duminică, 28 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 562

Amenzi de 85.000 de lei într-o singura zi

    La data de 05 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier Bacău, împreună cu cei de la ordine publică au desfășurat o acțiune în județ, pentru combaterea abaterilor săvârșite de pietoni.

    În cadrul activităților au fost legitimate peste 250 de persoane și au fost verificate 200 de autovehicule.

    Polițiștii au aplicat 179 de sancțiuni contravenționale, din care 79 pentru abateri săvârșite de pietoni, în valoare totală de peste 85.000 de lei.

    Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și au fost efectuate 80 de testări cu aparatele din dotare.

    Arestat după ce s-a dus peste fosta concubina și a bătut-o

      La data de 05 martie a.c, polițiștii din cadrul Poliției orașului Buhuși au reținut un tânăr de 28 de ani din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și violență în familie. Cel în cauză a fost introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

      Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 03 martie a.c., în jurul orei 20:00, cel în cauză a revenit la domiciliul fostei concubine în vârstă de 27 de ani, deși îi era interzis acest lucru prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Buhuși și ar fi lovit-o.

      După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut de polițiști și introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

      Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și violență în familie.

      Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu lideri europeni și s-a adresat Congresului PPE

        Președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a avut miercuri o serie de întâlniri bilaterale cu lideri europeni de anvergură și a vorbit în deschiderea Congresului Partidului Popular European, care se desfășoară pe 6 și 7 martie 2024 la București.

        Liderul liberal Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, cu care a discutat despre strategia popularilor europeni pentru victoria în alegerile europene din luna iunie. În contextul războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina, cei doi lideri politici au accentuat nevoia de a promova valori europene precum libertatea, democrația și siguranța, împreună cu nevoia ca Uniunea Europeană să fie în continuare alături de Ucraina.

        Președintele PNL s-a întâlnit apoi cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, căreia i-a spus că obiectivul european cel mai important al României astăzi este aderarea deplină la Spațiul Schengen. De asemenea, liderul PNL a accentuat nevoia ca Uniunea Europeană să susțină fermierii și agricultura românească și să ajute semnificativ Republica Moldova pe drumul ei european. În numele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă și-a exprimat susținerea în privința candidaturii Ursulei von der Leyen pentru al doilea mandat de președinte al Comisiei Europene.

        Înaintea debutului Congresului PPE, în conferința de presă susținută împreună cu Manfred Weber, președintele Partidului Popular European, Nicolae Ciucă a mulțumit pentru susținerea pe care PPE a acordat-o României și PNL, inclusiv în ceea ce privește subiectul Schengen. Manfred Weber a spus că îl consideră pe Nicolae Ciucă un bun prieten și a precizat că mandatul lui de prim-ministru a fost un succes pentru România.

        Adresându-se celor 1.500 de delegați la Congresul Partidului Popular, președintele Partidului Național Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat credința în viitorul european al țării și în rolul PNL pentru România: „Destinul și viitorul românilor este Uniunea Europeană. Politica liberală este în continuare coerentă cu vocația sa națională și europeană, iar PNL arată astăzi lumii și țării că România contează”. Nicolae Ciucă a avertizat de asemenea asupra pericolului reprezentat de atitudinile extremiste și anti-europene, susținând că Europa trebuie apărată: „Nu putem permite extremiștilor și populiștilor să atace și să slăbească Europa. Europa este soluția la provocările noastre comune. Europa este viitorul nostru și PPE va continua să apere și să susțină Uniunea Europeană”.

        Pe parcursul zilei de miercuri, liderul Partidului Național Liberal s-a întâlnit de asemenea cu oficiali și lideri politici de centru-dreapta de pe continent, din Suedia, Bulgaria, Serbia și Italia. În discuția cu Hans Wallmark, președintele Grupului Parlamentar de Prietenie Suedia – Romania au fost abordate aspecte legate de colaborarea bilaterală dintre România și Suedia în Uniunea Europeană, iar Nicolae Ciucă a adresat felicitări pentru încheierea procesului de aderare a Suediei la NATO.

        Întâlnirea cu Boiko Borisov, liderul partidul de guvernământ GERB din Bulgaria, s-a axat pe demersurile pentru aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen precum și pe interesele comune din domeniul energiei și al securității în Marea Neagră.

