duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 642

Taina Nașterii Domnului, minunea fiecărei zile de Crăciun

Dintre multele încântări pe care ni le așterne înainte Creștinismul, una este cu totul aparte: putința de a ne restitui fărâme din puritatea și din frumusețea nevârstniciei, cu ale ei simțăminte și sensibilități care, odată trăite, lasă urme de neuitat de-a lungul întregii noastre viețuiri. Așa se face că prindem de veste cum reîntinerim de fiecare dată când, an de an, taina Crăciunului statornicește într-ale noastre vieți cel mai Dar al dumnezeirii: Întruparea Mântuitorului Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu redevine prunc, pornind ca de la început pe drumul vieții, spre a ne lua pe Cale. Un miracol! O taină continuă! Nu este nevoie de trăiri artificial induse și de nicio magie. Renaștem împreună cu El, intrăm în comuniunea desăvârșită de iubire cu Cel pe care-L vestim, creștem împreună, ne înțelepțim, provocăm deplasări duhovnicești înspre cei care urmează să-L primească prin Cuvântul de colind, care rămâne doar al Lui. Redevenim neprihăniți, buni și curățiți de toate bruiajele cotidianului, asemeni Pruncului Sfânt, născut pentru aceasta: ca să ne repună în starea de candoare și să ne reașeze spre a fi mai ștrașnici, dar și spre a ne explica de ce este posibil și trebuie să ne regăsim, chiar după ce ne-am pierdut direcția adevăratei bucurii; că putem renaște, în modul de a trăi totul la absolut, fără cârpituri și îndoite măsuri, lipsiți de excese și nădejdi nedemne. Și cel mai important… că este posibil să sperăm mântuirea, chiar atunci când ni se pare că am pierut orice speranță.
Pentru umanitate, însemnătatea unică a Nașterii Domnului stăruie în faptul că, făcându-Se OM, Fiul lui Dumnezeu ne șoptește, în modul cel mai melodios cu putință, valoarea. Dumnezeirea nu ni se exprimă numai în mod indirect. Se face OM. Prăpastia dintre Dumnezeu și noi este astfel abolită. Eul dumnezeiesc se face și Eu uman, putând fi experiat de către oameni ca un Tu nemijlocit. Dumnezeu eviențiază astfel cinstea nebănuită a umanității, dar și destinul ei unic.
Să primim, cu suflete deschise și pline de bucurie, pe Cel dintâi și Sfânt colindător, venit din înălțimi de Cer, dintre îngeri și astre, spre a-I încuviința glăsuirea colindului Sfânt și bun în vorbe și în armonii cerești. Căci, de Crăciun, dincolo de toate, esențial este a-L vedea pe Hristos în mijlocul nostru! Minunea fiecărei zile! Slăviți-L!

Inspector scolar,
pr. prof. dr. Adrian Alexandrescu

Minunea de la Betleem – darul Cerului oferit Pământului

*scrisoare pastorală la Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos*

 

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal

şi tuturor dreptmăritorilor creştini din această

de Dumnezeu păzită şi binecuvântată eparhie,

har, milă şi pace de la Îndurătorul Dumnezeu,

iar de la noi părintească dragoste!

 

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Sărbătoarea Crăciunului este manifestarea liturgică a bucuriei pe care întruparea Fiului lui Dumnezeu în istorie a adus-o umanității la plinirea vremii (Galateni 4,4). Prin întruparea lui Mesia omul a primit șansa să redevină o biserică, un rug aprins în care se manifestă plenar lucrarea sfințitoare a Duhului prin Care Fiul lui Dumnezeu Se naște, pătimește, moare și înviază neîncetat.

 

Iubiți credincioși și credincioase,

Întreaga operă de răscumpărare și împăcare a omului cu Dumnezeu, pe care Hristos Domnul a împlinit-o în activitatea Sa mesianică prin răstignirea pe cruce, învierea din moarte și înălțarea la ceruri, este prezentă tainic în chipul plăpând al Pruncului din Betleem. În ființa Sa fragilă sunt concentrate taina morții și a învierii, a răscumpărării lumii din păcat, Evanghelia mântuirii, binecuvântarea Cerului.

Profețiile au zugrăvit lucrarea mesianică menținând trează conștiința poporului ales și precizând cu exactitate reperele identității dumnezeiești a Pruncului, constituindu-se într-o adevărată Evanghelie a Vechiului Testament. Între acestea, una dintre profețiile lui Isaia vorbește despre chipul transfigurat de suferință al lui Mesia supranumit Om al durerii și cunoscător al suferinței, Care S-a împovărat cu suferințele noastre, a fost străpuns pentru păcatele noastre, pedepsit pentru mântuirea noastră, iar prin rănile sale noi toți ne-am vindecat (Isaia 53, 3-5).

Această suferință asumată din veci de Fiul lui Dumnezeu este zugrăvită pe chipul nevinovat al Pruncului și în inima străpunsă de durere a Maicii Sale, pe care iconografii le-au reprezentat central în icoana Nașterii Domnului. Peștera întunecată și rece, ca preînchipuire a mormântului, scutecele amintind de giulgiul morții sau privirea străină a Fecioarei descriu misiunea jertfelnică a Pruncului dumnezeiesc născut în lume pentru ca, prin suferință și înviere, să vindece rana de moarte a omului înstrăinat de chemarea sa prin neascultarea de Dumnezeu.

Minunea de la Betleem este darul Cerului oferit Pământului, este Viața dăruită omului nou, a cărui renaștere duhovnicească este anunțată odată cu nașterea lui Iisus, este modelul suferinței asumate și vindecătoarea umanității îmbătrânite sub povara păcatului. În ieslea Betleemului, Iisus a unit Cerul cu pământul și pe oameni întreolaltă, aceste două axe împlinind în inima Sa umană crucea Iubirii răstignite asumate pe Golgota, pe care S-a lăsat țintuit pentru înălțarea omului căzut în păcat. El își asumă suferința pentru a dărui bucuria, primește ura și nedreptatea pentru a dărui iubirea, este batjocorit și binecuvântează, este pedepsit și eliberează, este omorât și dă viață.

Acest Prunc, care de la naștere a fost întâmpinat de ignoranța și ura lumii, care a absorbit în Sine suferința întreagă a omului căzut, răstignindu-și existența istorică pe altarul iubirii jertfelnice dăruite omului, nu este doar Cel care suferă, ci și Cel care vindecă durerea, care restaurează ființa umană din lăuntrul ei, care redă sănătatea spirituală a omului, care reface legătura dintre om și Dumnezeu și care mântuiește, adică vindecă ființa de rana morții provocată de păcatul adamic. El vindecă pe protopărinții Adam și Eva de moartea cea veșnică (I Cor. 15,22), pe bătrânul Iosif de teamă (Matei 1,20), pe cele 2000 de mame de suferința pierderii pruncilor (Matei 2,18), pe dreptul Simeon de blestemul îndoielii (Luca 2, 29-32), pe înțelepții lui Israel de neștiință (Luca 2, 40-52). Această putere vindecătoare, pe care paginile Evangheliei o prezintă într-o bogăție și diversitate de exemple, Hristos o dăruiește Sfinților Apostoli și prin ei sfinților tămăduitori, fiind o mărturie peste timp a lucrării proniatoare a Duhului Sfânt Care pe cele neputincioase le vindecă, iar pe cele cu lipsă le împlinește.

 

Iubiți frați și surori în Domnul,

Sărbătoarea Crăciunului încheie o perioadă de nevoință duhovnicească pe care am împlinit-o de-a lungul a 40 de zile. Acest timp de așteptare întru smerenie și ascultare, în rugăciune și milostenie este o permanentă invitație de a ne pregăti ființa pentru a deveni nu peșteră, ci biserică sfințită prin harul dumnezeiesc, lăcaș luminat de Hristos euharistic, Care Se așază în inimile curățite având unde să-și plece capul (Matei 8,20) smerit, Tabor îmbrăcat în lumina curățitoare a Duhului Sfânt, Emaus al descoperirii tainei întrupării și învierii.

