeapsă mai blândă pentru el, scrie ProTV.

        Achim a fost extrădat din Franța în România sub escortă de maximă siguranță cu trei ani în urmă, iar, recent, el a intrat în atenția autorităților penale cu planul său sinistru. Nicio companie aeriană nu a fost dispusă să riște transportarea sa pe o cursă comercială obișnuită, motiv pentru care a fost adus cu mașina în țară.

        Ancheta a dezvăluit că bărbatul a cerut sfaturi de la deținuți cu privire la modul de a obține informații despre procurorul de caz și familia acestuia.  El ar fi exprimat dorința de a răpi familia sau copiii procurorului. Deținuții cărora le-a abordat cererile au refuzat să coopereze, considerându-l „nebun”.

        Ulterior, în luna iunie a acestui an, bărbatul a fost condamnat la detenție pe viață pentru uciderea unui tânăr din Bacău, fapt care l-a determinat să caute noi soluții pentru a-și atinge scopul.

        Conform unui alt martor, în închisoare, el a abordat pe cineva și a întrebat dacă cunoaște pe cineva dispus să răpească copilul procurorului din Bacău.

        Bărbatul dorea să afle locul de domiciliu al procurorului și să găsească pe cineva din Bacău care să execute răpirea. Pentru aceasta, el ar fi oferit suma de 30.000 de euro, din care 15.000 euro urmau să fie plătiți imediat în contul bancar al complicilor, iar restul la momentul în care furnizau datele de contact ale persoanei care ar fi executat răpirea.

        Cu toate acestea, planul său nu a reușit, iar autoritățile au intervenit în timp util pentru a preveni orice amenințare la adresa familiei procurorului.

        Fotbal/ Liga a IV-a: Golurile au curs… gârlă!

        O nouă etapă sub semnul golurilor în campionatul Ligii a IV-a băcăuane. Runda cu numărul opt, derulată la finalul săptămânii trecute a înregistrat nu mai puțin de 76 de goluri înscrise în cele două serii. Cele mai multe, 45, s-au consemnat în Seria 1, cea care a pus pe tapet și scorul competiției: CSM Moinești- Viitorul Dămienești 16-0. Tot în Seria de Bacău s-a desfășurat și cel mai palpitant joc, cel în care AS Negri s-a impus cu 6-5 în fața celor de la ACS Gauss Bacău. Siretu Săucești (4-2 la Cleja) și Sportul Onești (12-1 contra Viitorului Căiuți rămân singurele echipele cu maximum de puncte în celedouă serii.

        Seria 1

        Rezultatele etapei a opta: AS Negri- Gauss Bacău 6-5, CSM Moinești- Viitorul Dămienești 16-0, Unirea Bacău- CS Faraoani 2-3, Flamura Roșie Sascut- AFC Bubu 0-3, Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău- Bamirom Dumbrăveni 5-1, Voința Clej-a Siretu Săucești 2-4.

        Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 21 octombrie, ora 11.00: Siretu Săucești- Unirea Bacău. Ora 15.00: AFC Bubu- AS Negri (teren Baza Nautică, Șerbănești). Duminică, 22 octombrie, ora 11.00: CS Faraoani- Flamura Roșie Sascut, Voința Cleja- CSM Moi nești. Ora 12.00: Viitorul Dămienești- Viitorul Nicolae Bălcescu/ FC Dinamo Bacău.

        Clasament

        1 Siretu Săucești                         7        7        0        0        33-6   21p.

        2 AS Negri                                 7        6        1        0        35-12 19p.

        3 CS Faraoani                             8        5        1        2        23-13 16p.

        4 CSM Moinești                           7        5        0        2        32-9   15p.

        5 Gauss Bacău                            7        5        0        2        31-11 15p.

        6 AFC Bubu                               8        4        1        3        30-24 13p.

        7 Viitorul N. Bălcescu/ FC Dinamo 7        3        0        4        16-17 9p.

        8 Flamura Roșie Sascut               7        3        0        4        10-23 9p.

        9 Bamirom Dumbrăveni              8        2        1        5        11-24 7p.

        10 Unirea Bacău                         8        2        0        6        17-30 6p.

        11 Voința Cleja                          8        1        0        7        14-28 3p.

        12 Viitorul Dămienești                 8        0        0        8        8-63   0p.

        Seria 2

        Rezultatele etapei a opta: Sportul Onești- Viitorul Căiuți 12-1,Măgura Târgu-Ofcna- CS Dofteana 1-2, Viitorul Berești-Tazlău- Voința Oituz 0-7, Gloria Zemeș- Bradul Mânăstirea Cașin 5-0, AS Bârsănești- AS Măgura Cașin 1-3. Vulturul Măgirești și UZU Dărmănești au stat.