        Dialogul cu Ana Brnabic, premierul Serbia, a vizat sprijinul României pentru traseul european al Serbiei și consolidarea legăturilor de bună vecinătate, iar cel cu Antonio Tajani, vicepremierul Italiei, s-a concentrat pe subiectul românilor din Italia, cea mai mare comunitate românească din Occident și pe dezvoltarea în continuare a relațiilor economice româno-italiene.

        7 martie 2024

          Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău, în sprijinul victimelor incendiului din Buhuși

            Astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bacău s-a reunit într-o ședință de urgență convocată de prefectull Lucian Bogdănel pentru a discuta și aproba măsurile necesare în urma incendiului tragic ce a avut loc duminică, 3 martie, în localitatea Buhuși.

            Incendiul a afectat un imobil cu o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați, locuit de 37 de persoane, printre care se numără 19 copii. În cadrul ședinței, a fost aprobat un plan de măsuri menit să permită autorităților locale să acționeze rapid și eficient în sprijinul persoanelor afectate.

            Primăria Buhuși, sub coordonarea primarului Vasile Zaharia, va asigura spațiile necesare pentru cazarea de urgență a persoanelor afectate, utilizând fondurile de rezervă disponibile la nivelul autorităților administrației publice locale.

            De asemenea, Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență va emite adrese către Departmentul pentru Situații de Urgență din cadrul M.A.I. și Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, solicitând disponibilizarea de containere, bunuri de cazarmament și alimente neperisabile în raport cu necesitățile urgente ale UAT Buhuși.

            Prefectul Lucian Bogdănel a declarat: „Am aprobat planul de măsuri care permite autorităților locale să vină rapid în sprijinul acestor oameni năpăstuiți. CJSU și autoritățile locale acționează cu responsabilitate pentru depășirea acestei situații de urgență și revenirea la o viață normală. Buhușenii afectați de incendiul din 3 martie trebuie să știe că nu sunt lăsați să se descurce de unii singuri, iar vom cere sprijin inclusiv din partea Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne și a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale în funcție de natura solicitărilor ulterioare formulate de Primăria Buhuși.”

            Noi zboruri de pe Aeroportul Internațional Bacău

            Aeroportul Internațional George Enescu Bacău își consolidează poziția ca un punct de plecare strategic pentru călătorii, anunțând o serie impresionantă de noi destinații și zboruri în cadrul programului său de vară, care va debuta pe 31 martie.

            Odată cu adăugarea unor orașe europene de prestigiu la portofoliul său existent, cum ar fi Milano, Londra, Roma, Bruxelles, Torino, Dublin și Barcelona, Aeroportul Bacău deschide ușile către noi experiențe de călătorie. Cele cinci orașe adiționale incluse în programul de vară promit diversitate și farmec:

            Bergamo: O bijuterie italiană cu arhitectură medievală și o atmosferă boemă, ce îi atrage pe iubitorii de istorie și artă.

            Bologna: Poarta de intrare în inima Italiei, oferind o incursiune într-o lume bogată în tradiție culinară și patrimoniu cultural.

            Catania: O destinație siciliană plină de farmec, aflată pe malul Mării Mediterane, cunoscută pentru peisajele sale spectaculoase și istoria sa captivantă.

            Liverpool: O incursiune în cultura britanică, cu o moștenire muzicală deosebită și o arhitectură ce amintește de epoci trecute.

            Madrid: Capitala Spaniei, un centru vibrant de artă, cultură și gastronomie, care combină eleganța tradițională cu modernitatea urbană.

            În plus față de aceste destinații europene, Aeroportul Bacău va oferi și zboruri charter către atracții exotice, precum Grecia (Creta – Heraklion) și Turcia (Antalya), în parteneriat cu agenții de turism recunoscute.

            Călătorii interesati pot consulta orarul complet al zborurilor pe site-ul oficial al Aeroportului Bacău.

            Această expansiune semnificativă a rețelei de zboruri reprezintă nu doar o oportunitate de călătorie extinsă, ci și un efort concret al Aeroportului Bacău de a deveni un hub regional din ce în ce mai important. Pasagerii sunt încurajați să exploreze noile orizonturi oferite de această dezvoltare entuziasmantă în universul călătoriilor aeriene.

            Jocuri de casino de jucat când te plictisești de sloturi

              Image by pikisuperstar on Freepik

              Citește și află care sunt jocurile de casino alternative pe care le poți încerca pe platformele online atunci când te plictisești de păcănele. Descoperă acum!

