Acasă Blog Pagina 617

Delegații din R. Moldova și Norvegia la SNPAP Târgu Ocna

    SNPAP Târgu Ocna – gazdă a delegației din cadrul Academiei de Pregătire a Personalului de Penitenciare KRUS – Norvegia și a delegației din cadrul sistemului penitenciar din Republica Moldova

    În baza bunelor relații de colaborare dintre Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare KRUS – Norvegia și Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare „Constantin Brâncoveanu” Târgu Ocna, în perioada 18 – 21 martie 2024 , la sediul școlii, a fost organizată vizita de studiu pentru o delegație formată din 16 studenți și 2 ofițeri din cadrul academiei norvegiene.

    În baza Declarației de cooperare nr. 28400/03.08.2023 semnată între școala noastră și Centrul de Instruire al Administrației Naționale a Penitenciarelor din Republica Moldova, conducerea școlii a invitat cu această ocazie și o delegație formată din 6 specialiști din cadrul sistemului penitenciar din Republica Moldova să se alăture vizitei de studiu.

    Obiectivele acestei activități au vizat cunoașterea specificului activității școlii naționale din Târgu Ocna, a sistemului penitenciar românesc, precum și a sistemului de probațiune din România. Pentru a asigura o bună interacțiune și pentru a facilita schimbul de informații și impresii pentru vizita de studiu au fost implicați și zece elevi ai școlii noastre, care au participat la toate activitățile vizitei alături de invitați.

    În acest context, în data de 18 martie, profesorii din cadrul școlii le-au prezentat oaspeților informații privind procesul instructiv-educativ care se desfășoară în instituția noastră, precum și aspecte generale referitoare la executarea pedepselor privative de libertate în sistemul penitenciar din România. Ulterior, invitații au avut oportunitatea de a se familiariza cu facilitățile care asigură realizarea procesului educațional din cadrul școlii, ziua finalizând-se cu vizitarea Penitenciarului Spital Târgu Ocna.

    În cea de-a doua zi a vizitei de studiu, delegațiile străine și elevii noștri au interacționat cu reprezentații serviciului de probațiune din cadrul Tribunalului Vaslui pentru a afla mai multe informații despre specificul activității sistemului de probațiune din România, iar ulterior s-au deplasat la Penitenciarul Vaslui, unde au avut oportunitatea de a observa structura sectorului de detenție și modul în care se desfășoară activitatea în cadrul acesteia.

    Pentru atingerea obiectivelor propuse, oaspeții noștri au vizitat, de asemenea, și Penitenciarul Galați, ocazie cu care au putut înțelege mai bine specificul sistemului penitenciar românesc.

    Pe parcursul vizitelor din cadrul penitenciarelor, specialiștii din domeniile Reintegrare Socială, Educație și Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar au răspuns întrebărilor oaspeților, care au fost interesați în mod special de tratamentul asigurat deținuților încadrați în diferite categorii de risc, activitățile și programele de reintegrare socială organizate în cadrul penitenciarelor, precum și de procesul de digitalizare a sistemului penitenciar românesc.

    Pe durata vizitei de studiu, oaspeții au interacționat cu elevii școlii noastre pentru a face schimb de informații cu privire la activitățile pe care aceștia le desfășoară în cadrul instituțiilor care îi pregătesc pentru cariera pe care au ales-o.

    În ultima zi a vizitei de studiu, 21 martie 2024, oaspeții norvegieni au prezentat o analiză comparativă ce a vizat sistemele penitenciare din România și Norvegia. Aceștia au subliniat, îndeosebi, nivelul înalt de digitalizare, atât în cadrul școlii noastre, cât și în cadrul unităților penitenciare, acesta fiind unul dintre elementele de interes pe care îl vor disemina la nivelul instituției din care provin.

    Un alt aspect menționat în prezentarea studenților norvegieni a fost coeziunea care există în cadrul colectivului de elevi din școala noastră, aceasta fiind generată, în opinia invitaților, de perioada lungă de timp petrecută la școală și de faptul că sunt cazați în incinta instituției pe tot parcursul școlarizării.

    Faptul că Academia de Pregătire a Personalului de Penitenciare din Norvegia a ales să revină în România cu o nouă grupă de studenți, după experiența vizitelor de studiu efectuate în anii anteriori, reprezintă pentru noi o confirmare a faptului că activitatea școlii este una de nivel european.

    Totodată, a fost remarcat faptul că, implicarea specialiștilor din cadrul sistemului penitenciar din Republica Moldova în această activitate va contribui la dezvoltarea procesului de reformă a sistemului penitenciar din țara vecină, la întărirea relațiilor de colaborare existente deja între părți, precum și la stabilirea unor noi perspective de cooperare între cele două sisteme penitenciare.

    Conducerea școlii acordă o importanță deosebită inițierii și dezvoltării relațiilor de cooperare cu instituțiile străine care pregătesc personal de penitenciare, fiind o oportunitate deosebită pentru instituția noastră de a realiza schimburi de experiență și informații care contribuie la modernizarea procesului de pregătire și la formarea unei imagini de ansamblu asupra specificului sistemelor penitenciare din Europa.

    Young Island Festival Bacău 2024 – „Conquest of the Island”

    Young Island Festival, cel mai mare eveniment muzical din regiunea Moldovei, aflat anul acesta la a 4-a ediție, va avea loc în perioada 19-21 iulie, transformând astfel Insula de Agrement din Bacău în epicentrul unei experiențe muzicale și culturale de neuitat.

    Ediția de anul acesta, „Conquest of the Island”, ne va apropia de visul iniţial al organizatorilor şi anume acela de a ocupa în întregime Insula de Agrement si promite să cucerească inimile și imaginația publicului, aducând în prim plan inovații, premiere și un line-up de peste 60 de artiști români și internaționali, bine cunoscuți și iubiți de către public.

    Anul trecut, Young Island Festival a atras peste 37.000 de participanți în cele trei zile de festival, devenind astfel unul dintre cele mai importante evenimente culturale din regiune.

    În 2024, organizatorii propun un concept aparte, care să împletească armonios design-ul spectaculos al scenelor, adecvat genului muzical abordat, cu experiențele unice propuse de sponsorii și partenerii care au decis să li se alăture în acest proiect ambițios.

    „Suntem extrem de entuziasmați de interesul sporit al mediului de afaceri în ceea ce privește festivalul și susținerea oferită de acestea în dezvoltarea acestui concept, începând de la afacerile mici, locale și ajungând până la companiile de nivel național și multinațional. Acest lucru ne generează încrederea că în câțiva ani Young Island Festival va deveni o mișcare artistică internațională, care va aduce plus valoare în zona culturală, artistică dar și turistică a regiunii.

    Pentru anul acesta ne propunem implementarea a 4 scene, fiecare fiind dedicată unui gen muzical diferit. Va fi o surpriză mare și plăcută pentru toți participanții să descopere o schimbare semnificativă a amplasamentului scenelor dar și multitudinea de activități interactive care vor fi oferite de către parteneri în incinta festivalului!”
    Alex Olteanu – Event Manager

    Young Island Festival este un eveniment destinat publicului de toate vârstele, un loc unde pasiunea pentru muzică și spiritul tânăr se întâlnesc pentru a crea amintiri de neuitat.

    După cum spun atât organizatorii cât și cei care s-au bucurat până acum de experiența de festival, „Young Island Festival nu este despre vârstă, este de fapt locul unde te vei simți mereu tânăr!”

    Primul val de artiști a fost deja anunțat: ATB, DANNY AVILA, QUINTINO, ANDIA, ANTONIA, DJ DARK, IRINA RIMES, OSCAR, PARAZIȚII, PETRE ȘTEFAN, RAVA, SATRA BENZ, SUBCARPAȚI, THEO ROSE și ZDOB ȘI ZDUB. Abonamentele pentru toate cele trei zile de festival sunt acum disponibile la prețul de 350 lei, pe site-ul oficial al evenimentului, www.youngisland.ro.

    Pentru mai multe informații și actualizări, vizitați www.youngisland.ro sau urmăriți Young Island Festival pe rețelele sociale.

    Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” a vândut aproape 55.000 de bilete anul trecut

      Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” din Bacău reprezintă un important centru cultural și științific ce se situează la intersecția mai multor domenii legate de natură și patrimoniu cultural. Instituția, care deține o impresionantă colecție de 220.000 de piese și o bibliotecă de specialitate cu 22.000 de volume și publicații, desfășoară o gamă variată de activități, incluzând expoziții, cercetare științifică, proiecte educaționale și evenimente culturale.

      Anul 2023 a marcat un moment de creștere și dezvoltare pentru Complexul Muzeal, cu implementarea a 301 de proiecte, dintre care 123 au fost parte a planului cultural minimal propus pentru acel an. Aceste proiecte au cuprins activități culturale precum cercetare științifică, expoziții, educație muzeală, promovarea culturii și proiecte editoriale.

      Printre realizările notabile se numără proiectul „Muzeul prin simțuri”, care a făcut expozițiile muzeului accesibile persoanelor cu deficiențe de vedere sau auz. De asemenea, s-au îmbunătățit condițiile de colectare a datelor privind vizitatorii, ceea ce a permis o mai bună înțelegere a profilului acestora și a necesităților lor.

      Veniturile proprii realizate în anul 2023 au fost 473.321 lei, iar din activitatea de bază, specifică instituţiei, pe categorii de bilete/tarife practicate, au fost 254.562 lei, numărul de bilete vândute fiind 54.116.

      Analizând categoriile de vizitatori ai Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, rezultă următoarele grupuri ţintă: Preşcolari: 12,28%; Învăţământ primar 28,95%, gimnazial 20,34% şi liceal: 9,38%; studenţi 2,1%; adulţi: 24,22%; pensionari 2,73%.

      Dintre vizitatorii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii în anul 2023, 83,05% locuiesc în judeţul Bacău; 16,52% în alte oraşe ale ţării, iar 0,43% în alte ţări.

      Analizând provenienţa grupurilor ţintă ale Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, dacă în anul 2022 beneficiarii serviciilor instituţiei au provenit din 13 ţări, 31 judeţe (inclusiv judeţul Bacău) 6 oraşe şi 7 oraşe şi 43 comune ale judeţului nostru, în anul 2023 aceştia au provenit din 17 ţări, 36 judeţe (inclusiv judeţul Bacău), 7 oraşe şi 49 comune din judeţul Bacău. Sintetizând datele obţinute de la toate subunităţile instituţiei, se constată că 55784 beneficiari provin din judeţul Bacău şi sunt împărţiţi astfel: mediul urban (90,07%) – 50244 beneficiari (2573 dintre beneficiarii serviciilor instituţiei provin din oraşele judeţului Bacău, la care se adaugă 47671 beneficiari din municipiul Bacău) şi mediul rural (9,93%): 5540 beneficiari din comunele judeţului Bacău.

      Analizând provenienţa beneficiarilor serviciilor culturale oferite de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii pe comune/orașe din judeţul Bacău în anul 2023, se constată că, numărul cel mai mare de beneficiari (457) este din comuna Sascut, iar oraşul (dintre oraşele judeţului Bacău) cu numărul cel mai mare de vizitatori este oraşul Târgu Ocna (679). Exceptând judeţul Bacău dintre celelalte judeţe, numărul cel mai mare de beneficiari a fost înregistrat pentru beneficiarii care provin din judeţul Neamţ (4110), urmat de judeţul Iaşi (3029) şi judeţul Vrancea (1854).

      Pe lângă activitățile desfășurate la sediul instituției, Complexul Muzeal s-a implicat și în evenimente culturale și proiecte internaționale, ceea ce a contribuit la creșterea vizibilității și atracției publicului.

      Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu la șantierul de infrastructură rutieră pentru Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni din Autostrada A7

      Astăzi,oficialitățile de rang înalt din România au efectuat o inspecție la șantierul lotului 2 al sectorului de autostradă Focșani – Bacău, parte a proiectului A7, între Domnești Târg și Răcăciuni. Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a fost însoțit de prim-ministrul Marcel Ciolacu și Președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

      Această vizită a avut loc în contextul în care infrastructura rutieră a devenit un subiect fierbinte în politica românească, cu promisiuni repetate de îmbunătățire a rețelei de autostrăzi și drumuri naționale. Lotul 2 al autostrăzii Focșani – Bacău este una dintre proiectele majore în acest sens, iar verificările la fața locului au fost menite să ofere o imagine clară a stadiului lucrărilor.

      ” A7 va branşa Moldova la trenul dezvoltării şi va asigura condițiile pentru reducerea decalajelor ce ne separă de vestul țării. Alături de premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sorin Grindeanu am fost în proximitatea Adjudului unde, cel mai serios constructor de drumuri din România – Umbrărescu – lucrează în ritm alert pe lotul Domneşti Târg – Răcăciuni, din autostrada Focşani – Bacău, unde gradul fizic de implementare trece de 30%. E un proiect de infrastructură majoră care va fi coloana vertebrală a regiunii noastre şi mă bucur că Guvernul Ciolacu implementează eficient fondurile europene din PNRR şi realizează visul unei întregi regiuni: acela de a avea o autostradă”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.

      De-a lungul inspecției, oficialitățile au discutat cu reprezentanții constructorului și au evaluat progresul lucrărilor, împreună cu eventualele provocări întâmpinate în procesul de construcție. De asemenea, s-a subliniat importanța respectării termenelor și calității lucrărilor pentru a asigura finalizarea proiectului în timp util și conform standardelor.

      Programul Happy Cinema Bacău

      Vineri,22 Martie
      14:00 Butterfly Tale – Animaţie, Familie, Normal, AG
      14:00 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:30 Dolphin Boy (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:00 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      16:00 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:10 Katak – Beluga curajoasă (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
      17:00 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:00 Beautiful Wedding – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, N15
      18:00 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      18:10 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      19:00 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      19:00 Io capitano – Dramă, Premiera, AP12
      20:00 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      20:30 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      21:00 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      21:30 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      22:00 Imaginary – Horror, Normal, N15

      Sâmbătă,23 Martie
      10:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      11:00 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      11:30 Katak – Beluga curajoasă (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
      12:00 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      12:30 Butterfly Tale – Animaţie, Familie, Normal, AG
      13:00 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      13:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:00 Dolphin Boy (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:30 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      15:00 Beautiful Wedding – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, N15
      15:30 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      16:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:00 Arthur the King – Aventuri, Avanpremiera, AP12
      18:00 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      18:00 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      18:30 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      19:10 Io capitano – Dramă, Premiera, AP12
      20:00 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      20:30 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      21:00 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      21:30 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      22:00 Imaginary – Horror, Normal, N15

      Duminică,24 Martie
      10:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      11:00 Katak – Beluga curajoasă (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
      11:00 Micuța Dorothy – Aventuri, Familie, Muzical, Normal, AG
      11:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      12:30 Butterfly Tale – Animaţie, Familie, Normal, AG
      13:00 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      13:00 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      13:30 Dolphin Boy (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:30 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      15:00 Beautiful Wedding – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, N15
      15:20 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      15:40 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      17:00 Arthur the King – Aventuri, Avanpremiera, AP12
      17:40 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      18:00 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      18:20 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      19:10 Io capitano – Dramă, Premiera, AP12
      20:20 Imaginary – Horror, Normal, N15
      20:30 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      21:00 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      21:30 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12

      Luni,25 Martie
      13:30 Butterfly Tale – Animaţie, Familie, Normal, AG
      13:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:00 Dolphin Boy (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:30 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      15:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:40 Katak – Beluga curajoasă (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
      16:10 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Beautiful Wedding – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, N15
      17:30 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      17:40 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      18:20 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      18:30 Io capitano – Dramă, Premiera, AP12
      19:30 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      20:00 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      20:30 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      21:00 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      21:30 Imaginary – Horror, Normal, N15

      Marţi,26 Martie
      13:30 Butterfly Tale – Animaţie, Familie, Normal, AG
      13:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:00 Dolphin Boy (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      14:30 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      15:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:40 Katak – Beluga curajoasă (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
      16:10 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      16:30 Beautiful Wedding – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, N15
      17:30 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      17:40 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      18:20 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      18:30 Io capitano – Dramă, Premiera, AP12
      19:30 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      20:00 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      20:30 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      21:00 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      21:30 Imaginary – Horror, Normal, N15

