Acasă Blog Pagina 5527

Austeritate pe masa de Paste: Drobul si cozonacul, loviti de criza

    Bacauanii au inceput aprovizionarea de Paste. Criza economica si preturile mari din piete si din magazine nu tin insa cont de sarbatorile care se apropie. Multi cumparatori pleaca spre casa cu sacosele goale si spera ca a doua zi sa le aduca mai mult noroc.

    In piete este mai multa forfota decat de obicei. Multi bacauani au inceput deja periplul obisnuit pe la tarabe inainte de sarbatori. Cei care ar vrea sa puna deja la frigider traditionalul miel de Paste nu prea au de unde alege. Deocamdata, carnea de miel nu se gaseste decat in magazinele din piete si in supermarket-uri. In fosta sala de lactate a Pietei Centrale, unde s-au amenajat module pentru produse alimentare, au aparut primii miei. „Am vandut de dimineata cam 12 bucati, cu 15 lei kilogramul”, ne-a declarat Vasile Munteanu, vanzator la unul dintre magazine. In centrul noii hale de lactate, carligele asteapta mieii de la producatori. Acestia se tem insa ca vor ramane cu carnea nevanduta si au planuit sa vina cu marfa mai aproape de Pastele Catolic. „Nici nu stiu cati sa sacrificam, ne-a declarat Geanina Roman. Mai stam sa vedem care este cererea, cata lume intreaba.” Alti producatori sunt suparati rau pe normele sanitar-veterinare. „Ba nu ne lasa sa-i taiem ca nu au crotale, ba pun alte mofturi,a ne-a declarat furios un proprietar de oi. Ne trimit la veterinarii din sate, dar pana se scarpina si astia dupa ureche, trece Pastele.” Cine se grabeste sa puna mielul bine, in asteptarea mesei festive, poate alege carne din supermarket, unde pretul este, ce-i drept, mai piperat decat se estimeaza ca va ajunge in piete. Astfel, carcasa de miel costa in jur de 24 de lei kilogramul, iar cotletul ajunge la 28-29 de lei/kilogramul. Cine vrea sa manance friptura de peste mari si tari trebuie sa scoata cam 110 lei pentru un kilogram de cotlet de miel adus tocmai din Noua Zeelanda. Nici celelalte bucate nu au mila de portofelul bacauanilor. Ca de obicei in preajma sarbatorilor, pretul alimentelor a crescut. Doar legumele autohtone si verdeata au pastrat decenta pe eticheta: 1 leu legatura de patrunjel si marar, 0,50 de lei legatura de ceapa, 1 leu salata, 50 de bani legatura de spanac, 4 lei kilogramul de morcovi, 5,5 lei rosiile. In schimb, cozonacul (pentru care numai nuca ajunge la 13 lei kilogramul), pasca si ouale rosii sunt din ce in ce mai putin accesibile pentru un numar tot mai mare de bacauani. Unii sunt pregatiti sa stranga cureaua in acest an, altii vor face toate sacrificiile necesare pentru a avea o masa bogata.

    Doina Mincu

    Strada Teiului asteapta asfaltul: Locuitorii s-au saturat de gropi si praf

      Mai multi locuitori de pe strada Teiului ne-au sesizat cu privire la ritmul lucrarilor de reabilitare a zonei. Strada a intrat in modernizare pe 1 august 2008, iar pana acum au fost terminate doar trotuarele. Suparati ca ii va prinde Pastele cu nori de praf la ferestre, bacauanii au cerut sprijinul presei.

      Pe strada Teiului, din Bacau, lucrarile de modernizare au inceput in prima zi a lunii august 2008. Locuitorii din zona s-au interesat cat vor sta cu santierul in poarta si li s-a spus ca nu va dura decat pana la sfarsitul anului. A trecut iarna, dar numai trotuarele au fost betonate. Carosabilul a ramas plin de gropi. Strada este intens circulata de masini cu tonaj mare. Nori de praf invaluie case si oameni. Disperati ca fac degeaba curatenie de Paste, locuitorii au chemat presa. „V-am rugat sa veniti si sa ne ajutati sa scapam de praf, de mizerie, de gropi, ne-a declarat Dumitru Matei, locatar. Era vorba ca va fi asfaltata strada in trei luni. Au trecut mult mai multe. Prin ianuarie-februarie au fost betonate trotuarele, dar de atunci nu am mai vazut muncitori pe aici. Strada este jale. Cand ploua, e plin de apa si noroi. Cand este uscat, ne inecam in praf.” Gospodinele fac in zadar curatenie generala. Nici macar nu pot deschide geamurile din cauza prafului. „Trec masini de mare tonaj si este totul acoperit cu un strat gros de praf, de la florile din gradini, la geamuri si pereti, ne-a declarat Rodica Ungureanu. Vrem sa scapam odata de necaz. Nu cred ca mai este chiar atat de mult de lucru”. Autoritatile locale spun ca nu au uitat de strada Teiului si ca lucrarile s-au desfasurat intr-un ritm normal. aLucrarile nu au fost sistate. Acolo exista un acces lateral, in lungime de circa o suta de metri, unde s-au efectuat in ultima perioada lucrari: inlocuirea retelei de canalizare, bransamente, racorduri de canalizare. Pe acel acces lucrarile sunt executate in proportie de 95%. La sfarsitul lunii aprilie se va trece la pregatirea pentru asfaltare si la lucrarile de asfaltare, atat pe portiunea de acces cat si pe strada Teiului”, a explicat Ionut Tomescu, purtatorul de cuvant al Primariei. Strada nu este singurul of al locuitorilor de pe Teiului. In fata caselor se intinde un maidan plin de balarii. Oamenii stiu doar ca aici au fost niste sere. Dupa dezafectarea lor, locul pare parasit. Cu timpul, campul a ajuns groapa de gunoi a cartierului si nu numai. „Au inceput sa vina si din alte zone sa aduca moloz aici, spune Silvia Danalache. Si animalele moarte sunt aruncate aici. E un calvar, un focar de infectie. Nu stim al cui este terenul, dar am dori ca primaria sa se implice si sa fie curatat.” Terenul cu pricina apartine ANL. La sesizarea noastra, un inspector al Primariei Bacau a fost trimis in zona, mai ales ca in aceasta perioada se verifica in tot municipiul modul in care se efectueaza curatenia pe terenurile proprietate publica, dar si pe cele care sunt proprietate privata.