              Jocuri alternative pe care le poți juca în cazinourile digitale atunci când te-ai plictisit de păcănele

              În cazinourile online și terestre, jocurile de pacanele înregistrează cea mai ridicată cotă de popularitate. De exemplu, în cazinourile din Las Vegas, peste 64% dintre jucătorii se găsesc la aparatele de sloturi. În mediul digital, pe platformele de casino, precum Vulkan Vegas, 70% dintre jucători se află în secțiunea de pacanele. Succesul sloturilor se datorează unui număr mare de motive.

              Printre acestea se numără varietatea tematică, multitudinea mecanismelor de joc, a funcțiilor și caracteristicilor speciale și câștigurile potențiale. De asemenea, operatorii de cazino acordă în mod frecvent bonusuri la care contribuția la rulaj este de 100% numai în cazul acestei categorii de jocuri. În aceste condiții, atunci când te plictisești de sloturi, care ar fi jocurile alternative ideale de jucat? Citește în continuare și vei afla.

              Cum îți alegi alternativa la pacanele dintre jocurile de casino?

              În același mod în care îți selectezi jocurile că la aparate trebuie să îți alegi și alternativa dintre jocurile de masă. Printre caracteristicile pe care trebuie să le cauți se numără:

              • RTP-ul – valoarea ratei de întoarcere a sumelor pariate de jucător este un element esențial indiferent de jocul ales. Trebuie căutate valori cât mai apropiate de 99%, acestea oferind un randament mai bun pe termen scurt în ceea ce privește potențialul de câștig.
              • Volatilitatea – toți jucătorii trebuie să fie interesați de frecvența de câștig și de valoarea potențială a câștigurilor acordate de jocul de masă pe care îl aleg.
              • Posibilitatea de scădere a avantajului casei – anumite jocuri de cazino, precum blackjack și craps le oferă jucătorilor mici avantaje atunci când folosesc strategii sau pariază pe anumite opțiuni, ceea ce îi ajută să scadă avantajul casei.
              • Caracateristicile și funcțiile speciale – de exemplu, la jocurile crash, precum Aviator, poți obține free bet-uri sau poți activa bonusuri în timpul jocului, pe chat-ul live.
              • Modul de joc – unele jocuri solicită atenția jucătorilor datorită regulilor care trebuie urmate (poker, ruletă, craps) în timp ce altele au un mecanism mai simplu de joc (lozuri razuibile, bingo, loto, etc).

              Desigur, câștigurile potențiale constituie un alt criteriu de care trebuie să țină cont jucătorul în procesul de selecție a jocurilor. De asemenea, șansele potențiale de câștig ar trebui să conteze pentru jucător, pentru că, atunci când beneficiezi de oportunități mai numeroase și îți poți valorifica abilitățile poți să ieși în avantaj la finalul sesiunii de joc.

              Care sunt jocurile de cazino pe care le poți juca ca alternativă la sloturi?

              Din fericire, în portofoliul operatorilor de site-uri de casino există mult mai multe opțiuni alternative decât în cazinourile terestre. Pe lista cu jocuri de cazino, în afara sloturilor, se mai găsesc și:

              • Ruletă,
              • Poker,
              • Blackjack,
              • Craps,
              • Dice,
              • Video poker,
              • Keno,
              • Video bingo,
              • Loto,
              • Bingo,
              • Lozuri răzuibile,
              • Jocuri crash,
              • Jocuri de masă live,
              • Show-uri live.

              Jucătorii dornici să testeze altceva își vor putea alege oricare dintre aceste jocuri. Operatorii de casino oricum își propun în mod continuu să îmbunătățească rata de atracție către aceste categorii de jocuri. Drept urmare, au lansat promoții pentru unele dintre aceste tipuri de jocuri, așa cum sunt bingo, loto și jocuri de masă live.

              Care sunt cele mai interesante jocuri de casino pe care le poți juca în mod alternativ cu sloturile?

