marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 603

Crucea Roșie Bacău organizează cursuri gratuite pentru cadrele didactice

              Crucea Roșie Bacău organizează cursuri gratuite pentru cadrele didactice din municipiul Bacău, activitate realizată în cadrul parteneriatului încheiat cu Primăria Bacău. Este un proiect inițiat anul trecut, pentru a veni în sprijinul personalului din sistemul de învățământ, din școli și grădinițe, care continuă și în 2024.

              În cadrul instruirilor, sunt abordate principiile de bază în acordarea primului ajutor, resuscitarea cardio-pulmonară pentru adulți, copii și sugari, oferirea primului ajutor în cazul corpurilor străine în căile aeriene superioare, precum și intervenția în cazul hemoragiilor, tratamentul plăgilor și fracturilor, acordarea primului ajutor în cazul arsurilor, electrocutărilor și degerăturilor, influența temperaturii ridicate asupra corpului și modul de acțiune în caz de febră, convulsii febrile și intoxicații. De asemenea, sunt descrise modalitățile de gestionare a situațiilor de urgență legate de boli cronice acutizate, cum ar fi bolile de inimă, comoția cerebrală, diabetul și epilepsia. Nu în ultimul rînd, instructorii Crucii Roșii prezintă participanților la cursuri modalitatea de utilizare a defibrilatorului automat extern. Acestea sunt tehnici de prim-ajutor de bază, universal valabile, pe care le poate practica oricine, fără niciun fel de experiență medicală.

Reamintim că, în conformitate cu Legea 139/1995 actualizată cu Legea 524/2004, lit. „k)., Crucea Roșie este abilitată sa organizeze [..] cursuri de prim ajutor, obligatorii, pentru categoriile profesionale expuse riscurilor de accident.” Crucea Roșie Română derulează cursul de prim ajutor conform certificarii Centrului European de Referință pentru Educație în Prim Ajutor.

Parteneriatul dintre Crucea Roșie Și Primăria Municipiului Bacău vizează, pe lângă cursurile gratuite pentru profesori, activități diverse: sprijin la domiciliu pentru persoane vârstnice; puncte de prim-ajutor în parcurile din municipiu, în special în apropierea locurilor de joacă pentru copii; donații de produse alimentare și non-alimentare pentru diferite categorii vulnerabile; acțiuni pe teme de educație și sănătate și prim ajutor derulate în unitățile de învățământ; instruiri adresate voluntarilor; asigurarea asistenței medicale la diferite spectacole sau competiții, și multe altele.

              Unitățile de învățământ care doresc sa participe la acest program sunt invitate să se înscrie, utilizând următoarele date de contact: tel – 0234/523733; e-mail: crucearosie.bacau@gmail.com.

Cum arată coliziunea a doua galaxii

    Imaginile uluitoare surprinse de Telescopul Spațial Hubble dezvăluie o scenă cosmică captivantă, o „bătălie” epică între două galaxii care poartă numele de AM 2026-424. Această galaxie în coliziune oferă privitorilor o perspectivă uimitoare asupra proceselor fascinante care au loc în adâncurile spațiului cosmic.

    Într-una dintre cele mai remarcabile imagini obținute până acum, galaxiile AM 2026-424 par să se contopiască într-un mod care amintește de o creatură dintr-o altă lume. Ochiurile pătrunzătoare ale acestei entități cosmice sunt, de fapt, nucleele celor două galaxii aflate într-o coliziune frontală, spune muzeograful Maria Velea de la Observatorul Astronomic „Victor Anestin” Bacău.

    În timpul acestor întâlniri galactice spectaculoase, se declanșează procese complexe de formare a stelelor în interiorul galaxiilor. Stelele tinere, de un albastru intens, par să contureze fețele, nasurile și gurile acestor entități cosmice, creând astfel o iluzie uimitoare a unei creaturi imateriale care ne țintuiește cu privirea.

    Coliziunile galactice reprezintă o etapă crucială în evoluția și creșterea galaxiilor. În acest proces natural, galaxiile mici se întâlnesc, colizionează și se unesc, formând astfel structuri din ce în ce mai imponente și complexe.

    În cazul AM 2026-424, asistăm la o coliziune frontală de proporții impresionante între două galaxii de dimensiuni relativ asemănătoare. Cercetătorii estimează că această „bătălie” cosmică va culmina cu contopirea completă a celor două galaxii într-un nou entuziasmant conglomerat cosmic, proces ce va dura aproximativ 1-2 miliarde de ani.