      Doina Mincu
      Codrin Pop

      Doru Sechelariu, al treilea la Spa-Francorchamps

        Pilotul bacauan Doru Sechelariu a incheiat pe pozitia a treia testele oficiale de pe circuitul belgian de Formula 1 de la Spa-Francorchamps. Este un rezultat meritoriu, in conditiile in care Sechelariu a preferat sa ruleze cu pneuri uzate, in timp ce majoritatea pilotilor a ales sa schimbe pneurile. Probabil, in conditiile in care ar fi schimbat pneurile, pilotul bacauan ar fi putut sa termine pe prima pozitie in testele oficiale, insa Doru Sechelariu a sacrificat un prim loc pentru a avea pneuri noi in cursele oficiale. In Formula BMW Europa, pilotii au la dispozitie un numar de pneuri pentru sezon.
        In prima zi de teste, desfasurata luni, Doru Sechelariu si inginerii echipei sale au sesizat ca masina nu merge in parametrii normali. Analizand situatia, inginerii au decis sa schimbe motorul, cel vechi fiind uzat. Ieri, cu un motor nou, Doru Sechelariu a mers aproape perfect, dimineata ocupand, pentru o buna bucata de timp, prima pozitie. Dupa-amiaza, cu pneuri uzate, Doru Sechelariu a terminat pe pozitia a treia. Pe prima pozitie a incheiat danezul Michael Christiansen.
        Pentru Doru Sechelariu au fost ultimele teste oficiale inainte de debutul in campionat. Urmeaza doua zile de teste in Italia, dupa care, pe 9 mai, la Barcelona, are loc prima cursa din sezonul oficial.

        Dan Alexandrescu

        Bani mai multi, numai pentru ajutorul de somaj: Pentru crearea de noi locuri de munca, doar firimituri

          Pentru masurile active de combatere a somajului au fost alocate de sapte ori mai putine fonduri decat s-a cerut. Anul acesta, primariile pot angaja 260 persoane fata de 850, in 2008. Pentru ajutorul de somaj suma alocata este mai mare decat anul trecut, dar mai mica in comparatie cu necesarul prognozat.

          In timp ce de la o luna la alta numarul somerilor tot creste, alarmant, fondurile alocate pentru combaterea acestui fenomen sunt aproape nesemnificative fata de cat este necesar. Desi conducerea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Bacau a solicitat pentru acest an un buget putin mai mare decat anul trecut, pentru masurile active, sumele repartizate institutiei nu se ridica nici macar la nivelul celor din 2008. aPractic, am primit de 6-7 ori mai putin decat am cerut si am estimat ca este nevoie, ne-a spus Ioan Silitra, directorul AJOFM Bacau. Si aceasta in timp ce tocmai pentru finantarea masurilor active de ocupare a fortei de munca vin cele mai multe solicitari din partea angajatorilor”. Pentru masurile ce vizeaza finantarea completarii veniturilor celor angajati din randul somerilor, incadrarea absolventilor, a persoanelor peste 45 de ani etc., conducerea AJOFM a cerut 7.234.000 lei, dar i s-au alocat 1.481.000 lei. In acelasi timp, pentru angajarea temporara a somerilor din mediul rural la lucrari comunitare AJOFM a cerut 2.880.000 lei dar a primit doar 464.000 lei. Anul trecut numai pentru aceasta forma de stimulare a crearii de noi locuri de munca au fost repartizati 2.347.862 lei. In schimb, lucrurile stau ceva mai bine la capitolul indemnizatii de somaj. Pentru plata acestora, in 2009 vor fi 44.837.000 lei, cu 15.025.000 lei mai putin decat s-a solicitat si cu 17.364.320 lei mai mult fata de 2008.