Cu fiecare zi de post am ajuns mai aproape de Pruncul Iisus, am coborât mai adânc în profunzimile propriei ființe, ne-am luptat mai intens cu propriile patimi și neputințe, dorindu-ne să fim mai buni, mai curați, mai iertători, mai îngăduitori și mai sensibili la nevoile și vulnerabilitățile aproapelui.

Acest pelerinaj spiritual spre Betleemul prezenței lui Hristos-Pâinea nemuririi, în care ne-am asumat crucea încercărilor și nevoințelor, străbătând calea de la mintea îndoielnică la inima jertfelnică, este darul pe care noi astăzi, asemenea magilor odinioară, îl așezăm la picioarele Pruncului, Care sălășluiește în noi din ziua în care am renăscut, prin Taina Botezului, ca făptură nouă, la viața în Hristos.

 

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

La acest ceas de trăire sfântă, când reactualizăm începutul mântuirii noastre, avem bucuria părintească de a anunța că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din dorința de a face cunoscut efortul pe care instituțiile ecleziastice îl depun pentru îngrijirea medicală a persoanelor vulnerabile și de a evidenția darul dumnezeiesc vindecător și rolul major pe care de-a lungul istoriei creștinătății l-au avut sfinții taumaturgi, a declarat anul 2024 ca fiind „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți”.

În acest context, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, prin serviciile medicale acreditate și personalul calificat, va continua implementarea programelor dedicate persoanelor cu afecțiuni mentale sau somatice, va susține activitatea așezămintelor și cabinetelor medicale eparhiale și va continua lucrările de restaurare și reabilitare a Spitalului Precista din Roman, cel mai mare așezământ spitalicesc eparhial, arătându-și, totodată, disponibilitatea și grija față de fiii și fiicele duhovnicești aflați în suferință, investind resursele necesare reabilitării și integrării lor în comuniunea Bisericii prin lucrarea misionară a preoților și voluntarilor din parohiile și mănăstirile eparhiei.

Preaiubiți fii și fiice în Hristos Domnul,

La acest moment de har, prilejuit de Sfintele Sărbători de iarnă, vă îndemn părintește să gustați din bucuria rugăciunii și a colindului, cu gândul la Pruncul Iisus, Care Se naște în fiecare suflet primitor, curățit și înălțat prin Tainele Bisericii. Să ne regăsim adunați în rugăciune mijlocind renașterea noastră duhovnicească, cu gânduri curate și inimi luminate, având speranța unui timp de pace, în care tihna familiei și a sufletului să ne fie casă binecuvântată de prezența iubitoare a lui Dumnezeu.

Hristos Domnul să binecuvânteze lucrarea pe care am împlinit-o în acest an, să primească rugăciunea noastră curată și să ocrotească Biserica Sa cea vie prin lucrarea Duhului Sfânt în sufletele noastre. Amin.

 

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

 

*dată în reședința arhiepiscopală din Roman, astăzi, 25 decembrie 2023

 

Steaua și Cuvântul

 

Într-o noapte liniștită s-a oprit o stea,

A rămas pe cer o vreme, lumea o privea.

Raza ei dumnezeiască, strălucea frumos

Și-arăta locul unde s-a născut Hristos.

 

Astronomii o văzură ca un nor de foc

Și porniră-n graba mare înspre acel loc.

Din cer coborau și îngeri, cântând imn divin.

Regii și-mpărații lumii intră în declin.

 

Focul sacru se aprinde,

Tot pământul îl cuprinde.

Arde rugul nu se stinge

Harul Duhului ne-atinge!

 

Dumnezeu se face Om pentru păcătoși

Și prin har pe toți ajută să fie hristoși

Nimeni n-a-nțeles misterul, ce este anume.

Cum se naște-n staul Domnul, străină minune!

 

Steaua de la Casa Pâinii s-a făcut Cuvânt

Și a răspândit lumina-n cer și pe pământ

De atunci Hristos ne cheamă harul să primim

Și ne învață de-a pururi cum să ne iubim.

 

Pentru că El este Iubire, noi îl adorăm,

Și tot El trimite Apa ca să ne spălăm.

De vom fi toți făclierii și plugarii lui,

La Crăciun gusta-vom roade din a Cerului.

 

De la toți strămoșii noștri am primit în dar

Credința în Înviere, nașterea prin har.

Să ne înnoim viața, ca și buni creștini,

Și să ne mândrim în lume că suntem români.

 

† IOACHIM,

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului

Nașterea Domnului

„Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut gloria lui, glorie ca a unicului născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In 1,14).
Timpul Crăciunului ne invită an de an să reflectăm la evenimentul întrupării Cuvântului divin și la consecințele acestui eveniment în istoria omenirii. Ieslea, brazii, ornamentele și toate colindele care răsună în această perioadă ne vorbesc despre timpul special pe care îl trăim.
Prologul Evangheliei după sfântul Ioan, care ne este propus spre meditare în ziua de Crăciun, ne vorbește în primul rând despre Cuvântul creator al lui Dumnezeu care „s-a făcut trup”.
Termenul original din limba greacă folosit de evanghelistul Ioan se referă la faptul că acest Cuvânt a devenit „carne”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu, care s-a revelat de-a lungul istoriei prin profeți și prin semne minunate, a ales să se întrupeze. În persoana Fiului său, Isus Cristos, El a devenit ființă umană, trup și sânge.
Mulți oameni spun despre Crăciun că este o poveste frumoasă, dar nu are prea mare importanță pentru ei dacă toate evenimentele s-au întâmplat cu adevărat. Sfântul Ioan vine și ne spune că Întruparea lui Isus nu este doar o poveste, nu este o idee, ci este un fapt real.
Dacă Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup în urmă cu 2000 de ani, înseamnă că acest Cuvânt poate să devină și astăzi trup și sânge în sacramentele și în viața Bisericii. Dacă însă Cuvântul nu s-a întrupat cu adevărat, dacă este doar un simbol, înseamnă că și mântuirea noastră este doar aparentă, simbolică.
Însă Cuvântul s-a făcut trup cu adevărat, iar noi putem avea parte cu adevărat de mântuire. Mântuirea nu este o idee. Este o realitate concretă. Sfântul Atanasiu spunea că „Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, Fiul a împărtășit natura noastră umană pentru a ne împăca cu Tatăl ceresc, pentru a ne descoperi iubirea sa nemărginită. Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat pentru ca prin patima și moartea sa pe lemnul crucii să ne dobândească mântuirea.
În această perioadă vedem în multe biserici reprezentarea scenei Nașterii Domnului. Această scenă nu poate fi completă dacă nu mergem și noi să-l întâlnim pe pruncul Isus. Să-l primim pe Mesia, Emanuel – „Dumnezeu cu noi”, în casa și în inima noastră ca să putem trăi cu pace și bucurie sărbătoarea Nașterii sale. Crăciun binecuvântat!

Pr. Octavian Sescu, Biserica Romano-Catolică „Sf. Nicolae”, Bacău

Meditație la Sărbătoarea Nașterii Domnului

Mesajul Înaltpreasfințitului Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului, a Anului Nou și a Botezului Domnului.

PS Iosif Păuleţ: Scrisoare pastorală de Crăciun 2023. Astăzi ni s-a născut Mântuitorul!

Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. (Lc 2,10-11)

Cucernici părinţi, dragi persoane consacrate, iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

În atmosfera minunată care însoţeşte an de an sărbătoarea Crăciunului răsună din nou vestea plină de bucurie a îngerilor: Nu vă temeţi, astăzi vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul! În această veste îşi găseşte sensul şi izvorul întreaga bucurie a Crăciunului. Chiar şi luminiţele multicolore care înfrumuseţează străzile şi casele noastre, brazii frumos împodobiţi, cadourile pe care le primim sau le oferim, colindele care ne ating cele mai sensibile corzi ale inimii noastre – toate acestea doresc să ne vestească marea bucurie: astăzi vi s-a născut Mântuitorul!