      Miercuri,27 Martie
      13:00 Dolphin Boy (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      13:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      13:30 Butterfly Tale – Animaţie, Familie, Normal, AG
      14:30 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      15:00 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:20 Beautiful Wedding – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, N15
      15:40 Katak – Beluga curajoasă (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
      16:30 Io capitano – Dramă, Premiera, AP12
      17:00 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      17:30 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      17:40 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      19:00 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      19:30 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      20:00 Godzilla x Kong: The New Empire – Acţiune, Aventuri, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
      20:30 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      21:00 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      21:30 Imaginary – Horror, Normal, N15

      Joi,28 Martie
      13:00 Dolphin Boy (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      13:30 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      13:30 Butterfly Tale – Animaţie, Familie, Normal, AG
      14:30 Best Birthday Ever (dub) – Animaţie, Premiera, AG
      15:00 Kung-Fu-Panda 4 (dub) 3D – Acţiune, Animaţie, Aventuri, Comedie, Familie, Fantastic, Normal, AG
      15:20 Beautiful Wedding – Comedie, Romantic, Dragoste, Normal, N15
      15:40 Katak – Beluga curajoasă (dub) – Animaţie, Aventuri, Comedie, Normal, AG
      16:30 Io capitano – Dramă, Premiera, AP12
      17:00 Dune: Part Two – Acţiune, Aventuri, Dramă, SF, Normal, N15
      17:30 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      17:40 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      19:00 Băieții buni ajung în Rai – Comedie, Dramă, Premiera, AP12
      19:30 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      20:00 Godzilla x Kong: The New Empire – Acţiune, Aventuri, SF, Thriller, Avanpremiera, AP12
      20:30 Sleeping Dogs – Crimă, Mister, Thriller, Premiera, N15
      21:00 Immaculate – Horror, Premiera, IM18
      21:30 Imaginary – Horror, Normal, N15

      Gheorghe Andrieș, recordmanul fotbalului băcăuan

      Fostul fundaș dreapta al Sport Clubului din anii ’70-‘ 80, Gheorghe “Gioni” Andrieș, a venit la întâlnirea cu Dan Sion în cadrul Deșteptarea Podcast. O emisiune despre echipa de fotbal a Bacăului în vremurile în care era abonata la prima divizie. Andrieș a evoluat în Divizia A în 13 sezoane consecutive, numai pentru Bacău. Deși fundaș, a marcat 28 de goluri, din care 24 din lovitură de la 11 metri.

       

      Cablurile suspendate și stâlpii vechi, înlocuiți cu soluții moderne de iluminat

        Viceprimarul Liviu Mirođeanu a anunțat astăzi că municipalitatea a demarat un amplu proiect de îmbunătățire a peisajului urban prin eliminarea cablurilor suspendate și modernizarea sistemului de iluminat în oraș. Declarând că una dintre cele mai inestetice probleme urbane o reprezintă cablurile și firele suspendate sau întinse în jurul stâlpilor de iluminat, viceprimarul a subliniat necesitatea găsirii unor soluții tehnice inovatoare pentru remedierea acestei situații.

        Potrivit declarației sale, un total de 134 de stâlpi vechi, din beton și considerați inestetici, au fost deja îndepărtați de pe domeniul public, fiind înlocuiți cu stâlpi și corpuri de iluminat moderne. Această schimbare a avut un impact vizibil pe străzile Alunului, Venus, 22 Decembrie, Primăverii, Logofăt Tăutu, Martir Horea, Martir Cloșca, Bicaz și Metalurgiei, unde cablurile operatorilor au fost îngropate, iar zonele arată mult mai bine acum.

        Proiectul de modernizare va continua pe Calea Republicii, străzile Garofiței și Aleea Parcului, iar apoi se va extinde în cartierul Bistrița Lac. Această inițiativă este parte a eforturilor administrației locale de a îmbunătăți calitatea vieții în oraș și de a crea un mediu urban mai plăcut și mai estetic pentru locuitori.

        Toamna în Bacăul anului 1989 – VIDEO

          Continuăm periplul nostru prin Bacăul anului 1989. De data aceasta, camera video a înregistrat secvențe din zona centrala a orașului. Se vede forfota trecătorilor, îmbrăcați decent, multă-multa verdeață și clădirile amblematice: Hotelul Moldova, blocul Luxor, Luceafărul, Hotel Decebal, Casa de Cultură.

          Sursa video: iuliana9393

          Un adolescent de 16 ani a furat mașina părinților și a izbit-o de un copac. Sunt trei victime

            În dimineața zilei de 21 martie 2024, când un adolescent de doar 16 ani, într-un act inconștient, a furat mașina părinților săi și a provocat un accident grav. Evenimentul tragic a avut loc în jurul orei 2:35, pe DN 11A, în apropierea localității Adjud către Urechești, Bacău.

            Alertat de producerea accidentului, Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea a trimis imediat două echipaje medicale de urgență tip B și un echipaj SMURD la locul tragediei. Din păcate, la sosirea echipajelor, s-au descoperit trei victime de sex masculin, toate fiind implicate în accident și încarcerate.

            Victima cea mai grav rănită a fost identificată ca fiind un adolescent de 16 ani, care se afla în stare inconștientă, suferind de traumatisme cranio-faciale. Echipajul SAJ l-a preluat rapid și l-a transportat la Centrul de Primiri Urgențe (CPU) din Adjud pentru îngrijiri medicale de urgență. Celelalte două victime, un adolescent de 14 ani și un altul de 16 ani, au suferit și ei leziuni, fiind transportați la CPU Adjud pentru evaluare și tratament.

            Ulterior, comunicatul emis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPl) Vrancea a confirmat că tragedia a fost provocată de un minor în vârstă de 16 ani, care a sustras mașina familiei și a condus-o pe DN 11A, pierzând controlul asupra vehiculului și intrând în coliziune violentă cu un copac, ceea ce a dus la răsturnarea mașinii.

            În urma investigațiilor preliminare, polițiștii rutieri au constatat că minorul în cauză nu deținea permis de conducere, iar acest incident tragic a fost catalogat drept un furt în scop de folosință, soldat cu consecințe grave și vătămări corporale asupra sa și a altor doi pasageri minori.

            Dosarul penal deschis de poliție sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „furt în scop de folosință” rămâne deschis, iar autoritățile vor continua cercetările pentru a stabili toate împrejurările acestui tragic eveniment și a lua măsurile legale corespunzătoare.

            FOTO: Serviciul de Ambulanta Judetean Vrancea

            Turist în județul Bacău: Complexul Muzeal „Paul Țarălungă”, comuna Prăjești

            Este format dintr-un muzeu și o grădină botanică, complex ce poartă numele fostului învățător și mai apoi profesor, Paul Țarălungă (1921 – 2012), care s-a născut în Prăjești și a început să adune piese începând cu 1945.

            În 1970 acesta a reușit deschiderea muzeului, în care ținea și lecții cu elevii săi. Acesta a adunat de-a lungul timpului peste 3. 000 de exemplare din domenii diferite: arheologie, botanică, etnografie, geologie, numistmatică, paleotologie și zoologie. O bună parte din acestea au fost obținute chiar din zona Prăjeștiului și din împrejurimi. În muzeu găsești iatagane, săbii din perioada medievală, embrioni umani sau embrioni conservați în formol, cu diformități rare: mielul-monstru, porcul cu două capete, rața cu patru picioare, dar și pisica sălbatică, neobișnuit de mare, prinsă la Prăjești în 1970. Vizitatorii mai pot întâlni aici păsări și animale sălbatice rare, unele care nu sunt din arealul românesc, precum delfinul, pisica de mare

            Ca și amplasare rurală, grădina botanică este unică în România și a avut în perioada de glorie, aproximativ 2. 000 de specii de plante și arbori. Astăzi, pe o suprafaţă de 8. 237 mp, grădina protejază 500 specii de plante şi arbori. În grădină a fost realizat un lac și pârâu artificial, o seră, dar și alte lucrări care pun în valoare și protejează speciile existente aici. Decorul deosebit este dat de anumite specii de flori, care în lunile de primăvară și vară oferă un spectacol unic de culori. Există gutui japonezi, zamosita de Siria, zinia peruviană, numită și ,,cârciumăreasa”. Printre arbori găsim nucul negru și diferite specii de foioase și conifere.