        Programul etapei viitoare/ sâmbătă, 21 octombrie, ora 11.00: Vulturul Măgirești- Viitorul Berești-Tazlău. Duminică, 22 octombrie, ora 11.00: CS Dofteana- AS Bârsănești, Viitorul Căiuți- UZU Dărmănești, Bradul Mânăstirea Cașin- Sportul Onești, Voința Oituz- Gloria Zemeș. Măgura Târgu-Ocna și AS Măgura Cașin stau.

        Clasament

        1 AS Măgura Cașin            8        7        0        1        27-11 21p.

        2 Sportul Onești               6        6        0        0        50-2   18p.

        3 CS Dofteana                  8        6        0        2        22-12 18p.

        4 Voința Oituz                  6        4        0        2        30-15 12p.

        5 Gloria Zemeș                 8        3        2        3        17-9   11p.

        6 Vulturul Măgirești           5        3        0        2        11-6   9p.

        7 Viitorul Căiuți                7        2        1        4        13-25 7p.

        8 Bradul Mânăstirea Cașin  7        2        1        4        11-26 7p.

        9 Măgura Târgu-Ocna       7        2        1        4        7-24   7p.

        10 UZU Dărmănești           6        2        0        4        7-12   6p.

        11 AS Bârsănești               7        2        0        5        6-23   6p.

        12 Voința Brătești             5        1        1        3        12-20 4p.*

        13 Viitorul Berești-Tazlău   8        0        2        6        9-37   2p.

        *Echipa a fost exclusă din campionat, iar toate rezultatele sale vor fi anulate.

        Capcana Hamas si dilema Israelului

        Rachete balistice Emad și Sajil, drone Shahid 136 și Mohajer 6, sisteme de rachete de croazieră sol-suprafață și vehicule tactice Iraniene