Pentru a celebra cu adevărat Crăciunul şi a ne bucura din plin de aceste zile de sărbătoare, este important să lăsăm să răsune în inimile noastre această veste care străbate timpurile pentru a ajunge la sufletul fiecăruia dintre noi. Crăciunul nu este o simplă aducere aminte a unui eveniment care a avut loc în trecut. Şi astăzi, în mijlocul grijilor şi al preocupărilor noastre, Domnul continuă să ne repete: Nu vă temeţi! Şi astăzi el vrea să se nască în vieţile noastre, în familiile şi-n casele noastre, în bisericile şi-n comunităţile noastre. Şi astăzi el continuă să caute un loc în care să se nască, mai ales acolo unde există suferinţă şi nedreptate, necazuri şi sărăcie, neînţelegeri şi războaie. Şi astăzi Domnul ne caută pentru a ne arăta iubirea, iertarea şi milostivirea sa.

Ceea ce mă impresionează în fiecare an, citind şi meditând paginile biblice care descriu naşterea lui Isus, este un detaliu consemnat de evanghelistul Luca: „…l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (Lc 2,7). Nu era loc pentru Isus în acea noapte. Nu era loc printre oameni pentru Dumnezeu făcut om, pentru Emanuel – Dumnezeu-cu-noi, pentru Mântuitorul lumii coborât pe pământ pentru a ne face părtaşi de viaţa, duioşia şi iertarea sa. Acesta ne spune că primul Crăciun, înainte de a fi fost o sărbătoare a bucuriei şi a păcii, a fost drama unui refuz: „A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (In 1,11).

Şi noi, în frenezia acestor zile, ne putem lăsa prinşi cu uşurinţă de multe alte gânduri şi lucruri, care pot fi chiar bune şi lăudabile, dar care ne pot face să neglijăm esenţa sărbătorii şi să repetăm astfel scena primului Crăciun. Pentru ca acest lucru să nu se întâmple, să avem curajul de a ne opri şi de a căuta momente de tăcere şi reculegere interioară. Isus continuă să bată şi astăzi la uşa inimii fiecăruia dintre noi. Acest sunet se poate percepe doar în tăcere. El bate şi aşteaptă. Nu vrea să intre cu forţa în viaţa noastră. Nu vrea să fie un intrus, ci un prieten şi un oaspete dorit. Dacă îi deschidem uşa, dacă îl primim cu drag în viaţa noastră, atunci este Crăciunul, este lumina care pătrunde în inimă, este speranţa ce renaşte, este iubirea care dă viaţă.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Vă doresc din toată inima să simţiţi din plin bucuria Crăciunului şi mângâierea Domnului care vine la noi! Adunaţi în jurul altarului, la celebrările sfinte de Crăciun, să-i cerem lui Isus ca bucuria dătătoare de speranţă a naşterii sale să rămână aprinsă în inimile noastre şi să ne însoţească mereu, mai ales în momente de încercare.

De asemenea, să nu uităm că Naşterea Domnului este prin excelenţă sărbătoarea comuniunii. Dumnezeu vine şi rămâne cu noi, pentru ca şi noi să învăţăm să rămânem uniţi cu el în familia sa, care este Biserica. Conştiinţa apartenenţei noastre la familia lui Dumnezeu să ne stimuleze tot mai mult în imitarea iubirii sale, făcând-o cât mai vizibilă în comunităţile noastre. În jurul nostru sunt atâtea persoane care se află în situaţii de dificultate şi care, asemenea lui Isus în urmă cu mai bine de două mii de ani, caută un loc de găzduire în inimile noastre. Să le oferim cu generozitate sprijinul şi atenţia noastră!

În Ţara Sfântă şi în Fâşia Gaza, în Ucraina şi în multe alte părţi ale lumii continuă să se audă zgomotul armelor. Isus a fost anunţat şi prezentat de profeţi drept „Sfetnic minunat” şi „Principe al păcii” (cf. Is 9,6), iar la naşterea sa, îngerii din cer au cântat: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!” (Lc 2,14). Să-l rugăm pe Domnul, mai ales în acest timp al Crăciunului, să înmoaie inimile conducătorilor de popoare şi să dea timpurilor noastre pacea sa.

Gândul şi rugăciunile mele se îndreaptă, în special, spre toţi aceia care traversează momente dificile din cauza suferinţei, a bolii, a singurătăţii sau a vârstei înaintate. Atât de mult a dorit Dumnezeu să ne arate iubirea sa, încât a împărtăşit cu noi şi suferinţa şi moartea. El nu-i abandonează niciodată pe cei care-şi pun speranţa în el şi nu încetează să ne ofere mângâiere şi curaj, mai ales în momentele grele de suferinţă şi încercare.

Împreună cu Preasfinţitul Petru Sescu şi cu Preasfinţitul Petru Gherghel, vă transmitem tuturor, dragi confraţi preoţi, dragi persoane consacrate, iubiţi fraţi şi surori în Domnul, salutul şi urările noastre de bine. Sfânta Fecioară Maria, mama lui Isus şi a noastră, să mijlocească pentru noi toţi darul comuniunii şi al păcii!

Crăciun binecuvântat şi La Mulţi Ani!

Iaşi, 20 decembrie 2023

Moș Crăciun, ajutat de militarii Batalionului 631 Tancuri „Oituz”

    În spiritul generozității și solidarității specifice sărbătorilor de iarnă, tanchiștii din Băcău au demonstrat un angajament exemplar față de comunitate, participând la activități de donare de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Bacău. Acest efort colectiv a avut ca scop sprijinirea Moșului Crăciun în distribuirea darurilor către cei aflați în nevoie.

    În prag de sărbători, membrii Batalionului 631 Tancuri „Oituz” au făcut un gest inedit și plin de empatie, mobilizându-se pentru a dona sânge și pentru a oferi un sprijin vital comunității locale. Acest act nobil nu numai că a salvat vieți, dar a și inspirat o atmosferă de solidaritate în rândurile militarilor și ale comunității înconjurătoare.

    Moș Crăciun, încărcat cu daruri și ajutat de tanchiștii Batalionului 631 Tancuri „Oituz”, a adus bucurie în inimile copiilor din comunele Oituz și Luizi-Călugăra. Cu un sac plin de cadouri, Moșul a fost așteptat cu nerăbdare de către cei mici, în special de copiii din familiile cu posibilități financiare reduse.

    Cu o atenție deosebită pentru detaliu, Moș Crăciun nu a sosit cu tradiționala sa sanie și reni, ci cu un tanc TR 85 din dotarea unității. Această abordare inedită a adus un zâmbet pe fețele celor mici, oferindu-le o experiență de neuitat. Batalionul 631 Tancuri „Oituz” a făcut astfel o dovadă concretă a creativității și angajamentului său față de comunitate.

    Cadourile au fost distribuite cu bucurie copiilor personalului unității și celor din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, contribuind astfel la crearea unui Crăciun mai fericit și mai luminos pentru acești tineri.

    În timp ce Moș Crăciun împărțea bucurie în comunitățile locale, Muzica Militară a Bazei 95 Aeriană a întregit atmosfera festivă cu acordurile sale. Sunetele muzicii militare au adus o notă festivă și solemnă, consolidând atmosfera de sărbătoare și unitate.

    Sportivii Adamas au făcut spectacol și au adus bucurii comunității

    Decembrie s-a dovedit o lună plină de realizări pentru membrii clubului Adamas. Dacă la începutul lunii au organizat la Sala Sporturilor cea de-a VI-a ediție Bacău Dance Open, competiție în care au reușit un palmares de 19 trofee și 72 de medalii, au urmat zile de foc și pregătiri pentru tradiționalul Spectacol de Crăciun.

    Show-ul celor de la Adamas a reușit și de această data să atragă o mulțime de spectator la Teatrul de Vară „Radu Beligan” acolo unde dansatorii sportivi au pus în scenă o adaptare după The Gretest Showman, un musical plin de emoție și de energie. Este fascinant că, an de an, copiii de la Adamas au ocazia să „joace” într-un astfel de spectacol, o producție care poate concura fără nicio problemă cu mari show-uri ale unor teatre de gen profesioniste.