              În baza caracteristicilor jocurilor și a avantajului casei, precum și a RTP-ului și volatilitățîi, câteva jocuri de cazino ies în evidență:

              • Video poker – un mecanism de joc foarte simplu (jucătorul alege cărțile pe care să le păstreze și apoi apasă butonul Deal pentru a afla rezultatul mâinii jucate). Are un avantaj al casei sub 0.50%, ceea ce înseamnă un RTP de 99.5%. Aceste atribute poziționează acest tip de poker printre cele mai avantajoase jocuri de cazino.
              • Pai Gow Poker – variantă de poker care se joacă folosindu-se șapte cărți și la care jucătorul trebuie să formeze două mâini (una cu cinci cărți, alta cu două cărți). Avantajul casei este de 1.50%, ceea ce rezultă un RTP de 98.5%.
              • Spanish 21 – versiune de blackjack, în care avantajul casei de 0,40% (în cazul regulii conform căreia crupierul va sta dacă are o mână soft 17) sau 0.76% (în cazul regulii conform căreia crupierul va solicita carte la soft 17). RTP-ul este de 99.6% sau 99.24%.

              Acestor variante de joc li se mai pot adăuga și baccarat, blackjack în stilul Vegas (avantajul casei este 0.28%, iar RTP-ul de 99.72%), Super Fun 21, Double Down Stud, Casino War (jocul de cărți „Război”) sau jocul Catch a Wave. Sunt și unele jocuri de casino care trebuie evitate chiar dacă te plictisești de păcănele, așa cum sunt keno, Bonus Six (poker) și Sic Bo.

              În cazul acestor jocuri, avantajul casei ajunge până la 29% (keno), 33.3% (Sic Bo) și 23.83% (Bonus Six). Jucătorul ar trebui să caute de fiecare dată doar acele jocuri de cazinou care îi acordă cele mai bune șanse de distracție.

              Patru bărbați reținuți de polițiști după ce au răpit o tânără de 21 de ani și l-au bătut pe însoțitorul acesteia

              La data de 02 martie a.c., polițiștii au fost sesizați prin SNUAU 112, de către o tânără de 19 ani, despre faptul că, un bărbat de 30 de ani ar fi fost lovit de mai multe persoane. Ulterior, cei în cauză ar fi urcat o tânără de 21 de ani într-un autoturism, împotriva voinței acesteia și au plecat într-o direcție necunoscută.

              Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău, împreună cu cei din cadrul Secției 2 Poliție Bacău au început de urgență căutările tinerei de 21 de ani, aceasta fiind identificată la scurt timp la locuința unui bărbat din municipiu.

              Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 02 martie a.c., tânăra de 21 de ani, în timp ce se afla împreună cu un bărbat de 30 de ani și o prietenă de 19 ani în fața unei societăți comerciale din municipiu, în urma unui conflict spontan, ar fi fost urcată într-un autoturism împotriva voinței sale.

              După incident, bărbatul de 30 de ani ar fi fost lovit de către cei în cauză, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

              În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Bacău au fost identificați 4 bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani toți din municpiu, bănuiți de comiterea faptelor.

              La data de 04 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Bacău cu sprijinul colegilor din cadrul Secției 2 Poliție Bacău și cei ai Serviciului de Investigații Criminale, au pus în aplicare 4 mandate de aducere pe numele celor în cauză, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri.

              După administrarea probatoriului, polițiștii i-au reținut pe cei 4 bărbați pentru 24 de ore și i-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău.

              Suportul de specialitate a fost asigurat de Brigada Operaţiuni Speciale Bacău.

              Activitățile au beneficiat de sprijinul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Bacău.

              Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violenţe și lipsire de libertate.

              Anunț umanitar! Ajută un copil să își împlinească visul de a fi normal

                Un copil este cea mai de preț comoară pentru un părinte, și orice copil trăiește și luptă pentru copilul său. Pentru un copil nu este nimic mai intens și mai amarnic ca nedreptatea. Așa este și pentru familia Nedelcu care se confruntă cu o mare încercare a vieții pe care le-a dat-o Dumnezeu.

                Sabina Nedelcu este o elevă de 14 ani, în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Ion Borcea” din Racova și este un copil deosebit, liniștită, sensibilă, cu rezultate foarte bune la învățătură (o să reprezinte școala la Olimpiada de Istorie pe data de 16.03.2024) este sârguincioasă să treacă testul pe care viața a decis să il pună în cale.

                Sabina suferă de Scolioză (deformarea coloanei în plan frontal) și se luptă cu această boală din 2021, făcând zi de zi terapie, purtând corset dar care nu a avut niciun efect pozitiv asupra bolii.

                După multe investgații, dr. Alexandru Thiery, medic ortoped pediatru, a decis că trebuie intervenit chirurgical asupra copilului.