         ,,….Ministrul de informații al Egiptului, generalul Abbas Kamel, l-a sunat personal pe Netanyahu cu doar 10 zile înainte de atacul masiv, informându-l că cetățenii din Gaza ar putea face -ceva neobișnuit-, o operațiune îngrozitoare”, spunea site-ului de știri Ynet, citat de publicația israeliană https://www.timesofisrael.com/egypt-intelligence-official-says-israel-ignored-repeated-warnings-of-something-big/ ,,Pentru palestinienii din Gaza, ochii Israelului nu sunt niciodată foarte departe. Dronele de supraveghere bâzâie în mod constant pe cer. Granița extrem de securizată este plină de camere de securitate și de soldați de pază. Agențiile de informații lucrează cu surse și capacități cibernetice pentru a extrage informații. Dar ochii Israelului păreau să fi fost închiși înaintea atacului surpriză al grupării teroriste…”, mai adăuga aceeași publicație. Întrebarea dacă serviciile secrete israeliene ori serviciile secrete americane au cunoscut iminența unei lovituri teroriste asupra Israelului nu se mai justifică. Au cunoscut. Mai puțin poate, cruzimea atacului și scara la care se va produce. Dar  acest atac a rezolvat mai multe probleme curente ale SUA, ale premierului israelian Netanyahu, ale Rusiei, implicit ale Iranului, în perspectivă ale Chinei și nu în ultimul rând ale mișcării Hamas. În Ucraina, conflictul cu Rusia nu merge așa cum anticipau ,,seniorii războiului” din Washington. Fostul consilier al Pentagonului, col. Douglas McGregor, citat de publicația greacă https://www.bankingnews.gr/diethni/articles/701174/panolethria-100-000-nekroi-gia-18-xoria-stratigos-ipa-apodynamothikame-oukranos-syntagmatarxis-anoteroi-oi-rosoi spunea despre SUA; ,,Ei caută deja o strategie pentru a ieși din conflictul ucrainean, fără să o arate în mod deschis”, argumentând că președintele Zelensky și sponsorii săi politici din NATO ,,…au promis succese majore în timpul luptelor din Ucraina. Până la urmă nu au realizat nimic important”. Citat de aceeași sursă, Don Bolduc (alt general SUA) declara pentru Fox News; ,, Armata americană este slabă, incapabilă să acopere alte fronturi. Rezervele de arme din Ucraina au epuizat stocurile americane, făcând Washingtonul incapabil să se angajeze în alte conflicte..” Un potențial conflict generalizat în Orientul Mijlociu e justificarea ideală pentru SUA să se extragă din conflictul ucrainean și să susțină o intervenție militară împotriva unor țări mai slabe pentru a marca o victorie. Chiar și simbolică, aceasta ar salva candidatura pentru un nou mandat al președintelui Biden. De cealaltă parte, Premierul Netanyahu a reușit prin politicile sale să scindeze populația Israelului și doar o amenințare existențială a statului Israel ar fi putut să reunească toate facțiunile. Lucru care s-a întâmplat. Interesul Rusiei pentru atragerea SUA într-un război proxy pt. a slăbi și mai mult sprijinul acordat Ucrainei, este evident. Pentru a demonstra că situația se află sub control, ca de obicei, armata israeliană a bombardat de curând, aeroporturile siriene din Damasc și Alep. Șeful Statului Major General al Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF), generalul locotenent Herzi Ha-Lev, citat de  Publicația Rusă https://zavtra.ru/events/tcahal_atakoval_siriyu_blinken_priehal_v_izrail_kak_etnicheskij_evrej_polozhenie_v_gaze_rezko_uhudshaetsya, a declarat: „ Vom distruge și mai multe ținte în Siria în zilele următoare ”. Pe ce mizează Israelul? Evident pe sprijinul SUA. Portavioanele și forțele aeriene americane sunt dislocate în aproprierea țărâmurilor israeliene. De altfel, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a întâlnit în Israel cu oficialitățile, asigurându-le că;  Am venit în Israel nu numai ca secretar de stat al SUA, dar și -ca un evreu etnic al cărui bunic a fugit de pogromurile din Rusia și al cărui tată vitreg a supraviețuit lagărelor de concentrare în timpul Holocaustului- ”; Netanyahu a răspus cu: „ Mulțumim Americii pentru că a fost alături de Israel astăzi, va fi mâine și întotdeauna! ”.  Iranul, aliatul din umbră al Rusiei, era în urmă cu 2 ani pe locul 18 în clasamentul celor mai puternice armate din lume. Acum e pe locul 14, conform https://romania.europalibera.org/a/for%C8%9Ba-persan%C4%83-c%C3%A2t-de-puternic%C4%83-este-armata-iranului-/30370616.html , iar Israelul e pe locul 18. Medierea relațiilor între Israel, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, inițiată cu ceva vreme în urmă de către SUA, dacă s-ar fi finalizat printr-un acord ar fi conferit Israelului statutul de furnizor de securitate în zonă, ceea ce presupunea că putea oferi protecție aliaților săi în fața agresiunilor unor rivali regionali. Recentul atac Hamas a demonstrat că în cazul unei acțiuni surpriză, Israelul, fără fratele-cel-mare-de-peste-ocean  nu-și poate asigura propria securitate. Vorbim de un atac al unei grupări non-statale, nu despre o forță ca Iranul. Înțelegerile inițiate cu Israelul au căzut. Credincioșii musulmani, îngropându-și diferendele, și-au asumat cauza palestinienilor, considerați victime ale ocupației israeliene. Temperamentali din fire, musulmanii arabi admiră curajul Hamas și chiar dacă nu se identifică cu actele de terorism, lovitura primită de Israel îi încurajează pe fondul religios să spere că își vor recâștiga Moscheea Al Aqsa, într-un efort unit împotriva ,,ocupantului”. În încercarea de a-și remedia imaginea și a demonstra forța de de care este capabilă, armata iraeliană a răspuns asimetric bombardând Fâșia Gaza, suspendând furnizarea de energie, apă, combustibil și alimente. Primele victime- sute de copiii, femei și bolnavii din spitale. Hamas a avut inteligența strategică și a mizat pe această reacție a Israelului. Răspunsul în forță al armatei isreliene a inversat simpatia publică în 24 de ore de la bombardarea Gazei. Chiar și informația inițială privind decapitarea a 40 de copii israelieni de către Hamas s-a întors ca un bumerang, decredibilizând sursele de informații israeliene. Conform  https://french.almanar.com.lb/2728541,  reporterul CNN care a promovat știrea și-a cerut scuze public pt. că nu a verificat informațiile furnizate de premierul Netanyahu.  Foarte repede, percepția publică s-a schimbat în favoarea palestinienilor, nu a Hamas. La asta a contribuit faptul că milioane de musulmani împrăștiați peste tot în Europa și SUA  au demonstrat în sprijinul palestinienilor, dar și declarațiile nefericite ale unor oficiali israelieni, după care palestinienii sunt ,,animale umane”. Publicația franceză https://www.legrandsoir.info/palestine-israel-terrorisme.html a surprins narațiunea în câteva propoziții; ,,Teroriștii palestinieni au lansat un atac terorist împotriva Israelului. Au luat ostatici oameni nevinovați: femei, nou-născuți, prematuri, sugari, copii, bătrâni, persoane cu dizabilități, bolnavi de cancer, surzi, orbi, ….. Ca răspuns la atacul terorist, Israelul (care are dreptul de a se apăra împotriva terorismului) a desfășurat, ca de obicei, o lovitură împotriva teroriștilor palestinieni, distrugând clădirile teroriste din Gaza  unde locuiau oameni nevinovați: femei, copii, bătrâni, persoane cu dizabilități, bolnavi de cancer, surzi, orbi, ……  toate acestea s-au întâmplat în Palestina.” Violența naște violență, iar motivul acesteia începe deja să nu mai conteze. Combustibilul războiului, ura, a început să se autogenereze. China, de departe, îndeamnă molcom la încetarea violențelor și așteaptă erodarea SUA în acest nou conflict. Care va fi strategia pe termen mediu a Israelului, dacă va reuși să preia controlul asupra unei părți din Gaza?  O invazie care vizează eliminarea Hamas ca amenințare, are sens doar dacă ocupația este totală. Dar asta se poate face în condițiile date, prin asumarea unui preț, stigmatul de a fi comis un genocidPreședintele croat Zoran Milanović, citat de https://www.ynetnews.com/article/s1u9n00u11p#autoplay ,  a declarat sâmbăta trecută că nu se aliniază cu Israelul din cauza acțiunilor sale represive din Gaza. „Am condamnat crimele [Hamas], mi-am exprimat chiar și dezgustul, dar dreptul la apărare nu include dreptul la răzbunare și uciderea civililor”. Încercarea, emoțional justificată a Israelului de a ucide toți teroriștii, paradoxal, va crea mai mulți teroriști. Acesta e pericolul capcanei Hamas și dilema Israelului.