          In pericol si angajamentele de anul trecut

          Asa cum arata bugetul pentru somaj in acest moment, perspectiva este sumbra. aCu banii pe care ni i-a repartizat nu reusim sa acoperim nici angajamentele de anul trecut, a mai declarat directorul AJOFM Bacau. Numai la ocuparea temporara a fortei de munca avem angajate inca de anul trecut conventii, in derulare, de 1.800.000 lei. Or, suma alocata este de 1.481.000 lei. Si pentru indemnizatii este putin. Bugetul total este acoperitor pentru pana in a doua jumatate a anului”. In conditiile in care bugetul este de aproape sapte ori mai mic decat necesarul, conducerea AJOFM se afla in imposibilitatea de a onora cererile de finantare venite din partea angajatorilor. Daca in anii anteriori, banii ajungeau pentru angajarea temporara a 8-10 oameni din fiecare comuna, acum sunt suficienti pentru incadrarea a 1-2 persoane. Pentru acest an suma solicitata ar fi garantat angajarea temporara a 800 de oameni. Fondul repartizat permite incadrarea a cel mult 260. aNu suntem blocati total, dar nici nu ne permitem sa semnam conventii, sa facem angajamente. Vor fi foarte multi nemultumiti”, a conchis seful AJOFM. Pana in prezent, peste 150 dintre primarii si angajatori au cerut de la AJOFM subventii pentru crearea de noi locuri de munca. Printre solicitanti se afla multe primarii din mediul rural, unde sunt peste 62 la suta dintre cei 17.621 someri inregistrati la nivelul judetului Bacau la sfarsitul lunii martie.

          Elena Tintaru

          A fi sau a nu fi belgian?

            Sub semnul acestei intrebari se rezuma o vizita de doua zile in capitala Belgiei, Bruxelles. E drept, acest ragaz de timp nu este suficient pentru a fi un vizitator avizat, dar cu toate acestea, o data ce ai pus piciorul pe taramul acesta nu ai nici o indoiala ca ai face experienta de a locui o vreme acolo. Poate fi datorita caracterului latin care ne apropie, cultural vorbind, de acesti oameni, care se exprima de multe ori asemanator noua (si ma refer aici la clasica traversare a strazii pe rosu, sau la fumatul in plina strada, claxonatul excesiv si multe altele pe care timpul nu mi le-a permis sa le cunosc), si poate fi in acelasi timp datorita multitudinii de lucruri care ne plaseaza aproape diametral opus. Dar, mai bine va pictez un tablou pestrit despre cum este Bruxelles, si va las sa raspundeti individual la provocarea adresata. Nu pot vorbi de Bruxelles fara a mentiona in primul rand minunatele locuri ce pot fi vizitate la pas. Ma refer aici la faimoasa piata Grade Place, o mixtura exceptionala de stiluri (gotic, baroc si Louis al XIV-lea), marturie a unei istorii controversate, a unei natiuni complexe la muzeele de ciocolata si instrumente muzicale, organizate magistral pe mai multe etaje, cu expozitii deosebite si cu posibilitatea degustarii in cazul ciocolatei, bineinteles la Manneken Pis, renumita statuie infatisand un baietel, de altfel un simbol al Belgiei ce poate fi cumparat in miniatura de la orice magazin de suveniruri (veti spune de ce este importanta asa o statuie?, si pe buna dreptate. Raspunsul se regaseste partial in numeroasele legende din jurul acestei statui. Se pare ca in secolul al XIV-lea orasul se afla sub asediul unei puteri straine ce planuia sa-l incendieze din temelii. Se pare ca acest baietel care ii spiona a urinat pe fitilul pregatit si a salvat astfel orasul de la distrugere.) la numeroasele biserici si catedrale impunatoare, simple si uimitoare in acelasi timp, incarcate de spiritualitate si mister. Nu pot sa nu mentionez suita de institutii europene ce se afla pe strada Schuman, sugestiv denumita dupa unul din arhitectii constructiei Uniunii Europene. De retinut este ca toate cladirile Parlamentului European, Comisiei Europene sunt imbracate in sticla, pentru a transmite ideea unor institutii deschise si transparente fata de cetateni. Faptul ca aceste cladiri pot fi vizitate, iar sedintele de lucru sunt deschise publicului larg constituie un motiv in plus pentru a acorda un vot de incredere muncii alesilor. Nici o descriere a unui oras nu poate fi completa daca nu vorbim despre cei care il locuiesc. Belgienii sunt persoane amabile, fie vorba intre noi – cu atat mai amabile cu cat le vorbesti in limba lor (care drept vorbind e ceva cam complicata, si ma refer aici la flamanda), si zambitoare, permanent relaxate. Aceasta atitudine este pana la urma una ce o regasim in mai toate partile Europei. Intr-o zi de week-end puzderia o gasesti pe Mecca cumparaturilor – Rue Neuve – un bulevard captusit cu numeroase magazine, branduri si pe alocuri cu vanzatori ambulanti care te imbie cu jeleuri, faguri, si bineinteles, ciocolata. Sa nu uitam ca belgienii consuma in medie opt kilograme de ciocolata pe an si au peste sase sute de tipuri de bere. Si daca va intrebati cum isi petrec timpul liber… luand in considerare faptul ca lucrul se incheie in jurul orelor 18-19 (ceea ce e valabil si pentru magazinele de orice fel), majoritatea belgienilor ii gasesti dupa aceste ore in restaurante cochete, savurand scoici si band vin scump, eventual cu prietenii, sau la o terasa admirand minunata Grande Place. Bruxelles e un loc cu care te-ai putea acomoda usor – te invita sa ramai cu orice colt de strada si priveliste pe fereastra camerei de dormit. E un oras in care viata curge mai simplu, in care oamenii se respecta reciproc, in care coexista diverse nationalitati pentru care fiecare zi e un compromis, in care mergi cu placere la locul de munca stiind ca seara te asteapta o cina cu prietenii si te trezesti in acelasi aer istoric, cu aceleasi cladiri pe care altii vin doar sa le viziteze in timp ce tu ai privilegiul de a le avea la doi pasi mereu.

