duminică, 21 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 550

Patru jandarmi din Gruparea Mobilă Bacău au intervenit în sprijinul pompierilor la un incendiu în Galați

    Patru jandarmi din cadrul Grupării Mobile Bacău au intervenit de urgență pentru a sprijini eforturile pompierilor în stingerea unui incendiu izbucnit într-un bloc din municipiul Galați. Evenimentul a avut loc în seara zilei de 12 martie, în timp ce forțele de ordine desfășurau o misiune de menținere a ordinii publice în colaborare cu poliția locală.

    Incendiul a fost observat de jandarmi și polițiști în jurul orei 22.30, când fumul a fost remarcat ieșind de la etajul 6 al unui bloc de pe strada Brăilei din Galați. Rapid, un echipaj de pompieri a fost alertat și a ajuns la fața locului pentru a stinge flăcările.

    Jandarmii și polițiștii au acționat imediat pentru a evacua locatarii din bloc, începând de la etajul în care a izbucnit incendiul. Cu sprijinul pompierilor, aceștia au reușit să asigure siguranța persoanelor și să contribuie la stingerea incendiului în condiții de maximă siguranță.

    Din fericire, în urma intervenției coordonate a forțelor de ordine și a pompierilor, nu s-a înregistrat niciun rănit, iar flăcările au fost stinse în totalitate. Autoritățile locale au demarat o anchetă pentru a stabili cauza exactă a incendiului și pentru a preveni astfel de incidente în viitor.

     

    Avancronica muzicala

      Robert Schumann

      Joi, 14 martie, ora 18.30 la Centrul de Afaceri și Expoziții, orchestra Filarmonicii Mihail Jora din Bacău va susține un simfonic cu lucrări de Ottorino Respighi, Edward Gregson și Robert Schumann. La pupitrul dirijoral, Leonardo Quadrini, solist, la tubă, Laurențiu Sima.
      Cunoscut ca dirijor în peste 2000 de concerte pe mapamond și profesor la Conservatorul „San Pietro a Majella” din Napoli, Leonardo Quadrini a colaborat cu artiști renumiți: Katia Ricciarelli, Cecilia Gasdia, Chiara Taigi, Maria Dragoni, Gianluca Terranova, Vincenzo La Scola, Nicola Martinucci, Oscar Ghiglia, Lya De Barberiis, Domenico Nordio, Francesco Nicolosi, Antonella Ruggiero, Lucio Dalla, Roberto Vecchioni, Giancarlo Giannini, Michele Placido, Rocco Papaleo, Alessandro Preziosi, Michele Mirabella, Massimo Ghini. De consemnat prezența sa la festivalurile: Sagra Musicale Umbra, Perugia Todi Festival, Citta Spettacolo a Benevento, Armoniedartefestival în Calabria, Festival Mario Lanza din Molise, Leuciana Festival alla Reggia din Caserta, RavelloFestival 2019, AyamonteFestival din Spania, Stagione Lirica tradizionale di Lecce 2003 (Edgar di Puccini). Piteșteanul Laurentiu Sima este din anul 2001 șef partidă (solo) tubă la Filarmonica George Enescu din București. A fost distins cu medalia Meritul Cultural Clasa a II-a de către Preşedintele României în anul 2004 și este membru fondator al Orchestrei Uniunii Europene. Membru al formației camerale Athenaeum Brass Quintet și membru fondator al formației camerale Romanian Brass, Sima a susținut recitaluri în țară și în străinătate. A susținut concerte în Germania, Austria, Spania, Italia, Grecia și Japonia. Din anul 2019 este cadru didactic asociat – tubă la Universitatea de Muzică din București, la Facultatea de Interpretare Muzicală. Ca solist, Laurențiu Sima a debutat cu Concertul pentru tubă și orchestră de Ralph Vaughan Williams, în 2016, la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești, sub bagheta lui Walter Hilgers ( fost tubist la Filarmonica din Viena și membru fondator al formației camerale German Brass) și în anul 2023 a interpretat în primă audiție în România, Concertul pentru tubă și orchestră de Jan Tegtmeyer. În Bacău, va interpreta, în primă audiție, Concertul pentru tubă și orchestră, creat în anul 1976 de Edward Gregson – compozitor englez născut în 23 iulie 1945. Violonist,profesor de compoziție și muzicologie la Conservatorul Santa Cecilia (unde a fost director în perioada 1923 – 1925), Ottorino Respighi a cercetat cu entuziasm muzica italiană din secolele XVI – XVIII și a publicat creațiile lui Claudio Monteverdi, Antonio Vivaldi, Benedetto Marcello. Suita Gli uccelli – Păsările aparține anului 1928. Vom asculta superbele: Introduzione (Bernardo Pasquini), La Colomba (Jacques de Callot), La Gallina (Jean-Philippe Rameau), L’Usignolo (a unui compozitor englez anonim din secolul al XVII-lea) și Il Cucu (Pasquini). La un an după ce s-a căsătorit cu Clara Wieck, în 1841 Schumann a compus prima sa Simfonie, în Si bemol Major, op.38, lucrare schițată în patru zile. În jurnalul său, Clara scrie: „cel mai bine ar fi dacă el ar compune pentru orchestră; imaginația lui nu-și poate găsi oportunități suficiente la pian…Toate compozițiile lui au un caracter orchestral…Dorința mea supremă este să scrie pentru orchestră – ceea ce e domeniul său adevărat! De aș putea convinge pe el!” Schumann îi scria lui Wilhelm Taubert:„Poți transmite orchestrei tale un pic din dorul pentru primăvară când ei cântă? Acesta m-a preocupat cel mai mult când am scris simfonia în ianuarie, 1841. Aș dori ca prima intrare al trompetei să sune dacă de parcă ar veni de sus, ca și o chemare la trezire. Mai departe, în introducere, aș dori ca muzica să sugereze schimbarea lumii în verde, probabil cu fluturi plutind în aer, iar apoi în Allegro să se arate cum totul ce are legătură cu primăvara devine viu…Aceste idei mi-au venit în minte numai după ce am terminat piesa.” Prima audiție a Simfoniei primăverii a fost în 31 martie 1841, sub bagheta lui Felix Mendelssohn-Bartholdy în Leipzig.