            Paul Țarălungă s-a născut la 27 decembrie 1921 în satul Prăjeşti, din fosta comună Traian (azi, în comuna Prăjeşti). Absolvent al Şcolii Normale din Bacău în 1942, cu studii militare în Germania, iar mai apoi, al Facultății de Științe Naturale și Geografie la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi (1962), profesorul Paul Țarălungă a predat în şcolile din satul natal şi din Secuieni. Gradul I şi l-a susţinut cu o lucrare despre Muzeul şi Grădina Botanică din Prăjeşti, întemeiate de el.

             

            Impresii

            ,,Învățătorul Țarălungă nu s-a preocupat numai de căutarea unor comori muzeografice, ci a fost și un excelent răspânditor al cuvântului științific, atât la catedră, ca profesor, cât și în rândul marelui public din localitatea de baștină sau din alte localități” . (Istoricul și muzeograful, Iulian Antonescu)

            ,,Cele două obiective cultural-ştiinţifice, muzeul și grădina botanică sunt printre foarte puţinele de acest fel din ţară. A adunat aici cam tot ce poate exprima miracolul naturii, pe de o parte, şi istoria locului, pe de altă parte”. (Conf. univ. dr. Ioan Dănilă)

            ,,Pasiunea de o viaţă a unui om al locului este lăsată moştenire generaţiilor de azi şi de mâine. Nu ezitaţi să treceţi pragul unuia dintre puţinele muzee (nu uitaţi de grădina botanică!) din ruralul românesc care au reuşit să învingă vremurile”. (Prof. dr. Lucian Șerban)

            Complexul Muzeal Paul Țarălungă din Prăjești din județul Bacău

            Acces: vizavi de Școala din Prăjești și grădinița nou construită, pe DJ207D, la 18 km de Bacău

            Program vizitare: zilnic, între orele 9.00 – 17.00

            Telefon: 0740 605 445

             

            Romulus-Dan BUSNEA

             

            Rubrică realizată în colaborare cu Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău

            Situația afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă în județul Bacău

            În perioada 11-17 martie 2024, situația afecțiunilor respiratorii și a cazurilor de gripă în județul Bacău indică o creștere semnificativă a numărului de îmbolnăviri, conform datelor furnizate de autoritățile sanitare.

            În ceea ce privește afecțiunile respiratorii, în intervalul menționat au fost înregistrate un total de 1548 de cazuri. Dintre acestea, 54 de persoane au necesitat internare în spital. Distribuția pe grupe de vârstă arată că copiii cu vârste cuprinse între 2 și 14 ani sunt cei mai afectați, cu un total de 785 de cazuri în această categorie.

            În ceea ce privește pneumoniile și bronhopneumoniile, s-au înregistrat 315 de cazuri în aceeași perioadă, dintre care 97 au necesitat internare în unitățile medicale. Din fericire, nu s-au înregistrat decese în această categorie în această perioadă.

            Pe de altă parte, numărul cazurilor de gripă tip A și B a continuat să crească, ajungând la un total de 1729 de cazuri de la începutul sezonului gripal. Comparativ cu săptămâna anterioară, se înregistrează o ușoară creștere cu 5 cazuri. Grupa de vârstă cea mai afectată este cea cuprinsă între 5 și 14 ani, urmată de grupa de vârstă 15-49 ani.

            Autoritățile îndeamnă populația să respecte măsurile de igienă și să se vaccineze împotriva gripei, în special grupurile de risc, pentru a reduce răspândirea virusului și impactul asupra sănătății publice în județul Bacău.

            1940: Regele Carol al II-lea botează copilul unui sătean din comuna băcăuană Horgești

            M. S. REGELE BOTEAZÃ CEL DE AL 17 LEA COPIL AL UNUI SÃTEAN DIN HORGEȘTI-BACĂU

            Suveranul a fost reprezentat prin d. prof. Traianlonaşcu, rezidentul regal al ținutului Prut

            În întâmpinarea crainicului regesc. -Slujba pentru Rege și poporul Său. -Oficierea botezului. Predica protoereului dr. D. Andreeş. -Cuvântarea dlui rezident regal prof. Traian Ionaşcu. Agapa de la şcoala primară din Horgeşti

            BACAU, 30. — Săteanul Dominic Burcuţă din com. Horgeşti, jud. Bacău, a avut marea cinste ca al 17-lea copil al său şi al 13-lea în viaţă, să fie botezat de M. S. Regele. M. S. Regele a delegat pe d. prof. Traian Ionaşcu, rezidentul regal al ţinutului Prut, să-L reprezinte la Săvârşirea tainei, care a fost rânduită pentru ziua de 28 iulie. D. rezident regal a căutat să dea o amploare cu totul deosebită acestei festivităţi, care mai ales in timpurile actuale, capătă o însemnătate cu atât mai mare. Duminecă după amiază sătenii, in drumul pe care trebuia să treacă înaltul dregător şi crainic regesc, adunaţi la intrarea în comune, unde frumoase arcuri de triumf străjuiau împodobite cu ghirlande de stejar, cu steaguri şi flori salutau în urale nesfârşite şi pline de entuziasm pe trimisul Augustului nostru Suveran. Străjeri şi premilitari, în formaţiuni de revistă aşteptau, asemeni, cu steaguri şi trompete.

            SOSIREA IN COM.HORGEŞTI

            După ce a parcurs drumul şerpuit al Horgeştilor din lunca Siretului, distinsul oaspe şi însoţitorii săi au fost primiţi de şiruri lungi de călăreţi, îmbrăcaţi în pitorescul port naţional. Aci mult norod, din toate satele învecinate aştepta sosirea d-lui rezident regal. Chibzuita orânduire lăsa să se vadă energia d-lui primpretor Buniş şi vrednicia primarului G. Chişca. Primarul G. Chişcă întâmpină pe d. rezident regal cu tradiţionala pâine şi sare, urându-i bun venit în mijlocul poporenilor din Horgeşti. De aici, convoiul s-a îndreptat spre biserica romano-catolică a satului, unde urma să se oficieze taina botezului, întrucât săteanul Dominic Burcuţă, ca şi o parte din gospodarii satului, este de confesiune catolică. Biserica era plină de credincioşi, înaltul dregător a fost primit cu flori, cântece şi strigăte de „sănătate” iar clopotele bisericei vesteau mare bucurie.

            SLUJBA PENTRU REGELE ŢARII ȘI POPORUL SĂU

            Înaintea sf. altar, în faţa sutelor de credincioşi, ia loc solul M. S. Regelui, d. prof. Traian Ionaşcu, rezident regal. Urmează apoi d-nii: colonel I.Minescu, prefectul judeţului, prof. Leonida Dumitrescu, primar al oraşului Bacău, Anghel Sachelarie, prim preşed. trib. Bacău Aurel Teodorescu, preşed. trib. colonel I. Dascălescu, comand. G. Naţionale, dr. V. Pătrăşcanu, medic primar, dr. I. Pastia, insp. Sanitar Gr. Urziceanu, director al căminelor culturale, lt. col. Brumă, insp. cămin, cult. judeţean, maior David, comand. reg. jandarmi, Virgil Cristescu, subprefectul jud., dr. Eug. Iliescu, preşed. com. de com. şi ind., ing. Luţescu, directorul reg. silvice, colonel C. F. Bellu, fost primar de Bacău, C. Manolescu, direct, lic. comercial, G. Ionescu, comand, leg. de străjeri, V. Laiu Grecu, av. şi comand, ajutor la G. Naţională a judeţului, judecător I. Spiridonescu, Geo Gheorghiu, comandant străjer, prof. C. Sturzu, directorul ziarului „Moldova”, primpretor I. Buniş, I. Popovici, directorul şcoalei şi căminului cultural din Horgeşti, etc. Cultul ortodox a fost reprezentat prin preoţii I. Dinu şi Pavel Soşiu-Mileşti. Slujba este oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu P. C. La protoiereul dr. D. Andreeş asistat de preotul Albert Weber, parohul satului, Dimitrie Lucaci,Rectorul Facultăţii de Teologie Luizzi-Călugăra, pr. p. Cadăr, Anton Mateeş, I. Bălan ş. a.