    Între timp, rezultatele din anul 2023 ale sportivilor Adamas au fost apreciate și de municipalitatea băcăuană care a acordat o diplomă pentru „rezultate deosebite”, decernare care a avut loc într-o Gală a Sportului Băcăuan. Și pentru ca totul să fie încununat maxim, cu toate încasările de la Spectacolul de Crăciun și cu sprijinul unor sponsori, membrii Adamas au făcut cadouri pe care le-au oferit bunicilor de la Căminul de Bătrâni Bacău și de la Conacul Seniorilor precum și copiilor de la Casa de Copii Sfânta Maria de la Barați.

    „Cadourile au ajuns acolo unde trebuie! Sperăm că am reușit să aducem un zâmbet pe chipul fiecăruia și că le-am oferit o stare mai bună, odată cu vizita noastră! Mulțumim pentru susținere Primăriei Municipiului Bacău și Consiliului Local Bacau, în special domnului viceprimar Liviu Alexandru Miroseanu pentru încrederea și sprijinul acordat în toată această activitate și, totodată, mii de mulțumiri sponsorului nostru principal Simba Invest”, a precizat într-un comunicat Romeo Tanasă, președintele Clubului Adamas Bacău.

    „Anuala” artiştilor plastici băcăuani, o expoziţie de excelenţă

    Ca în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă, artiştii plastici băcăuani se întîlnesc la Galeriile FRUNZETTI cu publicul amator de artă, cu prietenii, cu tineri care bat la porţile consacrării, elevi ai Colegiului de Artă, cu ocazia celei mai reprezentative expoziţii de peste an: pictură, sculptură, grafică, fotografie, ceramică, obiect, denumită ANUALA artiştilor plastici. Vineri, 22 decembrie, ora 16.00, o atmosferă de sărbătoare, de bucurie a împlinirilor, prilej de a face şi un scurt bilanţ al activităţii membrilor Filialei Bacău a UAPR. L-a făcut Carmen Poenaru, preşedinte al filialei: „Anul care se încheie, a fost unul bun, foarte bun, pentru filiala noastră. Colegi ai noştri au participat la foarte multe tabere de creaţie, în judeţ şi în ţară, au fost invitaţi la numeroase expoziţii, saloane, bienale, de unde s-au întors cu premii, opera lor fiind remarcată de critica şi presa de specialitate. Pentru prima dată, un artist băcăuan, este vorba de tănărul nostru coleg Dragoş Burlacu, este premiat la Salonul Naţional al Artei de la Bucureşti. Îl felicităm, cum îi felicităm pe toţi artiştii care expun acum, la Expoziţia Anuală care, anul acesta cuprinde cele două galerii, de la parter şi de la etaj. Felicitări şi vă doresc sărbători fericite şi un an nou bun, cu împliniri în plan profesional şi familial, a spus în încheiere Carmen Poenaru.

    Un al aspect menţionat la vernisaj a fost faptul că anul acesta numărul expozanţilor a crescut faţă de anul trecut, pe simeze fiind lucrări semnate de 51 de artişti, din totalul de 60 de membri ai filialei.

    Un moment mult aşteptat a fost desemnarea câştigătorului Premiului Filialei Bacău a UAPR pe anul 2023. De data aceasta, au fost desemnaţi trei premianţi: Premiul Filialei Bacău a UAPR, pe anul 2023 a fost atribuit artistului Dragoş Burlacu. Au mai primit premii pentru întreaga activitate Vasile Crăiţă Mândră şi Ştefan Pristavu, care, din motive obiective, nu au fost prezenţi.

    Să nu uităm sensul profund al colindului

    Despre tânărul muzician Ștefan Negru, am mai scris cu diferite ocazii. Fost elev al Colegiului Național de Artă „George Apostu”, Ștefan este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, în prezent studiază un masterat în domeniul muzicologiei și este unul dintre oamenii care fac cinste județului Bacău. Este recunoscut în rândul generației sale pentru preocupările pe care le are pentru domeniul etnomuzicologiei dar și pentru interpretarea muzicii tradiționale care i-a adus numeroase premii la festivalurile de gen. Este activ în sfera cercetării, i-a contact cu oameni ai satelor, cu tradiții, cu oameni cu culturi diferite. În aceste condiții, i-am adresat câteva întrebări pe marginea unui fenomen care se produce anual și fără de care nu putem concepe sărbătorile de iarnă în plenitudinea lor, colindatul.

    Rep: De ce este important colindatul?

    -Colindatul este inclus pe lista reprezentativă a elementelor de patrimoniu cultural imaterial UNESCO (Colindatul de ceată bărbătească – 2013). De ce? Pentru că specialiștii au considerat că doar în acest mod pot salvgarda acest ritual. Este și cazul doinei. Cele două genuri sunt din ce în ce mai rar auzite astăzi. Acest gen ritualic este dincolo mesajul catehetic transmis de poezia ceremonială. Conform Iuliei Gorneanu, spiritele rătăcitoare care începuseră să capete forţă din cauza îmbătrânirii anului şi a degradării timpului, încep să bată în retragere odată cu intrarea în drepturi a cetelor de colindători. Este perioada când dobele se fac auzite prin satele noastre, semn că intrăm într-o perioadă sacră, de refacere a timpului pur. Este perioada când întunericul se lasă învins și se face loc luminii.

    Eu colind din fragedă pruncie, însumat, de vreo 18 ani. Nu am întrerupt ritualul în niciun an, nici măcar în vreme de pandemie. Cu puținii oameni cu care am avut contact, i-am colindat pentru că ritualul nu se întrerupe. Colindul (cu versiunile regionale de colindă, corind, corindă) este principala piesă muzicală care însoțește ritualul care se desfășoară anul în Ajunul Crăciunului și în zilele de după acesta în unele zone. Colindele sunt simple. Ele prevestesc și vorbesc despre un timp și spațiu ocrotitor care se regenerează anual. În zilele noastre, ele sunt agresate și împodobite cu aranjamente nefirești. Depărtându-ne de firesc ne vine, parcă, din ce în ce mai greu să-l prezentăm. În sens mai larg, colindatul este asemenea Sfintei Cruci. El face legătura între cer și pământ, iar în plan orizontal, colindătorii pornesc și se întoarnă pe același drum. Cu alte cuvinte, retrăiesc calea, idee ce ne poate situa undeva în cultura mitraică. Este asemenea unui drum inițiatic, un drum al vestirii care se aseamănă cu momentele de peste an când preoții poposesc la casele credincioșilor cu icoana Nașterii în Ajunul sărbătorii. Este asemenea unei misii. În lucrarea Universul colindei românești în perspectiva unor structuri de mentalitate arhaică (1999), etnologul Vasile V. Filip se preocupă de etimologia cuvântului colindă. În opinia lui nu vine din verbul latin caleo – calare care înseamnă „a chema”, ci din grecescul kalindo, care înseamnă rotire, întoarcere, solstițiu (S. Mangiuca). Rădăcina lui kali denumește în greaca modernă kalikantai – monștri care bântuie așezările omenești între Crăciun și Bobotează, încercând să roadă arborele lumii ce se află pe punctul de a se prăbuși. Eu rezonez cu cea din urmă accepțiune mai ales, luând în considerare drumul inițiatic de care am vorbit mai sus. Rămâne un subiect deschis de dezbatere cum este și cazul refrenului „Ler”.

    Rep: Am auzit foarte des acest refren. Ce înseamnă „Ler”?

    -Există multe teorii pe marginea acestui refren cu origini incerte dar o variantă pe care o oferă Romulus Antonescu în Dicționarul de simboluri și credințe tradiționale românești este cea a unui așa-numit Ler Împărat. Există refrene precum: „Lerui, domn” de unde am putea deduce trimiterea directă către domn-împărat. Alte interpretări îl pun în legătură cu biblicul leroi (Psalmul 22, verset 1), cuvânt care înseamnă „Păstorul meu”, acesta fiind pus și el în legătură cu brad, Crăciun, moș. (din dicționarul amintit, litera L). Mai există teorii care fac trimitere la Împăratul roman Aurelian (ex: rel, ler), dar masele îl consideră un simplu refren întâlnit în colinde așa cum în muzica populară întâlnim refrenul „lai, lai la”. Cel din urmă apare din economie de text ori lipsă de inspirație.