                Operația se poate face doar la Spitalul Privat Monza din București, iar costul estimativ conform facturii proformă este de aproximativ 24.000 de euro, sumă de care familia nu dispune și intervenția trebuie făcută în cel mai scurt timp psibil.

                Rugăm stăruitor pe cei care simpatizează cu Sabina și cu familia ei, să-i ajute să treacă cu bine peste această încercare.

                Donațiile în lei se pot face in contul tatălui Nedelcu Constantin, deschis  la BRD RO88BRDE040SV98152220400.

                Pentru cei din Racova care nu au posibilitatea să doneze în cont și vor să o ajute pe Sabina o pot face la doamna bibliotecar Geta Vaman sau direct părinților.

                Doi băcăuani, prinși cu droguri în centrul Bacăului

                  Luni, 04.03.2024, în jurul orelor 15.20, lucrători din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei aflați în timpul activităților de patrulare pedestră, în zona centrală a municipiului Bacău, au observat două persoane de sex masculin cu un comportament suspect.

                  În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au găsit două plicuri cu materie vegetală și o țigaretă pregătită pentru a fi consumată.

                  Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Locale Bacău, unde au fost legitimate, documentele procedurale întocmite împreună cu bunurile ridicate fiind predate serviciului specializat din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în vederea dispunerii măsurilor legale conform competenței.

                  Doi fermieri trimiși în judecată pentru evaziune fiscală, distrugere de recolte si amenințăti cu moartea

                  Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a emis un comunicat oficial privind trimiterea în judecată a doi inculpați pentru infracțiuni grave, printre care se numără evaziunea fiscală și amenințarea cu moartea.

                  Conform comunicatului, procurorii din cadrul Parchetului au dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați la data de 4 martie 2024. Aceștia sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, reținerea și nevărsarea sumelor reprezentând impozite sau contribuții, amenințare, distrugere și nesupravegherea depozitelor deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și a produselor de protecție a plantelor.

                  În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada 2016-2022, cei doi inculpați au desfășurat activități agricole pe o suprafață nedeclarată de teren agricol, comercializând ulterior cantități însemnate de cereale și plante oleaginoase fără a plăti impozitele corespunzătoare. De asemenea, în anul 2021, în cursul anului 2021, în două rânduri, în timp ce se aflau pe un teren agricol situat pe raza unei localităţi din jud. Bacău, au adresat ameninţări cu moartea, cu distrugerea prin incendiere a utilajului agricol folosit şi cu distrugerea unor culturi agricole unui angajat al unei societăţi comerciale având ca obiect desfăşurarea de activităţi agricole

                  În plus, în anii următori, unul dintre inculpați a reținut impozitul pe veniturile din arendă, fără a-l plăti la termen, iar celălalt a distrus o cultură de rapiță și a depozitat în mod necorespunzător îngrășăminte chimice pe un teren deținut.

                  În vederea reparării pagubei, au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra mai multor imobile ale unuia dintre inculpați. Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Bacău pentru soluționare, cu propunerea de a menține măsurile asigurătorii dispuse.

                  Precizăm că trimiterea în judecată reprezintă finalizarea anchetei penale conform Codului de procedură penală și nu afectează în niciun fel prezumția de nevinovăție a inculpaților.

                  A fost semnat contractul de finanțare pentru extinderea rețelei de gaze naturale în Onești

                    Împreună cu primarul municipiului Onești, Laurențiu Neghină, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, a participat la semnarea unui contract de finanțare crucial pentru proiectul de extindere a rețelei de distribuție gaze naturale în cartierele Slobozia și Borzești. Evenimentul a avut loc la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

                    Investiția, estimată la aproximativ 9 milioane de lei, primește un sprijin substanțial de 6.6 milioane lei prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Această extindere a rețelei de gaze naturale va avea un impact semnificativ asupra comunității, facilitând accesul la energie pentru locuitori și creând premisele necesare pentru dezvoltarea economică a zonelor implicate.

                    Valentin Ivancea a transmis sincere mulțumiri secretarului de stat Alexandru Stoica pentru implicarea și sprijinul acordat în acest proiect. El a subliniat, de asemenea, relația de colaborare excelentă dintre administrația locală și minister, apreciată în mod deosebit de primarii din județul Bacău.

                    În încheiere, Ivancea a felicitat primarul Laurențiu Neghină pentru inițiativa demarată încă din anul 2021. Extinderea rețelei de gaze naturale este o nouă realizare notabilă pentru acest edil, deschizând noi oportunități pentru activitatea economică din cartierele Slobozia și Borzești și contribuind la progresul durabil al comunității locale.