            OFICIEREA BOTEZULUI

            Soborul de slujitori, în frunte cu d. rezident regal, trece în absida din dreapta a sf. Lăcaş. In întâmpinarea lor, vine săteanul Dominic Burcuţă, iar soţia lui înfăţişează pruncul. In ochii albaştrii ai lui Burcuţă se vede o dorinţă. Nu cutează să o spună. In cele din urmă îşi face loc printre cei de faţă şi spune : — „Vreau ca fiul meu să se numească aşa ca naşul lui. Să-i puneţi numele Carol”. — „Carol se va chema” răspunse d. rezident regal. Se oficiază apoi slujba botezului. Cântările sfârşesc prin intonarea Imnului Regal.
            Burcuţă Carol din Horgeşti ul Ba căului este finul M. S. Regelui României.

            PREDICA PROTOEREULUI DR. D. ANDREEŞ

            Pr. dr. D. Andreeş, delegat al sf. Episcopii, rosteşte o frumoasă predică. Slăvind pe Dumnezeu, spune între altele: Trăim un eveniment de rară frumuseţe creştină, azi când M. S. Regele, arătând dragostea cea mare ce o are faţă de fiii satului, a binevoit să boteze acest copil. Ne cuprinde o sguduitoare emoţie, iar gospodarii acestui sat vor ţine minte ceasul ce-l trăesc. Din partea lor şi din partea noastră — a slujitorilor — rugăm pe d. rezident regal să binevoiască a transmite M. S. Regelui, ca fiii bisericei catolice din Moldova se simt legaţi până în ultima picătură de sânge de acest pământ românesc. Gestul regal de astăzi va face ca generaţiile satului, să transmită din tată în fiu pilda regească, cum şi grija pe care Suveranul nostru o are pentru vitalitatea acestui pорог.

            Cuvântarea d-lui rezident regal prof. Trame lonaşcu

            Am venit astăzi aici la Horgeşti, din înaltul ordin al M. S. Regelui nostru iubit, pentru ca, în numele Majestăţii Sale să îndeplinesc rostul de naş la botezul copilului cinstitului gospodar şi bun cetăţean, Dominic Burcuţă. Săvârşindu-se ceremonia botezului, se cade ca, înainte de toate, să ne desluşim preafrumosul şi românescul înţeles al obiceiului pe care şi L-a stabilit Marele nostru Suveran, de a boteza, de la al 13-lea copil în viaţă, pe vlăstarele supuşilor Săi nevoiaşi, dacă sunt vrednici şi buni gospodari. Temelia statului nostru se alcătueşte din două blocuri de granit, legate nemijlocit între ele şi pentru totdeauna, pentru susţinerea şi dăinuirea ţării noastre. Acestea sunt Poporul Român şi Regele său. Cu nestrămutată voinţă şi vrednicie, neamul nostru a izbutit împotriva tuturor furtunilorce s’au abătut asupra-i de-a lungul istoriei, să stăpânească şi să sălăşluiască pe tot cuprinsul plaiurilor ce alcătuesc România noastră, sădind pretutin, deni ceeace oglindeşte, atât ca faptă cât şi ca suflet chipul fiinţei poporului nostru, precum ni l-au făurit înaintaşii. Tot astfel, înţeleptul nostru Rege, cu adâncă pătrundere a viitorului, pe care L-a întrevăzut,acum doi ani şi jumătate în urmă, mai bine ca nimeni altul din această ţară, fiind printre foarte puţinii Conducători de popoare, ce au putut dovedi că au această prea rară însuşire, tot astfel, zic, Marele nostru Suveran, cu patriotica-i hotărîre, a ştiut să ne unească pe toţi în aceeaş credinţă, pe care El ne-a făurit-o împotriva a tot ce ne-a putut desbina, arătându-ne fiecăruia că în muncă stă isvorul drepturilor şi că, înainte de drepturi, avem datorii, dintre care prima este aceea de a pune Patria mai presus de orice, şi de a ne jertfi pentru ea. Regele nostru, necontenit, ne-a dat şi ne dă cea mai vie pildă de împlinirea acestei sfinte datorii către ţară, muncind şi veghind zi de zi pentru binele şi ocrotirea poporului Său, dăruind astfel toate puterile covârşitoarei Sale personalităţi. Majestatea Sa doreşte încă să dăruiască celor mai vrednice familii cinstea legăturilor de rudenie spirituală ce rezultă din sfânta taină a botezului. De aceea slăvitul nostru Suveran, bucuros primeşte-săfie Naşul celui de al 13-lea copil din Viaţă al oricărei familiiromâneşti nevoiaşe, de oameni cum se cade şi credincioşi cetăţeni. Ce poate arăta mai limpede dragostea desăvârşită şi legătura indestructibilă dintre Regele nostru şi poporul Său, decât aceşti numeroşi fini pe care-i botează şi îi va boteza de-a lungul şi latul ţării, prin reprezentanţii Săi. Dar, tot din aceste botezuri, se mai vede şi marele preţ pe care Conducătorul nostru suprem îl pune pentru întărirea şi dezvoltarea familiei, hotărând săvârşirea acestor ceremonii chiar în zilele acestea când probleme de cea mai grea şi mai mare însemnătate pentru ţara noastră ocupă peste măsură timpul şi munca Majestăţii Sale. Aceasta însă Regele nostru o hotărăşte cu drept cuvânt căci, în tăria familiei româneşti stă puterea naţiei şi ţărei noastre. Pentru ca neamul nostru să-şi poată împlini cum se cuvine destinul şi rostul șău pe pământul ce-l stăpânim, este de trebuință ca ţara să aibă cât mai mulți, cât mai buni şi mai curaţi, la suflet, fii. Asemeni fii însă nu ni-i pot da decât familiile de români vrednici şi de cetăţeni credincioşi ţării în care trăesc. Numai în sânul familiilor se plămădeşte, la început sufletul copilului, care apoi se desăvârşeşte în şcoală şi în deosebi în această minunată instituţie, pe care Slăvitul nostru Rege a dăruit-o tineretului român, „Străjeria”, care s’a dovedit într’adevăr a fi o şcoală a vieţii pentru un neam întreg. Iată aşadar cum se împletesc de armonios gândurile şi dragostea Regelui nostru pentru tineret şi familie, spre binele ţării şi împlinirea menirii poporului român. Şi acum, cinstiţi gospodari, îmi fac o prea plăcută datorie ca, odată cu cele mai frumoase urări de noroc şi viaţă îndelungată pentru noul creştin de astăzi, Carol Burcuţă, să aduc, tot în numele iubitului Suveran, vrednicilor părinţi ai acestui băiat, suma de 10.000 lei, drept înalt dar din partea M. Sale, Căruia îi voi arăta toată dragostea şi recunoştinţa pe care aţi exprimat-o aici, ca mulţumire pentru bunătatea ce a avut-o de a primi să fie naşul unui copil din Horgeşti.
            — Trăiască M. S. Regele! Trăiască Măria Sa Marele Voevod de Alba Iulia Mihai! — Trăiască finul Majestăţii sale!

            LA CASA GOSPODARULUI BURCUŢĂ

            D. rezident regal, împreună cu autorităţile ce-l însoţeau au vizitat apoi gospodăria săteanului Burcuţă. El este în vrâstă de 45 ani, iar soţia sa Elena de 41 ani. Amândoi soţii sunt îmbătrâniţi înainte de vreme, cuprinşi de greutăţile gloatei celor 13 copii. Un gospodar din sat ne spune, că singura avere a lui Domiminic Burcuţă, sunt cele trei hectare de pământ — un pământ sterp şi sgârcit în roadă. În bătătură două vaci mărunte pe care Burcuţă le pune la jug. In ochii lui se vede însă expresia celei mai vii mulţumiri. La sfârşitul solemnităţii, a avut loc o agapă în localul şcoalei primare din sat, oferită de obştea satului, servită de familia d-lui învăţător Popovici şi străjerele din comună. D. prof. Traian Ionaşcu a închinat în sănătatea Augustului Suveran.