        Jr. Adrian M. Ionescu

        O mulțime de angajatori, reclamați la Inspectoratul de Muncă

          Față de lunile anterioare, în septembrie, la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău au fost depuse mult mai multe plângeri, din partea unor foști ori actuali salariați, la adresa angajatorului lor.

          Astfel, dacă până acum, lunar, la această instituție se înregistrau cel mult 55 sesizări, în septembrie s-a ajuns la nu mai puțin de 74, unele fiind semnate de către mai multe persoane. Cum era de așteptat, și de această dată majoritatea reclamațiilor au avut ca obiect încălcarea unor reglementări fundamentale din Codul Muncii. M

          ai exact, în 63 sesizări semnatarii incriminau faptul că angajatorul lor nu le-a plătit anumite drepturi bănești, precum salariile, sporurile cu caracter permanent ori banii cuveniți pe concediul de odihnă sau pe cel medical. Unii dintre semnatarii celorlalte plângeri au menționat că angajatorul lor nu le-a încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă ori că acesta le-a fost desfăcut abuziv sau că au fost concediați, fără a li se acorda preavizul legal.

          Nu au lipsit nici cazurile în care angajatorii erau acuzați de faptul că nu le-au plătit reclamanților orele suplimentare efectuate ori au refuzat să le elibereze adeverința privind activitatea pe care au desfășurat-o la ei sau că au ascuns un accident de muncă petrecut în unitatea lor. Inspectorii ITM-ului au reușit ca, pe parcursul lunii septembrie, să rezolve toate cele 74 sesizări.

          Dar, ca de obicei, soluția dată este în favoarea a mai puțin de jumătate dintre reclamanți, în cazul celorlalți negăsindu-se probe la angajatori, care să ateste cele sesizate. Celor nemulțumiți de răspunsul primit de la ITM Bacău nu le rămâne decât să i se adreseze instanței, care judecă în regim de urgență spețele referitoare la legislația muncii.

           

          18 octombrie 2023

            UNPR Nord-est a finalizat proiectul DigitalizeIT

              Uniunea Națională a Patronatul Român Regiunea Nord-Est (UNPR Nord-Est) a finalizat proiectul „DigitalizeIT- competențe digitale pentru angajați” (https://unpr-rne.ro/digitalizeit/), derulat timp de 18 luni.  UNPR Nord-Est a avut calitatea de beneficiar în acest proiect, alături de partenerii săi Interlog Com și Eurotraining Solution.

              Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

              Valoarea proiectului a fost de peste 4,5 milioane de lei (valoare totală).

              Obiectivul general al proiectului a fost îmbunătățirea accesului egal la învățare pe tot parcursul vieții, prin creșterea nivelului de cunoștințe/competențe/aptitudini aferente sectoarelor economice/domeniilor, a 340 de angajați în IMM-uri din sectoarele economice cu potențial competitiv și în domeniile de specializare inteligentă, precum și prin sprijinul a 39 de IMM-uri, pentru a implementa programe de formare la locul de muncă în domeniul competențelor digitale din regiunile de dezvoltare Nord-Est (NE), Vest și Sud-Muntenia, timp de 18 luni.

              Au fost înregistrați 380 de participanți la cursurile de formare profesională pe teme de interes privind digitalizarea, angajați în IMM-uri din regiunile Nord-Est, Sud-Muntenia și Vest, dintre care 167 de bărbați și 213 femei, 374 de persoane certificate în baza Ordonanței Guvernamentale privind formarea profesională, 10 evenimente de promovare – 4 în Regiunea NE, 3 în Regiunea Sud-Muntenia și 3 în Regiunea Vest. De asemenea, s-au desfășurat trei focus-grupuri și un workshop pe teme privind sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiență din punct de vedere al utilizării resurselor, un Ghid privind sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficiență din punct de vedere al utilizării resurselor.