            Andreea Lupascu

            Cu exceptia lui Campeanu, restul jucatorilor FCM Bacau afectati de viroza respiratorie si-au reluat pregatirile: Sunt bine-sanatosI

            Ce a fost luni

            La inceputul saptamanii, vestiarul FCM Bacau putea fi confundat cu o infirmierie. Nu mai putin de 11 jucatori bacauani erau raciti-cobza, ca urmare a unei viroze respiratorie. Cinci dintre ei nici nu s-au putut antrena, lucru care i-a dat serios planurile peste cap antrenorului Gheorghe Poenaru. Tehnicianul bacauan a luat in calcul inclusiv varianta amanarii partidei de sambata, cu Luceafarul Lotus Baile Felix, fosta FC Stiinta.

            Cum era ieri

            Ieri, situatia era mult schimbata in bine. Cu exceptia lui Adi Campeanu, care a preferat sa urmareasca antrenamentul de pe margine, restul jucatorilor s-au pregatit sub comanda lui Poenaru. Nu toti sunt recuperati in proportie de suta la suta. Dovada si faptul ca Spiridon si Remus Cojocaru s-au antrenat infofoliti ca si cum afara era iarna. Important este insa ca starea sanatatii lor s-a ameliorat si ca au sanse mari de a fi apti pentru meciul cu Stiinta.

            Ce va fi sambata

            Poenaru spera ca pana sambata sa fie recuperat si Campeanu. Absenta acestuia ar complica misiunea „galben-albastrilor”, mai ales in conditiile in care alti doi atacanti sunt indisponibili: Darie este accidentat, iar Huiban este plecat la lotul national under 19. In aceste conditii, singurul „varf” veritabil ar ramane Neagu. In cazul in care Campeanu nu va fi refacut, Neagu va fi secondat in atac, fie de Dobos, fie de juniorul Mihalachioaie.

            Dan Sion

            Copiii au sadit pomi in curtea gradinitei

              Copiii de la Gradinita „Lizuca”, grupa mare A, au hotarat sa se infrateasca cu natura. Indrumati de educ. Elena Rauta si inst. Noemi Nasturas au desfasurat o activitate practica si gospodareasca de plantat pomi in curtea gradinitei. Ajutati si sprijiniti de parinti si cadrele didactice ale unitatii, copiii au sadit fiecare cate un pomisor, au retinut din ce specie face parte, i-au dat un nume si au promis sa il ingrijeasca ca pe un prieten drag. Actiunea a facut parte din Programul International „Human my brother” si indeamna copiii, parintii si nu numai sa planteze un arbore, sa il „boteze” ca pe un prieten si sa se fotografieze impreuna. „Colaborator al Asociatiei aScut verdea Onesti si partener de proiecte educative al Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Bacau, gradinita cu program prelungit aLizucaa Bacau se implica in activitati si programe de ecologizare, informeaza si atrage copiii si parintii sa participe la actiuni interesante si educative pentru promovarea unei atitudini eco in randurile generatiei viitoare, avand la baza, principiul de dezvoltare durabila al dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos”, spune Petronela Moraru, director la Gradinita „Lizuca”.

              Gabriel Pop

              „Romanii sunt supusi unui program de exterminare”

                Tema care a fost abordata an sala de festivitati a Bibliotecii Judetene a fost una de permanenta actualitate: „an apararea valorilor nationale romanesti”. Prof.univ.dr. Dan Zamfirescu din Bucuresti, membru al Academiei Oamenilor de Stiinta din Romania, s-a dovedit a fi un aparator crancen al valorilor nationale. Multe din afirmatiile scriitorului bucurestean au sunat ca niste sentinte: „Cultura romana va domina secolul XXI”, „De 20 de ani, poporul roman este supus unei mari actiuni de exterminare”, „imi pare rau ca nu mai avem un Vlad }epes”. Carturar care „stie sa imbine filologia cu istoria”, cum l-a prezentat bibliotecarul Ioan Enache, scriitorul invitat de conducerea bibliotecii judetene a facut o excursie istorica in trecutul zbuciumat dar si maret al Romaniei si a creionat (in roz) viitorul tarii noastre. Manifestarile de la Biblioteca Judeteana au mai cuprins si dialogul conferentiarului cu participantii, o expozitie de Ex Libris intitulata „Sfantul Voievod Stefan cel Mare”, o expozitie de carte cu trei componente (lucrari despre Mircea cel Batran, lucrari referitoare la Sfantul de la Putna si o vitrina Dan Zamfirescu), precum si o lansare de carte de istorie, scrisa an stil polemic de Manole Neagoe, „Campania din 1467 si lupta de la Baia”, prezentata si de istoricul Ioan Mitrea. Urmatorul invitat la conferintele bibliotecii, este scriitorul Ovidiu Hurduzeu, care va prezenta, pe 5 mai, prelegerea „Influente tehnologice moderne asupra constiintei oamenilor”. (G.Pop)