            CUVÂNTUL D LUI COLONEL I. MINESCU, PREFECTUL JUDEŢULUI

            D. colonel I. Minescu, prefectul judeţului, luând cuvântul a spus, în rezumat, următoarele: Judeţului Bacăui-a revenit cinstea ca să fie primul din ţinutul Prut, care să îmbrace haina de sărbătoare — pentru a se bucura de înaltul gest Regal — prin care Marele nostru Suveran a binevoit să primească a fi naşul celui de al 13-lea fiu, în viaţă, al unui gospodar vrednic din Horgeşti, comună mică, în întindere, dar mare prin hărnicia locuitorilor. Bucuria noastră este mărită prin faptul că în această ocazie este prezent însuşi Excelenţa Sa de rezident regal, prof. Traian Ionaşcu, conducătorul ţinutului Prut. Excelenţa Sa este o pildă vie pentru toţi slujbaşii statului. Veşnic neobosit, un profund cunoscător al nevoilor nevoilor ţinutului, este dornic de a vedea, înfăptuite, cu un ceas mai devreme, cât mai multe realizări, care să asigure satelor noastre o viaţă românească mai bună. Vremurile prin care trecem — impun ca toate rezervele ţării să fie dirijate către armată şi nu dau putinţa Excelenţei Sale decât intr’o mică măsură de a-şi împlini programul gospodăresc ce şi-a propus. Să nădăjduim că nourii negri, de astăzi, se vor risipi în curând. După ce au mai vorbit pr. Andrieş, pr. Albert Weber, înv. T. Popovici, pr. I. Dinu şi pr. Cadar Văleni a luat cuvântul d. rezident regal, d. prof. TRAIAN IONAŞCU. Încheind seria cuvântărilor îşi manifestă bucuria ce-i stăpâneşte in clipele de faţă prilejuită de admirabila stare de lucruri ce-o găseşte la Horgeşti şi pretutindeni in judeţ. Laudă spiritul de solidaritate şi buna înţelegere, dintre autorităţile acestei comune. Inchee cu un omagiu adus M. S. Regelui, Măriei Sale Marelui Voevod de Alba Iula, Mihai, şi oştirei române.

            Ziarul România – 2 august 1940

             

            Elitele europene, sfătuite să bage gunoiul sub preș în campania electorală

            În vreme ce elitele europene se felicită pentru „succesul” cu care au combătut pandemia, pentru drepturile acordate imigranților și pentru sprijinirea Ucrainei, electoratul european pare să aibă o altă părere. Mai mult ca niciodată, se vede o dramatică ruptură între clasa politică și cetățeni.

            Această discrepanță între percepțiile și prioritățile liderilor politici și ale cetățenilor este evidențiată în recomandarea Consiliului European pentru Relații Externe (ECFR) de a evita campaniile pro-Ucraina în contextul creșterii reprezentanților de dreapta în Parlamentul European. Analiza detaliată a opiniilor publice europene relevă o serie de aspecte care necesită o abordare mai fină și mai adaptată din partea partidelor principale și a elitei politice în perioada premergătoare alegerilor.

            În timp ce multe partide și elite politice europene par să adopte o strategie dublă, concentrându-se pe politici de dreapta în materie de migrație și promovând o narațiune a succesului UE, ECFR avertizează că aceste abordări ar putea să nu funcționeze așa cum se așteaptă.

            Conform previziunilor ECFR, alegerile din 2024 ar putea înregistra o schimbare majoră spre dreapta în multe țări, partidele populiste de dreapta radicală câștigând voturi și locuri în UE, iar partidele de centru-stânga și verzi pierzând. Această proiecție reflectă o tendință în creștere a respingerii partidelor tradiționale și a elitei politice, iar ascensiunea dreptei radicale poate fi atribuită în parte nemulțumirii față de globalizare, migrație și pierderea suveranității naționale.

            Concentrarea excesivă pe agenda pozitivă a UE, inclusiv răspunsul la pandemia COVID-19, sprijinul pentru Ucraina și Pactul verde european, ar putea, de asemenea, să fie contraproductivă, generând mai multă opoziție decât sprijin. Deși liderii europeni sunt mândri de abordarea lor a acestor crize, opinia publică europeană privește performanța UE în ceea ce privește aceste aspecte în termeni predominant negativi.

            De exemplu, sprijinul pentru Ucraina poate fi perceput în mod diferit în funcție de perspectiva geopolitică a fiecărei țări și de viziunea asupra conflictului dintre Ucraina și Rusia.

            În Italia, Grecia și Austria, guvernele susțin Ucraina împotriva opiniilor predominante ale publicului, în timp ce în alte țări, cum ar fi Ungaria, Grecia și Italia, preferința pentru un acord de pace este mai răspândită. Aceste diviziuni accentuează riscurile unei campanii axate pe sprijinul pentru Ucraina înaintea alegerilor, deoarece elitele politice pot deveni vulnerabile la retorica extremă și la distanțarea de preocupările electoratului.

            Liderii europeni riscă să se concentreze prea mult pe politică, în timp ce par îndepărtați de preocupările de bază ale electoratului lor. Această tendință poate conduce la o disociere tot mai mare între clasele politice și cetățeni, alimentând sentimente de alienare și dezamăgire în rândul populației.

            Putem să ne întrebăm dacă ascunderea gunoiului sub preș, după ideea ECFR, este în consens cu transparența clamată de toate organismele UE. Adică, în fața unui electorat ostil, care nu împărtășește ideile elitelor politice, acestea aleg să nu mai vorbească despre aceste probleme în campanie, încercând să abată atenția alegătorilor. Mai mult, etichetarea celor care nu împărtășesc euforia liderilor UE în privința principalelor teme în discuție drept „extremiști de dreapta” nu face niciun serviciu democrației clamate de elite.

            În același timp, chiar dacă elitele politice vor încerca să bage gunoiul sub preș, partidele așa-zis „extremiste” vor avea grijă să nu lase să uite electoratul de aceste probleme.

            Consiliul European pentru Relații Externe (ECFR) este un think-tank independent cu sediul în Berlin, Bruxelles, Londra, Madrid, Paris, Roma, Sofia și Varșovia, care se concentrează pe politica externă și de securitate a Uniunii Europene și a statelor membre ale acesteia. Fondat în 2007, ECFR își propune să ofere analize și recomandări obiective și de înaltă calitate pentru elaborarea politicilor europene, cu scopul de a promova o Uniune Europeană mai coezivă și mai eficientă în ceea ce privește politica externă

            Ziua Mondială a Sindromului Down

              Într-un gest de solidaritate și empatie, comunitățile din Hârja și Onești s-a unit într-o celebrare specială în cinstea Zilei Mondiale a Sindromului Down, punând în lumină povestea inspirațională a copiilor și tinerilor cu această condiție. Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Hârja și Asociația Down Clopoțica din Onești au organizat împreună o serie de activități menite să sublinieze potențialul extraordinar al acestor suflete pline de iubire și bucurie.

              Centrul de Recuperare Neuromotorie „Sfânta Parascheva” din Hârja a fost gazda unor momente speciale, unde copiii și tinerii cu sindrom Down au avut parte de terapie ocupațională, activități educative și oportunități de socializare. Cu sprijinul dedicat al terapeuților specializați, acești copii au demonstrat că pot realiza lucruri remarcabile atunci când li se oferă suportul și încrederea de care au nevoie.

              În această zi dedicată sindromului Down, mesajul esențial transmis de aceste suflete minunate este că sindromul nu defineste ceea ce sunt ei cu adevărat. Ei reprezintă exemple vii de dragoste necondiționată și curaj, inspirând pe toți să recunoaștem și să sărbătorim frumusețea în diversitate și să valorificăm fiecare moment al vieții.

              Este important să nu uităm că dragostea, credința și nădejdea sunt lecțiile pe care acești copii aduc în lume, fără să ceară nimic în schimb. Să fim deschiși să primim aceste daruri neprețuite și să îmbrățișăm frumusețea fiecărei ființe umane cu inima deschisă și înțelegere profundă.

              AUTOSTRADA A7 – Comparatie video 03.02-14.03.2024

              Urmăriți în acest video evoluția lucrărilor de construcție a autostrăzii A7 între Buzău și Focșani, cu accent pe Loturile 1 și 2, care se întind de la Buzău până la Râmnicu Sărat.