              Proiectul a contribuit, prin acțiuni specifice, la îndeplinirea temelor secundare stabilite prin POCU 2014 – 2020: sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor și Inovare Socială. De asemenea, s-a asigurat respectarea temelor orizontale: dezvoltarea durabilă, respectarea principiului egalității de gen, adaptabilitate și non-discriminare, utilizarea TIC.

              O vulpe și o pisică, atracția neobișnuită din Slănic Moldova – VIDEO

                O poveste neobișnuită a captivat atenția turiștilor la Slănic Moldova, unde o vulpe și o pisică au devenit adevărate atracții locale. Ceea ce a început ca o întâmplare ocazională a evoluat într-un fenomen regulat, cu cei doi prieteni neobișnuiți afișându-se în plină zi în căutarea de mâncare și atenție din partea vizitatorilor.

                Vulpea a fost surprinsa de o turista, intr-o seara, în parcul stațiunii. Timidă la început, vulpea a prins curaj și acum a fost surprinsă pe cameră în plina zi, în zona izvorului 5 și a mofetelor din Slănic Moldova.

                Însă, povestea capătă o nuanță și mai interesantă, deoarece, alături de vulpe, un alt animal a făcut parte din peisajul pitoresc de la Slănic Moldova. O pisică, care pare să fie nelipsită din peisaj, nu pare deranjată de prezența vulpii, ci este mai degrabă contrariată de faptul că, spre deosebire de prietena sa sălbatică, nu primește nici mâncare, nici atenție din partea vizitatorilor.

                Scena bizară a vulpii și pisicii care așteaptă lângă izvorul 5 și mofetele din Slănic Moldova pentru a primi mâncare de la oameni a făcut senzație printre turiști. Aceste două suflete de animale par a fi făcut un pact neobișnuit pentru a cuceri inimile oamenilor, devenind figurile de bază în acest colț pitoresc al naturii.

                Cu siguranță, povestea acestor doi prieteni neobișnuiți va rămâne în amintirea celor care le-au întâlnit și a celor care au fost martorii comportamentului lor surprinzător în mijlocul frumuseții naturale a Slănic Moldova.

                VIDEO: Danuta Prentu

                Tânăra Isabel, de 24 de ani, din Anglia, alege Ortodoxia în Ziua Sfintei Parascheva. Preotul din Hemeiuș a botezat-o

                  Părintele Andrei-Ioan Antal, din Parohia Hemeiuș din județul Bacău, a împărtășit o poveste emoționantă pe pagina de Facebook a parohiei sale. În ziua de pomenire a Sfintei Parascheva, el a oficiat un botez special într-o biserică modestă din Câmpia Bărăganului. Tânăra Isabel, în vârstă de 24 de ani, a ales să devină ortodoxă, marcată de influența bunicii iubitului ei, Cătălin, în vârstă de 25 de ani, scrie Basilica.ro.

                  Părintele Andrei-Ioan Antal a mărturisit: „Sunt fără cuvinte. Plin de emoții. Într-un mic sat din Bărăgan, o tânără Isabel se botează și se îmbracă în Hristos, pe care l-a iubit la început doar din poveștile pe care o bunică i le spunea nepotului ei cu mulți ani în urmă.”

                  Isabel și Cătălin s-au întâlnit în Anglia, amândoi venind din medii dificile. Împărtășind experiențele lor de viață și bucurându-se de sprijinul reciproc, Isabel a aflat de bunica lui Cătălin, care îl lua cu ea la biserică când era copil. Această influență l-a determinat pe Cătălin să se apropie de credința ortodoxă.

                  Părintele Antal a explicat: „M-a uimit că au început să-și povestească viața, amândoi trecând prin dificultăți. Și cred că Isabel a fost impresionată de bunătatea bunicii lui Cătălin. Așa a ajuns să-și dorească să afle mai mult despre credința ortodoxă și a luat legătura cu un părinte român, care a îndreptat-o spre mine.”

                  Părintele a oferit sfaturi tânăreia după botez și a subliniat importanța călăuzirii și sprijinului spiritual. Isabel a recunoscut că își dorește să evite repetarea greșelilor trecutului și să se îndrepte spre o viață cu mai multă sensibilitate religioasă.

                  Tot anul acesta, parohul din Hemeiuș a mai botezat ortodox o mamă și fiica ei, născute în Lituania și stabilite în Marea Britanie.

                  Ministerul Justiției propune ca un imobil confiscat din comuna Traian să fie transformat în cămin de bătrâni

                    Ministerul Justiției, prin intermediul Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, a propus Ministerului Finanțelor să inițieze procedurile necesare pentru transmiterea cu titlu gratuit a unui bun imobil confiscat către unitatea administrativ-teritorială, comuna Traian, situată în județul Bacău. Acest bun imobil va fi transformat într-un așezământ destinat persoanelor vârstnice. Această inițiativă vine ca urmare a unui model european de bună practică în lupta împotriva criminalității și este reglementată în Directiva 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană.