    Telescopul Spațial Hubble continuă să fie ochiul nostru în spațiul cosmic, aducându-ne imagini fascinante și oferindu-ne ocazia de a înțelege mai bine procesele ce au loc în universul nostru vast și misterios. Coliziunea galactică AM 2026-424 rămâne un spectacol cosmic impresionant și o mărturie a frumuseții și complexității care caracterizează viața și evoluția galaxiilor.

    Băiețel de 4 ani, operat de urgență după ce un deget de la mână i-a fost strivit la grădiniță

      Un incident tragic a avut loc săptămâna trecută într-o grădiniță din Onești, Bacău, unde un băiețel în vârstă de 4 ani a suferit un traumatism serios la mâna dreaptă, după ce și-a prins degetul în ușa clasei. Copilul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Bacău, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență.

      Incidentul a avut loc în timp ce copiii se aflau pe holul grădiniței, așteptând să se aerisească sălile de clasă după micul dejun. Se presupune că un alt copil a închis ușa, iar degetul băiețelului a fost prins în momentul în care aceasta s-a deschis brusc, informează ProTV.

      Mama copilului acuză educatoarea de neglijență și susține că aceasta nu a luat măsurile necesare imediat după incident. Potrivit relatărilor, educatoarea nu ar fi chemat salvarea, iar mama a fost cea care a organizat transportul la spital.

      Mama copilului, a declarat: „Nu m-au lăsat să mă duc sus la el. Mi l-au adus ei de mână. Copilul era plin de sânge, plin, plin. Era bandajat la un deget, au zis că e doar puțin, nu tare. Eu atunci, speriată, l-am luat în brațe, l-am îmbrăcat, am sunat eu la taxi. Ei nu au anunțat nicio salvare, nimic, l-au lăsat așa. Copilul e traumatizat, nu mai vrea la grădiniță.”

      Cu toate acestea, directorul medical al Spitalului Județean din Bacău, Dr. Aurelia Țaga, a afirmat că intervenția chirurgicală a avut succes și că degetul nu a fost detașat de mâna micuțului. „Degețelul nu a fost detașat de mânuță, deci a fost doar strivit. Evoluția a fost favorabilă, fără complicații postoperatorii,” a declarat Dr. Țaga.

      Directorul Școlii Gimnaziale 1 din Onești, Carmen Petec, a explicat că incidentul s-a produs în timp ce alți doi copii închideau ușa, iar băiețelul accidentat ar fi primit ajutor de la un cadru medical.

      Familia băiețelului a angajat un avocat și intenționează să depună plângeri la mai multe instituții, inclusiv la Parchet, cerând clarificări și asumarea responsabilității în cazul acestui accident care a marcat profund viața micuțului.

      Ofițer jandarm din Gruparea Mobilă Bacău, cursant în Franța, la Centrul Național de Pregătire al Forțelor de Jandarmerie 

      Sublocotenentul Onea Valentin participă, începând de ieri, la „Cursul de informare pentru comandanții de escadroane de jandarmerie mobilă străini” organizat de Centrul Național de Pregătire al Forțelor de Jandarmerie din Franța.
      Ofițerul va petrece următoarele 11 zile în Cazarma „Général DUPUY” din localitatea Saint-Astier, Franța, unde va participa la exercițiile tactice desfășurate de un escadron mobil de jandarmi.
      Pe timpul cursului, sublocotenentul Onea Valentin va urmări îndeaproape activitățile de coordonare efectuate de comandantul de unitate și manevrele specifice executate de plutoanele mobile, cu scopul de a-și perfecționa cunoștințele practice, acumulate în misiunile desfășurate în calitate de comandant de pluton în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, precum și armonizarea acestora cu cunoștințele teoretice, acumulate ca student jandarm la Academia de Poliție București.
      Sublocotenentul Onea Valentin va împlini 23 de ani peste câteva zile, este din Suceava și, de la absolvirea Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” București în iulie 2023, îndeplinește funcția de comandant de pluton în cadrul unui detașament mobil al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

      Acțiunile polițiștilor rutieri din weekendul trecut

        În perioada 26 – 28 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău, împreună cu cei de la ordine publică au desfășurat acțiuni în județ, pentru combaterea nerespectarii regimului legal de viteză, a depășirilor neregulamentare și neacordării de prioritate pietonilor şi vehiculelor.

                      În cadrul activităților au fost legitimate peste 600 de persoane și au fost verificate 500 de autovehicule.

          Polițiștii au aplicat 498 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 200.000 de lei.

                      Totodată, au fost reținute 59 de permise de conducere, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare și au fost efectuate peste 300 de testări cu aparatele din dotare.

        Ar trebui ca România să recupereze Bucovina?