                    Portofel pierdut, returnat de polițiștii locali

                      Luni, 04.03.2024, în jurul orelor 08.26, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică și Evidența Persoanei au gasit în timpul activităților de patrulare, într-o stație de autobuz, un portofel care conține documente, mai multe carduri și suma de 595 lei.

                      În urma verificărilor efectuate, polițiști locali au identificat proprietarul, numitul H.M. domiciliat în municipiul Huși, județul Vaslui s-a prezentat la punctul de lucru al Poliției Locale aflat în Piața Centrală unde a intrat în posesia bunului.

                      Acesta a declarat că a pierdut accesoriul într-un moment de neatenție, fapt pentru care polițiștii locali i-au recomandat să manifeste mai multă atenție cu bunurile personale pe care le deține, pentru a evita astfel de incidente neplăcute.

                      Copiii, fascinați de câinele jandarm DACA

                      Aventură neobișnuită pentru zeci de copii de la Grădiniță cu Program Prelungit ” Letea”, care au petrecut câteva ore în compania jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău.

                      Cei peste 80 de prichindei au fost curioși să afle tot ce reprezintă meseria de jandarm.
                      Micuții au vizitat Sala Tradițiilor, punct muzeistic care înglobează istoria Jandarmeriei Române pe meleaguri băcăuane.

                      Copiii au urmărit cu mare atenție exercițiul demonstrativ cu tema ,,Acțiunea subunității de intervenție antiteroristă în cazul unui atac armat”, desfășurat de luptătorii Detașamentului de Intervenţie Antiteroristă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

                      Potrivit scenariului, jandarmii au intervenit pentru capturarea/neutralizarea suspecților după urmărirea și interceptarea acestora în trafic.

                      Fiecare copil a testat echipamentul din dotarea jandarmilor și a folosit semnalele luminoase și acustice ale autospecialelor.

                      Punctul culminant a fost exercițiul desfășurat de câinele – jandarm DACA, care a prezentat diverse modalități de intervenție pentru reţinerea unui potenţial infractor și a executat, disciplinat, comenzile de dresaj ale partenerului său, plutonier adjutant Rafailă Gheorghe, care de peste 20 de ani se ocupă de câinii de serviciu ai Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.

                      Patrupedul jandarmilor, DACA, a atras toată atenția, copiii i-au admirat demonstrațiile cu emoții și zâmbete.

                      Demonstratiile pregătite pentru cei mici au avut și rol educativ, astfel activitatea a oferit copiilor oportunitatea de a-și forma o gândire flexibilă, orientată spre umanitate, responsabilitate și schimbare pozitivă. Jandarmii le-au explicat micuților că în faţa unui câine dresat, răufăcătorii nu au nicio şansă de scăpare.

                      Cel mai așteptat moment a fost cel în care cei mici au mângâiat-o pe DACA şi au făcut poze.

                      Deloc surprinzător, după exerciţiu, mai ales vizitatorii băieţi au decis că se vor face jandarmi, atunci când vârsta le va permite.

                      Vizita copiilor în echipa jandarmilor s-a desfășurat cu multă distracție, zâmbete și voie bună.

                      Programul casieriilor RAJA în 08 martie 2024 – Ziua Internațională a Femeii!

                        Casieriile RAJA SA vor fi închise vineri – 08 martie 2024, de Ziua Internațională a Femeii. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților, precum contul de client RAJA (accesibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația de mobil), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

                        În această perioadă, activitatea structurilor RAJA SA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se desfășoară fără întrerupere.

                        Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, clienții societății pot apela numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924, accesibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât utilizatorii să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi.

                        Le mulțumim abonaților noștri pentru înțelegere și le urăm tuturor doamnelor și domnișoarelor „La mulți ani!

                         

                        Biroul de Comunicare

                        Povestea eroinei de la cutremurul din 1977 de la Spitalul Buhuși

                        Pe 4 martie 1977, un cutremur devastator a lovit România, aducând cu el suferință și pierderi de neimaginat. În mijlocul acestei tragedii, Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a devenit martorul unui act eroic de neuitat, care rămâne în memoria colectivă și în inimile celor care au trăit acea zi dramatică.