                    Conform Ministerului Justiției, imobilul în cauză este situat în comuna Traian, pe strada Principală nr. 10, județul Bacău, și este compus dintr-un teren cu o suprafață de 10.550 metri pătrați (din care 3.227 metri pătrați sunt intravilane, cu destinația de curți și construcții, și 7.323 metri pătrați extravilane, cu aceeași destinație) și o construcție rezidențială formată din subsol, parter, etaj și mansardă, având o suprafață construită la sol de 396 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 1.274 metri pătrați, cu o suprafață aferentă construcției de 809 metri pătrați. Această construcție a fost finalizată în anul 2008.

                    Propunerea de transmitere a acestui bun imobil cu titlu gratuit către unitatea administrativ-teritorială Comuna Traian, județul Bacău, vine în urma unei hotărâri judecătorești, respectiv sentința penală nr. 120/23.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 845/32/2013, hotărâre modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 411/28.11.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

                    Dreptul de proprietate asupra acestui bun imobil a fost înregistrat pe numele Statului Român, conform informațiilor prezentate în extrasul de carte funciară, fără însemnări privind dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, drepturi reale de garanție sau sarcini.

                    Valoarea acestui bun imobil confiscat este evaluată la suma de 2.020.000 de lei.

                    Nou manager la secția de fotbal a CSM Bacău

                    CSM Bacău a anunțat oficial că Relu Damian este noul manager al secției de fotbal a clubului, preluând funcția de la Dragoș Boboc, care a condus echipa timp de mai bine de un an. Relu Damian, cunoscut anterior ca tenisman și cu experiență în fotbal ca impresar și director, este acum însărcinat cu sarcina de a conduce echipa de fotbal din Liga a 3-a către îndeplinirea obiectivelor trasate de forurile de conducere ale clubului, precum Primăria și Consiliul Local. Clubul a transmis un mesaj de succes lui Damian în noua sa funcție, informează Liga2.ro.

                    Cu toate acestea, CSM Bacău nu a dezvăluit încă care sunt exact obiectivele specifice trasate lui Damian de către aceste „foruri de deasupra clubului.” Potrivit informațiilor furnizate de Liga2.ro, secția de fotbal a clubului are un buget aprobat de 1 milion de lei pentru anul 2023, conform rectificării din luna august, decisă de Consiliul Local al Municipiului Bacău. Obiectivul declarat este de a obține o clasare pe locul 5 din 10 echipe în Seria 1 a Ligii a 3-a.

                    Dragoș Boboc și-a anunțat plecarea la meciul din weekendul trecut, în deplasarea la Suceava pentru a întâlni Foresta, semnalând că acesta va fi ultimul său joc în calitate de manager al CSM Bacău.

                    În sezonul precedent, sub conducerea lui Dragoș Boboc ca manager și Cristian Popovici ca antrenor, CSM Bacău a reușit să obțină o clasare pe locul 4 în sezonul regulat, chiar în ciuda dificultăților financiare. Echipa a ajuns apoi în play-off, terminând pe locul 3, la patru puncte în spatele lui Ceahlăul, echipă care a obținut locul 2 și s-a calificat în barajul pentru promovarea în Liga a 2-a.

                    În actualul sezon, după opt etape și excluderea echipei Viitorul Darabani, CSM Bacău ocupă locul 2 în Seria 1, adunând 15 puncte în șapte meciuri, fiind la doar două puncte în spatele liderului, Foresta Suceava.

                    Festivalul de Romanţe „Crizantema de Aur” 2023, în direct la TVR 2 şi TVR Craiova

                      Eveniment de tradiţie al lunii octombrie, Festivalul Național de creație și interpretare a romanței „Crizantema de Aur” se va transmite în direct la Televiziunea Română. Coproducător al evenimentului, TVR 2 şi TVR Craiova invită publicul melorman să urmărească în direct, între 19 şi 21 octombrie, Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de aur” 2023. Concertele din istoricul oraş Târgoviște, supranumit „Cetatea Romanței”, vor începe de la ora 18:10.

                      Joi, vineri şi sâmbătă, iubitorii genului se vor bucura de muzică de calitate şi multă emoţie la cea de-a 56-a ediție a Concursurilor de Interpretare și de Creație, dar şi de recitaluri ale unor mari artişi din ţară şi din diaspora sau medalioane omagiale ale unor compozitori celebri.

                      Considerat cel mai longeviv festival muzical din România, manifestare organizată neîntrerupt din 1968, Festivalul „Crizantema de Aur” se va desfășura sub patronajul de onoare al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și va celebra „Romanțele dorului”. Direcţia artistică este semnată de Alina Mavrodin Vasiliu. Producător TVR – Luiza Cravasile.