        Războiul din Ucraina a trecut de punctul de inflexiune; de acum forțele Kievului sunt pe tobogan. Înfrângerea este sigură, rămâne de văzut cât timp va mai trece până atunci. Rusia nu se va opri până nu va distruge statalitatea ucraineană, nu ca pedeapsă, ci ca măsură de securitate pentru a nu mai permite niciunei forțe care, alimentată cu ideologie și arme de Occident, să atace teritoriul rusesc.

        Pentru asta se va crea, probabil, un soi de cordon sanitar de circa 200 km lățime, între Rusia și viitorul stat-marionetă Ucrainean. Însă, e foarte posibil ca Moscova să vrea ca viitorul stat să nu fie prea mare și nici să nu includă partea de vest a țării, baza naționalismului ucrainean. Acesta ar putea fi motivul pentru care conducerea rusă a semnalizat mai demult că nu se va opune ca țările care au pierdut teritorii în favoarea Ucrainei să și le recupereze.

        În special, Moscova se referă la Galiția, teritoriu care a fost o vreme sub administrare poloneză, și în care sentimentele anti-rusești sunt extrem de puternice. O Galiție pacificată de Polonia, cu naționalismul ucrainean ținut sub control strict, ar fi o situație care ar conveni Rusiei.

        Transcarpatia și Bucovina pun probleme mai mici Moscovei, însă, înglobarea lor la Ungaria și, respectiv, România, ar determina efecte pozitive pentru Rusia: o scurtare a căilor de comunicare, în ipoteza în care va exista un coridor terestru între Rusia și Ungaria, pe de o parte și, o schimbare de atitudine a României, chiar și de mică intensitate, față de Rusia.

        Istoric, știm care este situația: Bucovina, Herța și Bugeakul au fost luate de URSS și date Ucrainei. Mă îndoiesc de faptul că rușii vor permite României o recuperare a Bugeakului, probabil va face parte dintr-o viitoare republică Transnistreană, însă Bucovina, probabil că o vor admite.

        Întrebarea este dacă autoritățile de la București vor accepta să facă acest pas.

        În mod natural, americanii vor spune „nu”, pentru că sunt interesați să existe o Ucraina cât mai puternică, care să pună, în continuare, bețe în roate Rusiei. Dar, întrebarea este dacă va mai exista un interes al Americii în Ucraina având în vedere că se dezvoltă rapid alte fronturi, unul chiar pe propriul teritoriu. Și dacă România nu va fi interesată să anexeze Bucovina, cine spune că nu va interesa Ungaria? Că Polonia, probabil, nu va fi lăsată să interfereze cu coridorul terestru Rusia-Ungaria.

        Aceasta este dilema care trebuie să-și găsească răspuns.

        Depistat de polițiști conducând un autovehicul cu o alcoolemie de 1,18 mg/l

           La data de 28 ianuarie a.c., polițiștii Biroului Rutier Onești au depistat în flagrant delict, un bărbat de 60 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Buciumului din municipiu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

                        Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                        Polițiștii i-au reținut celui în cauză permisul de conducere, eliberându-i dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

                        Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.

          În căutarea câinilor rătăcitori: O misiune în periferia Bacăului

            Discuțiile s-au încins, azi, pe un grup de Facebook în urma unor fotografii cu câini care păreau să umble nestingheriți în zona de nord a orașului Bacău. Angajații Primăriei, conduși de Dinu Păncescu, șeful Serviciului de Gestiune Câini fără Stăpân, au primit imagini de la primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu și au decis să ia imediat măsuri.

            Fotografiile realizate în spatele magazinului Selgros, latura dinspre Râul Barnat, au determinat mobilizarea echipei de capturare. Drumul de pământ și zona necirculată a orașului au făcut accesul dificil, iar călătoria dintr-un capăt al orașului în celălalt a durat aproximativ 25 de minute, cu toate că șoferul a demonstrat abilități de pilot desăvârșite.

            Ajunși la fața locului, surpriză: niciun câine în jur. Imaginile postate pe rețelele de socializare au alimentat schimburile aprinse de replici între cei care susțin dreptul animalelor să trăiască libere și cei care solicită eliminarea câinilor fără stăpân.

            Experiența și instinctul echipei i-au condus pe urmele câinilor, hotărâți să-i găsească. Dupa o căutare atentă în comuna învecinată, Mărgineni, echipa a dat de haită sub podul de cale ferată care desparte cele două așezări.

            Cu mult noroi și după un slalom iscusit printre obstacole, au reușit să-i găsească în momentul în care haita trecea pe sub pod. A fost un moment captivant, iar echipa a reușit să imortalizeze clipele în care 10 câini de talie medie și mare priveau curioși în urmă, conștienți de prezența echipei.