    Rep: Se mai colindă astăzi?

    Nu are rost să dezvoltăm un curs despre cum și cât se colindă. Ceea ce este important e să nu uităm sensurile profunde ale sărbătorii. Se colindă dar foarte puțini sunt cei care își asumă să meargă la colindat doar pentru a duce tradiția mai departe, cum se exprimă cei mai mulți. Trebuie să și știi ce duci mai departe nu doar să mergi din inerție sau pentru că cineva, înaintea ta a mai practicat asta. Etnologul Ovidiu Bîrlea spunea despre colindători: „colindătorii au transformat colindatul în cerșit”. Colinda când este cernită doar de sita pecuniară devine lipsită de sens, deci, lipsită de sensul său fundamental.

    Anual se trage câte un semnal de alarmă în ceea ce privește colindatul. Mesajul vine fie din partea profesorilor (etnologi, folcloriști, muzicologi) fie din partea cântăreților de muzică populară. Marea problemă este confuzia între colinde și cântece de stea, între colinde și cântece de Crăciun. Există colindele de strat vechi care ne plasează în epoca pre-creștină (probabil) și ale căror ecouri mai vin din rândul celor ce se preocupă cu înverșunare de păstrarea lor. De cele mai multe ori, tematica pe care o întâlnim în aceste colinde de strat vechi nu are nicio legătură cu tema Nașterii miraculoase, ele fiind de fapt legende populare versificate încărcate de un profund mesaj simbolistic. Au ritm giusto-silabic, au caracter războinic, sunt cântate cu glas tare și rigid. Colindele de strat nou (sau cântecele de stea) sunt similare ca structură cu cântările de Crăciun din Europa occidentală, (spre exemplu noël-urile franceze și Weihnachtlieder germane), dar și cu cântecele de stea din orașele românești. Refrenele lor – atunci când există – sunt aproape întotdeauna regulate, au fraze egale și simetrice bazate pe cvadratură și se referă exclusiv la tema Nașterii Domnului. Sunt cele pe care le auzim cel mai des cântate în concerte.

    Anual, youtube-ul este agasat cu tot felul de producții în acest sens care se prezintă în numele colindelor adevărate. Celor mai multe dintre ele nu le găsesc cusur. Nu le pot încadra, au structuri melodice amestecate, împrumutate din alte muzici care nu corespund stilistic cu colindul. De cele mai multe ori ele sunt judecate doar din punct de vedere literar nu și muzical. Astfel, pot întâlni texte de colinde precreștine aranjate pe melodii de cântece populare unde totul este ritmicizat de la muzică până la gestică. Sufletul românilor este unul din ce în ce mai ritmicizat. De ce atâta nevoie de ritmicitate? Din nevoia de a ne ascunde suferința! Astăzi, românii, oamenii în general, nu mai cântă după ritmul inimii lor. Cântă după aranjamentele făcute de orchestră care nu au puterea să individualizeaze un specific zonal și nu lasă loc sensibilității. Nu vi se pare că toate seamănă între ele? Ansamblurile folclorice sunt cele care au contribuit masiv la standardizarea genului. Parte din ansambluri nici măcar nu fac efortul să schimbe repertoriul producțiilor anuale deși există zeci de culegeri de colinde. De câțiva ani și-au făcut apariția colindătorii care umblă cu orchestra în traistă. Mă refer la colindătorii cu boxă și îmbrăcați de-a dreptul sinistru, despre care am înțeles că ar fi originari din Bacău. Știrile i-au preluat arătând diversitatea fenomenului însă ei nu fac decât un deserviciu prin prezența lor la metrouri, prin piețe sau parcuri, schimonosind ritualul și transformându-l într-o bufonadă.

    Cele mai multe cântece populare de Crăciun, unele de un lirism patetic, devin deranjante fără să mai vorbim că sunt departe de sensul profund al colindului. În fond, și acest gen ritualic va rezita atât timp cât cineva își asumă să-l îndeplinească și își găsește și consumatori. Totuși, este o muzică pe care nu o putem lua în derizoriu. Compozitori precum Béla Bartók, Tudor Jarda, Sabin Drăgoi au găsit valoare și sens în colind, armonizând și aranjând pentru coruri sau orchestră diverse teme muzicale.

    Rep: Cum educăm tânăra generație în spiritul cultivării tradițiilor? Încotro ne îndreptăm?

    -Pentru mine este foarte important să fiu practician. Lucrez din greu să îmbin partea teoretică cu partea practică. Caut posibilitățile de exprimare cele mai potrivite. Tânăra generație se educă dar trebuie să fie om la capătul puștii așa cum spune o vorbă din bătrâni, adică om să se priceapă și nu să improvizeze la nesfârșit pe o temă dată. Depinde de fiecare dintre noi să împărtășim din cunoștințele și experiența pe care o acumulăm.

    Cel mai elocvent exemplu este ora pe care am susținut-o nu demult la Colegiu Național „Spiru Haret” din București unde am vorbit timp de o oră despre colind unor elevi de clasa a IX-a. Elevii au fost foarte interesați și interesanți, au pus întrebări și am simțit că le vin în ajutor răspunzându-le unor întrebări logice precum „De ce colindăm? ” „Cine colindă? ”. Am fost însoțit de instrumente care se leagă de ritualul colindatului, am amintit de civilizația lemnului, de motivele care guvernează temele principale întâlnite în colinde (motivul morții prin variante de Miorița, motivul animal, cosmogonic, dendrologic, etc.) Fiecare explicație a beneficiat de câte un exemplu. Am pregătit colinde în legătură cu tematica prezentată, le-am explicat care este semnificația colacului, le-am și dus unul. Colacul dăruit ca ofrandă pentru sufletele morților este împletirea dintre lumea văzută și cea nevăzută. Există credința că de sărbători, sufletele celor adormiți se întorc acasă.

    Contează foarte mult cum pui ingredientele pe tavă și mai ales ingredientele să fie ale tale. Atât timp cât am reușit să apropii niște elevi de maniera antifonică de interpretare a colindelor, mă declar extrem de mulțumit!

    Dincolo de consumerismul peste măsură ar trebui să nu uităm că sărbătoarea este despre suflet, mai puțin despre trup. Este mai mult despre taină, despre timp și spațiu și mai puțin despre veselie. Sărbătoarea în sine aduce veselie cum este și normal, dar la noi se confundă veselia cu prostul gust. Ar fi bine să apelăm anual la sertarul propriei noastre conștiințe și să protejăm ce avem ca să nu mai fim nevoiți să tot salvăm! Să cântăm colindele adevărate care vorbesc despre temele devenirii și ulterior, ale întrupării. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi! 

     

     

     

    Târguri de Crăciun la Colegiul „Alecsandri” și la Școala Gimnazială nr. 10

      În prag de Sărbători, Consiliul Școlar al Elevilor de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” și Școala Gimnazială Nr. 10, în parteneriat cu Lions Club Bacău „Sf. Gheorghe” și „Artemis Lions Club Bacău”, au organizat a doua ediție a Târgurilor de Crăciun. Elevii celor două școli au prezentat obiecte confecționate de ei înșiși, pe care le-au oferit spre vânzare, iar fondurile strânse vor fi donate unor cazuri sociale din Școala Gimnazială Călugăreni. 

      „Scopul acestor manifestări – ne-a declarat Adriana Măcincă, directoarea Colegiului Național «Vasile Alecsandri» – e pentru a sprijini cauza copiilor de la Școala Gimnazială din Călugăreni, școala pe care au adoptat-o, în acest an, cluburile Lions Sfântul Gheorghe și Artemis. La Târg, elevii din fiecare clasă au vândut produse confecționate de ei, produse hand-made. Un stand la Colegiul Alecsandri a fost al tinerilor de la Clubul Leo de pe lângă cele două cluburi băcăuane ale mișcării lionistice.”