                605 sectii de votare in judetul Bacau

                  Institutia Prefectului Bacau a finalizat prima etapa a organizarii alegerilor europarlamentare. A fost stabilit numarul sectiilor de vot, amplasamentul acestora, graficul privind organizarea Biroului Electoral Judetean si instruirea primarilor unitatilor administrative ale judetului. aSuntem in grafic si ma bucur ca, desi suntem o echipa tanara, am reusit sa transmitem la nivel central situatia din judet, in timp optim. La aceste alegeri vom avea 605 sectii de votare, cu patru sectii mai mult decat anii anteriori. In plus, se vor respecta amplasamentele dispuse initial. Tiparirea buletinelor de vot se va face la Bucuresti, iar noi vom asigura masurile de securitate ale acestora pe teritoriul judetului”, ne-a declarat Dorian Pocovnicu, prefectul judetului Bacau. Pana la finele lunii aprilie, listele cu candidatii pentru Parlamentul European vor fi definitive. Pana atunci se va infiinta Biroul Judetean Electoral, condus de un judecator desemnat de Tribunalul Bacau. aDeja amenajam sala in care va functiona Biroul Electoral Judetean. Se pun telefoanele dar si celelalte instrumente pentru desfasurarea in bune conditii a activitatii”, a mai declarat Dorian Pocovnicu.

                  Mircea Merticariu

                  Ziua Sanatatii, sarbatorita la domiciliu

                    Ziua Mondiala a Sanatatii, al carei slogan a fost in acest an „Salvam vieti. Pregatim spitalele pentru situatii de urgenta”, a trecut neobservata in Bacau. Angajatii din sistemul sanitar public s-au bucurat de o zi libera, acordata prin Legea 95/2006. Policlinicile au fost inchise, la fel ca si o parte a cabinetelor de medicina de familie. Cei mai multi medici din aceste cabinete au preferat, totusi, sa nu lipseasca de la cabinet deoarece, dupa cum ne-a declarat unul dintre ei, „noi suntem privatizati si fiecare zi libera inseamna un volum dublu de munca tot pentru mine, in alta zi”. In spitale s-a asigurat asistenta medicala de urgenta, dupa programul obisnuit de duminica. Salariatii Directiei de Sanatate Publica au beneficiat, de asemenea, de o zi libera.

                    Doina Mincu

                    Cazuri complexe in Spitalul de Pediatrie

                      Anul trecut, personalul medico-sanitar din Spitalul de Pediatrie Bacau a reusit sa rezolve cazuri mult mai complexe fata de ceea ce era prevazut in Contractul-cadru de acordare a asistentei medicale in sistemul asigurarilor de sanatate. Astfel, daca in acest document si in contractul incheiat de catre Casa de Sanatate cu spitalul, pe anul 2008, a fost prevazut un indice de complexitate de 0,620, cazurile medicale tratate au fost de dificultate mult mai mare, respectiv de 0,980. Cu toate acestea, ele au fost platite la nivelul indicelui prevazut in contract. „Tariful pe caz ponderat a fost si este de 1.380 lei, dar pentru ca s-a stabilit in contract indicele de 0,620, ni s-a dat numai 62 la suta din suma”, ne-a spus dr. Aurelia Taga, directorul medical al Spitalului de Pediatrie. Pentru anul acesta, spitalul este trecut in Contractul-cadru cu un indice de 0,980. Asadar, ar trebui sa primeasca de la Casa de Sanatate un buget cu macar o treime mai mare decat in 2008. Dar conducerea unitatii medicale este sceptica. „Bugetul Casei este de austeritate, astfel ca nu este exclus sa aiba de suferit si spitalul”, a mai declarat directorul medical. Oricum, si pe luna aprilie Casa de Sanatate a incheiat cu spitalul un act aditional la contractul pe 2008. Pentru aprilie, ar urma sa-i fie platite, conform actului aditional, 830 de cazuri, ceea ce acopera la limita cheltuielile efectuate de unitate.