                      Concursurile de Interpretare și de Creație vor reuni în „Cetatea Romanței” interpreți și compozitori valoroși din toate zonele istorice ale țării, dar și din diaspora, dornici să îşi adauge în palmares Trofeul „Crizantema de aur”.

                      Actorii Alexandra Velniciuc, Miruna Ionescu şi Silviu Biriş vor prezenta evenimentul, alături de inegalabilul Octavian Ursulescu, prezentator al cărui nume se asociază cu istoria „Crizantemei de Aur”.

                      Din program:

                      Medalion omagial Ciprian Porumbescu – Microrecitaluri: Geanina Meragiu (vioară) și Claudia Codreanu (mezzosoprană);
                      Medalion omagial Sabin Păutza, cu participarea compozitorului.
                      Microrecitaluri: Ana Maria Donose (Premiul I 2019); Elena Dincă Velica (Trofeu 2011) ;
                      Microrecitaluri „Tinerețea Romanței”: Zorina Bălan, Camelia Florescu, Diana Văluță (Republica Moldova), Carolina Jitaru (Ucraina), Nicoleta Vasile, Cristina Beldean Moșuțan, Georgeta Plută, Ciprian Cucu, Andrei Cocîrlea, Elena Dragomir, Petruț Dorobanțu, Mădălin Băldău;
                      Microrecitaluri „Seniori ai romanței”: Daniela Vlădescu, Gina Pătrașcu (Germania), Margareta Ivănuș (Republica Moldova), Alexandru Pugna, Aurel Niamțu, Domnica Dologa, Domnica Sorescu Voicu.
                      Concertul extraordinar „Romanțele dorului” va fi susținut de mari artiști din România și diaspora, laureați ai Concursului de Interpretare, dar și invitați speciali: în prima parte vor urca pe scenă Marieta Bratu (Franța), Alina Mavrodin Vasiliu și Paul Surugiu, iar în cea de-a doua parte Giorgio Martin (Germania) și Anca Bold Martin (Qatar), Silvia Goncear (Republica Moldova), Alexandru Chiriac, Alina Huțu, Marius Bălan.

                      „Alătur romanța celor care cred în poezie și frumos, celor care știu să asculte. Romanța este muzica sufletului, este forma prin care poezia prinde glas și muzica dă sens deplin simplității. Romanța  este cu adevărat un fenomen de spus mai departe, pentru că, iată, într-o lume a modernismului și a înlăturării aproape complete a muzicalității din peisaj, romanța răzbate, adună oameni, mișcă lucruri și naște patimi, iubiri și multă sensibilitate, nu doar prin creațiile de odinioară, dar și prin cele noi, atât de speciale și pline de emoție.
                      Festivalul „Crizantema de aur” de la Târgoviște este o sărbătoare culturală națională, care are ecouri de mult timp, care promovează arta adevărată, în numeroase forme și care duce la un alt nivel percepția publicului despre genul acesta atât de vitregit în prezent.

                      Romanța adună împreună suflete, unește simțiri și reușește să țină vie o flacără a culturii noastre autohtone. Ar trebui să dăm mai mare însemnătate acestui gen, să-l căutăm și să-l redescoperim. O felicit pe Alina Mavrodin pentru stoicismul de care face mereu dovadă, pentru perseverență, pregătire, inteligență, șarm și pentru faptul că fără ea, la modul real, romanța românească ar fi într-un con de umbră. Nu uitați, dragii mei, ascultați poezia romanței și simplitatea unor sentimente puse pe note muzicale. Romanța ne unește!
                      Sunt onorat că sunt în juriu, la secțiunea interpretare, că ofer în dar un tablou pentru câștigător, prin proiectul meu “ART BY FUEGO” și cânt în recital în seara de sâmbătă!”, a spus Paul Surugiu-Fuego, gazda emisiunii „Drag de România mea!”, de la TVR 2.

                      Festivalul Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur” va fi transmis integral, în direct, pe postul TVR 2 şi la TVR Craiova în perioada 19-21 octombrie, începând cu ora 18.10.

                      Viceprimarul Ghingheș:”Sper ca sutele de părinți să primească ajutorul binevenit pe care îl așteaptă de mai bine de un an și jumătate”

                        Viceprimarul Bacăului, Cristian Ghingheș, salută cu satisfacție decizia definitivă a Curții de Apel Bacău, care a statuat că stimulentul de 1.000 de lei acordat pentru nou-născuții din Bacău este în deplină concordanță cu legea. Acest stimulent a fost aprobat în cadrul ședinței Consiliului Local în ianuarie 2022, ca urmare a unui proiect de inițiativă semnat de către consilierul Dorin Chirilescu.

                        Cu toate acestea, până în prezent, acest ajutor financiar nu a fost acordat părinților, din cauza unor presupuse motive de nelegalitate invocate de primarul municipiului Bacău.