      Muzicolog dr. Ozana Kalmuski Zarea

      Patrulele Centrului Regional de Ecologie Bacău împiedică braconajul pe lacurile Bacău și Galbeni

      Echipele Centrului Regional de Ecologie Bacău (CRE) au continuat activitățile de patrulare pe lacurile Bacău și Galbeni, precum și în zonele adiacente, în ultima săptămână, încurcând planurile braconierilor.

      La lacul Galbeni, doi braconieri au fost nevoiți să fugă și să abandoneze o barcă pneumatică și alte accesorii, iar ulterior, o plasă de aproximativ 70 de metri lungime a fost descoperită întinsă în zona Tamași.

      În plus, o patrulă de noapte în zona Răcăciuni a surprins un grup de braconieri care au abandonat materialele și au fugit. În urma intervenției, au fost distruse doi saci de plase și o barcă artizanală din tablă.

      Braconajul în aceste zone a devenit o problemă generalizată, cu impact devastator asupra fondurilor piscicole. Cu toate acestea, CRE este mulțumit că situația de pe lacurile Bacău și Galbeni este sub control, datorită eforturilor de patrulare continue.

      Pe măsură ce apa se încălzește, pescarii vor avea oportunitatea să aprecieze potențialul și satisfacțiile oferite de fiecare zonă de pescuit. CRE își continuă angajamentul de a proteja mediul înconjurător și de a asigura că resursele naturale sunt utilizate în mod sustenabil pentru generațiile viitoare.

      La Glăvănești au început lucrările pentru aducțiunea de gaze

        În comuna Glăvănești din județul Bacău, au demarat lucrările pentru construirea primei rețele de aducțiune a gazelor naturale.

        După o așteptare îndelungată de 40 de luni, începând cu depunerea cererii de finanțare prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2020-2024, proiectul de investiții a primit undă verde din partea Guvernului României.

        Alocarea financiară de 22.043.573,46 lei a fost posibilă prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, marcând un pas semnificativ în dezvoltarea infrastructurii locale.

        Semnarea contractului de finanțare între Comuna Glăvănești și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a avut loc la 30 ianuarie 2024. Această semnare a fost crucială pentru începerea executării lucrărilor, subliniind angajamentul Guvernului față de proiectele de infrastructură esențiale pentru comunități.

        Investiția totală în construirea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale se ridică la 28.841.628,52 lei, din care bugetul MDLPA a alocat 22.043.573,46 lei.

        Până în prezent, aproximativ 350-400 de metri liniari de rețea au fost deja săpați, dintr-un total planificat de 34.777 de metri liniari, acoperind întreaga lungime a traseului rețelei principale de gaze naturale în comuna Glăvănești.