                      Elena Tintaru

                      Economie la biletele de trimitere

                        Medicii de familie si medicii specialisti din policlinici sunt nevoiti sa faca economie la formularele pentru bilete de trimitere. Aceasta, deoarece tipizatele s-au modificat, cele noi intrand in vigoare la 1 aprilie, iar CJAS nu a primit decat un numar redus de topuri. Cele 500 de carnete repartizate de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate judetului Bacau au fost distribuite medicilor prescriptori. Acestia au primit insa numai cate un top de formulare, cu care trebuie sa se descurce pana cand Imprimeria Nationala va furniza inca un lot de tipizate. Biletele de trimitere (pentru analize medicale, consultatii in cabinete de specialitate sau spitalizare) au regim special si sunt in trei exemplare.

                        Doina Mincu

                        Au pus gand rau mucegaiului

                          Directia Sanitara-Veterinara si de Siguranta Alimentelor a dat ultimatum Administratiei Pietelor cu privire la igienizarea fostei hale de lactate din Piata Centrala. Aceasta a fost modernizata si compartimentata in toamna anului trecut. In scurt timp, a aparut mucegaiul. DSVSA a anuntat ca va inchide acest tronson al pietei, daca peretii nu vor fi curatati in cel mai scurt timp. „Mucegaiul a aparut din cauza condensului, a explicat Constantin Curcudel, directorul Administratiei Pietelor. Am avut probleme cu centrala termica. Nu am pornit-o din cauza unor avize care ne lipseau.” Ieri, in fosta hala de lactate a inceput curatarea peretilor. Conducerea pietelor estimeaza ca lucrarile nu vor dura mai mult de doua zile si nu vor afecta comertul.

                          Doina Mincu

                          Situatia cetatenilor romani din Italia

                            Ministerul Afacerilor Externe informeaza ca autoritatile italiene au confirmat ieri decesul membrilor unei familii de romani, intre care si un minor.

                            Numarul romanilor, victime ale cutremurului din Italia, se ridica pana in prezent la cinci persoane. Bilantul cutremurului nu este inca definitiv, numarul victimelor scoase de sub daramaturi fiind in crestere. Ambasada Romaniei la Roma este in contact permanent cu autoritatile locale si comunica in mod operativ la MAE eventuale informatii noi care privesc cetateni romani.
                            Dupa incheierea operatiunilor de salvare a supravietuitorilor, de indata ce autoritatile italiene vor autoriza transferul corpurilor neinsufletite in vederea inhumarii, Ambasada Romaniei la Roma va acorda sprijinul necesar, in limita competentelor sale. Mentionam ca, in cursul diminetii au solicitat sprijinul ambasadei 9 cetateni romani plecati din zona afectata de seism. Consulul a eliberat titluri de calatorie necesare intoarcerii in tara pentru 8 dintre acestia, o persoanaavand asupra sa cartea de identitate. In cursul zilei de astazi se vor deplasa in zona trei diplomati din cadrul Ambasadei Romaniei la Roma pentru a acorda asistenta necesara cetatenilor romani. Solicitam romanilor care se afla sau cunosc conationali in situatii de risc din cauza acestui seism, sa contacteze misiunile Romaniei in Italia. Numarul de urgenta al Ambasadei este 0039 345 230 24 89.

                            Gala STAR la a IV-a editie!

                              an perioada 10-16 aprilie are loc cea de-a 4-a editie a Galei STAR, festival-concurs bacauan care asi propune sa aduca an fata publicului artisti cu posibilitati de expresie deosebite, valorificate an spectacole de tip One-Man-Show. Chiar daca festivalul se desfasoara in Bacau, nici un actor de la Teatrul Bacovia nu este interesat de aceasta manifestare culturala. Urmare a contextului economico-financiar, bugetul din acest an este cel mai mic de la reinfiintarea festivalului.

                              Manifestare internationala, Gala si-a castigat un statut binemeritat pe harta festivalurilor importante din tara prin unicitatea si valoarea ei. Teatrul Municipal Bacovia, organizatorul Galei, si-a propus si a reusit, an fiecare an, sa aduca la Bacau, an recital, nume mari ale scenei romanesti: Horatiu Malaele, Marcel Iures, Maia Morgenstern, Dorina Lazar, George Mihaita, Florin Piersic jr. etc. Pentru aceasta editie, juriul de preselectie, format din Carmen Stanciu (teatrolog), Dan-Marius Zarafescu (teatrolog) si Gabriel Dutu (actor, director Gala STAR), a ales pentru a fi prezenti an concurs noua actori, din Romania, Serbia, Bulgaria, Japonia si Republica Moldova. Dintre ei, juriul de concurs va decide detinatorul Marelui Premiu si al Premiilor pentru cel mai bun One-Woman-Show, respectiv One-Man-Show. Raspunzatori pentru aceasta grea decizie vor fi: Tamara Buciuceanu (actrita), Ludmila Patlanjoglu (critic de teatru), Carmen Mihalache (critic de teatru), Anne Tracy (actrita, SUA) si Emil Boroghina (actor, director Festivalul International de Teatru Shakespeare). Un juriu format din liceeni va acorda Premiul aStefan Iordache”, ca o recunoastere a valorii marelui actor, mereu tanar an spirit. Oa noutate pentru Gala STAR este implicarea publicului an procesul de jurizare. Anul acesta, firma MoldoGlass ofera un premiu de popularitate – Premiul aGallieri”. Ca an fiecare an, organizatorii au printre invitati, actori consacrati, an recitaluri de exceptie: Razvan Mazilu, Mihai Malaimare, Tamara Buciuceanu, Coca Bloos, Alexandru Arsinel si un invitat special din Japonia, Morio Kazama. Ca si anul trecut, Trustul aDesteptarea” este partener media la Gala Star 2009.