                        Cristian Ghingheș a subliniat caracterul absolut penibil al întregii situații, în care membrii Consiliului Local au dezbătut și au cerut socoteală pentru neaplicarea unei hotărâri care era în vigoare și nesuspendată în tot acest timp.

                        Chiar prefectul județului a intervenit, aplicând o amendă administrativă de 3.000 de lei primarului, întrucât acesta nu a pus în aplicare hotărârea Consiliului Local.

                        Viceprimarul Ghingheș exprimă speranța că, în urma acestei decizii judiciare definitive, nu vor mai exista întârzieri și sutele de părinți beneficiari vor primi în cele din urmă sprijinul financiar binevenit, pe care îl așteaptă de mai bine de un an și jumătate.

                        Acesta a adăugat că această bătălie falsă purtată în instanță de primarul și echipa sa a implicat resurse administrative și financiare ale cetățenilor Bacăului, subliniind că este momentul ca această chestiune să fie soluționată în favoarea beneficiarilor stimulentului.

                        Un bărbat acuzat că lovea câinii a fost reținut de Poliția Animalelor

                          Într-o zi ce părea a fi una obișnuită, Serviciul Gestionare Câini fără Stăpân din Primăria Municipiului Bacău a primit un apel telefonic de urgență care a declanșat o intervenție rapidă pentru salvarea a doi câini din rasa husky.

                          Conform relatărilor lui Dinu Păncescu, șefului acestui serviciu, o doamnă îngrijorată a sunat, cerând ajutorul imediat, deoarece un individ bătea cu cruzime pe stradă cei doi câini husky. Persoana responsabilă pentru aceste acte de cruzime era într-o stare de ebrietate, conform mărturiei doamnei, și ținea câinii în lesă, lovindu-i.

                          Răspunzând imediat apelului, Dinu Păncescu a indicat persoanei respective să contacteze Biroul pentru Protecția Animalelor (BPA) din cadrul I.P.J. Bacău, iar echipajul Serviciului Gestionare Câini fără Stăpân a fost trimis la fața locului pentru a interveni în această situație de urgență.

                          Într-un timp foarte scurt, BPA Bacău s-a deplasat la locul incidentului, iar poliția a procedat la legitimarea individului și identificarea câinilor. Câinii nu erau microcipați, iar individul care-i lovea nu a putut prezenta nicio dovadă că ar fi proprietarul lor. Ulterior, s-a aflat că acesta încercase să vândă unul dintre câini pentru suma de 300 euro.

                          Persoana responsabilă de actele de cruzime asupra animalelor a fost reținută de către poliție și condusă la secție pentru a răspunde pentru acțiunile sale. Cei doi câini husky au fost preluați de către echipa de capturare a Serviciului Gestionare Câini fără Stăpân și se află acum într-un adăpost, unde vor primi îngrijire și protecție.

                          După încheierea cercetărilor poliției, acești doi câini vor putea fi dați spre adopție, asigurându-li-se astfel un viitor mai bun și mai sigur. În încheiere, Dinu Păncescu a subliniat importanța raportării oricărui comportament abuziv față de animale, îndemnând cetățenii să apeleze numărul de urgență 112 în astfel de cazuri pentru a salva și proteja animalele fără voce.

                          Investiții în modernizarea cantinelor școlare din Bacău

                            Primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, a anunțat o nouă investiție importantă: Grădinițele 33 și „Crai nou” au fost recent dotate cu echipamente profesionale de gătit, menite să îmbunătățească calitatea meselor servite copiilor și să optimizeze procesul de preparare.

                            Echipamentul achiziționat pentru Grădinița „Crai nou” este remarcabil, constând dintr-o mașină profesională de gătit echipată cu 8 arzătoare și două cuptoare pasante pe trei niveluri. Acest echipament modern va asigura o calitate superioară a meselor de prânz pentru cei 200 de copii care frecventează instituția, în timp ce consumul de gaz va fi redus semnificativ. De asemenea, timpul alocat pentru gătit va fi mai eficient, permițând personalului cantinei să ofere mâncare proaspătă și delicioasă într-un interval mai scurt.

                            Investiția totală în acest echipament de top se ridică la aproximativ 120.000 de lei, reprezentând o alegere înțeleaptă pentru asigurarea nutriției adecvate a copiilor și pentru reducerea costurilor operaționale.

                            Grădinița nr. 33 nu a fost uitată în această inițiativă, beneficiind și ea de un cuptor profesional, o mașină profesională pentru tocat carne, precum și alte echipamente necesare pentru a oferi mese sănătoase și delicioase celor mici. Aceste investiții contribuie la creșterea calității serviciilor de educație și îngrijire oferite de aceste instituții.

                            Primarul Stanciu-Viziteu a dezvăluit că la finalul acestei luni, o altă grădiniță, Grădinița nr. 29, va beneficia de o mașină profesională de gătit pentru a asigura condiții similare de calitate în alimentație și eficiență în bucătărie.