      La Școala Gimnazială nr. 10, sala de sport a răsunat de veselie. Sala s-a umplut până la refuz de elevi și vizitatori, iar colindătorii Școlii Călugăreni și ai școlii gazdă, majoretele, dansatorii ansamblurilor „Mugureii” și „Mugurașii”, corul școlii și alți mici artiști au colindat și au dansat pentru vizitatorii târgului.

      Și la Colegiul „Alecsandri” a fost prezentat un scurt program artistic, în care au răsunat, de asemenea, colinde și urături. Tot acolo a fost organizată și o expoziție cu desenele elevilor care au participat și în acest an la Concursul „Desene pentru Pace” al Lions Club Internațional.

      Chimcomplex va produce rășini epoxidice

        Grupul industrial Chimcomplex a semnat un acord de finanțare cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului pentru dezvoltarea proiectului „Înființarea unei unități noi sustenabile de producție de rășini epoxidice pe bază de sinteză epiclohidrină la Chimcomplex Borzești”. 

        Valoarea totală a investiției – spune președintele Consiliului de Administrație, av. dr. ec. Ștefan Vuza – este de 490.252.804 lei cu TVA, iar valoarea ajutorului de stat alocat este de 195.145.698 lei.

        Chimcomplex deține două combinate chimice, unul la Borzești și al doilea pe fosta platformă Oltchim de la Râmnicu Vâlcea.

        Evenimentul a fost anunțat și pe Bursa de Valori din București, unde Grupul industrial este cotat.

        Domeniile în care sunt folosite rășinile epoxidice sunt multiple: acoperirea metalelor, electronică și electrotehnică, fabricarea vopselelor și a adezivilor, obținerea unor materiale plastice cu proprietăți speciale și în construcții.

        Adezivii epoxidici sunt foarte rezistenți și sunt folosiți în foarte multe domenii: construcția avioanelor, automobilelor, bicicletelor.  Pot lipi lemn, metal, sticlă, piatră și unele tipuri de plastic. Cele mai spectaculoase utilizări ale rășinilor epoxidice sunt la obținerea pardoselilor sau în combinație cu lemnul și/sau alte materiale.

        Cele două perspective asupra lui Moş Crăciun

        Unii continuă să ţină legătura cu ei înşişi până la adânci bătrâneţi, iar el era dintre aceia care încă îşi aminteau cât le era braţul când avea trei ani, deşi trecuseră vreo şaptezeci de atunci.

        Poarta metalică de la intrarea în curte avea două dimensiuni, se ridica deasupra, ca atunci când se agăţa de ea să se legene, scârţâind-o, dar era şi sub mâna lui, cu care o trântea grăbit, în adolescenţă.

        O poartă mare, dar şi mică, deşi era una şi aceeaşi.

        El crescuse.

        Cele opt trepte din lemn până la uşă încă îi mai purtau stropii de sânge de când se rostogolise pe ele – abia începuse să meargă în picioare -, dar, douăzeci de ani mai târziu, se zvârlea peste scară, ca să nu întârzie la antrenamente.

        Acum le-ar fi coborât una câte una, ţinându-se de balustradă, dar, la un timp, casa fusese demolată cu totul.

        Cele două perspective asupra porţii nu se mai confruntau cu nicio realitate.

        Nici în cazul scării.

        El, însă, era acolo, cu degetele mici, de fildeş, înăuntrul celor pătate şi noduroase de acum.

        Ca pomul, cu cercuri tot mai mari, simţea, încă, lăstarul iniţial din centru.

        În prima amintire despre Moş Crăciun, părinţii îi spuseseră că Moşul venise şi că se poate uita pe geam, să-l zărească afară; era noapte şi nu se vedea nimic şi probabil că pe asta mizaseră şi ei; dar, din fereastră, lumina cădea peste zăpada albă din curte, un cristal de zăpadă strălucea ca un curcubeu mic, raza pâlpâia, îşi schimba mereu culoarea, îi făcea semn.

        A fost convins că Moş Crăciun este foarte mic.

        Iar părinţii au devenit confuzi când le-a spus că l-a văzut.

        Scânteierea aceea vie i-a rămas ca prima perspectivă, dar acum, uneori, se îmbracă în haine roşii, făcând pe Moş Crăciun.

        Nu seamănă deloc.

        Materiale pirotehnice interzise, confiscate de jandarmii băcăuani

          Un bărbat, care aborda trecătorii cu o ofertă bogată de obiecte pirotehnice, a fost depistat ieri după-amiază de jandarmii băcăuani în zona unei benzinării din municipiul Bacău.
          În urma verificărilor efectuate asupra acestuia, au fost găsite cinci bucăți de 100 de focuri, artificii din categoria-F2, interzise la comercializare.
          Jandarmii au întocmit actele procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, dosarul fiind înaintat polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanţe  Periculoase, în vederea continuării cercetărilor.
          În acest context, reamintim cetățenilor faptul că în conformitate cu legislația în vigoare, orice operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an.
          Totodată, pentru prevenirea unor incidente, precum și a faptelor de natură infracțională, recomandăm cetățenilor următoarele:
          -să nu cumpere articole pirotehnice de la persoane neautorizate;
          -să își supravegheze copiii, aceștia fiind predispuși la pericole dacă nu înțeleg riscurile la care se expun folosind petarde și artificii;
          -să sesizeze orice încălcare a legii prin apel la 112 sau la cea mai apropiată patrulă de jandarmerie.
          Acțiunile pe linia prevenirii și combaterii faptelor la regimul materiilor explozive vor continua în perioada următoare.

          Apel Umanitar: Familie din Târgu Trotuș, rămasă fără nimic în Ajun de Crăciun

            Într-un moment în care mulți se pregătesc să sărbătorească alături de cei dragi, o familie din Târgu Trotuș, județul Bacău, se confruntă cu o tragedie în prag de sărbători. Familia Dogaru, formată din 6 membri, a pierdut totul într-un incendiu devastator în noaptea de Ajun de Crăciun.

            Incidentul a avut loc în miez de noapte, iar familia Dogaru a fost surprinsă de flăcările mistuitoare care au cuprins întreaga lor casă. Norocul a fost de partea lor în ultima clipă, când vecinii și trecătorii au reacționat prompt și au alertat familia, salvându-le viețile.

            Printre cei afectați se numără și tatăl familiei, Iulian Dogaru, o persoană cu handicap locomotor, care, în ciuda dificultăților fizice, este cunoscut în comunitate pentru munca sa harnică și pentru bunătatea de care dă dovadă, ajutând mereu pe cei din jurul său.

            Cu totul pierdută în incendiu a fost și afacerea familiei, un bar și un magazin care nu doar asigurau principala sursă de venit, ci și condițiile de trai pentru întreaga familie.

            Familia Dogaru este compusă din 6 membri:

            • Tatal Iulian Dogaru
            • Soția Cristina
            • Eric (8 ani) și Bianca (14 ani), amândoi elevi bursieri cu dorința de a învăța și de a se dezvolta
            • Bunicii Lili și Lucia Dogaru

            Într-un efort de a aduce un strop de speranță în viața acestei familii, cei care doresc să contribuie pot face donații în contul bancar al Cristinei Silvia Dogaru:

            • Nume Titular: DOGARU CRISTINA SILVIA
            • IBAN: RO03BTRLRONCRT0267189401

            Pentru donații de haine, rechizite sau alte bunuri, acestea pot fi lăsate la prima casă de lângă școală din Târgu Trotuș.

            În această perioadă de sărbători, în care spiritul de solidaritate și compasiune este la înălțime, fiecare gest de ajutor poate face o diferență în viața celor care au nevoie. Magia Crăciunului se manifestă prin gesturi de iubire și generozitate, iar familia Dogaru are nevoie acum, mai mult ca oricând, de sprijinul nostru.

            Portofelul unui tânăr, găsit de jandarmi

              Un tânar care și-a pierdut portofelul pe strada Gării din municipiul Bacău a avut şansa să îl recupereze datorită echipajului de jandarmi, care se afla într-o misiune de asigurare a ordinii publice.

              Ieri, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, aflându-se în misiune de patrulare în zona Gării au găsit un portofel ce conținea carduri, un certificat de naștere, dar și mai multe poze.