                              Buget de austeritate

                              Un eveniment special an cadrul Galei STAR este sarbatorirea a 60 de ani de la anfiintarea Teatrului Municipal Bacovia.
                              Duminica, 12 aprilie, spectacolul aLa Bacau antr-o mahala… o mare dandana” an doua parti de Nae Cosmescu si Sorin Petrescu va fi urmat de ceremonia decernarii Diplomelor de Societari de Onoare ai Teatrului. Primesc acest titlu onorific oamenii de teatru care si-au dedicat viata scenei bacauane: Constanta Zmeu Pelin, Ioana Ene Mihail, Ligia Dumitrescu, Despina Prisecaru, Doina Iacob, Viorel Baltag, Nicolae Rosioru, Florin Blanarescu, Stelian Preda si Nae Cosmescu.
                              Un lucru mai putin placut pentru acest an: bugetul este numai de 200.000 RON fata de 2008, cand a fost de 300.000 RON. Austeritatea a lovit si lista premiilor: anul trecut, aMarele Premiu si Trofeul Galei Star” a fost in valoare de 3.000 Euro. In acest an el a scazut la jumatate…

                              Gabriel Pop

                              Banii pentru Ambulanta se imputineaza lunar

                                Fata de anul trecut morbiditatea in randul populatiei judetului Bacau a crescut ingrijorator. O demonstreaza faptul ca de la inceputul anului 2009, lunar, numarul solicitarilor adresate statiilor si substatiilor de ambulanta, din partea locuitorilor judetului, a fost mai mare comparativ cu media din 2008. „In februarie, de exemplu, care este cea mai scurta luna, au fost peste 4.300 de solicitari, ne-a spus dr.Sorin Enescu, managerul Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Bacau. Pentru luna martie nu avem inca situatia centralizata, dar, cu siguranta, adresabilitatea a fost la fel de crescuta. Oricum, consumul lunar de carburanti a fost mai mare raportat la anul trecut, de unde se poate trage concluzia ca au fost mai multe interventii”. Numai in acest week-end, incepand cu 3 aprilie si pana ieri dimineata, la ora 10.00, nu mai putin de 330 de persoane au chemat ambulanta pentru diverse afectiuni (accident vascular cerebral, insuficienta cardiaca, colica biliara, colica renala, abdomen acut etc.). Daca anul trecut, statiile si substatiile de ambulanta au inregistrat un consum de carburanti de 90.000 lei/lunar, treptat, s-a ajuns la cheltuieli cu acestia de 110.000 lei. Dar, in ciuda cresterii numarului de cazuri la care autosanitarele sunt solicitate sa intervina, finantarea Serviciului Judetean de Ambulanta este sub nivelul necesarului. Lunar, SJA are nevoie de 1.300.000 lei pentru a acoperi cheltuielile curente. Pe primele trei luni a primit de la Casa de Asigurari de Sanatate 1.150.000 lei si aceeasi suma ii va fi alocata si in aprilie. „Am semnat tot act aditional si pe aprilie, pe aceeasi suma ca in lunile anterioare, a mai spus managerul SJA Bacau. Pentru aprilie, ni s-a promis, totusi, ca ni se va da diferenta pana la 1.300.000 lei. Pentru primul trimestru, insa, nu vom beneficia de ea, desi noi am depasit numarul de servicii efectuate fata de cele platite de catre Casa”.

                                Elena Tintaru

                                Aerostar strange aripile in criza

                                  Aerostar SA Bacau, unul dintre cei mai importanti producatori din Romania, nu a scapat de efectele crizei economice. O spune chiar managerul general al firmei bacauane, Grigore Filip, care subliniaza faptul ca actuala criza economica nu este doar o exagerare, o inventie, ci un fenomen concret, cu consecinte reale inclusiv asupra societatii pe care o conduce.