            Fiind limita orașului, echipa a decis să monteze cuști capcană în speranța că unii dintre aceștia vor reveni în Bacău. Într-adevăr, mirosul cărnii i-a atras înapoi. Cu toate acestea, nu toți au fost convinși să se întoarcă, mulți alegând să-și continue drumul pe câmpurile agricole din Mărgineni.

            Această experiență demonstrează încă o dată că problema câinilor fără stăpân este una persistentă și complicată. Din păcate, situația se repetă în fiecare an, iar echipa de capturare a adus peste 40 de câini numai din această zonă în anul precedent.

            Este important de menționat că, în ciuda controversei, câinii nu au ce căuta liberi pe străzi. Dinu Păncescu subliniază că locul lor este în adăpost, hrăniți, sterilizați, vaccinați și deparazitați. Indiferent de afecțiunea pe care o avem pentru aceste animale, lăsându-i să umble liberi, punem în pericol atât binele oamenilor, cât și al câinilor.

            Echipa de gestionare a câinilor fără stăpân din Primăria Bacău rămâne singura instituție care acoperă o rază de 50 de kilometri în jurul orașului. În timp ce obligația comunelor de a gestiona câinii fără stăpân există încă din 2001, multe comunități nu își îndeplinesc această responsabilitate. De la Bacău la Onești, de la Bacău la Moinești, câinii umblă liberi și se înmulțesc, punând în pericol atât siguranța publică, cât și bunăstarea animalelor.

            În concluzie, povestea câinilor fără stăpân din această regiune pare să nu aibă un sfârșit, cu generții noi apărând în fiecare an. Este nevoie de o abordare unitară și responsabilă din partea tuturor autorităților locale pentru a gestiona această problemă și a asigura siguranța comunității și a animalelor.

            Presa de la Kiev anunță că România începe să importe masiv ceapă din Ucraina

              România se confruntă cu schimbări semnificative pe piața cepei, pe măsură ce importurile masive din Ucraina devin o opțiune mai profitabilă. În timp ce prețurile la ceapă rămân stabile în Ucraina, aceasta devine din ce în ce mai scumpă în Europa. Analiza proiectului East Fruit relevă faptul că această schimbare ar putea avea un impact asupra pieței românești de ceapă, scrie Glavkom.ua.

              Cauzele schimbării furnizorului

              Prețurile cu ridicata pentru ceapă în Ucraina sunt în prezent de aproximativ 34 de cenți SUA pe kilogram, în scădere semnificativă față de anul anterior. Această situație a determinat România să se orienteze către Ucraina pentru aprovizionarea cu ceapă, înlocuind astfel importurile anterioare din Moldova. Explicația consultatului internațional pentru comerțul cu fructe și legume, Fedor Rybalko, indică scăderea stocurilor și creșterea prețurilor în Moldova, făcând astfel importul din Ucraina mai atractiv.

              Situația actuală pe piața ucraineană

              Potrivit expertului internațional FAO, Alexander Khorev, prețul cepei în Ucraina rămâne stabil în intervalul de 10-15 UAH/kg (0,27-0,40 dolari SUA pe kg) începând cu 24 ianuarie. Acest interval variază în funcție de calitate, regiune și dimensiunea lotului. Khorev a observat, de asemenea, apariția unui număr crescut de oferte pentru ceapă mică și de calitate scăzută, cu prețuri mai mici, ca posibilă consecință a sortării produselor pentru export și supermarketuri.

              Impactul asupra pieței interne

              Analiza arată că exportul de ceapă din Ucraina către țările UE devine profitabil, cu accent pe revenirea Ucrainei în producția de ceapă într-un timp relativ scurt, după pierderile semnificative suferite în regiunile de sud ale regiunii Herson.

              Analiștii prognozează că creșterea livrărilor de ceapă din Ucraina către țările UE ar putea susține prețul cepei pe piața internă, în special pentru produsele de înaltă calitate.

              Echipa băcăuană de robotică Echo Pulse a câștigat un concurs de profil la Focșani

              Nici nu s-a uscat bine tușul pe un articol în care scriam despre succesul obținut de Echo Pulse la un concurs desfășurat în Bacău – Moldavia Robotics Competition (MRC), acolo unde s-au clasat pe podium pe locul III, iată că la o săptămână de la această reușită, tinerii noștri au strălucit din nou. Echipa Echo Pulse condusă de prof. Ana Întuneric din poziția de mentor și formată din Albert Maftei, George Spulber, Georgiana Mihai, Amalia Pascaru, Lucas Ilie, Andra Stăncicu, Teodora Donțu, Edward Bizoi, Razvan Lupu și Victor Ciocan, s-a clasat weekendul trecut pe locul I la „Focșani Tech Challenge”. Iată și câteva dintre gândurile câștigătorilor:

              „Această competiție ne-a adus pe lângă experiențe plăcute, o răsplată bine meritată si proporțională cu eforurile depuse, anume locul întâi! În calitate de mascotă a echipei EchoPulse și membru în departamentul de PR și Media , consider că am reușit să întaresc relațiile cu restul echipelor și membrii din echipa mea formând chiar si bune prietenii.”