                        În acel moment tragic, când pământul se clătina și zidurile păreau că se prăbușesc, pacienții se trezeau în fața unui pericol iminent. La Spitalul Buhuși, bolnavii, cuprinși de panică, s-au năpustit spre căile de evacuare, îngroziți de cutremurul puternic care a lovit orașul.

                        Însă, în mijlocul haosului, o asistentă medicală s-a remarcat prin curajul și devotamentul său necondiționat față de pacienții pe care îi avea în grijă. Maria Teslaru, femeia aleasă să devină eroina acelei zile fatidice, și-a asumat riscuri incredibile pentru a-și salva semenii.

                        Coșul sobelor s-a prăbușit, iar zeci de cărămizi au căzut în timp ce oamenii se luptau să-și găsească refugiu. Încercând să salveze o pacientă neajutorată, Maria Teslaru a acoperit-o cu propriul trup, ca un scut uman. În acel moment, o cărămidă s-a desprins și a lovit-o puternic la cap, lăsând-o inconștientă pe loc. Locul în care a pierit asistenta Maria Teslaru este acum sectia de psihiatrie cronici a Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.

                        Respectul pentru Maria Teslaru depășește timpul și spațiul. Cu prețul vieții, a demonstrat curajul și dăruirea de sine în slujba celor aflați în suferință. Gestul ei eroic ar trebui să rămână o sursă de inspirație pentru toți cei care activează în domeniul medical și pentru societatea în ansamblu.

                        „Uitând-o pe Maria Teslaru, îi culcăm la pământ crucea sufletului, pe care și l-a înveșnicit jertfindu-se,” spune dna Teodora Busuioc, martor ocular al momentului tragic în care asistenta și-a pierdut viața. Cuvintele acestei doamne reflectă recunoștința pentru curajul neobosit și sacrificiul fără rezerve al Mariei Teslaru.

                        Asemenea acte de eroism ne aduc aminte de forța umană de a depăși adversitățile și de solidaritatea care se poate naște în momente de criză. Maria Teslaru rămâne un simbol al sacrificiului neegoist și al compasiunii, iar memoria ei ar trebui să trăiască în inimile noastre, amintindu-ne că, în vremuri tulburi, eroii pot apărea în cei mai neașteptați dintre noi.

                        Judo/ Cupa „Mărțișorul”: CSM- JC Royal Bacău, printre protagoniste

                        La finalul săptămânii trecute, Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău a găzduit cea de-a 45-a ediție a Cupei „Mărțișorul” la judo. Ediția din acest an a tradiționalului concurs a reunit pe cele patru spații de luptă un număr de 646 judoka reprezentând 43 de echipe din România și Republica Moldova.

                        Un rol de protagonistă a avut și CSM- Judo Royal Club Bacău, gruparea antrenată de Aurel Chelariu și Simona Aruș prezentându-se cu 19 sportivi, dintre care nouă au urcat pe podiumul de premiere.

                        Rezultatele CSM- JC Royal

                        Locul 1: Alexandra Galea U12, Dragoș Nistor U14, Denisa Cadar U16, Rareș Galea U16.

                        Locul 2: Matei Niga U12, Șerban Grama U12.

                        Locul 3: Andrei Andronic U10, Tudor Grosu U10, Yanis Ceomârtan U10.

                        Locul 5: Davide Cojan U12, Cristian Prisacariu U14, Rareș Abordulesei U16.

                        Martin Benchea Joca, încă două!

                        Lupul își schimbă părul, dar nu și năravul. La fel stă cazul și cu Martin Benchea Joca. Veteranul atletismului băcăuan a schimbat, anul acesta, prefixul, dar nu și-a pierdut buna obișnuință de a „colecționa” medalii.

                        Ultimele două au venit în primul weekend de primăvară, cu ocazia finalei Campionatelor Naționale Indoor, categoria de vârstă Masters, desfășurată în sala „Ioan Soter” din București.

                        În Capitală, atletul în vârstă de 70 de ani legitimat la CSM Bacău s-a laureat vice-campion național la 3000 m și a ocupat locul al treilea la 1500 m.