                                  Societatea Aerostar SA Bacau a fost nevoita, in ultimele luni, sa reduca tarifele practicate pentru activitatile de mentenanta a avioanelor, ca sa nu piarda contractele cu clienti importanti din Asia si din Europa de Vest. aCriza economica isi spune cuvantul in industria de aparare, dar si in cea civila. Multe companii aeriene au redus numarul de curse, iar consecinta este o scadere drastica a cererii din punct de vedere al mentenantei. Aceasta tendinta este asociata si unei presiuni pentru scaderea preturilor in acest domeniu. Fiecare companie incearca sa-si conserve capacitatea de a trece de aceasta perioada cu pierderi minime”, explica directorul general Grigore Filip. Veniturile tuturor companiilor din acest domeniu au scazut in ultimul timp, iar unele au fost nevoite sa treaca la scaderi de salarii si chiar disponibilizari. Nu este si cazul Aerostar-ului, societate care a aplicat in cazul unor sectii doar masura relocarii lucratorilor pe alte activitati, astfel incat efectele crizei sa fie cat mai reduse. Totusi, firma bacauana a fost nevoita sa scada preturile, incadrandu-se astfel in tendinta urmata la nivel international. In privinta contractelor pentru piese si subansamble de aviatie, aceasta activitate cunoaste in ultima perioada o crestere ca pondere in cifra de afaceri. In schimb, conducerea Aerostar estimeaza ca in urmatorul an va avea o scadere de 10-20% pentru comenzile din partea Airbus. aPresiune mare, termene de plata mai lungi”, acestea sunt coordonatele impuse de criza economica in acest domeniu, dupa cum explica directorul Aerostar. Si in privinta aviatiei militare Aerostar SA resimte din plin efectele crizei. aAu scazut cererile, a scazut si bugetul M.Ap.N. Impactul crizei este evident si e normal sa il simtim. Avem probleme privind utilizarea personalului integral, insa am gasit solutii de alocare la alte activitati. Speram sa realizam acest lucru si in continuare, dar nu cred ca in acest an se vor imbunatati lucrurile, si ma refer aici la situatia internationala. Toate tarile au bugete mai mici decat in anii trecuti”, precizeaza Grigore Filip. Conducerea Aerostar SA Bacau isi reconsidera unele investitii pe care le planificase, cu accent pe reducerea costurilor si pe accesarea oricarei comenzi de pe piata. Societatea bacauana incearca sa imbunatateasca permanent ofertele, din punct de vedere al preturilor, ca sa nu piarda clienti in favoarea altor firme de pe piata.

                                  Codrin Pop

                                  Calcata pe trecerea de pietoni

                                    O tanara de 19 ani a fost lovita de o masina chiar pe trecerea de pietoni. Ieri, la ora 15, pe strada Stefan cel Mare, una dintre arterele principale din municipiul Bacau, Ioan D., de 36 de ani, nu i-a acordat prioritate, asa ca a surprins-o si accidentat-o grav pe Georgiana S., care era angajata regulamentar in traversarea soselei prin loc permis, pe marcajul pietonal. In urma impactului, fata s-a ales cu un policontuzii, traumatism cranio-cerebral acut inchis, traumatism de coloana cervicala si multiple plagi escoriate, motiv pentru care a ramas internata in sectie Neurologie. Pentru fapta sa, soferul grabit s-a ales cu dosar penal. Mai mult, echipajul Politiei Rutiere care a anchetat cazul a dispus si masura retinerii permisului de conducere. (R.N.)

                                    Programe de sanatate sub semnul intrebarii

                                      Programele de depistare a bolilor cardiovasculare si a cancerului mamar si de col uterin au ramas in aer, desi s-a intrat in al doilea trimestru al anului. Normele de derulare a programelor nationale le mentioneaza, insa medicii nu au nici cea mai mica informatie cu privire la desfasurarea lor. Mai mult, unii medici de familiea sunt sceptici cu privire la succesul acestora. „Nu s-a mai auzit nimic despre aceste programe, ne-a declarat dr. Marilena Caliman, vicepresedintele Asociatiei medicilor de familie. Oricum, pentru noi nu este favorabil, desi s-a spus ca ne vom completa veniturile prin aceste programe. Femeile nu pot fi obligate sa accepte screening-ul pentru depistarea cancerului”. O alta piedica in derularea programului de oncologie este capacitatea laboratoarelor de citire a lamelor, in conditiile in care in cadrul acestora lucreaza un numar mic de citologi. De altfel, medicii si laboratoarele nu se vor mai inghesui sa incheie contracte pentru aceste programe, fondurile pentru sustinerea lor fiind cu 50% mai mici decat cele din Programul national de evaluare a starii de sanatate a populatiei. (D.M.)

                                      Termen prelungit pentru lista de asigurati

                                        Medicii de familie nou-veniti intr-o localitate au, din acest an, mai mult timp la dispozitie pentru a-si completa lista de pacienti. Potrivit Normelor de aplicare a Contractului-cadru de acordare a asistentei medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate, medicii proaspat instalati intr-o localitate incheie cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate (CJAS) o conventie pe 3 luni. Dupa acest termen, incheie cu CJAS contract pe inca sase luni. Daca la finalul acestei perioade nu au pe lista 1000 de asigurati si neasigurati, contractul cu CJAS se reziliaza. Pana la aparitia noilor norme, ragazul era de 3 luni. Se spera astfel atragerea unor tineri medici in localitatile intens populate din mediul rural, unde un singur medic ajunge sa aiba o lista cu 4000 sau chiar 5000 de pacienti. CJAS va demara in aceasta luna contractarea pe 2009. Medicii cu vechime trebuie sa aiba obligatoriu 1000 de asigurati pe lista pentru a fi acceptati la negocieri. O alta conditie obligatorie este plata la zi a contributiei la Fondul asigurarilor sociale de sanatate, atat pentru titularul cabinetului, cat si pentru angajatii acestuia.

                                        Doina Mincu

                                        ULTIMELE ȘTIRI