              Jandarmii au început demersurile pentru identificarea proprietarului şi au reuşit să ia legătura cu aceasta, care le-a confirmat că îl pierduse și le-a relatat că deținea toate datele personale în el, dar și cele mai importante poze.

              Tânărul le-a mulţumit jandarmilor și le-a spus că” Moș Crăciun” există și că i-a îndeplinit dorința de a-și găși cele mai importante poze.

              Sosirea festivă a Moșului în Bacău: Magie, alergare și invitație la mișcare

                Vineri seară, orașul Bacău a fost îmbrăcat în lumini strălucitoare și veselie, iar acest spectacol festiv a fost demarat de o alergare specială organizată de SYR Bacău. Cu toții așteptau cu nerăbdare să-l vadă pe Moș Crăciun, iar așteptarea a fost răsplătită cu un eveniment memorabil.

                În alergarea de grup, Moș Crăciun, Crăciunița și spiridușii au făcut o apariție surpriză, vestind sosirea Sărbătorilor de Crăciun într-un mod inedit și plin de energie. Cu zâmbete și bucurie, acești eroi ai sărbătorilor au trecut pe lângă bradul împodobit din centrul orașului, strângând aplauze și chiar claxoane (cu speranța că acestea sunt semnale de bucurie).

                Spiridușul Sorin Popa a imortalizat acest moment cu ajutorul aparatului său foto, oferind comunității amintiri unice și pline de magie. Mulțumim pentru acest dar generos de a păstra vie atmosfera sărbătorilor!

                În același timp, organizatorii evenimentului au dorit să le mulțumească participanților pentru că au ales să iasă din zona lor de confort și să se alăture alergării de grup. O astfel de inițiativă nu doar încurajează un stil de viață sănătos, dar adaugă și un plus de bucurie în sărbătorile de iarnă.

                Pe lângă magia evenimentului, comunitatea alergătorilor din Bacău le face o invitație specială celor care doresc să se miște în perioada Crăciunului. Astfel, marți viitoare, pe 26 Decembrie, la ora 09:00, se organizează evenimentul „Aleargă cozonacul” la Trebes. Este o ocazie perfectă pentru a arde caloriile acumulate în timpul sărbătorilor și pentru a petrece timp activ în compania celor cu aceeași pasiune.

                Așadar, încheiem cu urările către toată comunitatea: Magia sărbătorilor de Crăciun să vă însoțească în aceste zile, iar un Crăciun fericit să aducă bucurie, sănătate și împliniri!

                Sânziana Bălțătescu, coordonator bookclub: „Cărțile nu se vor opri niciodată din a schimba lumea în bine”

                Vine vacanța de iarnă, un timp al tihnei și al bucuriei, în prezența unei cărți preferate și a unei căni cu ceai aromat, lângă bradul de Crăciun. E timpul potrivit să vorbim despre lectură, mai ales despre un club de lectură, pe care o băcăuancă iubitoare de cărți, Sânziana Bălțătescu, l-a deschis la Iași. Întâlnirea noastră cu Sânziana a avut loc în septembrie, în cadrul Festivalului Național “George Bacovia” – Bac – Fest, organizat de Biblioteca Județeană Costache Sturdza”, la dezbaterea cu titlul Reading is cool. Cum îl (re)citim pe Bacovia”, la care au participat Adrian Jicu – autorul romanului Iorgu”, roman care surprinde viața lui George Bacovia, și cititori adolescenți, membri ai clubului de lectură Reading is cool for KIDS and TEENS” din Iași, coordonat de Sânziana Bălțătescu.

                „#Bacovia … fascinant…”

                Alexandra Maria ȘUȘTAC: Cum a început bookclub-ul Reading is Cool for KIDS and TEENS?

                Sânziana Bălțătescu: Reading is COOL a început ca o inițiativă pentru adulți. S-a creat un grup de Facebook cu scopul de a aduce împreună cititorii adulți. Grupul acela de Facebook se numește Reading is cool – the challenge și acolo era lansată o provocare, o dată pe lună, de către Liviana Tane, inițiatoarea proiectului, o provocare de a citi o anumită carte, care la sfârșitul lunii se discuta într-un bookclub, într-un club de lectură online, pentru că în grupul respectiv de Facebook sigur erau, și sunt în continuare, foarte mulți cititori din toată țara și din străinătate. Grupul a crescut, inițiativa a crescut extraordinar de mult și evident că a apărut întrebarea: bine, dar nu strângem și comunități de adolescenți? Și atunci a apărut natural nevoia asta de a ne adresa și adolescenților. Am creat un nou grup de Facebook dedicat adolescenților și am lansat seria de cluburi de lectură. Deocamdată cluburile de lectură pentru adolescenți își desfășoară activitatea fizic, avem un club la Iași și unul la Brașov. Particularitatea acestor cluburi de lectură este că în fiecare lună, și aproximativ în aceeași zi, se discută aceeași carte și la Iași și la Brașov, în același timp în ambele orașe. Așa s-au născut bookclub-urile pentru adolescenți (#readingiscool4teens, #readingiscoolforkids, #readingiscoolthechallenge #readingiscool, n.n).

                Alexandra Maria ȘUȘTAC: Cum l-ați descrie pe Bacovia într-un cuvânt?

                            Sânziana Bălțătescu: O, dar asta este o întrebare foarte dificilă. Știu eu… fascinant… mai ales după ce am citit cartea lui Adrian Jicu – „Iorgu”, mi se pare un personaj fascinant și un poet fascinant. Mie mi-a plăcut Bacovia și în liceu, l-am citit cu plăcere, dar efectiv acum are o altă dimensiune pentru mine după ce am citit cartea asta despre viața lui.

                Alexandra Maria ȘUȘTAC: Cum credeți că au schimbat cărțile lumea?

                Sânziana Bălțătescu: Cărțile au schimbat lumea în bine, evident, dintotdeauna, și o vor face în continuare. Cărțile nu se vor opri niciodată din a schimba lumea în bine, cărțile ne fac deștepți.

                 

                „Eu cred că este greu să-l înțelegi sau să rezonezi cu Bacovia mai devreme de 14 ani”

                Alexandra Maria ȘUȘTAC: Care a fost cel mai interesant lucru pe care l-ați văzut în Bacău?

                Sânziana Bălțătescu: Și asta este o întrebare încuietoare. Toate lucrurile pe care le-am văzut astăzi în Bacău au fost extrem de interesante, așa că o să le enumăr pe toate pentru că a fost realmente o plăcere.

                Ne-am oprit în fața liceului „Ferdinand” pentru a vedea unde a studiat poetul Bacovia, ne-am oprit la Casa Memorială „George Bacovia” unde o doamnă muzeograf ne-a povestit despre viața lui și a soției lui și a fost absolut fascinant, extraordinar, o vizită pe care o recomand, la Casa Bacovia. Am fost să vedem murala #Bacovia care a fost vernisată chiar în cadrul acestui festival și am avut surpriza, deși noi ne-am dus acolo ca într-o plimbare de la „Casa Bacovia” să vedem murala, să ne întâlnim chiar cu artistul, care era acolo și termina de lucrat o altă fațadă. Vă dați seama că a fost extraordinar! Apoi am fost la lansarea de carte a lui Radu Vancu (volumul de poezii “Kaddish” n.n.) și am avut surpriza să întâlnim acolo o grămadă de scriitori pe care îi iubim extraordinar de mult, a fost chiar realmente o surpriză.

                Am fost și am văzut și statuia lui Bacovia, din fața fostei biblioteci din centru, și evident „Teatru Fain”, locația asta care este interesantă și atractivă pentru noi, o locație altfel, unde am avut un eveniment extraordinar, acest club de lectură diferit, să zicem.

                 

                Alexandra Maria ȘUȘTAC: De la ce vârstă le-ați recomanda copiilor să-l citească pe Bacovia?