        Primarul Gheorghe TILIBASA a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect de importanță vitală pentru comunitatea locală.

        Această nouă infrastructură va aduce beneficii semnificative atât din punct de vedere economic, cât și social, consolidând dezvoltarea durabilă a comunei Glăvănești și îmbunătățind calitatea vieții locuitorilor săi.

        Ediția Tezaur martie – aprilie 2024 aduce dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an, la titlurile de stat

          Compania Naţională ”Poşta Română” continuă să intermedieze vânzarea titlurilor de stat destinate exclusiv populaţiei, în cadrul programului „Tezaur”, lansat de Ministerul Finanţelor Publice.

          Astfel, începând de astăzi, românii pot subscrie pentru două noi emisiuni de titluri de stat cu scadenţe la 1 an, respectiv la 3 ani şi dobânzi anuale de 6,10%, respectiv 6,85%. Veniturile aferente sunt neimpozabile.

          Prin subunitățile poștale, titlurile de stat pot fi cumpărate astfel:

          • în perioada 13 martie – 10 aprilie 2024, în mediul rural;
          • în perioada 13 martie – 11 aprilie 2024, din oficiile poștale din mediul urban.

          Informații utile:

          • Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul fiecărei emisiuni, sumele nefiind limitate de un plafon maxim.
          • Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.
          • Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate prin depunerea unei cereri de anulare în perioada de subscriere. Ulterior, subscrierile sunt definitive şi nu mai pot fi eliminate.
          • Titlurile de stat sunt nominative, denominate în lei, fiecare având o valoare de 1 leu. Dobânda este plătibilă la termenele prevăzute în programul de emisiune. Subscrierea de fracțiuni ale unui titlu de stat nu se acceptă.
          • Titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur pot fi transferabile și se pot răscumpăra în avans.

          Intervenție pentru lichidarea unui incendiu produs la o gospodărie din comuna Pârjol

            În cursul serii trecute, 12 martie a.c., pompierii militari au fost solicitați să intervină în comuna Pârjol, sat Hemieni, în urma unui apel primit pe SNUAU 112, care anunța producerea unui incendiu la o gospodărie.

            Pentru gestionarea operativă a situației de urgență, la locul indicat s-au deplasat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

            La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta la nivelul unei case de locuit și la nivelul unei anexe, ambele construcții de tipul P, pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Acesta a fost lichidat în limitele găsite, în cooperare cu S.V.S.U. Pârjol.

            Din cercetările efectuate la fața locului, cauza probabilă de producere a incendiului este coșul de fum neprotejat termic față de materialele combustibile.

            Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:

            -verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

            -îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

            -păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

            Bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc, salvat de polițiști și jandarmi – VIDEO

            pieton

            La data de 12 martie a.c., în jurul orei 19.30, poliţiştii Secției 1 Poliție Bacău au fost sesizaţi prin 112, de o femeie de 49 de ani din municipiu, despre faptul că, soțul său în vârstă de 57 de ani, s-a urcat pe acoperișul blocului unde locuiesc și amenință că se aruncă în gol.

            La fața locului s-au deplasat de urgență o patrulă de poliție și o patrulă mixtă formată din polițist şi jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, unde l-au identificat pe bărbat în podul blocului, acesta fiind agitat și amenințând că se aruncă în gol.

            Jandarmii au acționat rapid și în timp ce o patrulă de poliție a rămas la calea de acces în podul blocului încercând să-l convingă pe bărbat să nu se arunce, patrula mixtă s-a deplasat pe scara alăturată, urcând pe acoperiș și reușind să-l imobilizeze pe bărbat, evitând astfel o tragedie.

            Cel în cauză a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spital pentru o evaluare medicală de specialitate.

            Parlamentul European a votat eliminarea, de anul viitor, a subvențiilor pentru centralele pe baza de combustibili fosili

              Image by Freepik

              Eurodeputații au adoptat marți planuri convenite cu Consiliul care vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul clădirilor.

              Toate clădirile noi ar trebui să aibă emisii zero începând din 2030; clădirile noi ocupate sau deținute de autoritățile publice ar trebui să aibă emisii zero începând din 2028.

              Statele membre vor putea lua în considerare potențialul de încălzire globală pe durata ciclului de viață al clădirilor, care include fabricarea și eliminarea produselor pentru construcții utilizate la ridicarea lor.