              Într-o comparație vizuală între perioada 3 februarie și 14 martie 2024, vom observa progresele și schimbările majore în această importantă infrastructură rutieră.

              De la pregătirile inițiale de teren, la lucrările de asfaltare și construcția podurilor, acest video oferă o perspectivă captivantă asupra transformării peisajului într-o autostradă modernă și eficientă.

               

               

              Sursa video

              Zilua Mondială de luptă împotriva tuberculozei

                                În fiecare an, data de 24 martie este dedicată Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Tuberculozei, moment oportun pentru a atrage atenția asupra nevoii de acțiuni multisectoriale în vederea reducerii impactului pe care îl are tuberculoza atât la nivel individual, cât și la nivelul societății.

                             Tuberculoza este o boală contagioasă cauzată de bacteria Mycobacterium tuberculosis, care se poate transmite de om la om prin salivă, atunci când persoana bolnavă strănută, tușește sau vorbește.

                             În toată lumea, în anul 2022, 1,3 milioane de oameni au decedat și 10,6 milioane de oameni s-au îmbolnăvit de tuberculoză.

                                Cu toate acestea, tuberculoza este o afecțiune prevenibilă și vindecabilă, astfel că prin eforturi de combatere a acesteia la nivel global au fost salvate aproximativ 75 de milioane de vieți din anii 2000 până în prezent.

                                În același timp, din cauza evenimentelor din ultima perioadă de timp (pandemia COVID-19, conflictele din Europa, Africa și Orientul Mijlociu) s-au accentuat inechitățile socioeconomice, de aceea, pentru prima dată în ultimul deceniu, s-a înregistrat o creștere a numărului de îmbolnăviri și decese prin tuberculoză.

                                În România, cu toate că în ultimele două decenii s-a înregistrat o reducere importantă a cazurilor de tuberculoză, această boală continuă să reprezinte o problemă importantă de sănătate publică, atât prin rata mare de cazuri notificate (de peste 5 ori mai mare față de media UE), cât și prin provocările întâmpinate în demersul de a asigura un răspuns medico-psiho-social integrat la nevoile multidimensionale ale pacienților cu tuberculoză. Această situație s-a accentuat în ultimii ani, când , incidența tuberculozei a început să crească.

                                Creșterea incidenței tuberculozei se observă și în rândul copiilor. Dacă în anul 2020 incidența la copiii cu vârsta până la 14 ani a fost de 8,4 ‰00, în anul 2022 incidența înregistrată a fost de 11‰00.

                                În județul Bacău, în ceea ce privește morbiditatea prin tuberculoză, din evidențele dispensarului TBC, în anul 2023 s-au înregistrat 293 de cazuri noi (95 în urban și 198 în rural), iar la sfârșitul anului erau rămași în evidență 359 de bolnavi (140 în urban și 219 în rural), comparativ cu anul 2022 când s-au înregistrat 262 de cazuri noi (91 în urban și 171 în rural), iar la sfârșitul anului erau rămași în evidență 340 de bolnavi (132 în urban și 208 în rural).

                                În acest context, Institutul Național de Sănătate Publică contribuie activ la implementarea Strategiei naționale de control a tuberculozei în România pentru perioada 2022-2030 și a Planului de acțiune la Strategia Națională de Control al Tuberculozei în România, documente naționale care ghidează acțiunile la nivel național pentru a reuși eliminarea tuberculozei până în 2035 și care se aliniază cu obiectivele altor documente strategice elaborate la nivel internațional, precum Agenda de Dezvoltare Durabilă.

                                În contextul în care morbiditatea și mortalitatea prin tuberculoză au o condiționare socio-economică semnificativă, boala se răspândește mai ales în mediile unde predomină condiţiile precare de viaţă şi de muncă, sărăcia, subnutriţia, condițiile de locuit, suprapopulația, riscurile comportamentale, lipsa accesului la servicii medicale. De aceea este esențial ca abordările de control ale tuberculozei să vizeze asigurarea accesului gratuit la testare și, după caz, la tratament, precum și susținerea psiho-socială a pacientului până la finalizarea tratamentului, astfel încăt să se reducă riscul reprezentat de apariția formei de tuberculoză rezistentă la medicamente (MDR). Acest lucru este posibil printr-o colaborare multisectorială puternică și printr-un angajament politic ferm la cel mai înalt nivel.

               

               

               

              Având în vedere cele prezentate, nu uitați că:

               

              orice persoană se poate îmbolnăvi de tuberculoză, indiferent de statutul social şi de situaţia materială

              tuberculoza se transmite de la persoana bolnavă la cea sănătoasă pe cale aerogenă

              la apariţia simptomelor specifice tuberculozei, adresaţi-vă de urgenţă medicului de familie/specialist

              descoperită și tratată corect, sub supravegherea directă a personalului medical, tuberculoza se vindecă

              tratamentul trebuie continuat atât timp cât este indicat de către medicul specialist, pentru a evita cronicizarea sau apariţia tuberculozei multi-drog rezistente

              toate serviciile medicale, inclusiv tratamentul, oferite în cadrul Programului Naţional de Control al Tuberculozei sunt gratuite !

               

                                Tuberculoza este o problemă a noastră, a tuturor și numai împreună vom reuși să o eliminăm!

              Macbook PRO M3: Alege laptopul perfect de la Apple – ispace.md

              În octombrie anul trecut, Apple a prezentat o nouă și captivantă linie de procesoare M3, menite să schimbe percepția asupra productivității. Dacă intenționați să achiziționați un MacBook Pro, aceste cipuri inovatoare, construite pe arhitectura avansată de 3 nanometri și pe experiența a 3 ani a erei Apple Silicon M1, fac această alegere și mai atractivă. În comparație cu prima generație M1, noul M3 oferă aceeași performanță, dar cu o eficiență energetică mult îmbunătățită.

              Rețineți că sunt disponibile trei configurații de cipuri – M3, M3 Pro și M3 Max, fiecare fiind potrivit pentru diferite sarcini și bugete. Achiziționarea unui MacBook cu noile cipuri M3 nu este doar o alegere stilată, ci și o investiție inteligentă pentru o performanță ridicată.

              Caracteristicile liniei de procesoare Apple M3:

              Toată seria M este construită pe un proces tehnologic de 3 nanometri și include procesoare centrale și grafice îmbunătățite, precum și un motor neuronal încorporat puternic cu 16 nuclee. Îmbunătățirea sistemului de prezicere a transferurilor și mecanismul de execuție îmbunătățit conferă nucleelor procesorului o eficiență remarcabilă.

              Motorul neuronal, responsabil pentru învățarea automată, asigură o creștere a vitezei cu 60% în comparație cu generațiile anterioare. Motorul media îmbunătățit susține redarea hardware a H.264, HEVC, ProRes, ProRes Raw și AV1, făcând vizionarea videoclipurilor în flux pe platformele Apple TV+, YouTube și Netflix extrem de plăcută.

              În comparație cu prima generație M1, noul M3 poate asigura aceeași performanță, consumând doar un sfert din energie la o dublare a eficienței energetice.

              Cu toate acestea, producătorul Apple nu a prezentat întâmplător trei configurații de cipuri. Alegerea depinde nu numai de buget, ci și de cerințele utilizatorului. Să analizăm mai detaliat fiecare dintre ele.

              M3 – o bază ideală pentru toți:

              Noul MacBook Pro M3, înlocuindu-și predecesorul M2, oferă utilizatorului caracteristici tehnice excelente:

              • Până la 24 GB de memorie unificată
              • 25 de miliarde de tranzistoare

              Procesor cu 8 nuclee (4 nuclee de performanță și 4 nuclee de eficiență) – cu 35% mai rapid decât cipurile M1 și cu 20% mai rapid decât cipurile M2

              Procesor grafic cu 10 nuclee – cu 65% mai rapid decât cipurile M1 și cu 20% mai rapid decât cipurile M2

              M3 este ideal pentru angajații de birou, designerii grafici și fotografi. Oferă o performanță excelentă în lucrul cu programe precum Photoshop, Figma și Canva, precum și posibilitatea de a vă bucura de jocuri cu utilizarea intensivă a graficii.