                        În prima din cele două probe, Martin Benchea Joca a trecut linia de sosire după 16 minute, 53 de secunde și două zecimi, în timp ce la 1500 m a înregistrat timpul de 7:54.95. Cu argintul și bronzul de la Naționalele de Sală, Benchea Joca a ajuns la un total de 182 de medalii în carieră. Și cu siguranță că nu se va opri aici. Lupul…

                        Județul Bacău: Mai puține nașteri dar și mai puține decese

                        Judetul Bacau continuă să fie martor la schimbări demografice semnificative, iar analiza mișcării naturale a populației pe întregul an 2022 și 2023 dezvăluie tendințe și evoluții importante. De la născuți vii și decese la căsătorii, divorțuri și decese sub un an, această privire de ansamblu aduce în discuție influențe demografice și sociale cruciale.

                        Evoluția născuților vii

                        În 2022, numărul născuților vii în judetul Bacau a fost de 5.986, în timp ce în 2023 acesta a înregistrat o scădere semnificativă, ajungând la 4.862. Diferența de -1.124 sugerează posibile schimbări în ratele de fertilitate, accesul la servicii medicale și condițiile socio-economice.

                        Evoluția deceselor

                        De-a lungul întregului an 2022, judetul a înregistrat 9.182 de decese, în timp ce în 2023 acest număr a scăzut la 8.155. O scădere cu 1.027 de decese, în condițiile în care autoritățile sanitare încă ne amenință cu COVIDUL, nu este doar surprinzătoare ci și o revenire la cifrele dinaintea „pandemiei”. Se poate spune că mortalitatea în 2023 a fost mai mică chiar și decât în 2017 (8641 decese) sau în 2016 (8668 decese).

                        Sporul natural

                        Comparând sporul natural, observăm că în 2022 a fost de minus 3.196 de persoane, iar în 2023 a crescut la minus 3.293. Deși au murit mai puține persoane, s-au născut și mai puțini băcăuani.

                        Căsătorii și divorțuri

                        Căsătoriile și divorțurile au înregistrat variații semnificative. În 2022, au fost înregistrate 3.927 de căsătorii și 822 de divorțuri, iar în 2023 aceste cifre au scăzut la 3.569 și, respectiv, 785. Anul trecut, lumea a prins curaj să-și întemeieze o familie și nu a divorțat ca în 2022..

                        Decedați sub un an:

                        Numărul de copii decedați sub un an a scăzut de la 33 în 2022 la 31 în 2023. Nu este o diferență semnificativă.

                        Viceprimarul Liviu Miroșeanu: Modernizarea Străzii Corbului, o lucrare afectată de întârzieri și practici inacceptabile, aproape de finalizare”

                        După numeroase obstacole și rezilieri de contract, locuitorii vor beneficia în curând de o stradă modernizată, dar viceprimarul insistă asupra reglementării pentru evitarea astfel de situații

                        Viceprimarul Liviu Miroșeanu a declarat că lucrarea de modernizare a Străzii Corbului, care a fost afectată de întârzieri și practici inacceptabile, este în sfârșit pe calea finalizării. Proiectul a fost marcat de dificultăți semnificative, inclusiv rezilieri de contracte și atribuiri succesive.

                        Inițial, contractul de modernizare a fost atribuit unei firme care nu a dus la îndeplinire aproape nicio etapă a lucrărilor. Ulterior, s-a semnat un alt contract cu rezultat similar, fiind necesară rezilierea și o nouă atribuire a lucrării. Această serie de întârzieri a fost alimentată de dezinteresul constructorilor, o legislație permisivă și tensiunile crescânde ale locuitorilor afectați.

                        În prezent, se desfășoară etapele finale ale proiectului, cu toarnarea stratului de bază de 8 cm în curs de desfășurare. Urmează stratul al II-lea de 5 cm, iar în funcție de condițiile meteo, se va realiza și stratul de uzură de 4 cm în aproximativ 14 zile. În aceeași perioadă, vor avea loc și ridicările la cotă necesare.

                        Viceprimarul Miroșeanu a subliniat că, în ciuda întârzierilor, lucrările vor fi finalizate. Cu toate acestea, el a atras atenția asupra necesității reglementării și supravegherii mai stricte pentru a evita astfel de situații în viitor.

                        „Asemenea întârzieri și nerespectarea obligațiilor contractuale de către firmele implicate nu sunt permise. Aceasta este o vulnerabilitate a administrațiilor locale pe care trebuie să o reglementăm și să o eliminăm”, a declarat viceprimarul.

                        El a adăugat că este esențial ca astfel de practici să înceteze și că vor fi luate măsuri pentru a asigura că viitoarele proiecte de infrastructură se desfășoară eficient și în conformitate cu termenele stabilite, în beneficiul comunității locale.