              În cazul clădirilor rezidențiale, țările Uniunii vor trebui să aplice măsuri pentru a asigura o reducere a energiei primare medii utilizate cu cel puțin 16% până în 2030 și cu cel puțin 20-22% până în 2035.

              Conform noii directive, statele membre vor trebui să renoveze 16% din clădirile nerezidențiale cu cele mai slabe performanțe energetice până în 2030, respectiv 26% dintre acestea până în 2033. Pentru a identifica clădirile care intră în această categorie se vor utiliza cerințele minime de performanță energetică.

              Dacă este posibil din punct de vedere tehnic și economic, țările Uniunii ar trebui să introducă treptat utilizarea panourilor solare în clădirile publice și nerezidențiale, în funcție de dimensiunea lor, și în toate clădirile rezidențiale noi până în 2030.

              Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire și a elimina treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire, obiectivul fiind eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040.

              Subvenționarea centralelor individuale pe bază de combustibili fosili va fi interzisă începând din 2025. Va fi în continuare posibil să se acorde stimulente financiare pentru sistemele de încălzire hibride, cum ar fi cele care combină o centrală pe combustibili fosili cu o instalație termică solară sau o pompă de căldură.

              Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE.

              Centenarul AGVPS pe mărci poștale

              Romfilatelia abordează tematica „Vănătoarea” într-o nouă emisiune de mărci poștale cu subiectul generic „100 de ani Asociația Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România (AGVPS). Câini de vânătoare”. Emisiunea, alcătuită din 4 timbre, o coliță dantelată, un plic prima zi, un produs special în tiraj limitat și un set de patru cărți poștale maxime, se află și în magazinul Romfilatelia din Bacău.

               

              Emisiunea filatelică destinată Centenarului a abordat o temă îndrăgită de colecționari și de marele public: Câini de vânătoare.

              Imaginile câinilor prezentați pe cele patru mărci poștale și pe marca poștală a coliței filatelice aparțin următoarelor rase:

              Setteriifac parte din grupul raselor britanice de mari pontatori, create în special pentru vânarea păsărilor. Pe lângă aspectul deosebit de elegant, sunt renumiți pentru simțul mirosului deosebit de fin, cheta largă (căutarea vânatului) în viteză mare, acoperind suprafețe întinse de teren. Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,60 lei este redat un setter englez iar pe timbrul cu valoarea nominală de 5 lei, un setter irlandez roșu.

              Copoiul ardelenesc este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei. Copoii sunt printre cele mai vechi rase de câini folosiți la vânătoare, încă înainte de perioada Evului Mediu, în spațiul euro-asiatic. Rasa de copoi ardelenesc a fost omologată în 1966, în Ungaria. Copoiul ardelenesc este utilizat astăzi în zonele împădurite, greu accesibile, singur sau în haită, pentru căutarea, urmărirea și mânarea mistreților spre vânător. Având simțul mirosului bine dezvoltat, este folosit și la lucru pe urmă, pentru recuperarea vânatului.

              Teckelul sârmos este redat pe timbrul cu valoarea nominală de 25 lei. Varietățile de teckeli sunt originare din Germania, denumirea Dachshund („câine-bursuc”) indicând fără echivoc principala întrebuințare vânătorească a acestei rase, adică vânătoarea la vizuină a vulpilor, bursucilor, dar și a mistreților la goană sau pentru pentru recuperarea vânatului.

              Marca poștală a coliței filatelice (valoare nominală de 33 lei), încadrată într-un fundal adecvat, ilustrează într-o compoziție grafică elemente-document și medalie tematică prin care se marchează momentul aniversar al AGVPS.

               

              Petru Done

              Lider de sindicat: Școala nu are pârghii pentru a interveni împotriva unui elev violent

                Image by rawpixel.com on Freepik

                În fața unui climat din ce în ce mai tensionat în sistemul de învățământ din România, liderul sindical Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), avertizează că școlile se confruntă cu o criză de autoritate și lipsesc instrumentele necesare pentru a gestiona violența din partea elevilor.

                Într-o intervenție la Radio România Actualități, Hăncescu a subliniat că „practic, școala nu prea are pârghii în momentul de față să intervină împotriva unui elev violent”, adăugând că profesorii au ajuns într-o situație în care „nu mai au autoritate”.