              Amalia Pascaru department PR

              „În calitate de membru SmartCluster, nu pot spune decât că ambele echipe încep să își atingă scopul.. Sunt mândru că în decursul acestor ani, de când participăm la First Tech Challenge, am observat o creștere semnificativă din toate punctele de vedere, lucru care ne-a ajutat să obținem un rezultat deosebit la acest meet. Toate aceste “concursuri” au fost o experiență frumoasă pentru toți, concursuri care nu au făcut altceva decât să ne arate potențialul pe care îl avem în această competiție.”

              George Spulber department mecanica

              „În calitate de driver al echipei EchoPulse, consider că am reușit să pun în valoare munca colegilor mei, care au realizat un robot deosebit, cu care am reușit să câștigăm locul cel mai râvnit, locul 1 la concursul de robotică Focsani Tech Challenge. Mă bucur că în echipa noastră toți ne susținem și probabil acesta este unul dintre secretele rezultatelor noastre foarte bune!”

              Eduard Bazoi, driver

               

              A condus un autoturism sub influența alcoolului și cu permisul anulat

                 La data de 26 ianuarie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău au depistat în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Dumbrava, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

                              Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acesta fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                          Totodată, din verificările efectuate în baza de date a reieșit că, bărbatul figura cu permisul de conducere anulat.

                              Polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și fără permis.

                Intervenție a pompierilor militari pentru lichidarea unui incendiu în comuna Hemeiuș

                  În cursul acestei zile, 29 ianuarie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Hemeiuș, sat Lilieci, în urma unui apel primit pe SNUAU 112 care anunța producerea unui incendiu ce se manifesta la nivelul unei case de locuit.

                  Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău.

                  La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei case de locuit, pe o suprafață de aproximativ 100 mp.

                  Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul/burlanul de fum defect.

                  Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită în continuare cetățenilor să manifeste prudență la exploatarea mijloacelor de încălzire. Astfel, reamintim că, verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii!

                  Amenzi de 15.000 de lei pentru nereguli constatate la regimul silvic

                    În zilele de 25 și 26 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Bacău, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere Suceava și Direcției Silvice Bacău au efectuat două controale în județ, la punctele de lucru ale unei societăți comerciale cu obiect de activitate exploatarea, depozitarea, transportul și prelucrarea de material lemnos.

                                  În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 15.000 de lei, pentru nereguli constatate la regimul silvic. Totodată, a fost dispusă măsura confiscării valorice a cantității de 24 de m.c. de material lemnos, în valoare de 9.000 de lei.

                              De asemenea, polițiștii au dispus indisponibilizarea în vederea stabilirii provenienței a cantității de 190 m.c. de material lemnos în valoare de 35.000 de lei.

                    Trei șoferi, acuzați că au înscenat un accident ca să încaseze asigurările

                                    La data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au fost sesizați despre faptul că, în afara localității Traian a avut loc un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate 3 autoturisme.

                      Din primele verificări a reieșit faptul că, un tânăr de 27 ani, din comuna Mărgineni, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Traian – Bacău nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani, care circula în fața sa, intrând în coliziune cu acesta. Ulterior, autoturismul condus de bărbatul de 39 de ani a intrat in coliziune cu alt autoturism, condus de un tânăr de 22 de ani.

                      În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea autovehiculelor implicate.

                        Conducătorii auto au fost testați cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.

                                    Cercetările efectuate de polițiști au condus la suspiciunea rezonabilă că evenimentul rutier ar fi fost planificat de către cei 3 bărbați, cu scopul de a frauda societatea de asigurări.

                                    Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infacțiunii de fals în declarații.

                      Atenție la țepele de pe Facebook!

                        Utilizatorii de internet din România au recepționat mesaje nesolicitate, sosite din partea unor necunoscuți prin intermediul unei aplicații de mesagerie on-line. Mesajele erau de obicei formulate în limba engleză sau în limba română.

                        În spatele mesajelor nesolicitate se aflau de fapt infractori cibernetici, care încercau să îi convingă pe utilizatori să aprecieze ( 👍 like) anumite postări pe social media, de obicei fiind vorba despre videoclipuri de pe rețelele de socializare, cu scopul de a fi remunerați pentru acest serviciu.