                Sânziana Bălțătescu: Eu personal cred că este greu să-l înțelegi sau să rezonezi cu Bacovia mai devreme de 14 ani, poate 13 ani în funcție de nivelul de lectură al fiecărui copil. Poezia lui este extrem frumoasă dar este o poezie sumbră și cred că ar fi mai aproape de vârsta adolescenței decât de vârsta copilăriei, exact acolo unde se studiază. Bacovia se studiază la liceu, în clasa a X- a sau în clasa a XI- a, e zona de adolescență unde rezonează foarte bine Bacovia.

                Îi las să vorbească fără să îi judec”

                Alexandra Maria ȘUȘTAC: Cum v-au schimbat cărțile viața?

                Sânziana Bălțătescu: Cărțile mi-au schimbat viața de la 6 ani, când am început să citesc, și îmi înfrumusețează viața în permanență, sunt însoțitorul meu permanent. Uite, dacă stau acum și mă gândesc, peste tot pe unde mă duc nu plec nicăieri fără o carte. Nu plec în concediu, nu plec la mama la Bacău fără o carte la mine, cel puțin una, și îmi aduc bucurie cărțile.

                Alexandra Maria ȘUȘTAC: Care sunt modalitățile prin care reușiți să îi faceți pe copii să citească de plăcere?

                Sânziana Bălțătescu: Sunt foarte sinceră cu ei, nu încerc să le dau lecții, nu încerc să fac pe deșteapta cu ei, nu îi oblig doar le recomand, le povestesc despre cărțile pe care le-am citit eu, le povestesc realmente ce mi-a plăcut, de asemenea le povestesc și ce nu mi-a plăcut sau ce m-a tulburat într-o lectură și, din nou, nu îi oblig doar le recomand și atunci ei vin cu curiozitate.

                Am descoperit că ei au nevoie să vorbească, ei înșiși despre cărți, și atunci, ori de câte ori aud că deschid jumătate de gură mă opresc și îi las să vorbească fără să îi judec, pentru că nu este nimic de judecat, fiecare avem opiniile noastre, părerile noastre și percepțiile noastre și ale lor sunt extrem de valoroase tocmai pentru că ceea ce vrem este ca ei să-și dea voie să aibă impresii, să aibă percepții, să aibă încredere și să le exprime așa cum simt ei nevoia.

                Până la urmă si exprimarea, elegantă sau academică, pe care o urmărim, și e normal să o urmărim în școală, se dezvoltă printr-un exercițiu și exercițiul ăsta e ca atunci când înveți o limbă străină, nu poți să vorbești limba conversațională din start, o exersezi, vorbești cuvintele uzuale în acea limbă încetul cu încetul, dar trebuie să ai încredere că poți să vorbești în limba respectivă și atunci întâi începi să te exprimi. Noi ne ocupăm de zona în care ne exprimăm ce vrem, ce simțim, așa cum ne vine, fără judecăți.


                 Interviu realizat de Alexandra Maria ȘUȘTAC (clasa a VI-a), elevă la Școala nr. 10 și la Cercul de Jurnlism al Palatuui Copiilor Bacău

                Cubolta limbii române (V)

                Ludoteca lui Mihail Andrei

                Artist în comunicarea didactică, mentorul între mentori a transmis elevilor săi informaţii ambalate în folia jocului de cuvinte, urmând îndemnul horaţian „Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci” (Primeşte toată aprecierea [publicului] cel ce îmbină utilul cu plăcutul „Ars poetica”). Ca urmare, pentru a-i determina pe normalişti să diferenţieze consoanele limbii române în propria exprimare şi apoi să le dezvolte preşcolarilor şi elevilor din ciclul primar auzul fonematic, Mihail Andrei apelează la următoarele perechi de cuvinte: bar-par, vin-fin, doamnă-toamnă, zare-sare, jură-şură, ger-cer, ghem-chem, grai-crai. Sunt exemplificate astfel, în ordine, consoanele bilabiale b-p, labiodentalele v-f, dentalele propriu-zise d-t şi cele mixte z-s, prepalatalele j-ş şi č-ğ, palatalele ḱ-ǵ, respectiv postpalatalele/velarele k-g („Limba română”, 1983, p. 5). Pe pagina următoare, Mihail Andrei se serveşte de aceeaşi asociere a cuvintelor diferenţiate printr-un fonem aflat în poziţie iniţială (dar-far-var-zar), mediană (dar-dor-dur) ori finală (sap-sar-sat), pentru a ilustra fenomenul de comutare (ibidem, p. 6). Rebusiştii numesc astfel de situaţii metagrame, cu un exemplu mai larg ca acesta: betonierăbutonieră.

                Farmec personal şi of didactic

                Povestesc educatoarele prezente la cursurile de perfecţionare susţinute la Liceul Pedagogic Bacău de acelaşi inegalabil Mihail Andrei că el n-ar fi ajuns „cepeleag” (sâsâit, adică) dacă ar fi avut posibilitatea ca la grădiniţă să-i fi spus educatoarea ceva despre acest defect de vorbire şi să fi urmat măcar un set de exerciţii pentru a remedia situaţia. „Să nu fiţi indiferente la asemenea cazuri, le sfătuia dascălul. Iată de ce trebuie să ştiţi multă fonetică.” Interesant este că profesorul „peltic” avea un farmec aparte. Maria Mătăsaru, educatoare strălucită, metodistă, inspectoare, autoare de lucrări în domeniu, îl imită perfect pe Mihail Andrei, care o alinta cu „Musi” şi care nu o răsfăţa cu note maxime, adevărate rarităţi în colecţia sa docimologică. (Din păcate, eforturile noastre de a identifica o înregistrare audio cu vreo lecţie/conferinţă/conversaţie la care să fi participat atât de preţuitul dascăl nu au dat, deocamdată, rezultate.)

                Într-o notă de la aceeaşi pagină, 6, autorul precizează: „Defectele de pronunţie alterează sunetele, de exemplu consoana s rostită interdental sau cu vârful limbii apropiat de incisivii superiori (sigmatism, pelticie: θete, aleθ, în loc de sete, ales); consoana r articulată cu ajutorul uvulei (r graseiat: ŕamă, aŕsă, în loc de ṛamă, aṛsă)”. Evident că de mare folos este colaborarea cu un logoped.

                Ortoepia, anticamera ortografiei

                              Se ştie că pronunţarea corectă este condiţia scrierii corecte (se pleacă de la ortofonie pentru a se ajunge la ortografie). Paulina Lăzăroiu, învăţătoare, a realizat în 1982 o lucrare metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I, sub coordonarea lui Mihail Andrei. Adevărul de atunci este etern: „Nu poate fi numit om cult cel care nu scrie corect şi nu vorbeşte corect limba română” (din Motivarea alegerii temei).

                Două Golfuri se întâlniră și bot în bot se ciocniră…

                  FOTO: Dragoș Pintilie

                  Se încheia anul și nu se decisese campionul la cel mai stupid accident auto din Bacau.

                  Sâmbătă seara, în zona Pasajul Subteran Ștefan Gușă din Bacău, a avut loc un spectacol neașteptat când două Volkswagen Golf-uri au decis să facă cunoștință într-un mod puțin prea intim pe breteaua de acces în sensul giratoriu.

                  Șoferul Golfului vinovat a uitat, se pare, că breteaua de acces era cu sens unic.

                  Oarecum convins că încă se află pe insulele britanice, șoferul s-a aventurat pe sensul giratoriu prin stânga, provocând un întâlnire frontală cu un alt VW Golf care se deplasa în mod legal, dar și el cu un chef de aventură.

                   

                  Moș Crăciun a venit cu avionul la Aerodromul Mărgineni

                    Moș Crăciun a ales un mod inedit de a-și întâlni micii prieteni, sosind cu un avion ușor pentru a aduce zâmbete și cadouri copiilor adunați nerăbdători.

                    Moșul a creat o atmosferă plină de emoție și nerăbdare în rândul celor mici.

                    În ciuda frigului, copiii au așteptat cu entuziasm să-l întâlnească pe Moș Crăciun și să primească cadourile pregătite cu grijă.

                    Avionul ușor a adus cu el bucuria sărbătorilor și a transformat Aerodromul Mărgineni într-un loc magic, unde copiii au avut parte de momente de neuitat.