                Situția a fost evidențiată recent și în urma unui incident în Colegiul din Târgu Mureș, unde un elev a agresat un profesor. Directoarea instituției, Cristina Ligia Someșan, a declarat presei că este inacceptabil ca profesorii să trăiască cu frica de a intra la ore și că legislația actuală expune școlile unor riscuri semnificative.

                În contextul acestei tensiuni crescânde, Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a promis că noul Statut al elevului și noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ (ROFUIP) vor include măsuri mai stricte pentru asigurarea disciplinei în școli. Mai mult, el a menționat că vor fi introduse acte normative pentru aplicarea de pedepse mai aspre personalului didactic și angajaților din unitățile de învățământ, în cazul unor incidente de violență.

                Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 reglementează sancțiunile aplicabile elevilor, inclusiv observații individuale, mustrări scrise sau chiar exmatriculare în cazuri extreme. Cu toate acestea, se pare că învățământul primar și cel obligatoriu rămân mai puțin echipate pentru a gestiona astfel de situații, iar mustrarea în fața colectivului clasei este interzisă în totalitate.

                CS Știința Bacău, verificare utilă înainte de Europene

                CS Știința Bacău s-a prezentat cu 11 sportivi la Campionatele Naționale de karate SKDUN pentru Seniori Tineret și Junioare ce a reunit, weekendul trecut, 650 de karateka reprezentând 40 de cluburi din țară. Din cei 11 competitori pregătiți de Adrian Loghin, nouă au urcat, cel puțin o dată, pe podium, totalizând 19 medalii: nouă de aur, patru de argint și șase de bronz, după cum urmează:

                Radu Todiraș: locul 1 kata seniori dan.

                Vlad Pește: locul 2 kumite shobu sanbon seniori -80 kg, locul 3 kumite shobu ippon seniori -80 kg.

                Andra Novițchi: locul 2 kata senioare dan, locul 2 kumite shobu ippon senioare -58 kg, locul 3 kumite shobu sanbon senioare -58 kg,

                Isabela Lamdeș: locul 3 kumite shobu ippon senioare -58 kg.

                Bianca Dumitru: locul 1 kata tineret feminin dan, locul 1 kumite shobu ippon tineret feminin -58 kg, locul 1 kumite shobu sanbon tineret feminin -58 kg.

                Mădălin Ciubăr: locul 1 kumite shobu ippon tineret masculin -70 kg, locul 3 kumite shobu sanbon tineret masculin -70 kg.

                Luca Crăcea: locul 1 kumite shobu ippon tineret masculin -78 kg, locul 3 kumite shobu sanbon tineret masculin -78kg.

                Robert Cicu: locul 1 kata juniori 3-1 kyu, locul 1 kumite shobu ippon juniori -73 kg, locul 1 kumite shobu sanbon juniori -73kg.

                Cristian Gogonețu: locul 2 kumite shobu ippon juniori +73 kg, locul 3 kata juniori dan.

                Naționalele s-au dovedit o verificare utilă pentru Știința înaintea Europenelor SKDUN ce vor avea loc în intervalul 12-14 aprilie, în Ungaria, la Debrecen, acolo unde băcăuanii vor deplasa un lot de opt sportivi care vor reprezenta România.

                 

                Judo/ CN U21: Andrei Buga, campion național!

                Sportivul antrenat de Aurel Chelariu și Simona Aruș a câștigat toate meciurile categoriei de greutate -73 kg înainte de limită. Colega sa de la CSM Bacău, Ștefania Olaru s-a laureat vice-campioană națională la o categorie superioară de vârstă

                Un nou titlu de campion pentru Andrei Buga, un nou succes în contul secției de judo a CSM Bacău. Campion balcanic Under 18 la -66 kg în 2023, Andrei s-a laureat campion național Under 21 la categoria de greutate -73 kg cu ocazia turneului final derulat weekendul trecut, în Sala „Olimpia” din Ploiești. Sportivul care a împlinit 18 ani în ianuarie a defilat la toate meciurile avute, câștigând prin Ippon și primind aplauze la scenă deschisă.

                Practic, Buga  a fost de neoprit la finala ploieșteană. Asta deși, așa cum remarca antrenorul Aurel Chelariu, „au mai fost încercări prin penalizări nefondate din partea unor arbitri, dar fără succes”. Din păcate, penalizările imaginare dictate de arbitri au reușit să-l oprească din drumul către o medalie pe fratele mai mic al lui Andrei, Ștefan Buga (17 ani), clasat al cincilea la -55 kg.