                        Pentru a-i convinge de legitimitatea acestei șanse de a face rapid bani, după trimiterea dovezilor, atacatorii transmiteau în conturile interlocutorilor care au completat această sarcină o anumită sumă de bani.

                        Însă, pentru a obține banii corespondenți task-ului prestat erau redirecționați către un canal de comunicare din cadrul altei aplicații de mesagerie, pentru a menționa un cod care ar fi validat faptul că au dus la îndeplinire sarcina.

                        Mai departe, mulțumiți de faptul că executând o acțiune simplă au generat sume cuprinse între 10 și 50 ron, de la caz la caz, în câteva minute, potențialele victime sunt încurajate să investească la rândul lor bani pe platforme care le-ar aduce oportunitatea de a câștiga și mai mulți bani.

                        Între timp, sunt invitați să se alăture unui alt grup de discuții pe platforma de mesagerie, acolo unde ar putea fi ghidați de ‘specialiști’ în investiții, pentru a genera sume mai mari.

                        Folosindu-se de tehnici de inginerie socială, acești așa ziși specialiști, care de fapt sunt infractori cibernetici, au ca obiectiv extragerea de la potențialele victime a unor date sensibile (personale, de autentificare, dar și financiare) dar și sume importante de bani sub pretextul acestor ”investiții” generatoare de profit pe termen scurt.

                        Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este faptul că grupurile de chat către care sunt trimise potențialele victime au adunat deja audiente considerabile, unul dintre ele bifând 5.000 de abonați, iar celălalt peste 10.000! Pe acele grupuri, există multiple ”dovezi” fabricate de atacatori pentru a convinge utilizatorii să investească mai departe sume cât mai mari de bani, pentru a obține un profit și mai consistent.

                        Obiectivul principal al atacatorilor este extragerea de date și de bani de la potențialele victime, iar metodele variază. Au existat situații în care utilizatorii care și-au dat seama că este vorba despre o capcană, au raportat inclusiv încercarea infractorilor cibernetici de a-i convinge să iși deschidă conturi online, să furnizeze date de pe cardurile bancare pentru a investi în criptomonede, ori chiar să instaleze aplicații malițioase.

                        Polițiștii vă sfătuiesc cum sa vă feriți de astfel de capcane:

                        Fiți vigilenți atunci când navigați în mediul online, în special atunci când întâlniți o ofertă mult prea bună ca să fie reală;

                        Fiți suspicioși atunci când primiți astfel de oportunități rapide de câștig, mai ales când vin prin mesaje nesolicitate, de la conturi necunoscute;

                        Verificați informațiile legate de pagina sau contul care face promovarea unor astfel de ”oferte”;

                        Analizați cu atenție informațiile culese din mediul online și evitați astfel de conturi sau persoane necunoscute care vă invită să aderați la programe false de investiții. Atenție deopotrivă la mesajele alarmiste, care vă invită să efectuați o acțiune rapid sau care anunță disponibilitatea ofertei exclusiv pentru o categorie de utilizatori.

                        Evitați accesarea link-urilor din astfel de mesaje nesolicitate, care oferă oportunități rapide de îmbogățire sau de economisire, dacă acestea conțin astfel de resurse, dar și instalarea de aplicații sau programe la cerere;

                        Nu furnizați date pentru a vă înscrie în astfel de programe-capcană;

                        În cazul în care ați introdus date financiare, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliție.

                        Țigări de contrabandă confiscate de polițiștii locali în Piața Centrală

                          Sâmbătă, 27 ianuarie, în jurul orelor 10.00, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei aflați în patrulare pedestră în zona Pieței Centrale au observat o persoană suspectă, cunoscută că se ocupa cu comercializarea țigărilor de contrabandă.

                          Aceasta a fost interceptată și condusă la sediul Poliției Locale, iar în urma controlului corporal, în căptușeala hainei, au fost găsite 400 de țigarete marca „Marlboro” și 200 de țigarete marca „Kent” netimbrate și fără documente de proveniență.

                          Polițiștii locali au luat măsura sancționării numitului S. G, în vârstă de 45 de ani din Bacău, conform prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal și de asemenea, ca măsură complementară au dispus confiscarea acestora.

                          Pe această cale, polițistii locali le recomandă tuturor cetățenilor municipiului Bacău să nu cumpere astfel de produse și să nu încurajeze fenomenul comerțului ilegal.

                          Junioarele SCM Bacău, pe podiumul senioarelor

                          S-au obișnuit și ne-au obișnuit cu arderea etapelor. Au făcut-o în sezoanele precedente, continuă să o facă și în 2024.