              M3 Pro – mijlocul de aur:

              Dacă aveți nevoie de rezistență și performanță, M3 Pro este alegerea potrivită:

              • Până la 36 GB de memorie unificată
              • 37 de miliarde de tranzistoare
              • Procesor cu 12 nuclee (6 nuclee de performanță și 6 nuclee de eficiență) – cu 30% mai rapid decât cipurile M1 Pro
              • Procesor grafic cu 18 nuclee – cu 40% mai rapid decât cipurile M1 Pro și cu 10% mai rapid decât cipurile M2 Pro

              M3 Pro este ideal pentru cei care lucrează cu conținutul vizual sau se dedică jocurilor, asigurând o performanță ridicată și o grafică de calitate.

              M3 Max – pentru nevoile maxime:

              Și, în cele din urmă, M3 Max – cipul pentru cei care aspiră la maxim:

              • Până la 128 GB de memorie unificată
              • 92 de miliarde de tranzistoare
              • Procesor cu 16 nuclee (12 nuclee de performanță și 4 nuclee de eficiență) – cu 80% mai rapid decât cipurile M1 Max și cu 50% mai rapid decât cipurile M2 Max
              • Procesor grafic cu 40 de nuclee – cu 50% mai rapid decât cipurile M1 Max și cu 20% mai rapid decât cipurile M2 Max
              • M3 Max oferă o viteză impresionantă de lucru, în special în procesarea video și lucrul cu inteligența artificială.

              Alegerea dintre M3, M3 Pro și M3 Max depinde de sarcinile și bugetul dumneavoastră. MacBook Pro 14 vă oferă posibilitatea de a alege oricare dintre cipuri, în timp ce pentru MacBook Pro 16 sunt disponibile doar M3 Pro și M3 Max. Acordați atenție familiei de cipuri M3 – acestea sunt soluții inovatoare care garantează o performanță remarcabilă pe mulți ani înainte. Achiziționarea unui laptop Apple – nu este doar un gest stilat, ci și o investiție foarte promițătoare.

              iSpace – partener oficial Apple în Republica Moldova.

              În magazinele noastre puteți procura atât iPhone, Mac sau iPad, cât și alte produse, și accesorii Apple.

              iSpace.md este locul în care predomină marca Apple, respectiv, aici primiți ajutor în alegerea produselor preferate și totodată, cunoștințele necesare în utilizarea oricărui dispozitiv, accesoriu sau gadget Apple.

              iSpace este șansa dvs. de a afla mai multe, fie că folosiți un Mac, un iPhone sau un iPad, la fel, puteți să aveți parte de demonstrații practice ale produselor Apple recent lansate, participa la cursuri de instruire sau de perfecționare și evenimente care prezintă cele mai noi tehnologii. Luați legătura cu noi și împreuna vom identifica cursul potrivit pentru dvs. Știm totul despre Apple și suntem dispuși să împărtășim aceste cunoștințe. Vânzătorii noștri sunt niște profesioniști și adevărați experți în domeniu.

              Ziua Culturii Anglofone

                  Facultatea de Litere a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat miercuri, 13 martie 2024, evenimentul Anglophone Cultures’s Day (Ziua culturilor anglofone), la care a fost invitat un reprezentant al American Corner Bacău/cu participarea American Corner Bacău.

                Prima activitate, intitulată I can, can you?, a fost coordonată de Meghan Absher, lector Fulbright și absolventă a Universității din Florida, care susține activități didactice la Facultatea de Litere în anul universitar 2023-2024. Atelierul a implicat, într-o manieră interactivă, studenți ai Facultății de Litere și ai Facultății de Științe Economice, elevi și profesori de la colegii băcăuane, cu care Facultatea de Litere colaborează constant (Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul Catolic „Sfântul Iosif”, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare”, Colegiul „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Ion Borcea” Buhuși).

                Evenimentul a continuat cu activitatea We Study, We Create, We Share, We Evolve, în cadrul căreia a fost prezentată o selecție de articole publicate în numărul 16/2024 al Revistei studenților anglofoni – RO-BRIT Student Journal și care a fost moderată de editorul tehnic al revistei, Raluca-Andreea Nechifor, absolventă a Facultății de Litere și doctorandă în anul I la Școala de Studii Doctorale a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, în domeniul Filologie. Activitatea s-a remarcat și prin intervenția online a lui Lorenzo Bianchi, de la Universitatea „Tor Vergata” din Roma, care a împărtășit din experiența lui de cercetare la universitatea parteneră.

                În final, s-a desfășurat concursul de traduceri Lost in Translation, pe două secțiuni, licență și master. Evenimentul a constituit, totodată, o ocazie de a prezenta oferta educațională a Universității „Vasile Alecsandri” și o invitație de a participa, și pe viitor, la alte activități organizate de Facultatea de Litere.

                 

                În Bacău PSD si PNL ar putea candida pe o listă comună, anunță președintele PNL, Nicoale Ciucă

                  Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat joi că există posibilitatea ca PSD și PNL să candideze pe liste comune în municipiile Timişoara, Braşov şi Bacău, pentru alegerile locale. Această variantă este în analiză, iar decizia finală va fi luată pe baza argumentelor electorale, subliniind că este esențial să se asigure câştigarea alegerilor în aceste municipii.

                  „În acest moment, ne propunem aceeaşi abordare în municipiile reşedinţă de judeţ acolo unde nu sunt primari PNL sau PSD. Aici discutăm de municipiile Timişoara, Braşov şi Bacău”, a declarat Ciucă după şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL.

                  Ciucă a subliniat că prioritatea PNL este să găsească formula care să asigure câştigarea alegerilor.

                  „Nu s-a luat încă o decizie, încă avem negocieri în coaliţie şi atunci când vom avea perspectiva că ne apropiem de final, cum am procedat şi la Bucureşti, (…) am discutat cu toţii în interiorul conducerii executive a Partidului şi conducerea filialei Bucureşti, la fel vom proceda şi la celelalte judeţe şi vom găsi o formulă potrivită”, a adăugat Ciucă.

                  Referindu-se la posibilitatea ca PNL să meargă pe listă separată în aceste trei reşedinţe de judeţ, Ciucă a precizat că decizia va fi luată în funcție de voturi și de argumente solide, evidențiind responsabilitatea fiecărui membru al PNL față de obiectivele partidului.

                  Ramona Chiriac NU mai candideaza pe listele PSD-PNL

                    Ramona Chiriac, desemnată inițial ca deschiderea de listă a coaliției PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare, a anunțat că se retrage din cursa electorală. Anunțul a fost făcut personal de către Chiriac pe contul său de Twitter, unde a explicat că decizia vine din motive personale.

                    „Confirm că nu candidez la alegerile pentru Parlamentul European, din motive personale. Continui să susțin Europa în România și România în Europa”, a precizat Ramona Chiriac în postarea sa.

                    Decizia de retragere vine în ultima sută de metri a campaniei electorale, surprinzând mulți observatori politici. Mai mult, conform informațiilor obținute de la surse din interiorul coaliției, această decizie vine după o întâlnire rapidă a Ramonei Chiriac cu liderii PSD, înainte de Consiliul Politic Național al partidului.

                    Surse din interiorul coaliției au dezvăluit pentru „Adevărul” că motivul real al retragerii ar fi o cerere neacceptată de către liderii PSD: Ramona Chiriac ar fi solicitat susținere pentru o funcție mai înaltă, aceea de comisar european. Cu toate acestea, liderii partidului i-au comunicat că acest lucru nu este posibil, ceea ce a determinat-o pe Chiriac să se retragă din cursă.

                    În urma deciziei Ramonei Chiriac, se așteaptă o modificare în ordinea listei coaliției PSD-PNL. Astfel, conform surselor interne, Mihai Tudose ar urma să preia poziția de deschidere a listei pentru alegerile europarlamentare.

                    Ramona Chiriac este Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, practic un fel de ambasador al Uniunii Europene la București și ar fi trebuit să candideze pentru un post în care se presupune că ar trebui să apere interesele românilor în fața Uniunii Europene.

                    Ea a fost, în trecut, șefa de cabinet a lui Gabriel Berca, pe vremea când era prefect de Bacău și l-a urmat, la București, când a devenit ministru de interne. Ulterior a intrat în diplomație și a ajuns să reprezinte UE în România.

                     

                    ULTIMELE ȘTIRI