                „Indiferent de rezultat, Ștefan rămâne medaliatul nostru”, au punctat antrenorii CSM Bacău, Aurel Chelariu și Simona Aruș. Pe lângă reușita lui Andrei Buga, cei doi tehnicieni au mai avut parte de o satisfacție majoră la Naționalele U21: titlul de vice-campioană națională cucerit de Ștefania Olaru la -70 kg. Interesant este că Ștefania, judoka născută în 2007, a cucerit argintul la o categorie superioară de vârstă, Under 21, în condițiile în care la U18 se oprise pe locul 5 cu ocazia finalei derulate recent, la Satu Mare.

                În fine, de notat că, în urma înjumătățirii bugetului CSM Bacău, ca urmare a deciziei luate de Primărie, toți cei trei sportivi care au reprezentat clubul municipalității la finala CN U21 de la Ploiești, campionul Andrei Buga, vice-campioana Ștefania Olaru și ocupantul locului 5, Ștefan Buga și-au plătit din propriul buzunar transportul, cazarea și masa.

                Din fericire, următoarele finale de Campionat Național, cele de U14 și U16 se vor desfășura, chiar la finalul acestei săptămâni (16-17 martie), în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” din Bacău. În felul acesta, sportivii CSM Bacău vor putea face economii. Sigur, nu la medalii!

                Antrenorii de la Atletico Bacău, oaspeții lui Cristi Chivu la Inter Milano

                Experiență de neuitat pentru antrenorii de la Atletico Bacău, Gabriel Vârlan, Dragoș Vasilache și Eduard Chiruță.

                Aceștia s-au deplasat săptămâna trecută în Italia, acolo unde au luat parte la toate antrenamentele grupelor de juniori ale lui Internazionale Milano, de la U9 la U19. Zi de zi, cei trei au purtat discuții cu fostul mare internațional român, Cristi Chivu, antrenorul echipei Primavera al lui Inter.

                Acesta le-a împărtășit celor trei tehnicieni băcăuani o parte din secretele sale profesionale și a abordat mai multe teme tactice folosite în fotbalul italian. Totodată, Chivu le-a oferit oaspeților săi de la Atletico Bacău și un tricou cu autograf.

                „Inter Milano are o academie bine dezvoltată, inclusiv la nivelul de bază, pentru segmentul dedicat fotbalului de masă, între categoriile de vârsă U9 și U14. Au un program educațional pe toate componentele sportive și extra-sportive. Deviza lor este: «Pregătim în primul rând personalități, apoi fotbaliști».

                Acest motto spune totul despre felul în care Inter pune accentul pe dezvoltarea micilor fotbaliști. Ulterior, după vârsta de 15 ani, încep să se îndrepte și către activitatea de performanță”, a declarat Gabriel Vârlan.

                Pe lângă antrenamentele la care au asistat zilnic, cei trei antrenori băcăuani au avut ocazia de a vedea partida din Seria A dintre Inter și Genoa, dar și jocul echipei antrenate de Cristi Chivu, Inter Primavera, contra omologilor de la Juventus Torino.

                Piața de jocuri de noroc online din România se confruntă cu mari provocări după majorarea taxelor pentru licențiere

                Anul 2024 marchează un punct de cotitură în sectorul jocurilor de noroc online din România, fiind martorul unor schimbări radicale, care au tulburat puternic operatorii existenți. Concret, două companii notabile, Manhattan și Baumbet, au fost forțate să-și închidă operațiunile online, iar numărul de companii licențiate cu clasa I la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a scăzut deja de la 34, la 32.

                Deciziile acestor firme de a renunța la piața românească de gambling au venit ca reacții directe la noile politici fiscale impuse de guvern, care au majorat substanțial taxele pentru operatorii de jocuri de noroc. În particular, Manhattan a ales să nu-și reînnoiască licența după expirare, în timp ce Baumbet a preferat să se retragă, în ciuda faptului că avea licența valabilă până în anul 2027, doar pentru că nu dorește să achite noile taxe impuse, informează top-cazinouri-online.ro.

                Acest trend de retragere a fost perceput ca un semnal de alarmă în industrie, unde surse de pe piață anticipează că alte falimente ar putea urma, mai ales printre operatorii mici și mijlocii. Aceste previziuni subliniază presiunea crescută pusă pe companii de noile cerințe financiare și reglementări, care ar putea reduce diversitatea pe piața jocurilor de noroc online și ar putea limita opțiunile consumatorilor.