                          La prima competiție majoră de atletism indoor a anului, Cupa României, derulată weekendul trecut, la București, junioarele SCM Bacău au urcat, o dată în plus, pe podiumul senioarelor.

                          Astfel, Ștefania Zediu a cucerit argintul atât la 400 m, cât și la 800 de m, în timp ce Adnana Vrînceanu a ocupat locul secund în proba de 200 m.

                          „Este un început bun de sezon. Le felicit pe fete și sperăm să o ținem tot așa”, a declarat antrenorul SCM Bacău, Cristi Nemțeanu care, la finalul acestei săptămâni va fi prezent la Belgrad, la Balcaniada de Juniori Under 20, alături de eleva sa de la CSȘ-SCM Bacău, triplusaltista Daria Vrînceanu.

                          Născută în 2008, Daria este mezina lotului național U20 care va concura la Belgrad, arzând, la rândul său- cu succes- etapele.

                           

                          Speranțele CSȘ Bacău, calificate la turneul semifinal

                          Cu 25 de puncte cucerite de-a lungul a patru turnee, echipa antrenată de Traian Șnel și-a adjudecat Seria C și își continuă parcursul la nivel național

                          Speranțe justificate. Și împlinite. La capătul unui parcurs foarte bun de-a lungul celor patru turnee ale Seriei C, echipa feminină Under 15 a CSȘ Bacău a obținut calificarea la turneul semifinal al Campionatului Național. Și nu oricum, ci din postura de câștigătoare a seriei.

                          Înaintea ultimului turneu, programat la sfârșitul săptămânii trecute, pe teren propriu, Speranțele băcăuane ocupau locul secund, la două puncte în spatele Buzăului. Din acest punct de vedere, calculele erau clare: în cazul în care, conform așteptărilor, CSȘ Buzău ar fi totalizat șase puncte din confruntările cu CSȘ Focșani și LPS Brăila, băcăuancele nu aveau decât o singură variantă: victorii pe linie și toate la scor de trei puncte. Și cum partida directă contra buzoiencelor era ultima a turneului, se prefigura o adevărată finală a Seriei C. Numai că lucurile au luat o întorsătura neașteptată, iar calculele din… târg nu s-au potrivit cu cele de acasă.

                          Buzăul s-a împiedicat atât în fața Focșaniului, cât și a Brăilei, în timp ce Speranțele CSȘ Bacău antrenate de Traian Șnel, susținute de o galerie înfocată, au mers șnur. Cu două victorii de 3-0 în fața celor de la CSȘ Focșani și LPS Brăila, băcăuancele au ajuns la 24 de puncte, trei mai multe decât Buzăul, ceea ce le-a asigurat locul 1 indiferent de rezultatul partidei directe, de sâmbătă după-amiaza.

                          Astfel, „marea finală” dintre CSȘ Bacău și CSȘ Buzău a devenit un joc ca oricare altul, fără nicio posibilitate de modificarea a ierarhiei. Buzăul a obținut o victorie platonică (3-2), marea câștigătoare- a turneului și a Seriei C- rămânând favorita publicului din sala de sport a Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, CSȘ Bacău.

                          „La începutul campionatului, eram creditați cu șanse la locurile 2-3 în această serie, în situația în care Buzăul încheiase sezonul trecut în primele patru echipe ale țării. Noi am reușit însă să ne depășim condiția.

                          Este, înainte de orice, meritul fetelor, care alcătuiesc o generație talentată și s-au mobilizat fantastic, reușind să atingă un vârf de formă la acest ultim turneu.

                          Totodată, a contat foarte mult și sprijinul părinților. Ne bucurăm foarte mult pentru această reușită și vrem să ne pregătim cât mai bine pentru turneul semifinal. Până la turneul semifinal urmează un gol competițional de mai bine de o lună și jumătate pe care îl vom umple cu cât mai multe jocuri de verificare”, a declarat antrenorul CSȘ Bacău, Traian Șnel, care are la dispoziție următorul lot de jucătoare: Cristiana Aștefănoae, Melisa Tânjală, Carla Paladi, Andreea Laza, Teodora Elisei, Ami Rugiubei, Daria Pocovnicu, Erika Aanei, Ema Samson, Stephanie Jipa, Andreea Ghincea, Teo Anton, Amalia Cocea, Cezara Pavel, Karina Miunteanu și Giulia Gherasimoae.