                Ordonanța de urgență 82/2023, un factor determinant în ecuația acestor evoluții, a implementat majorarea taxelor pentru licențele de operare în domeniul jocurilor de noroc. Aceste majorări sunt substanțiale: de exemplu, taxele pentru licența de pariuri în cotă fixă s-a dublat, de la 100.000 euro, la 200.000 euro, iar pentru cazinouri, tariful anual a crescut de la 115.000 euro, la 150.000 euro. Modificările afectează toate segmentele industriei, inclusiv operatorii de jocuri online și furnizorii de software.

                Pe lângă impactul financiar direct, OUG 82/2023 introduce și reguli mai stricte legate de comercializarea băuturilor alcoolice în spațiile unde se desfășoară jocuri de noroc. Aceste reglementări vizează limitarea accesului la alcool în locațiile cu jocuri de noroc, ca măsură suplimentară de responsabilizare și protecție a consumatorilor.

                Mai mult, ordonanța impune companiilor străine care oferă servicii de jocuri de noroc online în România să-și înființeze entități legale în țară. Această cerință vizează asigurarea unei mai bune reglementări și fiscalizări a activităților acestor companii, subliniind dorința autorităților de a consolida integritatea și transparența în acest sector.

                În contextul acestor evoluții, industria jocurilor de noroc online din România se află la un punct de cotitură, fiind nevoită să se adapteze la un peisaj regulator și fiscal care se află într-o continuă schimbare. Operatorii trebuie să estimeze impactul pe care îl vor avea aceste schimbări pe termen lung și să se adapteze pentru a supraviețui și prospera în noile condiții.

                Aceste evenimente reflectă tensiunile dintre nevoia de reglementare (care presupune eficientizarea taxării și îmbunătățirea politicilor de joc responsabil) și sustenabilitatea economică a industriei, care nu de puține ori și-a văzut existența amenințată, în ultimii ani.

                Șofer din Bacău, prins cu permis german falsificat

                  Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au efectuat, ieri, o operațiune în localitatea Dumbrava Roșie, pe DN 15, care a dus la depistarea unui incident serios de falsificare a documentelor.

                  În jurul orei 17:10, un autoturism aflat în trafic, condus de un individ în vârstă de 29 de ani, din județul Bacău, a fost oprit pentru control de către forțele de ordine.

                  La momentul verificării, șoferul a prezentat polițiștilor un document care pretindea a fi un permis de conducere eliberat de autoritățile germane. Cu toate acestea, polițiștii au identificat multiple discrepanțe în document, ridicând suspiciunea că acesta ar putea fi falsificat.

                  Ulterior, în urma investigațiilor, s-a constatat că documentul în cauză era într-adevăr fals, iar șoferul de 29 de ani nu deținea un permis de conducere valabil. Ca urmare, s-a deschis un dosar penal împotriva acestuia, acuzându-l de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

                  27 de permise de conducere reținute de polițiști în doar câteva ore pe DN2-E85

                  La data de 10 martie a.c., polițiștii Serviciului Rutier au desfășurat o acțiune pe DN2 – E85, în intervale orare diferite, pentru combaterea depășirilor neregulamentare, a consumului de alcool sau substanțe interzise și nerespectării regimului legal de viteză,.

                  În cadrul activităților au fost reținute 27 de permise de conducere, din care 25 pentru depășirea limitelor legale de viteză.

                  Polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 30.000 de lei și au fost efectuate peste 60 de testări cu aparatele din dotare.

                  ANRE impune taxa pe soare: cetățenii cu fotovoltaice trebuie să-și instaleze un nou contor

                    Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) avertizează cu privire la cheltuielile inutile și posibilele consecințe negative ale deciziei Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a condiționa racordarea prosumatorilor la rețeaua de energie electrică de instalarea unui contor suplimentar față de cel deja instalat la limita proprietății.

                    Potrivit comunicatului emis de APCE, ANRE nu a furnizat încă un răspuns oficial cu privire la rostul acestui contor suplimentar. Cu toate acestea, asociația susține că această măsură ar putea duce la impunerea unei „taxe pe soare”, cunoscută și sub denumirea de taxă pe autoconsum. Această taxă ar fi legal posibilă conform articolului 21 alineatul 3 din Ordonanța de Urgență 163, dar ar putea aduce costuri semnificative prosumatorilor de energie electrică.

                    Costul estimat pentru instalarea unui contor suplimentar este de aproximativ 450 de euro, iar în România există aproximativ 120.000 de prosumatori. Astfel, implementarea acestei cerințe ar genera cheltuieli de aproximativ 54.000.000 de euro. Cu estimările pentru anul 2024 indicând că ar putea apărea peste 100.000 de noi prosumatori, costurile suplimentare ar putea crește semnificativ.

                    Această decizie a ANRE stârnește îngrijorare printre comunitățile de prosumatori și suscită întrebări cu privire la motivul real al impunerii unui contor suplimentar. APCE solicită clarificări din partea autorităților și caută să protejeze interesele prosumatorilor de energie electrică.

                    În contextul unei creșteri a interesului pentru energiile regenerabile și a adopției mai largi a sistemelor de producție de energie la nivel individual, monitorizarea atentă a deciziilor reglementatorilor este esențială pentru a asigura un mediu favorabil dezvoltării durabile a sectorului energetic.

                    Un fotograf din Bacău surprinde cometa P12/Pons-Brooks într-o fotografie spectaculoasă

                      FOTO: Liviu Rabac

                      Cometa P12/Pons-Brooks, un obiect cosmic rar, a captat atenția pasionaților de astronomie din întreaga lume. Fotograful Liviu Rabac din Bacău a reușit să surprindă această cometă fascinantă în condiții dificile într-o fotografie uluitoare realizată în noaptea de 9 martie 2024.

                      Conform comunicatului Astroclubului Bucuresti, Cometa P12/Pons-Brooks, care are o perioadă orbitală de 71 de ani, poate fi observată acum la mijlocul lunii martie strălucind cu o magnitudine de 6. În jurul orei 19:15, aceasta se afla la aproximativ 20 de grade deasupra orizontului vestic, trecând din constelația Andromeda către Pești.

                      Folosind un telescop Orion 200/800 F4 și o cameră Zwo 533mm Pro echipată cu filtre ZWO LRGB, Rabac a reușit să surprindă frumusețea și detaliile cometei într-o expoziție de 50 de minute. Fotografia impresionantă arată nucleul cometar, coama și coada acestei comete, oferind o perspectivă fascinantă asupra acestei minuni cosmice.

                      Cometele sunt obiecte intrigante din sistemul solar, cu nucleu solid și o coamă de gaz care se formează pe măsură ce se apropie de Soare. Cozile lor, compuse din praf și gaze, oferă o imagine spectaculoasă în peisajul cosmic.

                       

                      Primarul din Comănești anunță începerea lucrărilor la proiectul de dezvoltare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale

                      Primarul orașului Comănești, Viorel Miron, a făcut un anunț important, ieri, confirmând începerea lucrărilor la proiectul de dezvoltare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în oraș. Proiectul, intitulat „Dezvoltarea rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale la nivelul orașului Comănești”, este finanțat prin Programul Național de Investiții (PNI) – Anghel Saligny, cu o sumă generoasă de 9.544.344 euro.

                      Această inițiativă va aduce beneficii semnificative pentru comunitatea din Comănești, oferind acces la gazul natural pentru un număr mai mare de locuitori. Mai mult decât atât, în cadrul acestui proiect, se oferă și posibilitatea de branșare gratuită pentru toți cei interesați.

                      Pentru a beneficia de această oportunitate, locuitorii sunt încurajați să completeze o cerere conform modelului furnizat de autoritățile locale. Cererile completate pot fi depuse la registratura Primăriei Orașului Comănești.

                      Primarul Viorel Miron a subliniat importanța acestui proiect pentru oraș, exprimându-și încrederea că va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții pentru toți locuitorii. Lucrările de implementare a proiectului sunt planificate să demareze în cel mai scurt timp, iar autoritățile locale sunt hotărâte să asigure transparență și eficiență pe întreaga durată a procesului.

                      Urmărit național, depistat de polițiști

                        La data de 11 martie a.c., polițiștii Serviciului Investigații Criminale Bacău, împreună cu cei ai Biroului Investigații Criminale Moinești, în urma activităților investigativ-operative au depistat în comuna Asău, un bărbat de 31 de ani, urmărit la nivel național.

                        Pe numele acestuia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de către Judecătoria Moinești, fiind condamnat la 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârşirea mai multor infracțiuni de furt, acesta sustrăgându-se de la executarea mandatului.

                        Cel în cauză a fost condus de polițiști și încarcerat în Penitenciarul Bacău.