                          De notat că, spre deosebire de sezoanele trecute, ediția actuală a Campionatului Național Under 15 la volei feminin a adunat la start un număr record de formații, 78, repartizate în 17 serii. Cele 17 câștigătoare ale seriilor (listă-premium pe care se regăsește și CSȘ Bacău) și cele mai bine cotate 13 echipe de pe locul 2 vor fi prezente la turneul semifinal din martie. La acest turneu semifinal, cele 30 de formații calificate vor fi împărțite în șase serii a câte cinci echipe.

                          Câștigătoarele celor șase serii vor merge automat la turneul final, în timp ce ocupantele locurilor secunde și cele mai bune două echipe de pe locurile 3 se vor bate pentru ultimele două bilete cu prilejul unui al doilea turneu semifinal programat în aprilie. Sună complicat, dar nimic nu este simplu într-un campionat. Important este să tragi tare și să crezi în… Speranțele tale.

                          Știința Bacău, calificată matematic la turneul de promovare

                          Divizionara A2 de volei masculin Știința Bacău este calificată matematic la turneul de promovare în A1 programat în aprilie. Cu două turnee înainte de încheierea Seriei de Vest, echipa antrenată de Eusebiu Țurcanu și Ionuț Vasluianu este lideră autoritară , cu un total de 23 de puncte, 11 în plus față de a doua clasată, ACS Pro Volley Oradea.

                          Din cele 23 de puncte, șapte au fost cucerite de studenți la cel de-al treilea turneu al Seriei De Vest, desfășurat la finalul săptămânii trecute, la Zalău. În primul joc oficial al lui 2024, cel de vineri, cu ACS Pro Volley Oradea, băcăuanii au suferit prima și singura înfrângere stagională: 2-3 (25-23, 21-25, 19-25, 25-18, 14-16).

                          „Cei de la Oradea, care alcătuiesc, ca și în cazul nostru, un mix între jucătorii cu vastă experiență și tinerele speranțe s-au ambiționat foarte mult, noi am intrat cu pieptul înainte și, cumulat cu niște grave greșeli de arbitraj pe finalul jocului, a rezultat această înfrângere. Nu este o dramă, ci mai degrabă o lecție, care ne arată că nu avem voie să ne realxăm. Dacă jucăm așa cum am făcut-o în primele două turnee din toamnă, nu sunt probleme”, a subliniat antrenorul Științei, Sebi Țurcanu.

                          Într-adevăr, în următoarele două partide ale turneului de la Zalău, băcăuanii au jucat la nivelul lor, iar victoriile au venit în mod firesc: sâmbătă, 3-1 (25-17, 23-25, 25-18, 25-140 cu gazdele de la SCM Zalău, iar duminică, 3-0 (25-21, 25-13, 25-16) cu „lanterna” CS Vâlcea 1924. Pentru Știința Bacău urmează turneul de pe teren propriu, din perioada 1-3 martie, ultimul al Seriei de Vest la care vor participa băcăuanii, în condițiile în care ei vor sta la turneul cu numărul 5.

                          Athletic Park: Proiectul ambițios de infrastructură sportivă din Bacău devine realitate!

                          Ziua de astăzi reprezintă un moment semnificativ pentru Bacău, deoarece Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a semnat contractul pentru executarea proiectului Athletic Park. Această inițiativă ambițioasă, inovatoare și unică este menită să poziționeze Bacăul pe harta orașelor cu infrastructură sportivă de top.

                          Investiția pentru proiectul Athletic Park se ridică la 14,5 milioane de euro, cu un termen de finalizare remarcabil de scurt, de doar 8 luni. Ivancea a exprimat încredere că până în toamna acestui an, locuitorii din Bacău pasionați de activitățile în aer liber vor avea acces la o facilitate sportivă construită la cele mai înalte standarde.

                          Faptul că proiectul va fi realizat de un antreprenor local de încredere, cu un istoric de succes în investiții finalizate, servește ca o garanție a seriozității cu care proiectul a fost abordat încă de la început.

                          Ivancea a recunoscut, de asemenea, contribuția semnificativă a domnului Flemming Overgaard, un arhitect danez care va face parte din echipa de execuție. Inspirat de proiectul său din Ødense, Athletic Exploratorium, medaliat cu aur la nivel mondial, Overgaard a avut un rol crucial în conturarea viziunii pentru Athletic Park din Bacău.

                          Conștient de așteptarea îndelungată a entuziaștilor de sport din Bacău, Ivancea le-a asigurat că așteptarea s-a încheiat. Odată cu semnarea contractului pentru executarea proiectului, realizarea Athletic Park este acum pe drumul cel bun. A subliniat că această facilitate sportivă nu este un moft, ci o necesitate, exprimând astfel rezultatul consultărilor publice organizate pentru a da voce dorințelor locuitorilor din Bacău, pe care le-a ascultat și le-a transpus în materializarea acestei investiții.